13,648 matches
-
oglindă așezată la o depărtare considerabilă și se Întoarce spre cel de-al doilea angrenaj, care Între timp s-a rotit atât cât să Îi ofere luminii un nou interval. Calculând raportul dintre distanța parcursă de dinții angrenajului și cea străbătută de raza de lumină e posibil, așadar, să i se stabilească viteza cu o bună aproximație. Dată fiind relativa simplitate a aparatului, intuiția francezului ar fi putut fi anticipată de Înțelepții de care se Înconjurase marele Frederic al II-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ridicat din umeri și s-a întors la priveliștea ei, lăsându-mă să mă prăbușesc într-o altă lume. O lume mult prea urâtă pentru ea. Sau prea meschină, prea sufocantă. O lume pe care zeii și prințesele o ignoră străbătând-o câteodată în vârful picioarelor. Lumea oamenilor. După duminica aceea, am făcut tot ce mi-a stat în puteri să o evit când o zăream de departe. O luam pe străduțe lăturalnice, mă retrăgeam sub porțile caselor sau sub propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ia pe scurtături, pe alei pierdute, prin labirinturi, cu toate că cei doi sunt morți de multă vreme. Scrisoarea despre care vorbesc fusese pusă la poștă în Rennes, pe 23 martie 1919. Îi luaseră șase ani să ajungă. Șase ani pentru a străbate Franța. Un coleg de-al meu mi-o trimisese. Nu mă cunoștea și nici eu pe el. Trimisese aceeași scrisoare tuturor celor ca mine, tipilor care moțăiau prin orășelele din apropierea a ceea ce fusese frontul în timpul războiului. Ceea ce voia Alfred Vignot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lopata, și a ajuns În dreptul reședinței St. Claire la cinci și jumătate - o Întârziere pe care Își Închipuia că mama sa ar fi aprobat-o. A așteptat pe treptele de la intrare cu ochii mijiți nonșalant, plănuindu-și amănunțit apariția. Va străbate fără grabă Încăperea spre doamna St. Claire și-i va spune, cu o intonație absolut adecvată, „Stimată doamnă St. Claire, Îmi pare teribil de rău că am Întârziat, dar camerista mea“ - aici se Împiedică, dându-și seama că cita - „ ...dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
anumită răceală, o lipsă de afect ce putea degenera În cruzime... cu un simț al onoarei schimbător... un egoism necreștinesc... și un interes tainic, uluit, față de tot ce ține de sex. Mai era și o curioasă vână de slăbiciune, care străbătea de-a curmezișul masca lui socială... o vorbă aspră din gura unui băiat mai mare (de regulă, băieții mai mari nu-l puteau suferi) ajungă să-i spulbere siguranța de sine și să-l cufunde Într-o nefericire ursuză sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-i chipul, pe care se citeau frumusețea și demnitatea, topite Într-un zâmbet de visătoare amintire, inima i s-a umplut brusc de mândrie. Când ea l-a sărutat distantă, iar el s-a urcat În automobilul electric, l-a străbătut un fior rapid de frică, să nu-și fi pierdut cumva ceva din șarmul necesar pentru a se compara cu ea. — Dragule, ce Înalt ești... Vezi dacă vine cineva din spate... Ea s-a asigurat din dreapta și din stânga, a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
restul plimbării, dar după o săptămână ea i-a bucurat sufletul, zicând: — Amory, m-am hotărât să-ți fac pe plac. Dacă mai vrei, poți să pleci la școală. La St. Regis’, În Connecticut. — Da? — Da. Pe Amory l-a străbătut un fior de plăcere. — Aranjăm totul pe loc, a continuat Beatrice. E mai bine să pleci de acasă. Aș fi preferat să te duci la Eton și apoi la Christ Church, În Oxford, dar acum nu mi se pare practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
străduit să-i facă și mai pătrunzători. Avea impresia, fără să bage mâna În foc, că piciorul ei Îl atinsese pe al său sub masă. Poate că nu fusese decât piciorul mesei. Greu de spus. În orice caz, l-a străbătut un fior. S-a Întrebat repede dacă va fi greu să obțină folosirea exclusivă a cămăruței de la etaj. COPII ÎN PĂDURE Evident că Isabelle și Amory nu erau inocenți, dar nu erau nici deosebit de obraznici. Mai mult, statutul de amator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o zi luminoasă și tihnită și, cum se apropiau de țărm și se făceau simțite brizele sărate, a Început să-și imagineze oceanul și lungile și netedele Întinderi de nisip, precum și acoperișurile roșii atârnând deasupra apelor albastre. Pe urmă au străbătut În viteză orășelul