4,124 matches
-
Tașkent, ne-a arătat mai întâi, mândru, kalașnikovul de sub scaunul șoferului Îurma să traversăm iar Terorism ospitalier 189 o bucățică de Tajikistan) și, aproape de graniță, a oprit jeepul la o vilă în vârf de deal, unde ne aștepta o masă strivită sub obscenități culinare. Le-am tradus flamanzilor că va trebui să trecem prin încercarea finală a terorismului ospitalier și că vom mânca foarte multe chiftele de măduvă, și supă din seu de oaie, și cârnați de cal, și lapte de
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
de făcut și putea câștiga câțiva gologani, o masă pe zi și să împartă o rulotă cu o familie de pitici. În mijlocul podiumului, Coradino, cu chip de iguană, domina auditoriul cu imaginația și pe circari cu uitături rele și înjurături strivite între dinți. Era mic, slab și negricios, cu privirile sleite de viață nomadă, arătând a om care nu va sfârși în patul lui, pentru simplul motiv că nu-l are. Printre dinții putrezi și înnegriți de tabac, incisivul avea încrustat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
dragoste să-și culce cornul în poalele fecioarei Sempronia. O liotă de poterași îi împresură pe el și pe cei doi ortaci care-l însoțeau, punându-le saci negri pe cap, lanțuri la mâini și ghiulele la picioare. Șeful poterei strivi cu bocancul trupul lichid al cărăbușului. Se spune că Zlota ar fi încercat să scape, preschimbându-se într-un fluture, dar un poteraș reușise să-l prindă cu chipiul. Ciracii lui Zlota sfârșiră în chinuri crunte: unul cu intestinul înfășurat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de fapt periferice și puțin semnificative. Dacă vrei să cunoști un copac, nu-i suficient să cauți în dicționare din ce se compune și câți ani trăiește. Trebuie, mai degrabă, să-i miroși rășina ce îi oblojește rănile, să-i strivești câțiva muguri între măsele, să te îmbăiezi în fiertura frunzelor sale și să-ți zdrelești pieptul gol de scoarța trunchiului, încercând să prinzi cu urechea bolboroseala tăcută a sevei. False și convenționale, biografiile conțin anul nașterii și al morții, orașul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu care-l chemau muritorii! Astăzi, vorbind pentru toți el nu are chip și nu are nume - poetul! Viața lui mult ne-a mirat, ca un cântec cu tulbure tâlc, ca un straniu eres. În anii de demult poetul, cuvântul strivindu-și, a îndurat năpastele toate cu bărbăție și cele mai mari, cele mai crunte dureri, și le-a stins în muntele singurătății, ce și-a ales. Când la un semn s-au surpat albăstrimile cerului, și minutarele vremii treceau ca
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
pentru strașnicul suflet ce-l port. Dați-mi un trup voi munților, marilor, dați-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin! Pământule larg fii trunchiul meu, fii pieptul acestei năpraznice inimi, prefă-te-n lăcașul furtunilor, cari mă strivesc, fii amfora eului meu îndărătnic! Prin cosmos auzi-s-ar atuncia măreții mei pași și-ar apare năvalnic și liber cum sunt, pământule sfânt. Când aș iubi, mi-aș întinde spre cer toate marile ca niște vânjoase, sălbatice brațe fierbinți
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
o gură învinsă, închid cu pumnul toate izvoarele, pentru totdeauna să tacă, să tacă. CĂLUGĂRUL BĂTRÎN ÎMI ȘOPTEȘTE DIN PRAG Tinere, care mergi prin iarba schitului meu, mai este mult pîn-apune soarele? Vreau să-mi dau sufletul deodată cu șerpii striviți în zori de ciomegele ciobanilor. Nu m-am zvârcolit și eu în pulbere ca ei? Nu m-am sfredelit și eu în soare ca ei? Vieața mea a fost tot ce vrei, Câteodată fiară, câteodată floare, câteodată clopot - ce se
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
se preling. Ar trebui să taiu iarba, ar trebui să taiu iarba pe unde ai trecut. Cu coasa tăgăduirii pe umăr în cea din urmă tristețe mă-ncing. LUCRĂTORUL Te irosești în încordări de arc lângă roțile mari de oțel. Strivești între degete sânii materiei. Iți sunt de păcură mînile și afumate în zorile. Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră, pentru tine mașinile cântă mai frumos decât privighetorile. Lucrătorule, cu șorțul de piele albastră, tu știi că frumoase sunt numai lucrurile
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
puțin, acolo spălam closetele după copii, o oră două de treabă dimineața și, în rest... Dar ce s-a întâmplat, de ce-i păzești, domnule plutonier? Omul legii nu-i răspunse imediat. Mai trase un fum, scuipă chiștocul țigării, apoi îl strivi cu cizma. Nu-ți pot spune, Mario! E secret... nici eu nu-l știu. Sunt verzi toți, în special cei de la județ, pregătesc Congresul. E greu, țigări nu mai am, un pachet am fumat cu ședința asta, parcă eu n-
