3,029 matches
-
numai zgomotele arțarului. Doar le mai auzisem de atâtea ori până atunci. Aproape mă obișnuisem cu ele. Eram însă surescitat. Poate că tensiunea furtunii stârnise materiile inflamabile din mine. Nici nu știu când am ajuns în magazie, am luat un topor pe care-l găsisem mai demult aruncat printre alte lucruri și am ieșit în ploaie. Pe măsură ce-l tăiam, arțarul scotea țipete scurte care se amestecau cu loviturile toporului. Dar în fața mea nu era un arțar, ci chiar destinul care-și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mine. Nici nu știu când am ajuns în magazie, am luat un topor pe care-l găsisem mai demult aruncat printre alte lucruri și am ieșit în ploaie. Pe măsură ce-l tăiam, arțarul scotea țipete scurte care se amestecau cu loviturile toporului. Dar în fața mea nu era un arțar, ci chiar destinul care-și bătea joc de atâta vreme de mine, care mă transformase în marioneta lui, iar acum scotea chicote ascuțite. Mă răfuiam nu cu arțarul, ci cu destinul. De aceea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu arțarul, ci cu destinul. De aceea loveam cu înverșunare, fără să mă opresc. Nu-mi păsa nici de ploaia care curgea peste mine. Simțeam că, măcar o dată, aveam și eu dreptul să nu mai rabd. Strângeam palmele pe coada toporului și izbeam, fără nici o pauză, cu toată puterea, făcând arțarul să se clatine și să se îndoaie tot mai mult, până când, în sfârșit, trunchiul lui se frânse și căzu printre bălării. Dar când am privit arțarul trântit la pământ, toată
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
scaunul de sub fund într-o clipită. Ce v-ați face în Gaborone ca lector universitar șomer, Rra? O să vă întoarceți în satul natal să dați o mână de ajutor la creșterea vitelor? Cuvintele ei, observă, căzură ca niște lovituri de topor. Escrocherie, gândi ea. Șantaj. Așa se simte șantajistul când are victima la picioare. Simte o putere supremă. Nu puteți face asta... O să neg totul... N-aveți nici o dovadă... — Am toate dovezile de care este nevoie, i-o tăie ea. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu mere coapte. Petru a pășit în pronaos, a îngenuncheat în fața Ușilor Împărătești, a plecat fruntea în cenușă, apoi, ca un copil care crede că nu este văzut dacă nu vede, și-a ascuns ochii în palme. Plângea. Bărbia căzută topor deasupra unui braț de vreascuri putrede; ochii descompuși în orbite cenușă cu ceva urme de cer rânced pe fundul fântânilor; fruntea despicată a secetă Carul Mare a tras brazdă adâncă până și-a rupt spițele într-un gând; obrajii scrijeliți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pline de excremente gastrice, cu niște comparații de căcat? Petru își ieșise din fire, ochii tulburi, îi tremurau buzele, mâinile gesticulau a îndepărtare, vorbea cu toate degetele, cu obrajii, cu fruntea, cu tâmpla. Picioarele, doi trunchi de copac în care toporul a uitat să mai hodine. Calmează-te, copile, calmează-te, te rog! Să-i lăsăm pe ei. Trăiești în lume, tu ai realitatea ta, lumea are realitatea ei Una cu alta nu se potrivesc, una cu alta se resping, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stare dacă nu ți-a mai scărmănat de mult bădița cânepa dracului, să te-nveți a primi cuviincios oamenii care-ți calcă pragul?... ANISIA (vine spre poartă): De mi-i crede, chiar îți duceam dorul... Mai ieri ai venit după topor, să bați un par la gard. Astăzi ce trebuință-i mai avea, că numai de dragul ochilor mei n-aș crede c-ai călcat calea până aici. DĂNILĂ: Toate le vezi, le știi și le-nțelegi, cumnată dragă! Iaca așa-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Apoi tac, da' nu vezi că dumnealui... ISPAS: Ei nu, că nu mai e chip de trăit! Ascultă, Anisie, ia-n du-te în șură și cată după ușă; vezi c-ai să dai acolo peste-o coadă nouă de topor, șlefuită de-a mai mare dragul. Ad-o-ncoace, s-o am la îndemână. Și de mai crâcnești mult, doamne, doamne, când te-oi lua la măsurat cu dânsa pe spinare, n-ai să mai poți scoate-o vorbă până când nu te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
