3,283 matches
-
demonstrație de doliu în amintirea decapitării domnitorului Grigore Ghica, făcându-se mesagerii sufletești ai românilor bucovineni, Comitetul Societății studențești „Arboroasa” a trimis o telegramă primarului Iașilor cu condoleanțele membrilor săi pentru apărătorul decapitat. * Suficient ca Guvernul austriac să arunce în temniță pe membrii din comitet: C. Morariu, Or. Popescu, Ciprian Porumbescu, Eugen Siretean și Z. Voronca. Cele 11 săptămâni de închisoare preventivă, începând cu 3 februarie 1878, pentru Ciprian Porumbescu, cu o constituție fizică plăpândă, l-au dat în oftică și
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
copii murind de foame după ce șiau amăgit stomacul cu frunze și rădăcini de copaci... Zeci de mii de lucrători pierind în muncile istovitoare la zidiri de uzine uriașe și la săparea de canaluri... Drumuri pavate cu oasele morților, schingiuiri și temnițe, iată peisajele noii Rusii, în care acest tânăr zvăpăiat a căutat fericirea... Până și caii de rasă, coborâtori din hergheliile din vremea țaristă, sunt împușcați de credincioșii slujitori ai lui Stalin... Căminuri de copii? Plată dreaptă a muncitorilor? Beneficiile colhozurilor
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Carmen Sylva, regina Elisabeta a României, aflarea cauzelor adevărate ale morții lui Lenin... Se poate aprecia că, total dezinteresați material, fără gând la privilegii prezente ori viitoare, ziariștii au fluturat permanent tricolorul românesc, cu prețul suportării unor ani grei de temniță și alte privațiuni și cu eforturi majore pentru păstrarea limbii și obiceiurilor naționale, au promovat românismul chiar și sub ocupație străină, înfăptuind apoi Marea Unire de la 1918 și consolidarea statului român. Punând în pagină datele esențiale ale publicațiilor (titluri și
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
ani (documentul 4), cît și pentru persoane venerabile. Demn de reținut că mai toți condamnații erau plugari săraci, se înțelege, elemente dușmănoase pentru regimul democrației populare, care se declara stat al muncitorilor și țăranilor. S-au executat ani grei de temniță pentru "delictul de favorizare a infractorului" mai clar, pentru nedenunțare, în cazul că ai fi cunoscut, a faptelor și/sau persoanelor care se opuneau regimului. Înscrisurile erau foarte vînate, pentru deținerea sau confecționarea unui manifest se puteau pronunța sentințe de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
documentul 59, unde se subliniază că au fost deja condamnați Adrian Marino, pentru încercarea de a "reorganiza, subvenționa activitatea PNȚ în Iași", și Petre Andrei, pentru aceeași faptă. În grupul (de altfel membrii au fost condamnați la ani grei de temniță) celor care au organizat sărbătoarea a 500 de ani de la înscăunarea lui Ștefan cel Mare s-au aflat Alexandru Zub și Dumitru Vacariu. Ultimul a scris o poezie, "Chemare", considerată dușmănoasă, pentru care va fi condamnat la 8 ani de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Dumitru Vacariu. Ultimul a scris o poezie, "Chemare", considerată dușmănoasă, pentru care va fi condamnat la 8 ani de închisoare, așa cum Radu Gyr a fost condamnat la moarte pentru poezia "Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane", pedeapsă comutată ulterior la temniță pe viață. Pentru intonarea imnului "Deșteaptă-te române", sentința a fost: 6 ani de închisoare (document 132), pentru datul cu părerea "necorespunzător" numai 7 ani (document 133) etc. Deținerea de cărți "interzise", în opinia regimului, era considerată o crimă. Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
operelor legate în piele sau pînză, cu literă de aur pe copertă, excursii în patria sovietică și în întreg lagărul socialist și nu numai și multe alte avantaje și facilități. În tot acest timp, floarea intelectualității românești era închisă în temnițele comuniste și supusă la un regim de exterminare și spălare a creierelor. Dacă în pușcării spălarea creierelor era în sarcina călăilor de partid și de stat, în viața civilă (observați că evit să scriu liberă) această misiune au îndeplinit-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
