7,161 matches
-
fost ocupate succesiv de alte populații venite din stepă, alani, pecenegi și cumani. De la acești nomazi, care au lăsat și ei urme destul de evidente în toponimia provinciilor răsăritene (Moldova, Basarabia), mai degrabă decât de la rămășițele triburilor slave, au preluat înaintașii (strămoșii) populației românești teritoriile unde s-au răspândit temeinic. Sunt suficiente dovezi ale pătrunderii lor (românilor) în văile de la est de Carpați, mult mai devreme decât admit susținătorii teoriei imigrării-secolele XII-XIII. Într-o comunicare ținută la Academia din Berlin, în 1940
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
române, împreună cu poporul român, a limbii primare, protosau străromâne, premergătoare despărțirii celor patru dialecte (daco-, megleno-, istro-român și aromân). În ceea ce privește limba "străromână", cele mai tipice trăsături ale limbii române se găsesc în toate dialecteleîn epoca de formare a limbii române, strămoșii noștri nu erau încă despărțiți, exista o comunitate geografică în continuitate a celor ce vorbeau această limbă. În epoca menționată, încă nedivizată în patru dialecte, dăinuia (exista) limba străromână. Dezvoltarea în același sens a dialectelor (cele patru) presupune o comunitate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
imigraționiste că limba și poporul român s-ar fi format în sudul Dunării, în strânsă legătură ("simbioză"!) cu albanezii și cu bulgarii (slavii meridionali, balcanici), această ipoteză (axiomă, pentru unii) trebuie abandonată integral, definitiv. Astfel, în prezent, este limpede că strămoșii românilor n-au locuit împreună cu strămoșii albanezilornu a existat un contact sau o conviețuire între români și albanezi, în evul mediu, în dreapta Dunării! Un aspect însemnat este individualitatea limbii române în perioada anterioară influenței slave, așa cum spunea Pușcariu: "faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-ar fi format în sudul Dunării, în strânsă legătură ("simbioză"!) cu albanezii și cu bulgarii (slavii meridionali, balcanici), această ipoteză (axiomă, pentru unii) trebuie abandonată integral, definitiv. Astfel, în prezent, este limpede că strămoșii românilor n-au locuit împreună cu strămoșii albanezilornu a existat un contact sau o conviețuire între români și albanezi, în evul mediu, în dreapta Dunării! Un aspect însemnat este individualitatea limbii române în perioada anterioară influenței slave, așa cum spunea Pușcariu: "faptul că găsim în cele patru dialecte un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
îndelungat acest pământ alături de autohtoni. Această conviețuire prelungită explică și larga răspândire a numelor slave de persoană în onomastica românească: Dan, Radu, Vlad, Stan, Vâlcu, Voicu, Dragomir, Tihomir, Vladislav, Miroslav, Stanislav, Dragoslav-nume purtate la început de năvălitorii slavi, apoi de strămoșii românilor. Influența slavă asupra autohtonilor daco-romani a fost mai puternică decât influența germană asupra locuitorilor apuseni (galo-romani). Influența slavă este minimă în fonetică, dar este mult mai însemnată în morfologie, în domeniul derivărilor, prin sufixe și prefixe, aceasta este considerabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
desfășoară tratative Menumorut spune solilor lui Arpad, ducele Ungariei, că "regretă că ducele Salanus (?) i-a cedat un foarte mare teritoriu, dar el nu va ceda din pământul lui nici un deget". El adaugă că această țară o are moștenire de la "strămoșul său", iar acum datorită "stăpânului său, împăratul din Constantinopol, nu i-o poate lua nimeni". După ce, la început, Menumorut i-a respins pe dușmani dincolo de Tisa, lipsit de sprijinul bizantinilor, după un asediu de trei zile, ungurii cuceresc cetatea Sătmarului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Wolhynia, în anul 1106. Cete chazare au însoțit pe pecenegi în