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
în formă. Îmi compun chiar cu oarecare dificultate frazele. Vorbesc parcă mai puțin bine ca de obicei și cuvintele mele șovăie. De vină e vremea, fără îndoială. Se respiră greu, aerul e atât de apăsător încât îl simți cum îți strivește pieptul. V-ar supăra, scumpul meu compatriot, dacă am ieși să ne plimbăm puțin prin oraș? Mulțumesc. Cât de frumoase sunt canalele seara! Îmi place răsuflarea apei mucede, mirosul frunzelor uscate care putrezesc în canal și acela, funebru, ce urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
descoperit o înălțime, pe care nu mă cațăr decât eu și de pe care pot să-i judec pe toți ceilalți. Uneori, foarte rar, când noaptea e într-adevăr frumoasă, aud un râs depărtat și îndoiala mă cuprinde din nou. Atunci strivesc tot ce mă înconjoară, întreaga lume cu făpturile ei, sub greutatea propriei mele infirmități, și iată-mă din nou însănătoșit. Voi aștepta, așadar, oricât va fi nevoie, să veniți să mă salutați la "Mexico-City". Luați de pe mine această pătură, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
cu palmele sale copilașul bolnav spre a descoperi locul durerii. Mâinile sunt un dar de la Dumnezeu! De asta sunt frumoase! De asta sunt iubite și îngrijite și cine rămâne fără ele e trist... - Mami, de ce unii lovesc cu mâinile?! De ce strivesc flori și gândăcei? De ce rup cu dușmănie cărțile de colorat? De ce zgârie bănci și pereți și trunchiuri de copaci?! De ce sparg baloanele și becurile?! De unde atâta răutate, mami? întrebă Steluța aproape plângând. - Fetița mea, tot răul din lume și toată
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
propriu în această campanie: calm, „tehnic”, cu un aer superior, nu atacă în stilul grobian cu care ne-a obișnuit, cu toate că sunt convins că îl mănâncă limba la fiecare două-trei minute. Individualistul feroce, rinocerul politic solitar care aproape și-a strivit propriul partid, vrea să se arate altruist, cloșcă peste candidații PD la primăriile altor orașe mari, pe care a încercat să-i promoveze trimițându-l pe Emil Boc la... Constanța și uitând cum îl cheamă pe Ghiță Falcă de la Arad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
trupuri. La urma urmei, fraierii făcuți terci, altfel destinați unei morți anonime, ar trebui să se simtă onorați că au fost călcați de un cauciuc Dunlop sau Michelin aparținând mașinii familiei unui senator - ca acei paria indieni care se lăsau striviți de carul festiv Juggernaut pentru a se reîncarna într-o castă superioară. La televizor, toată ștăbimea politico-afaceristă a zilei, de la stânga la dreapta, se arată adânc preocupată de soarta celor mulți și nefericiți. Toți vorbesc numai de proiecte sociale, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
frig sau în temniță, sau să fie împușcați pentru ca Crapul Gonflabil (căci de el și numai de el e vorba în substantivul „genii”Ă să-și scrie cărțile și să ne umplem de sentiment național. Milioane de destine omenești trebuie strivite în malaxorul totalitar ca să-i iasă Crapului Gonflabil de-un personaj memorabil. Că un astfel de specimen a putut să apară în fauna României, nu-i de mirare. Consternantă este însă atitudinea dlor Eugen Simion și Nicolae Manolescu, care, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Nici nu mai știu. Și chiar nu contează, pentru că multe sau puține, sentimentul e același: dor. Dor infinit. Dacă acest sentiment ar avea o reprezentare materială, aș spune că este o imensă placă de beton. O simt cum apasă, aproape strivindu-mă. Și totuși mă simt fericită că există. Că doare. Și durerea poate avea frumusețea ei... Încerc, dar nu mai pot să adorm. Poate vei râde, dar de fapt mi-e frică să mă las pradă somnului. Ciudat, nu? Această
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
cine crezi că este, pe lumea asta? Nici măcar tu. Uită-te bine în urmă. Dacă ai fi fost așa ...n-am fi ajuns aici. Erau momentele în care o ura din adâncul sufletului. Îi venea să urle și s-o strivească, dintr-o singură mișcare. Dar nu i-ar mai fi rămas nimic! Atunci își arunca o haină pe umeri și pleca până la magazinul de la colț. Mergea încet, uitându-se doar înainte. Nici în stânga, nici în dreapta. Cocoțată pe canatul ferestrei, o
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