o sinceritate deplină. Trăia cu știință, sau poate fără, într-o lume paralelă, desprinsă de realitatea terifiantă a vieții de zi cu zi, aflată sub teroarea comunistă, în care toată floarea intelectualității, întreaga elită românească, era decimată, cu program, în temnițele regimului. La indicațiile redactorului-șef adjunct de la "Contemporanul", își scrie Cronicile pe baza cuvîntărilor lui Gheorghiu-Dej sau funcție de anumite evenimente politice. Nu a ales calea lui Blaga sau Ion Barbu, dintre foarte puținii mari scriitori nearestați, care au refuzat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Mihai Ralea), fie cu un neo-ciocoism estet (Al. Rosetti)", autorul volumului Românește consideră că talentul singur nu îndreptățește și nici nu justifică abdicarea morală, prostituția partinică, alegerea blamabilă a Academiei comuniste, în timp ce alții, cei care au refuzat-o, au preferat Temnița. Se întreabă: Cine mai poate susține chiar în treacăt și neștire că în numele talentului, Tudor Arghezi poate să-și facă de cap și de cuvînt?", cînd potrivitorul de cuvinte se pronunță, în fața Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
al autonomiei esteticului, nu fără o acută conștiință etică, știe să dea diagnoze exacte, fără a face deosebire între autorii trăitori în țară și cei din exil. Mircea Vulcănescu, o pildă de demnitate și unul din marii intelectuali uciși în temnițele comuniste, avea drept puncte de sprijin și de referință intelectualii și țăranii categorii sociale considerate de critic drept cele "care au creat România reală". Prin Mircea Vulcănescu și exemplul său este pulverizată o prejudecată cultivată cu asiduitate între creatori: "că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ȘI EROI Nicolae Steinhardt, în Testamentul politic ce precede Jurnalul fericirii, afirmă trei soluții strict lumești și accesibile oricui, pe linia cea mistică, a credinței (posibilă în prezența harului prin esență selectiv), pentru evadare dintr-un univers concentraționar, fie lagăr, temniță, deportare etc. specifice oricărui tip de produs al totalitarismului. Prima este a lui Soljenițin, menționată în Primul cerc și preluată pe larg în primul volum din Arhipelagul Gulag, unde cel intrat pe mîinile Securității sau ale altui instrument opresiv de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
urmată de lipsirea de apă. Repet, aceste lucruri le-au făcut niște deținuți cu alți deținuți! Au fost și dintre aceia puși să-și mănînce, din gamelă, propriile fecale. O minte sănătoasă nu poate crede că a existat așa ceva în temnițele comuniste din România. Acesta a fost "fenomenul Gherla". Cei care au suferit mai mult au fost oamenii de valoare și preoții. Pe preoți, de pildă, îi întrebau: Crezi în Dumnezeu? Dacă crezi, nu-ți dăm mîncare!" Ca să poată mînca, trebuiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
martor al acuzării. Hai, du-te chiar acum". În zadar apelează la nevoia de a-i fi alături, acum la adînci bătrînețe, că ar putea muri în timpul cît va fi închis, că i-ar fi foarte greu și lui în temniță etc., etc. Nimic nu-l împiedică pe bătrîn: "E adevărat, zice tata, că vei avea zile foarte grele. Dar nopțile le vei avea liniștite (trebuie să repet ce nu a spus, trebuie; dar nu, m-ar bate Dumnezeu) vei dormi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fi mulțumiți au eradicat sistematic întreaga floare a națiunii, au decerebrat-o cu totul în aproape două decenii: 1944-1964. Cei eliberați nu mai prezentau nici un pericol real pentru puterea populară. Au supraviețuit și rezistat, după ieșirea din mica în marea temniță care era România, numai caracterele. În finalul celui de-al V-lea volum din Închisoarea noastră cea de toate zilele, apărut în 1996, Ion Ioanid scrie: "Regimul comunist, în campania lui de distrugere și exterminare a tot ceea ce îi stătea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
comunist opresiv. De ce ne facem că uităm, de ce ne mințim numai pentru ca o mînă de nemernici să-și primească pensiile consistente în liniște, netulburați și să ne rîdă, tot ei, cu nerușinare în față, în timp ce oasele atîtor martiri trecuți prin temnițele și lagărele exterminării stau aruncate în gropi comune, fără o cruce la căpătîi, fără o slujbă de pomenire! Doina Jela, în zguduitoarea ei carte, Drumul Damascului, narează un caz rarisim, spovedania unui fost torționar. Franț Țandără, viitorul torționar (părinții fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Țării și ale căror vieți, au fost definitiv distruse Între ei s-au aflat și unii care nu s-au ferit, precum preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa (de curînd plecat la cele veșnice și care a îndurat 21 de ani de temniță comunistă). Într-o prefață la cartea lui D. Bacu Pitești (centru de reeducare studențească), cu subtitlul: La Buchenwald se murea mai ușor (1991, Ed. Atlantida), părintele Calciu scrie: Acolo a fost ceva care depășește puterea umană de înțelegere, pentru că a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
prinde pe frații Arnăuțoiu, rudele și prietenii au fost trași la grindă cu funia, legați cu mîinile la spate, bătuți și trimiși în munte după bandiți. Tot neamul Motreștilor din Vicovul de Jos a avut de suferit ani grei de temniță" (L.H.L.). Erau metode ale NKVD-ului preluate de Securitate și aplicate nu doar din 1948 pînă în 1960, cum credea Ion Gavrilă Ogoranu, care a condus șaptesprezece ani grupa de luptători în Făgăraș, ci pînă la finele lui decembrie '89