regiunile dunărene, în a doua jumătate a secolului al XI-lea. Anterior, kabarii, trib desprins din confederația chazară, au participat alături de maghiari la cucerirea Panoniei, ei fiind considerați strămoșii secuilor. Revenind la chazari, anumite antroponime și toponime medievale din Moldova derivă de la numele chazarilor (un antroponim, Kozar, într-un document din 1443 și toponimele Cozarăuți pe Răut, lângă Dubăsari, și Cozareuți, într-un document din secolul al XV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regiunile nord-pontice, de unde au revenit în scurt timp în Dobrogea. (Potrivit tradiției musulmane, la Babadag, în nordul Dobrogei, se află mormântul căpeteniei lor spirituale, Sari Saltig; se presupune că turcii selgiucizi rămași în Dobrogea, unde s-au creștinat, ar fi strămoșii găgăuzilor).10 Restaurarea puterii bizantine la Constantinopol, în 1261, a conferit un prestigiu sporit și patriarhiei răsăritene a cărei autoritate a fost recunoscută de multe orașe de pe litoralul vest-pontic al Mării Negre și de la Dunărea de Jos. În perioada aceasta, după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pe conducătorul lor voievod. Pe un alt plan, legenda urmăririi bourului (zimbrului) se integrează în tema "vânătorii rituale", cu o origine foarte îndepărtată, făcând parte din șirul miturilor referitoare la geneza unui neam, oraș sau stat. Anumite asemănări cu legenda strămoșilor eponimi ai hunilor și maghiarilor, Hunor și Magor, au dus la concluzia că ar exista o înrâurire directă a mitologiei ungare asupra narațiunii despre Dragoș. Dar Mircea Eliade, în De la Zalmoxis la Genghis-han, sesizând lipsa de similitudine între tradiția românească
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
V., Istoria Basarabiei. Contribuții la studiul istoriei românilor, vol. I, Chișinău, 1937. Bolșacov-Ghimpu A. A., Episcopi ortodocși din țările române în secolul al XIII-lea, în G.B., 1971, nr. 1-2, p. 118-129. Braniște Ene, Sfinți mărturisitori și martiri cinstiți de strămoșii noștri pe pământul românesc dintre Dunăre și Mare, în vol. Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos în trecut și astăzi, Galați, 1981, p. 111-126. Idem, Martiri și sfinți pe pământul Dobrogei de azi, în vol. De la Dunăre la Mare, Galați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
originale, precum versurile lui Tudor Dava (Cneazul, Voevodul, Dacii, Horia), Al. Silistreanu și Traian Silvestru sau de fragmentele de proză, studiile și articolele semnate de Zamfir Tulniceanu (Idealul românesc), D. Dumbravă (Mărturisire din surghiun), Al. Silistreanu (Gem închisorile), Dan Simionescu (Strămoșii noștri), Ștefan Mărăscu (Siberia, cimitirul popoarelor) ș.a. Dintre marii poeți contemporani figurează doar Tudor Arghezi, cu poezia Când veniră, din ciclul Letopiseți, și Aron Cotruș, cu un medalion pe care i-l consacră, la șaizeci de ani, Faust Brădescu. Cu
DACIA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286649_a_287978]
-
poetului sau mocnind într-un prezent perpetuu, dătător de identitate și energie existențială („Străbunii vin și ne ocupă gândul”). D. e un cântăreț al armoniei cosmice, pe care o preia de la spiritul locului. În al doilea volum, Pădurea românească (1976), strămoșii îi apar ca „un fel de pomi crescuți din glie”, codrul își are „rădăcinile crescute în strămoși”, femeile - din versurile erotice - „coboară din arbori” și sunt „ca niște frunze-ntrebătoare care pricep seninătatea morții”. Tema se contaminează totuși de clișeele
DAMIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286662_a_287991]
-
ocupă gândul”). D. e un cântăreț al armoniei cosmice, pe care o preia de la spiritul locului. În al doilea volum, Pădurea românească (1976), strămoșii îi apar ca „un fel de pomi crescuți din glie”, codrul își are „rădăcinile crescute în strămoși”, femeile - din versurile erotice - „coboară din arbori” și sunt „ca niște frunze-ntrebătoare care pricep seninătatea morții”. Tema se contaminează totuși de clișeele epocii: exaltare găunoasă a „dacilor liberi”, a Basarabilor, Mușatinilor și a „nației române” etc., iar versurile alunecă
DAMIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286662_a_287991]
-
industrie optică, iar Hitler era convins că americanii nu au cum să compenseze această slăbiciune. Deși Aristotel a sesizat existența problemelor de vedere, există mărturii că Nero folosea un smarald pe post de lentilă (abia după 300 de ani). Despre strămoșii ochelarilor apar primele însemnări în jurul anului 1300, consemnându-se primii pași „tehnologici” în Franța, Italia, Anglia și Germania. În 1609 se consemnează luneta lui Galileo Galilei, iar în 1611 apare lucrarea lui Kepler dedicată dioptriilor. Inventarea ochelarilor îi este atribuită
Tehnici de analiză în managementul strategic by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
termeni apocaliptici: „28 iunie 1883 este cheia hermeneutică pentru istoria românească modernă și ea marchează înlăturarea lui Eminescu de la făurirea destinului românesc”; poetul în anii bolii e „un rege Lear detronat și un Hamlet în neputință de a-și răzbuna strămoșii martirizați” etc. SCRIERI: Marele zid, Iași, 1981; Eminescu - Dialectica stilului, București, 1984; Modelul ontologic eminescian, Galați, 1992; Provocarea valorilor, Galați, 1997; Dubla sacrificare a lui Eminescu, Târgoviște, 1997; Eseu despre Cezar Ivănescu, Târgoviște, 1998; Varvarienii, Galați, 1998; Dubla sacrificare a
CODREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286314_a_287643]
-
la iveală documente pe baza cărora se pot reconstitui laboratorul și metoda unui scriitor. Este cazul ineditelor lui Ion Barbu (publicate în „Manuscriptum”), autor despre care C. a întocmit și a publicat în 1989 o „biografie documentară” urcând până la primul strămoș atestat (1564) - lucrare complexă, depășind interesul strict al istoriei literare. Investigația genealogică amănunțită este urmată de biografia propriu-zisă a scriitorului, oprindu-se la 1925 (anii formației și ai consacrării) și fiind completată cu o bibliografie amplă a scrierilor (inclusiv manuscrise
COLOSENCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286334_a_287663]
-
de poezie Planete. A colaborat la „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Orizont”, „Cronica”, „Luceafărul” ș.a. Volumul de debut, Planete, și următorul, Augusta lumină (1976), sunt marcate de ideologia epocii. Este vorba de cultul țării, o imemorială Dacia Felix, al pământului-mumă, al strămoșilor, al „rădăcinilor” tracice. Se disting pregnant câteva dominante tematice și stilistice: prelucrarea filonului popular (motivul șarpelui, motivul fântânii, tipar prozodic simplificat, limbaj arhaizant - în Prânz românesc, Poem traco-dacic, Doină, Motiv străvechi de haiducie), înclinația spre jocul verbal, senin ori grav
COSTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
siguranță de sine la eșec umilitor, Vasile Lupu domină umanitatea istorisită în Letopiseț... Înclinația pentru descrieri de natură apare, de pildă, în această scriere (invazia lăcustelor, comparația între fenomene naturale și istorice). De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor, datat în 1686 (P.P. Panaitescu), este o istorie polemică a originilor poporului și limbii române, provocată de interpolările lui Simion Dascălul în cronica lui Grigore Ureche, ca și de unii istorici străini. Argumentarea făcută în manieră umanistă, cu nervus
COSTIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
lunga respirație epică, simțul sublim al destinului uman, meșteșugul patetic de a se opri din când în când să răsufle de greutatea faptelor și să le contemple de sus. G. CĂLINESCU SCRIERI: De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor, publ. M. Kogălniceanu (Cartea pentru descălecatul dintâi a Țării Moldovii și neamului moldovinesc), în Letopisițile Țării Moldovii, I, Iași, 1852, 1-32, în Cronicile României sau Letopisețele Moldovei și Valahiei, I, București, 1872, 1-30; ed. îngr. Const. Giurescu, București, 1914
COSTIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
Totemism românesc este, în cea mai mare parte, o exegeză a unor ritualuri, rituri, obiceiuri și sărbători populare, totemul dobândind în concepția autoarei o accepțiune etnologică. Titlul cărții trebuie înțeles deci în accepțiunea lui metaforică, studiul fiind de fapt închinat strămoșilor și cultului lor, definindu-se astfel ca unul de istoria culturii. SCRIERI: Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (în colaborare), București, 1979; Fețele destinului. Incursiune în etnologia românească a riturilor de trecere, Iași, 1999; Totemism românesc. Structuri mitice arhetipale
BERDAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285706_a_287035]
-
din urmă prefațându-i de altfel volumul de debut, Cântare din cântare (1993). Sub aspect tematic, sub raportul fondului ideatic și de sentimente, poezia lui B. se caracterizează prin patriotism, paseism, religiozitate, mesianism etnic și misionarism religios creștin. Țara, românimea, strămoșii, voievozii (Mircea, Mihai, Ștefan) sunt convocați frecvent în discursul poetic. Se poate spune, astfel, că poezia lui nu se distinge prin originalitate, fiind, în bună parte, asemănătoare, în pofida distanței în timp, cu o anumită lirică patriotică ori de meditație istorică
BODEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285775_a_287104]
-
Olive Tree, Anchor Book, New York, 2000, p. 324. footnote> În epoca internetului, a telefoanelor mobile, a televiziunii și a zborurilor transoceanice, imaginea pe care ne-am format-o despre granițele geografice și socio politice este total diferită de cea a strămoșilor noștri. În Antichitate, grecii au împărțit pământul în trei continente: Europa, Asia și Libia. În Evul Mediu se credea că pământul este plat și cine ajunge la marginea să se va prăbuși în abis, teorie total greșită și infirmata prin
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
Însă nu Ana era de vină pentru lipsa unui moștenitor, ci mai degrabă soțului ei, Ludovic al XIII-lea. Regele, rodul căsătoriei dintre Maria de Medici și Henric al IV-lea al Franței nu s-a ridicat niciodată la nivelul strămoșilor săi. Astenic și firav, cu o structură psihologică labila, era adesea coleric. A crescut plin de complexe, marcat de umbra unui tată asasinat înainte de a-l cunoaște cum trebuie, despre care auzea povești ce ii confereau atribute hiperbolice. Astfel, micuțul
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
5 septembrie 1638, era descendentul direct al celor mai importante case regale europene. Genealogistul C. Carretier, care s-a ocupat în mod special de arborele genealogic al regelui, până la a zecea generație, a dezvoltat o metodă de calcul procentual al strămoșilor lui Ludovic. Astfel, era 28% francez, 26% spaniol, 11% austro-german, 10% portughez, restul fiind ocupat de influențe italiene, slave, engleze. <footnote Christian Carretier, Leș Cinq Cent Douze Quartiers de Louis XIV, Angers-Paris, Paris, 1980, passim footnote> Bunicii săi materni erau
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
Cinq Cent Douze Quartiers de Louis XIV, Angers-Paris, Paris, 1980, passim footnote> Bunicii săi materni erau Filip al III-lea al Spaniei și Margareta de Austria. Bunicii paterni erau Henric al IV-lea al Franței și Maria de Medici. Printre strămoșii lui Ludovic se numără împăratul Sfanțului Imperiu Român, Carol al V-lea, si Frederick Barbarossa. Era strănepotul lui Filip al II-lea al Spaniei și prin urmare descendent direct al Isabelei de Castilia și al lui Ferdinand de Aragon. Ludovic
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]