3,550 matches
-
măcar în tren, venind încoace? Sau aici?... M-am bucurat, Bologa, auzi, că trăiesc, c-am scăpat de pădurea spînzuraților! Până adineaori m-am bucurat, până când m-a întrebat colonelul de ce am fost mutat! Numai adineaori am plâns, cu capul vârât în mantie, ca să nu mă simtă nici ordonanța. Numai adineaori, de frica pădurii spînzuraților! Klapka se opri cu niște ochi atât de mari și de îngroziți, că Bologa își simți sufletul copleșit de milă. În tăcerea adăpostului inimile lor băteau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încredere în cunoștințele și experiențele sale de viață, și a decretat că oamenii trebuie să fie așa și așa, că e bine când faci cutare lucru și e rău dacă faci cutare. Și, în schema lui, acel cineva vrea să vâre cu sila sufletele vii, să le încătușeze, parcă viața s-ar modela după dorințele sau concluziile cuiva. Dar viața merge mereu înainte, nepăsătoare, sfâșiind nu numai sistemele savanților, ci chiar mințile oamenilor, plăsmuind în fiece clipă situații noi, idei noi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se dă aici și orice mișcare, peste o zi, două, ajunge și la cunoștința dușmanului. În sfârșit s-a zis că trebuie să fie pe aici spioni, iar spionii nu pot fi decât tocmai țăranii care, în ciuda poruncilor strașnice, se vâră mereu prin zona frontului. Așa au pus mâna azi-noapte pe trei și i-au adus între baionete la Făget. Generalul e atât de mânios, că a poruncit să-i spânzure pe toți trei, ca să dea o pildă strașnică. Mâine are să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să-ți ofere nici un răspuns! Fiece "cucerire" a civilizației a dărâmat cîte-o bucățică din fericirea omului, până ce nu i-a lăsat în suflet decât un morman de ruine... În locul credinței a pus formule, chiar pe Dumnezeu ar vrea să-l vâre într-o formulă ingenioasă, iar pe urmă să-și frece mâinile și să zică: "Poftim, am cucerit și pe Dumnezeu!"... Însăși muzica divină, care e viața, a tot despicat-o și a explicat-o, încît azi sărmanul om "civilizat" nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Moartea, zise Apostol, privind iar în față, cu o umbră de surâs pe buze. ― Ștreangul, Bologa! Auzi?... Ștreangul! șopti căpitanul, roșind și uitîndu-se, fără să vrea, la gâtul lui strâns în gulerul înalt al tunicii. Numai un om nebun își vâră gâtul în laț, când viața îi surâde și-i făgăduiește... Ești dator să trăiești! continuă apoi, după o pauză, mai potolit, bătîndu-l pe umăr. Când ți se îmbie o portiță de scăpare aproape sigură, n-ai dreptul să te codești
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gâtul fostului său tovarăș de tâlhării și căpitan al bandei - Ion Chetrariu. Uite cum îl descrie N.A.Bogdan pe călău în Monografia Orașului Iași: “Un țigănoi colos la trup, pogân de slut la față, cu o privire fioroasă, de te vâra în friguri la ce întâi căutătură”. Și trebuie să mai știi că în timpul exercitării atribuțiilor purta o manta roșie, de unde și numele străzii din Iași, Manta Roșie. Ei! Acum, după ce te-au trecut sudorile, te-aș întreba, așa, ca între
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
devin propriul meu bunic, n-am să mă mai nasc niciodată. Dumneavoastră ce ați fi făcut, în situația mea? - Mie îmi sună a bigamie, spuse un bărbat. Evident, nu pot să fiu de acord cu o femeie care încearcă să vâre pe gâtul unui bărbat propriul ei copil nelegitim. Mă și mir de tine, Joan. Era un vechi prieten al familiei Maynard care, acum, auzea povestea pentru prima oară. - O femeie împinsă de disperare e în stare de orice, murmură Joan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
pentru că el suprapune peste o lume agonică, mai amputată și mai chinuită ca oricare alta, palatele de cristal ale unei utopii de cuvinte. Ceea ce e insuportabil în "noua societate", știm cu toții, nu sânt atât mizeria, frigul și foamea, cât minciuna vârâtă pe gât în fiecare secundă a vieții tale, prăpastia între realitate și ideologia înzorzonată a fericirii generale. Cu aceeași bucurie recitesc și "Moartea socialismului" de Croce, "Ferma animalelor" și "1984" de Orwell, "451° Fahrenheit" de Bradbury, ultimele, ce-i drept
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
