2,899 matches
-
de acid sulfuric și apă. În mod similar, mixând amidonul cu acidul sulfuric concentrat se va obține carbon elementar și apă, ce va fi absorbită de acid (astfel el devine mai diluat). Efectul acestuia poate fi văzut când puțin acid sulfuric concentrat este împrăștiat pe o hârtie, care este compusă din celuloză; celuloza reacționează și arată ca arsă, din moment ce s-a obținut carbonul. Acesta miroase puternic a caramel datorită căldurii generate. Deși mai puțin dramatică, acțiunea acidului asupra bumbacului, chiar și
Acid sulfuric () [Corola-website/Science/307331_a_308660]
-
celuloză; celuloza reacționează și arată ca arsă, din moment ce s-a obținut carbonul. Acesta miroase puternic a caramel datorită căldurii generate. Deși mai puțin dramatică, acțiunea acidului asupra bumbacului, chiar și în forma diluată, poate distruge țesăturile. Fiind un acid, acidul sulfuric reacționează cu majoritatea bazelor pentru a da sulfatul unui element. De exemplu, în urma reacției dintre acidul sulfuric și hidroxidul de sodiu se obține sulfat de sodiu și apă: De asemenea, acidul sulfuric reacționează și cu unii oxizi, ca de exemplu
Acid sulfuric () [Corola-website/Science/307331_a_308660]
-
datorită căldurii generate. Deși mai puțin dramatică, acțiunea acidului asupra bumbacului, chiar și în forma diluată, poate distruge țesăturile. Fiind un acid, acidul sulfuric reacționează cu majoritatea bazelor pentru a da sulfatul unui element. De exemplu, în urma reacției dintre acidul sulfuric și hidroxidul de sodiu se obține sulfat de sodiu și apă: De asemenea, acidul sulfuric reacționează și cu unii oxizi, ca de exemplu cu oxidul cupric. În urma reacției se obține sulfat de cupru și apă și se poate observa schimbarea
Acid sulfuric () [Corola-website/Science/307331_a_308660]
-
diluată, poate distruge țesăturile. Fiind un acid, acidul sulfuric reacționează cu majoritatea bazelor pentru a da sulfatul unui element. De exemplu, în urma reacției dintre acidul sulfuric și hidroxidul de sodiu se obține sulfat de sodiu și apă: De asemenea, acidul sulfuric reacționează și cu unii oxizi, ca de exemplu cu oxidul cupric. În urma reacției se obține sulfat de cupru și apă și se poate observa schimbarea de culoare de la negru (oxidul cupric) la albastru deschis (sulfatul de cupru) Acidul sulfuric este
Acid sulfuric () [Corola-website/Science/307331_a_308660]
-
acidul sulfuric reacționează și cu unii oxizi, ca de exemplu cu oxidul cupric. În urma reacției se obține sulfat de cupru și apă și se poate observa schimbarea de culoare de la negru (oxidul cupric) la albastru deschis (sulfatul de cupru) Acidul sulfuric este cunoscut pentru că poate scoate acizii slabi din sărurile lor. În reacția cu acetatul de sodiu, de exemplu, el scoate acidul acetic, CHCOOH, care este un acid slab, și bisulfat de sodiu: Acidul sulfuric reacționează cu unele nemetale, ca sulful
Acid sulfuric () [Corola-website/Science/307331_a_308660]
-
albastru deschis (sulfatul de cupru) Acidul sulfuric este cunoscut pentru că poate scoate acizii slabi din sărurile lor. În reacția cu acetatul de sodiu, de exemplu, el scoate acidul acetic, CHCOOH, care este un acid slab, și bisulfat de sodiu: Acidul sulfuric reacționează cu unele nemetale, ca sulful sau carbonul.: Numele vechi al acidului sulfuric este "ulei de vitriol" sau, după Albert cel Mare în secolul al XIII-lea, "ulei de vitriol roman" . Când sunt adăugate concentrații mari de trioxid de sulf
