7,043 matches
-
personajului, sosea cu vestea că desfrânatul văr al lui Guy decedase brusc și fără a lăsa urmași, ceea ce făcea din Guy moștenitorul averii familiei. Devenish aducea un mesaj de la dna Domville (nu mama lui Guy, care era moartă, ci o văduvă mai vârstnică din familie și amanta lui Devenish) cum că lui Guy Îi revenea datoria de a se Însura și a asigura descendența. După dezbateri chinuitoare, dna Peverel, care vedea deschizându-se o portiță pentru ea Însăși, Îl convingea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
satisfacția era generală, pentru că Guy Domville se hotărâse să nu se facă preot - „măcar și numai ca Alick să poată să scape de urâtania aia de costum negru“, comentase cineva -, iar spectatoarele dezbăteau Înfocat dacă eroul nu Înțelesese că frumoasa văduvă era Îndrăgostită de el sau era Împiedicat de la a răspunde sentimentelor ei de faptul că Își știa prietenul Îndrăgostit de ea. Era limpede că aveau să se căsătorească până la sfârșit, de aceea speculațiile priveau modul În care prietenul, destul de simpatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Împiedicat de la a răspunde sentimentelor ei de faptul că Își știa prietenul Îndrăgostit de ea. Era limpede că aveau să se căsătorească până la sfârșit, de aceea speculațiile priveau modul În care prietenul, destul de simpatic, urma să fie recompensat pentru pierderea văduvei. — Eu pariez pe moștenitoare, ce s-a spus la sfârșit, zise cineva. Altcineva era de părere că Fanny, slujnica, avea să se dovedească a fi o a doua moștenitoare și, În consecință, eligibilă pentru căsătoria cu un gentleman. Femeile mâncau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe care și-o adnotase În carnet. „Sămânța“ nu fusese povestea celor doi copii bântuiți de foștii slujitori, cea mai recent adăugată acolo, ci o anecdotă pe care o auzise la un dineu, cu doi ani În urmă, despre o văduvă și fiul ei, care se certau pentru posesia asupra unei case pline cu obiecte frumoase, pe care mama le aprecia și la care fiul doar râvnea. Își propuse să relateze istoria din perspectiva unui personaj care nici nu existase În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
săptămână după ce a fost ucis fratele Sylviei, Guy Du Maurier, pe același front. Guy era soldat de meserie, locotenent-colonel. Slavă cerului că Emma n-a mai apucat să audă toate astea. — Emma? Întreabă Alice, copleșită de valul de nume necunoscute. — Văduva lui George Du Maurier. Și-a văzut cele două fiice mai mari murind Înaintea ei, Sylvia și Trixy, amândouă niște fete minunate. Ar fi fost o cruzime prea mare dacă ar fi trăit să audă și despre Guy și George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sosești duminică, uraaaa!“, scrie el În felul caracteristic, În septembrie ’88 - dar compoziția ei rămâne greu de decelat. Apoi dna James face o descoperire neașteptată: o misivă, datată 23 septembrie 1910, nu de la Du Maurier, de mult decedat, ci de la văduva lui, adresată „Stimatului domn James“, În care Îi mulțumește pentru o scrisoare de condoleanțe trimisă la moartea fiicei sale, Sylvia, și care Începe așa: „Știu bine cât de sincer și de profund mă compătimești În momentul acesta greu care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
am călătorit acolo, am rămas mai întâi pentru câteva zile în Cottbus, unde un cârd de reprezentanți comerciali ocupaseră deja hotelul ca soli ai capitalismului, apoi, la începutul verii, țelul meu a fost Altdöbern, unde m-am cazat la o văduvă cu o fiică între două vârste, într-o pensiune cu mic dejun. Un orășel cu castel, cu un parc al castelului, cu o fabrică închisă, un magazin de consum, policlinică pentru femei și un cimitir al soldaților sovietici, ordonat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la muzicuță și ne-a învățat un cântec cu multe strofe, din care mi-au rămas numai rime izolate ca asta: „Un purice dacă-l ciupește, Antek cu bâta îl lovește“. S-a chefuit zgomotos, în patru, în bucătăria-sufragerie a văduvei de război. Din Groß Giesen, din satele din jur și din Sarstedt nu veniseră nici rude, nici vecini. Nu numai sora, ci chiar și părinții miresei refuzaseră să se așeze la masă cu ginerele, care, după știința celor din Saxonia Inferioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