spune prea mult în ziua de azi. Unii-și mai amintesc de cântecele lui, dar mai degrabă ca să râdă de vocea nazalizată care ieșea din patefoanele cu înregistrări extrem de proaste. Pe vremuri, ca să înregistreze un cântec, cântărețul trebuia să-și vâre capul într-un fel de goarnă de alamă, care-i altera complet vocea. La rândul lor, plăcile "Pathe", chiar și cele de calitate, înregistrate sub sigla "His Master's Voice", erau de ebonită și, cu vremea, se fisurau, îmbătrîneau, iar
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
fața. Se trezi în sfârșit din amorțeala istovirii și abia atunci pricepu tot ce ascultase. Sări numaidecât în picioare și zise grăbit: - Tela, poate că tu minți, dar eu mă duc să văd. Tela îl apucă de braț și-și vîrî fața în obrazul lui Auta. Ochii vrăjitorului arătau groaza cea mai cumplită. Nu mai era același Tela care-și bătea joc de toți oamenii din țarc după venirea atlanților. Îi țipă în ureche: - Nu te duce. Auta, nu te duce
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Între acestea, toți înotătorii afară de doi izbutiră să ajungă la corăbiile din larg. Când se urcară toți, prietenul lui Mpunzi, cârmaciul, întrebă dacă mai era cineva în apă. Corăbiile pluteau alături. Pe fiecare catarg era acum atârnat câte un opaiț vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului, oamenii totuși se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
asta, mereu voi fi așa. Mă uit la trupul meu gol În fața oglinzii. Mă gândesc, da, Carole, Încă mai ai pe vino-ncoace, fetițo. Cred că am slăbit. Îmi pun sutienul, Îl Închei În față, apoi Îl răsucesc și Îmi vâr sânii În el. Iau din dulap o bluză crem din mătase, mi-o pun și mă Închid la nasturi. Îmi place cum se simte bluza asta pe piele. Găsesc aici o fustă bleumarin care merge bine cu ea. Îmbrac fusta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
iasă mirosul. Afarăn grădina din spate văd că bicicleta lui Stacey n-a fost pusăn șopron. O să ruginească ca curu. O bag Înăuntru și apoi mă duc până-n fundul grădinii sub pretextul că fac o plimbare, dar vreau să-mi vâr ca lumea nasun casa lu Stronach. Azi probabil e la antrenament și nu mi-ar strica să trag cu ochiu la pipița lui, să văd ce pune vaca aia la cale. Însă nu pariafi acasă și io vreme crâncenafară. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
spun eu, admirând mormanul ăla imens, superb și sleit de terci puturos. Nici plăcinta cu pește nu-i rea. Mă așez și Îmi savurez mâncarea. Ray Lennox vine și mi se alătură. — Ien regulă Bruce? Ai văzut ziarul? Mi-l vâră În față. Mai e Încă un titlu despre cioroii din partea locului care critică poliția. Unul dintre ei e puțoiu ăla cu Forumul, Marshall, vorbind, bineînțeles, Într-o altă calitate. Au mult prea multe calități, căcănarii ăștia. — Rahat. Colorații ăștia sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
el Împreună cu ea. Motorul, căldura și parfumul ei Îmi fac pantalonii să se ridice, iar gura mea e peste a ei reducând la tăcere toată smiorcăiala aia când Îmi bag cu forța limba În botul ei cât pot de adânc, vârându-i-o În toate crăpăturile. Taxiul se oprește cutremurându-se și suntem la noi acasă. Te-am prins! Eu, noi... o ducem În patul nostru nefăcut și puturos, plin de spermă stătută și firimituri. Mă Înfig direct În pizda ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
nostru există o boală, o boală care ne face să ne simțim de parcă am fi mâncat prea multă vată de zahăr la bâlci și apoi ne-am fi dat În călușei. Lui Stacey Îi plăceau călușeii. Noi și ea, ea vârâtă Între noi. Familia nucleară, Învârtindu-se, răsucindu-se, dezorientată, dar Încă stând Împreună claie peste grămadă. Încă... — Iești mai sexi cu iea, ei, râde un tip. Râde de noi. Nu-l recunoaștem. Învârtindu-ne, răsucindu-ne scăpați de sub control. Peruca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
sângerez) dimensiunea intelectivă (argument, definiție) cu cea afectivă (imagine, spirit): "Să-ți frâng mijlocul cu un argument, să te dobor în țărână cu o imagină, să te-împung cu un spirit, să te sângerez cu o analiză și să te vâr până la coapse în pământ cu o definiție"69. În polemica literară, argumentația, la toate nivelurile sale (sintactic, semantic și pragmatic), dobândește un caracter eterogen și neconvențional, dificil și, de altfel, inutil de inventariat și taxinomiat. Totuși, există anumite argumente (din