Acid sulfuric () [Corola-website/Science/307331_a_308660]
-
slabi din sărurile lor. În reacția cu acetatul de sodiu, de exemplu, el scoate acidul acetic, CHCOOH, care este un acid slab, și bisulfat de sodiu: Acidul sulfuric reacționează cu unele nemetale, ca sulful sau carbonul.: Numele vechi al acidului sulfuric este "ulei de vitriol" sau, după Albert cel Mare în secolul al XIII-lea, "ulei de vitriol roman" . Când sunt adăugate concentrații mari de trioxid de sulf SO la fabricarea acidului, rezultă o soluție de SO în HSO. Aceasta se
Acid sulfuric () [Corola-website/Science/307331_a_308660]
-
de vitriol" sau, după Albert cel Mare în secolul al XIII-lea, "ulei de vitriol roman" . Când sunt adăugate concentrații mari de trioxid de sulf SO la fabricarea acidului, rezultă o soluție de SO în HSO. Aceasta se numește acid sulfuric fumans, Oleum, sau acid Nordhausen - HSO. Acidul sulfuric are multe aplicații, incluzând multe reacții chimice și utilizări industriale. Este produsul chimic cel mai folosit în industrie, fiind numit și „sângele industriei”. Direcțiile principale includ producția de îngrășăminte, procesarea minereurilor și
Acid sulfuric () [Corola-website/Science/307331_a_308660]
-
secolul al XIII-lea, "ulei de vitriol roman" . Când sunt adăugate concentrații mari de trioxid de sulf SO la fabricarea acidului, rezultă o soluție de SO în HSO. Aceasta se numește acid sulfuric fumans, Oleum, sau acid Nordhausen - HSO. Acidul sulfuric are multe aplicații, incluzând multe reacții chimice și utilizări industriale. Este produsul chimic cel mai folosit în industrie, fiind numit și „sângele industriei”. Direcțiile principale includ producția de îngrășăminte, procesarea minereurilor și a apelor reziduale, sinteza produselor chimice și rafinarea
Acid sulfuric () [Corola-website/Science/307331_a_308660]
-
piatra filozofală, însă aceste informații sunt încă dezbătute. Unii autori susțin ideea că substanța a fost sintetizată pentru prima dată de călugărul benedictin de naționalitate germană, Basil Valentine în secolul al XV-lea, prin încălzirea sării de bucătărie cu acid sulfuric, iar alții citează „Plichto”, o carte despre tehnici de vopsit scrisă de venețianul Gioanventura Rossetti la sfârșitul secolului XVI, ca fiind prima sursă în care se descrie modalitatea de preparare a acidului clorhidric. În secolul XVII Johann Rudolf Glauber din
Acid clorhidric () [Corola-website/Science/307993_a_309322]
-
de venețianul Gioanventura Rossetti la sfârșitul secolului XVI, ca fiind prima sursă în care se descrie modalitatea de preparare a acidului clorhidric. În secolul XVII Johann Rudolf Glauber din Karlstadt am Main, Germania, a folosit clorura de sodiu și acidul sulfuric pentru a obține sulfatul de sodiu în procesul Mannheim, din care rezulta hidrogen clorurat gazos. Joseph Priestley din Leeds, Anglia a preparat acid clorhidric pur în 1772, iar în 1818 Humphry Davy din Penzance, Anglia a demonstrat că structura acidului
Acid clorhidric () [Corola-website/Science/307993_a_309322]
-