învelit în pânză, lustruia cu glaspapir suprafața unui bust de ghips care, din profil, semăna cu iubita lui de departe. A doua zi mi-am găsit, pe Schlüterstraße, pentru douăzeci de mărci pe lună, o cameră de subînchiriat la o văduvă cu părul alb și ondulat. „Bineînțeles că fără vizite feminine“, a spus ea. În camera îndesată cu mobile inutile, chiriașul avea la dispoziție un pat de pe vremea bunicilor. Ceasul cu pendul nu mergea și trebuia să garanteze că timpul stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pat de pe vremea bunicilor. Ceasul cu pendul nu mergea și trebuia să garanteze că timpul stă în loc. Mie mi s-a spus: „Numai soțul meu avea voie să-l întoarcă, nimeni altcineva, nici măcar eu“. În soba de teracotă, a promis văduva, avea să facă ea focul de fiecare dată la sfârșit de săptămână, contra unei sume suplimentare, bineînțeles. De curând, alocația mea de fiu de miner fusese majorată de la cincizeci la șaizeci de mărci pe lună. În plus, cârciumăreasa de la Czikos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
arătând mai tânără de douăzeci de ani. Era ceva colțuros, de băiețel, în mișcările ei. Frigul îi înroșise nasul. Ce să fac cu puștoaica asta de la prânz încolo și toată după-amiaza? Să o car cu mine în camera subchiriașului, căruia văduva îi interzisese vizite feminine, nu mi-a trecut prin cap sau, dacă mi-a trecut, atunci doar ca un obicei care de data asta se cerea evitat cu strictețe. Să fi mers la film, în imediata apropiere, pe Kantstraße, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sorei, rămânea neconsolat în urmă, mi se părea micșorat, dacă nu intrat la apă. Arăta de parcă nu avea să fie în stare să îndure mult timp atâta părăsire; și curând după moartea mamei mele a început să trăiască cu o văduvă, care, ca și el mai târziu, primea pensie și, ca să n-o piardă, nu s-au luat oficial. Era mulțumit în felul lui, timpul îi trecea. Când și când își mai permiteau și câte o bucurie: participau la câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de sine, numai de sine. Tata a murit la optzeci de ani, în vara lui 1979. Când am ajuns, sicriul era încă deschis: arăta bine, îngrijit ca de obicei și prietenos cu întreaga lume. Acolo, în Opladen, acolo unde odihnește văduva Gutberlett, care a murit înaintea lui, odihnește și el. Ori de câte ori ne vedeam, el considera că trebuie mă încurajeze: „Ține-o tot așa, băiatul meu!“. În portmoneul lui se aflau cronici pozitive la cărțile mele, pe care nu le citise. Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
blondă, cu șolduri zdravene și buze groase; a doua, Îmbrăcată cu ceva mai multă discreție, era mică de stat, subțirică, avea piept de școlăriță și picioare scurte, dar grațioase. Don Isidro s-a adresat primeia: După reputație, trebuie să fiți văduva de Muñagorri. — Ce gaffe! a chițcăit cealaltă. Vorbiți aiurea. Cum o să fie, când a venit doar ca să-mi ție de urât. Ea-i fräulein, Miss Bilham. Doamna de Muñagorri-s io. Parodi le-a oferit două băncuțe și a luat loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
interesantă*. Metodologia lui Paladión a făcut obiectul atâtor antologii critice și teze de doctorat, Încât o nouă prezentare este aproape superfluă. E suficient să o schițăm În linii mari. Cheia a fost oferită, o dată pentru totdeauna, În tratatul Linia Paladión-Pound-Eliot (Văduva lui Ch. Bouret, Paris, 1937) de Farrel du Bosc. Este vorba, așa cum a declarat definitiv Farrel du Bosc, citând-o pe Myriam Allen de Ford, de amplificarea unităților. Înainte și după Paladión al nostru, unitatea literară pe care autorii o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de toți, mai izolat decît Robinson care pe o insulă își pierde ochii în neclintirea mării, sperînd să descopere o corabie. Mare blestem. Cînd începi să gîndești, tovarășii de joacă dispar, prieteniile îngheață, iubitele îmbătrînesc subit și se comportă ca văduvele și fiecare gest cu care te gratulează e numai o pomană de sufletul celui care ai fost. V. din spital îl compătimesc pe V. tînăr. Are clipe cînd chiar și seara îl părăsește. Cînd supărat pe lume, în răspuns, se
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și o tocă neagră cu văl pe față. Dar, din fericire, toca îmi lipsea. Voiam să arăt ca o criminală apărută din Iad. Însă, privind retrospectiv, presupun că toca ar fi fost o exagerare. Aș fi fost ca una dintre văduvele alea superbe, care vin la cimitir și arată minunat și tot orașul le urăște pentru că le suspectează că și-au ucis soții și au moștenit banii pe care decedații intenționaseră să-i lase comunității ca să construiască un spital nou. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