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Hossu Longin, în episodul Sistemul concentraționar, face o succintă prezentare a acestor locuri de coșmar: "Jilava, Fortul 13, a fost ridicată în anul 1884. În taluzurile fortului, în adîncul pămîntului, au fost săpate celebrele celule ale Reduitului. Jilava a fost temniță de tranzit și loc de execuție. Aiudul, închisoarea curată a morții, cea mai mare din spațiul concentraționar, era un sicriu, un vestigiu arhaic al unui trecut penitenciar medieval, populat cu oameni. La Aiud, în Zarcă, au fost închiși generalii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
și șase de deținuți îngropați de vii. Un deținut politic, este vorba de Corneliu Coposu, a stat aici opt ani fără a vorbi cu nimeni, într-o izolare totală. Cînd a ieșit din Gulag, a început să învețe să vorbească. Temnița din Sighet data din anul 1897, reorganizată în anul 1950 ca închisoare a elitei politice românești. Din arhipelagul ororii, Pitești a fost insula cea mai odioasă, în care s-a experimentat reeducarea prin tortură pe loturi de studenți. Botoșani, închisoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
De o soartă asemănătoare va avea parte și generalul Nicolae Macici, comandantul armatei I, cel care a eliberat Budapesta în al doilea război mondial. Moare în Zarca Aiudului pe 15 ianuarie 1950. Noua Academie Română este episodul dedicat dispariției în temniță a celor epurați din vechea Academie. Academicianul Constantin Rădulescu-Motru nota în jurnalul său pe 28 decembrie 1947: "N-am crezut să ajung a trăi într-o epocă în care să se realizeze ceea ce Nietzsche numea "devalorizarea tuturor valorilor". Am început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în mijlocul unei mulțimi de români terorizați, cărora li se impune credința că patria lor este sentinela dinspre Apus a civilizației moscovite. [...] Ce bătrînețe amărîtă mi-a hărăzit Dumnezeu!". Douăzeci și doi de academicieni se vor regăsi în iulie 1950 în temnițele de la Sighet: "academician Dimitrie Caracostea, acad. Ioan Lupaș, acad. Silviu Dragomir, acad. Constantin Giurescu, acad. George Fotino, acad. Constantin Brătianu, acad. Ion Nistor, acad. Iuliu Hossu, acad. Alexandru Lepădatu, acad. Pan Halippa, acad. Zenovie Pâclișeanu, acad. Ștefan Meteș, acad. Iuliu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
libertatea supremă, care ne ridică deasupra tuturor robiilor lumești". Mulți dintre cei care au îndurat ani grei de detenție politică depun mărturie despre libertatea interioară de care au avut parte, mai multă decît atunci cînd s-au aflat în afara zidurilor temniței, într-o lume în care spectrul fricii și prezența delațiunii generalizate făceau legea. Cum spune Radu Gyr, la mulți Iisus le-a intrat în celulă. Pentru că sufletul nu poate fi făcut prizonier și, cum spune în continuare, în cel de-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pe puncte, de consilieri sovietici și comandanți veniți cu diviziile "Tudor Vladimirescu" sau "Horia, Cloșca și Crișan"". Întoarcerea armelor necondiționat ne-a costat enorm, uman și material. Va fi arestat în decembrie 1947 și este condamnat la zece ani de temniță. Despre trădarea americană a opoziției anticomuniste depunea mărturie aviatorul Tudor Greceanu. El explică și cum a fost posibilă anihilarea ei: "Uitați-vă de ce: pentru că toți exponenții acestei opoziții, fie că aveau o suprafață, ca să zic așa, care să le justifice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
la șaptezeci și cinci de ani de închisoare. Deportat în Siberia, va tranzita prin o sută patruzeci de lagăre. Trimis în Țară, Securitatea, la rîndul ei, îl condamnă pe colonelul Ion Tobă, dovedindu-se mai generoasă, la peste două sute de ani de temniță grea. Context care îndreptățește suplimentar neiertarea lui Tudor Greceanu. Despre saga Moșului, cum era supranumit Ion Gavrilă Ogoranu, am scris în primul episod. " În timp ce în cazierul de astăzi, e vorba de anul 2005, al lui Ion Gavrilă Ogoranu sînt menținute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
un simbol al unui timp și al unui spirit, trebuia să-i vezi... Cântecul nostru este mai puternic de fapt pe zi ce trece. Și este abia începutul, Sachi, cântecul nostru va fi ca o lumânare aprinsă în bezna unei temnițe. Cântecul nostru va putea lumina și înduioșa, exact când vremurile vor fi crunte și tulburi, așa cum se anunță. Cântecul nostru va aminti lumii ceea ce este cu adevărat, când ea va părea pierdută de speranță și înecată în întuneric. Să fi
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]