crescut. Un nou proces industrial de fabricare de carbonat de sodiu a fost dezvoltat de către Nicolas Leblanc (Issoundun, Franța), principalul avantaj al acestuia fiind costul redus. Procedura consta în obținerea din sarea gemă a carbonatului de sodiu, utilizându-se acid sulfuric, calcar și cărbune, degajându-se acid clorhidric ca produs secundar. Înainte de adoptarea legii alcaline în 1863 în Regatul Unit și a unor alte legi asemănătoare de către alte țări europene, acidul clorhidric era eliberat în aer. După promogarea acestor acte normative
Acid clorhidric () [Corola-website/Science/307993_a_309322]
-
au fost observate la distanțe enorme de vulcan, aerosolii ajungând în stratosferă, lucru care nu s-a mai întâmplat de la erupția vulcanului Krakatau din anul 1883. O altă urmare a erupței a fost formarea unei ceți cu conținut în acid sulfuric, scăderea temperaturii în medie cu 0,5 °C și reducerea stratului de ozon atmosferic. Pinatubo face parte dintr-un lanț de vulcani, care se întinde de la capătul vestic al insulei Luzon. Regiunea vulcanului este o regiune de subducție care s-
Pinatubo () [Corola-website/Science/307497_a_308826]
-
este de asemenea frecventă între marcasită și pirotină. Din punct de vedere chimic marcasita este mai puțin stabilă ca și pirita cu care se poate confunda ușor. Marcasita se poate descompune în decurs de câțiva ani cu eliberare de acid sulfuric și miros de sulf. Din „grupa marcasitelor” fac parte: Anduoit, Ferroselit, Frohbergit, Hastit, Iridarsenit, Kullerudit, Mattagamit și Omeiit. Marcasita are aceeași formulă chimică cu Pirita dar se deosebește prin structura cristalină, "pirita" cristalizându-se în cuburi. Din punct de vedere
Marcasită () [Corola-website/Science/307802_a_309131]
-
natură animală sau vegetală. Supus acțiunii intemperiilor marcasita se descompune mai ușor decât pirita, în acest proces de descompunere trece prin mai multe faze intermediare, ca de pildă se transformă prin oxidare în limonit (FeO·OH) cu eliberare de acid sulfuric. Marcasita este întânită asociată cu Calcita, Dolomita, Fluoritul, Galenitul, Pirita, Pirrhotina și Sphalerita. Cantități mai importante de marcasită se pot întâlni în Llallagua în Bolivia; Essen, Freiberg și Wiesloch in Germania; Champagne în Franța; Chiuzbaia în România; Reocin/Santander în
Marcasită () [Corola-website/Science/307802_a_309131]
-
in Germania; Champagne în Franța; Chiuzbaia în România; Reocin/Santander în Spania; Vintířov în Cehia; sowie Joplin/Missouri, Galena și Sparta/Illinois în USA. În zăcămintele hidrotermale se exploatează marcasita în cantități mai mari, mineralul fiind utilizat pentru obținerea acidului sulfuric. Mineralul șlefuit este folosit ca piatră semiprețioasă, care însă se descompune încet fiind mai puțin stabilă ca pirita. Acidul sulfuric eliberat prin descompunere produce arsuri prin contact direct cu pielea.
Marcasită () [Corola-website/Science/307802_a_309131]
-
Sparta/Illinois în USA. În zăcămintele hidrotermale se exploatează marcasita în cantități mai mari, mineralul fiind utilizat pentru obținerea acidului sulfuric. Mineralul șlefuit este folosit ca piatră semiprețioasă, care însă se descompune încet fiind mai puțin stabilă ca pirita. Acidul sulfuric eliberat prin descompunere produce arsuri prin contact direct cu pielea.