din țarină, ba să meargă la moară, ba multe de toate. Și dă-i la deal, dă-i la vale, Ispas are de unde! Vezi că am dreptate? ISPAS: Ba eu văd că era vorba mai înainte de-o coadă de topor, potrivit de groasă și tare-ndemânoasă... Și mai văd bine c-ai uitat unde se află. Anisie... Anisie, să nu-ți mai spun o dată... ANISIA: Da' rămâi cu frate-tău și te pupă-n bot cu dânsul. Eu am plecat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
a binelea de dânsul. DĂNILĂ: Pușché pe limbă-ți, cumnată! Una-i una și două-s mai multe; cu lucrul altuia altfel umbli, că, de, ai a da samă pentru ce-ai primit. Așa că am să iau de coleá și toporul, și gata. Mulțumescu-ți, bădiță, și m-oi întoarce cât mai degrabă. Tabloul 2 (Decorul din tabloul 4, act I luminișul din pădure.) DĂNILĂ (pare a măsura din ochi un copac, undeva, spre dreapta.): Apoi da, halal fagul ista pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ista pe care-am pus eu ochii. Nici prea mare, nici prea mic, taman cât să încapă bine între loitre. Carul l-am potrivit de ceea parte, nici n-am mai dejugat boii, să nu prăpădesc de pomană vremea; pun toporul pe fag și-ndată-i gata. Ia hai! (iese spre dreapta, se aud lovituri de topor, un pârâit puternic, zgomot de copac tăiat și de car sfărâmat, apoi liniște. Dănilă intră grăbit, cu toporul în mână. Privește spre dreapta, cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
încapă bine între loitre. Carul l-am potrivit de ceea parte, nici n-am mai dejugat boii, să nu prăpădesc de pomană vremea; pun toporul pe fag și-ndată-i gata. Ia hai! (iese spre dreapta, se aud lovituri de topor, un pârâit puternic, zgomot de copac tăiat și de car sfărâmat, apoi liniște. Dănilă intră grăbit, cu toporul în mână. Privește spre dreapta, cam speriat) Hait, c-am făcut-o fiartă! Bre, fagul naibii, parcă nu era chiar așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
nu prăpădesc de pomană vremea; pun toporul pe fag și-ndată-i gata. Ia hai! (iese spre dreapta, se aud lovituri de topor, un pârâit puternic, zgomot de copac tăiat și de car sfărâmat, apoi liniște. Dănilă intră grăbit, cu toporul în mână. Privește spre dreapta, cam speriat) Hait, c-am făcut-o fiartă! Bre, fagul naibii, parcă nu era chiar așa de mare; iaca, a sfărâmat carul și-a ucis și boii! Alei, Dănilă, iaca l-ai aranjat și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
aș fi cu inima împăcată. Nu par a fi prea departe și nici nu m-au văzut. O dată s-arunc cu toporișca-n cârd, și nu se poate să nu chitesc una. (se apropie de baltă) Încet, tiiiptil. Acuma! (aruncă toporul, plescăit de apă) Na, ai pălit mai mult de-o grămadă, frate Dănilă. Păi sigur, lișițele nefiind chioare, nici moarte, s-au împrăștiat în treaba lor. Toporul s-a dus la fund, și tu bate din buze, Dănilă! Măi, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
poate să nu chitesc una. (se apropie de baltă) Încet, tiiiptil. Acuma! (aruncă toporul, plescăit de apă) Na, ai pălit mai mult de-o grămadă, frate Dănilă. Păi sigur, lișițele nefiind chioare, nici moarte, s-au împrăștiat în treaba lor. Toporul s-a dus la fund, și tu bate din buze, Dănilă! Măi, da' rău mi-a mai mers și astăzi... Ce zi pocită! Acuma chiar pot pleca. (iese) Tabloul 3 (Acasă la Ispas, în ogradă.) ISPAS: Ce s-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ascultare strașnică, altfel ne-am ras! DĂNILĂ: Foarte mă bucur! Și zici că dumbrava, și iazul, și ce mai este pe-aici sunt ale voastre... CODÂRLIC: Zic! DĂNILĂ: Poate-i zice că și rațele de pe apă sunt ale voastre, și toporul meu din fundul iazului... Ei hai, drace! V-oi învăța eu să puneți stăpânire pe lucrurile din lume și să-ndemnați oamenii să se bată cap în cap! CODÂRLIC: Las', nu te mai înfoia atâta, că știm noi cât îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
să-ți spun, de data asta chiar te așteptam. Te-aș mânca de drag ce-mi ești, da' nu pot de urechi. Ia zi, ce mai ala-bala prin fundul bălții? Nu te-a tăiat capul, venind încoace, s-aduci și toporul meu? Că am a-l da înapoi celui de la care l-am împrumutat. CODÂRLIC: Las' că-i pus la loc bun și toporul: Acu' alta-i. Tu, măi Dănilă... DĂNILĂ (încruntat): Cum ai zis? CODÂRLIC (temător): Mata, bade Dănilă... DĂNILĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