aerul rece al nopții. O privea fără să clipească, vrând parcă să se umple de toată frumusețea ei, aproape ireală... O privi până când simți că amorțește, așa cum stătea sprijinită în cot. Se ridică ușor, cu grijă, de teamă să nu strivească florile mici, albe, împrăștiate prin iarbă... Dumnezeule! Își privi palmele. Erau pline de noroi. Un noroi lipicios, cu un miros greu, care îi ajungea până la creier. Făcu un pas în față și simți cum piciorul i se scufundă încet într-
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
obișnui, desluși în umbrele pomilor adierea vântului în crengi. Prinse să soarbă cu nările dilatate mirosurile grele, dospite-n beznă; mirosurile acelea de paragină, de ziduri coșcovite și de vreme hapsână strecurată în crăpăturile pământului, în țărâna ce-i scrâșnea strivită sub tălpile bocancilor. Cu senzația că pașii ei trezesc glasurile grădinii și picioarele ei încălțate în bocancii omului ei se auzeau departe, unde o fi fost, ajungând ca o chemare până la el, călca greu, dinadins zgomotos, respirând odată cu lumina lunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
răsărit aducând foșnete, șoapte și zvonuri ca de ape în mișcare. Valurile de uscăciune alternau, într-o nesfârșită legănare, cu adierea jilavă, miraculoasă, care-mprăștia picuri răcoroși de rouă peste fața ei încinsă și peste ierburile sălbatece, răscoapte de arșiță, strivite sub tălpile ei. Dincolo de poarta grădinii strada se vedea ca ziua, cu pomi rari, clădirea mătăhăloasă a cârciumii Invalidului, drumul intrând în oraș pe la barieră, și-n partea cealaltă, câmpul și pădurea din depărtare topindu-se albăstrui în dealul din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
sumețit în sus, cu-o speranță de isihast flămând, amușinând aerul cu nările delicate, străvezii, rotindu-și întruna ochii spre cer invadați de cețurile morții. Șoarecii și șobolanii, supraviețuind încă din smârcurile și grotele dinozaurilor, se târau epuizați, lăsându-se striviți sub copitele femeii Cerboaice care înainta stăruitoare, înlăturând obstacol după obstacol din calea ei, contopindu-se și lăsându-se în voia acelei magii negre, misterioasă și absurdă, prin care se încăpățâna să străbată cu-aceeași neșovăială sinucigașă apele morții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
spuse Cerboaica în zori. Iarba albăstrind în coame de ceață, înspicată în lucirea stinsă a stelelor, ca argintul frunzelor de pelin, unduitoare și somnoroasă, arunca acum valuri de verzime înalturilor sumbre, cu toate că încă foșgăia pe dedesubt de lighioane și vietăți strivite; gândaci, melci, lăcuste, cărădăști turnate-n armuri de aramă și chiftirițe războinice; libărci și salamandre înaripate croindu-și loc prin jungla de tulpini zimțoase, înaintând trudnic prin încâlcitura de buruiene și rădăcini smulse din pământ, lăsându-se strivite de valul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și vietăți strivite; gândaci, melci, lăcuste, cărădăști turnate-n armuri de aramă și chiftirițe războinice; libărci și salamandre înaripate croindu-și loc prin jungla de tulpini zimțoase, înaintând trudnic prin încâlcitura de buruiene și rădăcini smulse din pământ, lăsându-se strivite de valul necontenit care venea din urmă, suspendat pentru o clipă în aer, într-un fel de buimacă măreție, apoi prăbușindu-se amenințător, peste corpurile lățite dinainte, epuizate de elanul vital, stâlcindu-le și prefăcându-le într-o pastă densă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în propriul ei sânge, până-n gât, și ăștia beau șampanie! Hitlerlandul zeităților blonde care se pregăteau să arunce-n aer orașul sau măcar o parte din el, pe principiul: "după mine potopul!" Simțea în ceafă căldura reflectoarelor. Greutatea corpului său strivit de balustradă. Îi veni să râdă cum stătea cocoțat, acolo, în întuneric, deasupra lor, deasupra, și trupul cu sufletul lui avură deodată chef s-o ia razna care-ncotro: picioarele și mâinile, care-i zvâcneau încleștându-se de balustradă, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
vor avea de gând să se ridice de la mesele acelea, din sala aceea și din orașul acela. Cumplit pentru foamea și simțurile lui întărâtate, căpcăunii îmbucau, sfârtecau și, ce nu puteau să înghită, ce nu le încăpea în grohotișurile gurilor, striveau și aruncau pe jos, călcând în picioare, într-o plăcere barbară, să se desfete ca porcii, excitați de parfumuri, mirodenii și vin și de privirile-nfierbântate ale femeilor bete stăpânite de chiotul cărnii. Mirosuri acidulate se-ncrucișau prin aer cu vagi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]