Marcasită () [Corola-website/Science/307802_a_309131]
-
propusă cuplarea cu căldura reactoarelor de temperatură înaltă a diferitelor cicluri termochimice, care se pot aplica parțial și în cazul utilizării radiației solare concentrate. Randamentul, respectiv potențialul de îmbunătățire cel mai mare, la nivelul de cunoștințe actual, prezintă procedeul acid sulfuric - iod: la 120 °C reacționează iodul și bioxidul de sulf cu apa și rezultă hidrură de iod și acid sulfuric După separare celor două componente rezultate, la 850 °C, acidul sulfuric se descompune în bioxid de sulf și oxigen Din
Fabricarea hidrogenului () [Corola-website/Science/307810_a_309139]
-
utilizării radiației solare concentrate. Randamentul, respectiv potențialul de îmbunătățire cel mai mare, la nivelul de cunoștințe actual, prezintă procedeul acid sulfuric - iod: la 120 °C reacționează iodul și bioxidul de sulf cu apa și rezultă hidrură de iod și acid sulfuric După separare celor două componente rezultate, la 850 °C, acidul sulfuric se descompune în bioxid de sulf și oxigen Din hidrura de iod, la 300 °C rezultă hidrogen și elementul inițial iod. Cu toate că ciclul termochimic are un randament relativ mare
Fabricarea hidrogenului () [Corola-website/Science/307810_a_309139]
-
mare, la nivelul de cunoștințe actual, prezintă procedeul acid sulfuric - iod: la 120 °C reacționează iodul și bioxidul de sulf cu apa și rezultă hidrură de iod și acid sulfuric După separare celor două componente rezultate, la 850 °C, acidul sulfuric se descompune în bioxid de sulf și oxigen Din hidrura de iod, la 300 °C rezultă hidrogen și elementul inițial iod. Cu toate că ciclul termochimic are un randament relativ mare (până la 50 %) mai există probleme nerezolvate în ceea ce privește procedurile și materialele utilizate
Fabricarea hidrogenului () [Corola-website/Science/307810_a_309139]
-
până la brun deschis. Are o duritate relativ mică, între 3,5 și 4 cu o densitate de 2,9 g/cm³. O proprietate caracteristică a dolomitului care o deosebește de calcare este solubilitatea redusă în acizi, iar reacția cu acidul sulfuric spre deosebire de calcită este o reacție lentă. O altă caracteristică a dolomitului este luminiscența în culori diferite, de la portocaliu la alb, verde și brun. Roca dolomit care are același nume are un conținut în mineral de cel puțin 90 % . Ca mineral
Dolomit (mineral) () [Corola-website/Science/308396_a_309725]
-
Alexandria. Alchimiștii, în frunte cu Jabir ibn Hayyan (Geber) (c. 721- c. 815) desfășoară o intensă activitate științifică. Sunt puse la punct procedee de purificare a substanțelor (filtrarea, sublimarea, cristalizarea fracționată) și metode de preparare a unor substanțe ca: acid sulfuric, acid azotic, clorură de amoniu, acetat de plumb, amalgamele de cupru, zinc și plumb, precum și apa regală. Cei mai cunoscuți urmași ai lui Geber au fost: persanul Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi ("Rhazes") (865 - 925) și tadjicul Abū ‘Alī
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
un mijloc comod de existență. Unul dintre cei mai de seamă alchimiști ai acestei perioade a fost Albertus Magnus (1195 - 1280). Acesta reușește să extragă arsenul și azotatul de argint și i se atribuie una din primele descrieri ale acidului sulfuric. Dintre numeroasele sale lucrări științifice, cea mai valoroasă a fost "De alchimia" ("Despre alchimie"). Aici sunt descrise proprietățile magice ale diverselor minerale și pietre prețioase. Prin lucrările sale, "Opus majus", "Opus minus" și "Opus tertium", marele învățat englez Roger Bacon
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
și prezenta un spectru caracteristic, deosebit de al elementelor cunoscute. Noul element a fost numit argon (= inactiv) (Ramsay, 1894). Se știa mai de mult că unele minerale pun în liberate un gaz inert, când sunt calcinate sau prin dizolvare în acid sulfuric. După descoperirea argonului, crecetând gazul izolat pe această cale din mineralul de uraniu, cleveita, Ramsay a constatat (1895) că acest gaz avea un spectru identic cu al unui element necunoscut pe atunci pe Pământ, dar pus în evidență cu mult
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
a izolat heliul prin tratarea unui mineral numit cleveit (o varietate a uraninitului ce conține cel putin 10% din pământurile rare) cu acizi minerali. Ramsay dorea să obțină argonul, însă după ce separase oxigenul și azotul din gazul eliberat de acidul sulfuric, a observat o fâșie intensă de culoare galbenă ce se potrivea cu fâșia de D observată în spectrul solar. Aceste mostre au fost identificate ca fiind heliu de către Lockyer și fizicianul britanic William Crookes. A fost izolat independent din cleveit
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]