La 1 noiembrie 1875, Ceaikovski Își prezintă la Petersburg, În sala Conservatorului, concertul În si minor pentru pian și orchestră. Așa cum scrie Ken Russell, aici l-a ascultat pentru prima oară aceea care avea să-i devină prietenă și protectoare, văduva N. von Mekk. Extaziată, femeia-l cheamă după concert pe directorul Conservatorului și-i cere amănunte despre tînărul compozitor. Directorul, care nu Întrevăzuse nici urmă de geniu la Ceaikovski, ca orice director, Își dă Însă seama c-ar putea profita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
duce el la fete ce aplică aceeași procedură de patruzeci de ori pentru aceeași sumă, așadar stăteam civilizat la masă la madam Schuch, unde eram cazați, și goleam c-un aer inteligent coșulețe cu mîncare. N-am mai pomenit de văduvă, Însă m-am străduit să mănînc tot, șefii plătiseră, măcar atît puteau face pentru un artist sărac, iar la stereo se auzea Bach. Gazda noastră fusese toată viața casnică iar soțul electrician, așa că aveau o casă splendidă, cu o grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
simplu, pe care-l face toată lumea, chiar oameni cu mult mai puțin geniali decît Piotr, el nu Înțelege de ce-i blestemat, din neînțelegere se naște o muzică fabuloasă ce comentează permanent trama, și se strică prietenia aparte dintre Ceaikovski și văduva protectoare. Adevărul este c-am căutat și eu, la Frankfurt, o asemenea văduvă, fiindcă patronul, cum am spus, nu vroia să fie, și n-am găsit decît o fată care mi-a cerut o țigară, avea pe ea o dubioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
decît Piotr, el nu Înțelege de ce-i blestemat, din neînțelegere se naște o muzică fabuloasă ce comentează permanent trama, și se strică prietenia aparte dintre Ceaikovski și văduva protectoare. Adevărul este c-am căutat și eu, la Frankfurt, o asemenea văduvă, fiindcă patronul, cum am spus, nu vroia să fie, și n-am găsit decît o fată care mi-a cerut o țigară, avea pe ea o dubioasă blană sintetică, probabil albaneză, și o femeie Între două vîrste care m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lui Newman În rol de regizor (lucru pe care reputați critici de film nu l-au comentat, fascinați probabil de personalitatea actorului), cred că n-ar trebui insistat asupra subiectului, atît de frumos rezumat de teletextul canalului TVR1: „Viața unei văduve care face față cu greu problemelor legate de educația celor două fiice, dintre care una este preocupată de științele naturii (Matilde) și interesată de efectul gama asupra...”, iar cealaltă (Ruth) e epileptică (epilepsia nu mai este menționată pe ecran pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de vin. Iepuri vom mai Întîlni așadar pe pelicule, În paginile astea, În pădure, În oală, pe autostradă făcuți afiș Însîngerat, așa că mă voi repeta. Dar baba tre’ să fie bunica lui Newman, deoarece, În casa iritant de mizeră a văduvei, să-i spunem casa unde se moare, după ce tot felul de chiriași Își dau duhul horcăind senin, apare și-o baborniță ce nu posedă nici o singură replică, În schimb are o proteză ce-o protejează probabil de restul lumii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu cămeșoaia pe jos. Prin cedare, se Înfiripă sentimentul de iubire. Însă În mod cu totul și cu totul straniu, Vasiluței nu Îi place Brahms. Piesa se Încheie prin despărțirea traumatică a celor doi. Rămînem cu un gust amar, aidoma văduvei pe scenă. Gustul e compensat de bucuria produsă Înainte de spectacol de maestrul Everac. DÎnsul explică că vom vedea, În sfîrșit, o piesă românească, țărănească, jucată lăutărește (spune lăutărește admirativ). O piesă țărănească nu o (aici face ochii mari ca făpturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
căscată spre domnul președinte, care dă din mîini. Probabil că Iliescu tocmai Îi spunea megastarului convins că e normal În engleză: „În definitiv puteai cînta și imnul FDSN-ului, că nu se strica stația”. Din Ora ne reține atenția declarația văduvei unui fost securist: „În perioada cînd era ministru al Apelor dl. Iliescu a fost internat În mai multe rînduri la secția de psihiatrie a spitalului Elias”. De-aia l-a convins pe Michael Jackson să vină. De, prea multă carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]