și totul Îi fulgera prin conștiință ca un puternic pean de emoții... — Of, Dumnezeule Doamne! a strigat Amory. Uite! — Ce-i? — Lăsați-mă să cobor, repede! Nu l-am văzut de opt ani! O, oameni buni, opriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de mirare. Acum luăm prânzul, a decretat Kerry, ajungându-l din urmă cu grupul. Hai, Amory, rupe-te de peisaj, coboară cu picioarele pe pământ. — Mai Întâi Încercăm cel mai bun hotel, a continuat el, și așa mai departe. Au străbătut cu pași mari promenada până la cel mai impozant local și, intrând În sala restaurantului, s-au răspândit repede În jurul unei mese. — Opt Bronxuri, a comandat Alec, un club sandwich și cartofi juliennes. Pentru o persoană. Restul pentru ceilalți. Amory a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
vorbind, În culmea unei exaltări timide, despre tot ce le dădea inima ghes să spună. În mod bizar, Amory se simțea cu totul inocent și n-a făcut nici o Încercare de a o săruta pe Isabelle. A doua zi au străbătut ținutul Jersey cu mașina, au luat masa la New York, iar după-amiază s-au dus la o piesă serioasă, unde Isabelle a plâns tot timpul actului al doilea, spre stânjeneală secretă a lui Amory - deși, privind-o, inima i se umplea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
noastră este mai mult de cât o promoție de absolvenți; este toată zestrea tinereții. Noi nu suntem decât o singură generație - rupem toate legăturile care părereu că ne leagă aici de generațiile cu cizme Înalte și pline de avânturi. Am străbătut braț la braț cu Burr și Light-Horse Harry Lee jumătate din nopțile astea de un albastru profund. — Chiar așa sunt, aprobă tangențial Tom, de un albastru profund. Mai multă culoare le-ar ruina, le-ar face exotice. Turnuri pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
un fotoliu și a cerut o țigară. — Acum ești treaz? l-a Întrebat Tom. — Destul de treaz. De ce Întrebi? — Păi, Alec a plecat. Familia l-a bătut la cap să se Întoarcă acasă și să trăiască acolo, așa că... Amory a fost străbătut de un spasm. Destul de rău. — Da, e foarte rău. Trebuie să ne găsim un alt coleg de apartament dacă vrem să rămânem aici. Chiria crește. — În regulă. Găsește pe cineva. Pe oricine. Te las pe tine să te ocupi, Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Îndepărtându-l prin gesturi, a aterizat ca o grămăjoară grațioasă În noroiul moale, unde a rămas un moment la pământ, râzând de ea Însăși. Pe urmă a sărit În picioare, și-a strecurat mâna Într-a lui Amory și au străbătut pășunile În vârful picioarelor, sărind și schimbându-și direcția de la un petic de pământ uscat la altul. În fiecare ochi de apă scânteia, parcă, o lumină transcendentă, căci răsărise luna, iar furtuna se refugiase În partea de vest a statului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-și zborul pe deasupra Bucureștiului și poate, cine știe, până-n America. Na, că Sorinel le luase! * Contesa era îngrijorată: heruvimul lipsea. A găsit televizorul deschis, încremenit pe Tom cu o tigaie ridicată deasupra unui Jerry îngrozit. De câte ori imaginea se mișca puțin străbătută de dunga gri, Contesa se aștepta ca Jerry s-o ia din loc sau măcar Tom să-i dea cu tigaia-n cap, dar asta nu se întâmpla. Poți să oprești în loc viața unui om? se gândi Contesa. Cine are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de fiecare dată, în Rai. - Horațiuuu! Horațiuuu! Vocea ei cristalină se lovi de harpa unui înger absent. Undeva, pe Pământ, un puști negru de la N.A.S.A. sări în sus de bucurie - primise în sfârșit semnul că Există. Bucuria negrului străbătu pământul ca o rețea fină de mătase, întunecând ochii lui Zelea, care arseră ușa odăiței în două puncte mici și pătrunseră direct în inima adormitului Horațiu. Acesta auzi chemarea. - Aici sunt, Contesă, spuse Horațiu, făcându-și apariția printre corzile harpei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Păi da. - O să vezi tu că nu-i așa ușor. - Cum mi-o fi norocul. - Norocul ca norocul, dar femeia trebuie educată! - Ei, lasă, că nu mă știu de ieri cu Mariana. - Femeia se schimbă, Mișule. O undă de tristețe străbătu chipul rotofei. Femeia se schimbă pe nesimțite, se acrește și se urâțește și vorbește din ce în ce mai mult. Bate fierul cât e cald! - Bine. - Ia adă niște whisky d-ăla, să sărbătorim și noi, o dată te-nsori! - Io zic mai bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