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu armele profesiunii. Vino-ncoace la luptă dreaptă, tinere imperial! Să-ți frâng mijlocul cu un argument, să te dobor în țărână cu o imagină, să te împung cu un spirit, să te sângerez cu o analiză și să te vâr până la coapse în pământ cu o definiție. Asta e lupta dreaptă a scriitorului"89. Prospectarea unei dimensiuni controversate, cum e cea a scrisului gazetăresc arghezian, e dificilă dintr-un dublu motiv. Vom spune, mai întîi, că depășirea locurilor comune presupune
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în nasul unui semen, este a trăda enciclopedia și cultura. Un bărbat cultivat nu dă niciodată: el face cocoși de hârtie, lipsiți de facultatea de a provoca hemoragii, și-i aruncă în spațiu. Un bărbat cultivat și binecrescut nu lovește; vârându-și mâna între nasturii jiletcii, ca un Napoleon, el procedează zicând: " Domnule, consideră-te pălmuit""138. La Arghezi, primitivismul gestului ar funcționa ca un garant al sincerității, al lipsei de prefăcătorie în relațiile interumane. De aceea, oricât ar părea de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
asimilarea celor propuse de unii din iluștrii săi congeneri. În prefața volumului Ars poetica, Ilie Guțan sublinia dificultatea cuprinderii și interpretării artei poetice argheziene atâta timp cât poetul însuși "nu a pregetat [...] să ironizeze acid ambiția speculativă a unor confrați de a vârî în rețete inefabilul". De asemenea, criticul sibian remarca lipsa oricărei "intenții normative" la un poet "convins că exemplaritatea cuiva este unică, irepetabilă, pedagogie pentru repetenți"169. Cu toate acestea, în publicistica argheziană, există nenumărate puncte de vedere sau judecăți de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
A ajuns într-un loc unde a rămas peste noapte, căci asfințise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus-o căpătâi, și s-a culcat în locul acela. / Și a visat o scară [s.n.] rezemată de pământ, al cărei vâr f [s.n.] ajungea până la cer. îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau [s.n.] pe scara aceea. / Și Domnul stătea deasupra e i [s.n.], și zicea: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul tată lui tău Avraam, și Dumnezeul lui Isaac.» Pământul pe
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
târziu Prospero) pentru a îndeplini poruncile malefice ale vrăjitoarei. Porunci prea grosolane, earthy, telurice, pentru cineva care este, ca Ariel, airy, aerian. Iar spiritul se răzvrătește și refuză, și este aspru pedepsit: „De spirite mai mari ajutorată, / Ea te-a vârât, cuprinsă de mânie, / În trunchiul despicat al unui pin, / În care, doisprezece ani în șir, / Te-a chinuit.“ Acolo, timp de douăsprezece ierni, nechibzuitul spirit, lovit în ce-i era mai scump, în libertatea sa, se tânguie și geme și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Întâi în scenariul furtunii, ca o componentă a dezlănțuirii întregului cer. Apoi, cu o conotație mai mult ludică, atunci când vrea să-i dea lui Trinculo impresia că se apropie o furtună: „Dacă mai tună cum a tunat, nu știu unde să-mi vâr capul [...]. Cel mai cuminte lucru ar fi să mă ascund sub caftanul lui“, adică al lui Caliban, lungit la pământ de spaimă că măscăriciul este: „Un duh trimis pe capul lui“ să-l chinuiască. În sfârșit, într-un registru mai
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
fugă. Prospero și Ariel îi asmut.“ Nălucile de câini au chiar și nume: Mountain, Silver, Fury, Tyrant. O dată izgoniți, Ariel primește de la Prospero instrucțiunea: „Te du și dă poruncă la moroi / Să-i scuture la-ncheieturi cu junghiuri, / Să-i vâre-n colici, și la trup să-i facă / Vărgați ca zebra.“ Până la urmă, tot Ariel îi aduce înapoi, la pocăință. În multe cazuri, Ariel folosește duhurile insulei pentru efectele sonore. În actul V, marinarii adormiți, după furtună, de Ariel sunt
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
târziu Prospero) pentru a îndeplini poruncile malefice ale vrăjitoarei. Porunci prea grosolane, earthy, telurice, pentru cineva care este, ca Ariel, airy, aerian. Iar spiritul se răzvrătește și refuză, și este aspru pedepsit: „De spirite mai mari ajutorată, / Ea te-a vârât, cuprinsă de mânie, / În trunchiul despicat al unui pin, / În care, doisprezece ani în șir, / Te-a chinuit.“ Acolo, timp de douăsprezece ierni, nechibzuitul spirit, lovit în ce-i era mai scump, în libertatea sa, se tânguie și geme și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]