zi, ce mai ala-bala prin fundul bălții? Nu te-a tăiat capul, venind încoace, s-aduci și toporul meu? Că am a-l da înapoi celui de la care l-am împrumutat. CODÂRLIC: Las' că-i pus la loc bun și toporul: Acu' alta-i. Tu, măi Dănilă... DĂNILĂ (încruntat): Cum ai zis? CODÂRLIC (temător): Mata, bade Dănilă... DĂNILĂ: Apoi așa! Zi! CODÂRLIC: ... cu șmecheriile... matele..., ai tulburat grozav toată drăcărimea din iaz. (își revine, ton provocator) Da' acuși am să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ars de câteva ori, o dată a fost bombardat de trupele generalului Bem. La 1776 s-a ridicat Șofronie și-a făcut răzmeriță mare, și pentru câteva zile a făcut legea la Bălgrad (adică la Alba Iulia). Popa cu cruce și topor. Blaga îi dedică aproape un întreg capitol în cartea lui despre gândirea social-politică în secolul al XVIII-lea (o să pun o notă cultă). Aici, oamenii trăiesc istoria ca și cum ar respira. Și acuma popa din sat citește duminica la slujbă întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
atît mai rău pentru cei care nu iau decît prea puțin. Mult mai clară ar fi aici o altă legendă, cea a lui Eresichton. Acesta nu le oferea niciodată zeilor sacrificii. A avut chiar Îndrăzneala să profaneze cu lovituri de topor o pădure străveche consacrată Demetrei ai cărei arbori erau locuiți de driade. MÎnioasă, zeița s-a răzbunat ordonînd monstrului foamei să pătrundă În măruntaiele celui ce-o iritase, În timp ce acesta dormea. Eresichton sfîrși prin a se devora pe el Însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
farurile se leagănă în oceanul negru și gros. Camionul olog, umple cu zgomot pustiul, o uriașă sălbăticiune beteagă, avansând nesigur, defrișând bezna, felii felii. Dunga unei streșini ruginite. Lăzile mari de gunoi. Ghidonul unei biciclete. O ușă, mătura rezemată de topor, în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul gol al bărbatului. Fruntea mare, chelia metalică. Dominic, Tolea, el este! Șoferul se trezește de-a binelea, mâinile tremură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și suspiciunea si somnolența plictiselii vicioase. Plictiseala otrăvită, canibală, plictiseala supunerii și trădării și somnolenței, chiar și plictiseala fricii, da, da. „Ați văzut vreun dictator vorbind copiilor? Stânjenit, imbecil. Ca și cum ar vorbi soldaților sau tribunalului ceresc. Fraze serioase, tăiate cu toporul. Un om singur și serios, absolut serios! Libertatea i se pare o glumă. O golănie, o șmecherie îndreptată împotriva lui, bietul captiv. D-aia, frivolitatea... într-o dictatură, frivolitatea nu mai e ce-a fost. Devine provocare, regenerare. Și umor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
leneșă a santinelelor mizeriei. Brusc, întunericul scrâșni. Brusc, rafale de lumină. Farurile, scrâșnetul mașinii, tablă roți șuruburi, un autobuz gol, hodorogit, bălăbănindu-se turmentat, smulgând din noapte zidurile, arbori adormiți, streașina ruginită, butoaiele borțoase cu gunoi, ghidonul unei biciclete, un topor rezemat de o mătură, o siluetă. În rama ușii înalte, silueta unui domn elegant. In jetul auriu al farurilor, bărbatul nu clintise. Fruntea mare, chelia metalică, privirea fixă, sticloasă. Un bărbat din alte vremuri, un domn din albumele interbelice, încremenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bine, soarele cu cine are de‐a face, căci eram feciorul mamei, care și ea cu adevărat că știa a face multe și mari minunății: alunga norii cei negri de pe deasupra satului nostru și abătea grindina în alte părți, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea ușei; închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau păretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: «Na, na
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Mult lăudații semizei Se tot certau pe leacuri multe La capul jalnicei femei ... Curgeau și vorbe și insulte, Zâmbiri amare fără spor, și alte lucruri zise culte ... Dar omul nostru din popor Privi icoana minunată și le grăi ca din topor și mi‐i luă la goană‐ ndată; Apoi la mamă‐sa cătă În letargie cufundată ... Iar când din plânset încetă ‐ Strigându‐ i: „mamă”, în simțire, Prin farmec ea se deșteptă. Astfel și‐ o țară în pieire Mormânt și lanțuri le
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]