o parte mică, dar importantă a Americii nutrea aceleași gânduri păcătoase care-l făcuseră de rușine pe Popa în fața Contesei. Mariana ofta și dansa, murind încet. Sorinel se apropie de ea, o sărută cu buze reci pe gât... Mariana tremură, străbătută de un fior de gheață. Mișu se apropie încordat. Sorinel cuprinse dintr-o parte trupul fierbinte și îl înălță puțin, foarte puțin, aproape imperceptibil. Mișu realiză într-o secundă grozăvia. Simți prezența rivalului. Simți că Mariana e pe cale să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
a terminat), iar mai târziu va strânge bani pentru și mai târziu, ca să‑i aibă la ananghie, ceea ce să sperăm că nu va fi cazul. Acum începe în toată casa, ca la comandă, gătitul de seară; mirosuri urâte sau plăcute străbat casa scării și se depun în tencuiala scorojită, unde întâlnesc vechi cunoștințe cu care stau la taclale: varză și conopidă, cartofi și fasole. A doua serie de copii pălmuiți zbiară de se aude în toată casa. Tati e obosit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
toate chestiile astea, se gândește el. Iar ea le acceptă ca pe o datorie conjugală. Și cu toate astea, eu vreau să fac același lucru cu Sophie, dar cu ea sigur va fi altfel. La intervale destul de regulate, rabla e străbătută de câte o râgâială de bere sau chiar de o bășină, de care Rainer se teme cel mai mult. A luat‑o pe străzi lăturalnice și conduce vehiculul spre lacul de acumulare, deja s‑a apropiat periculos de mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
rudele glumesc cu simpatie pe seama ei - și aleargă în întâmpinarea prietenului pe care l‑a așteptat atât de mult și care tocmai se întoarce dintr‑o expediție pe munte. După aceea, toată familia iese în oraș. Asemenea legături armonioase care străbat încăperea ca o ceață deasă îl scot din sărite pe Hans. Furios, strivește cu lingurița ultimele bucăți de înghețată din cupa de metal, vărsându‑și astfel nervii asupra unor alimente nevinovate. Traversarea ghețarului și despărțirea de familie, descrise cu lux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
excitat de faptele Annei. Nu, asta n‑o mai facem, ci ne cărăm imediat, zice Anna gâfâind și‑l trage după ea. Deodată se grăbește. Sophie poartă o rochie simplă, închisă la culoare și se confundă cu zidul curții. E străbătută tot mai des de niște fiori amestecați cu o senzație ciudată și foarte presantă în viscere. Nu poate să‑și explice sentimentul ăsta, dar nu e nici iubire copilărească, nici loialitate față de prieteni. Sigur e ceva mai degrabă negativ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
gustoasă. Simțeam ceva nedefinit cum pulsa repetat undeva În adâncuri, În ciuda toropelii ce-mi cuprinsese toți nervii și În ciuda impresiei că mi se dizolvaseră toate mucoasele corpului. Simțeam cum lua naștere În mine o stranie iritare, ce părea că-mi străbate Întreg sistemul nervos, În căutarea disperată a unei portițe de scăpare. Era o senzație asemănătoare bulelor de gaz, mici și Întunecate, ce-și caută drumul spre suprafața apei Într-o mlaștină pe fundul căreia putrezesc frunze moarte. Acea excitare iritantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
grei, cenușii, se rostogoliseră pe deasupra oceanului și acoperiseră insula În câteva clipe. O umbră gigantică invadase plaja, alungând soarele orbitor de până atunci. Alergasem să mă adăpostesc sub niște copaci și atunci am simțit În spate acel vânt rece care străbătea vegetația tropicală. Un vânt rece, senzual. Un vânt sec care aducea cu el furtuna, potopul. Picături de ploaie cât palma Începuseră să cadă, spărgându-se la atingerea cu solul. Asta este! Vocea femeii era un avertisment, am gândit. Mă Întrebam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
minte Îmi reveniră privirea vagabondului și imaginea siluetei sale Îndepărtându-se. Probabil că fusese odată ceva Între acel bărbat și femeia de la celălalt capăt al firului. Din adâncul ființei mele izvora un sentiment de infinită suferință, precum bulele de gaz străbătând suprafața unei ape stătătoare. Acest sentiment nu avea nimic de-a face cu compasiunea care te cuprinde, de exemplu, ascultând povestea unui copil care a asistat la moartea părinților lui; vocea femeii și imaginile despre New York pe care le păstram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]