3,613 matches
-
mai înainte, era acoperit de întuneric, tot cu atâta frumusețe pe cât o mărturisesc și astăzi ochii noștri. Văzduhul s-a umplut de lumină; dar, mai bine spus, avea atârnată în el chiar lumina în întregime, care trimitea pretutindeni, până la marginile văzduhului, iuțile împărțiri ale strălucirii ei. În sus, lumina ajungea până la eter și cer; în lățime, lumina, într-o clipită de vreme, lumina toate părțile pământului; partea de miazănoapte, de miazăzi, de răsărit și de apus. Așa este natura luminii; fină
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Sf. Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Patra, în PSB, vol. 38, p. 127) „Deși spunem că există unele naturi spirituale, cum sunt îngerii, arhanghelii și celelalte puteri cerești și chiar sufletul nostru, sau desigur acest văzduh foarte subțire, totuși nu trebuie să le socotim cu totul netrupești. Ele au un corp în care sălășluiesc, dar cu mult mai fin decât sunt corpurile noastre, potrivit învățăturii apostolului care spune: Și trupuri cerești și trupuri pământești. Și de
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
ci în afară de oraș și de ziduri? Ca să se împlinească acele cuvinte care spun: Cu cei fără de lege s-a socotit (Isaia 53, 12). Dar pentru ce a fost jertfit pe vârful Crucii, și nu sub un acoperiș? Ca să curățească și văzduhul. Pentru asta a fost jertfit în vârful Crucii. Nu sub bolta acoperișului, ci sub bolta cerului. Când Oaia era jertfită în vârful crucii, atunci văzduhul se curăța, dar se curăță și pământul, căci Sângele din coasta Lui se picura pe
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
ce a fost jertfit pe vârful Crucii, și nu sub un acoperiș? Ca să curățească și văzduhul. Pentru asta a fost jertfit în vârful Crucii. Nu sub bolta acoperișului, ci sub bolta cerului. Când Oaia era jertfită în vârful crucii, atunci văzduhul se curăța, dar se curăță și pământul, căci Sângele din coasta Lui se picura pe el. Mai mult din această cauză nu S-a jertfit sub acoperiș, de asta nu s-a jertfit în templul iudaic, ca nu cumva evreii
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer (I Tes. 4, 16); iar altădată, despre sfinții ce se vor scula: Și noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți împreună cu ei în nori, întru întâmpinarea Domnului în văzduh, și așa pururea cu Domnul vom fi (I Tes. 4, 17). Iar faptul că ucenicii sunt loviți de spaimă, deși văd venind pe Domnul, și că ei se află în osteneală și priveghere arată că El va veni ca Judecător
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
și prăpastia largă și de neînchipuit și întunericul cel mai din afară și viermele cel neadormit se vor arăta fiind de față (Ps. 96, 3; Lc. 16, 26; Mt. 25, 39; Mc. 9, 43). Și pe deasupra frica va atârna din văzduh peste toți care așteaptă sfârșitul. Iar îngerii mâniei vor răspândi foc, gata spre pedepsirea a toată fărădelegea. Pe lângă aceștia toată zidirea pământească și cerească, cea din îngeri și din Puterile mai presus de îngeri și cea din oameni va sta
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
modulațiile, asocierile și respingerile, prilej pentru poet, după experiența Cuvintelor potrivite, să-și divulge metoda: Pe lângă cuvintele care sar, m-au interesat tot atât cuvintele care se înțepenesc, care stau de tot, îngropate mult în pământ și ridicate mult în văzduh; cuvintele stâncoase. Când nu le-am găsit, am luat cuvinte de celelalte și le-am bătut cu un cui înlăuntru și le-am lăsat așa, și acest cui e un cui care nu mai iese..." Drept de cetate tuturor cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nici prezența nu trece-n mișcare..." Parabole, balade, ditirambi, psalmi, sonete, elegii, invocații modurile cele mai variate se rotunjesc finalmente într-o amplă monadă cogitativă; însă prin insistența în filozofare fluxul liric devine exsanguu. Cicluri precum Cele șapte vămi ale văzduhului, Logosul, Psalmii la televizor, Cvadratura cercului și nu numai, dintr-un volum ori altul, pot ademeni pe puțini. O echilibrare fericită era de găsit în 1990 în textele sale de martor problematizant și patetic, grupate în Interiorul unui poem. Preferații poetului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sistematizare, asediat de "puteri diavolești" și apropiat de îngeri, căutătorul copleșit de prezența realului se zbate între limite și nemărginit, sacralizând firea dar invocând tulburat moartea. Locul natal îl aprovizionează cu simbolisme, cu însemne ținând de pământ, de ape și văzduh, de unde dealul, casele, turmele, taurul, șerpii, mistrețul, cerbul, vulturii, berzele, fluturii; în ordine sonoră obsedează clopotele. Însă metaforele, alegoriile și celelalte sunt expresia "neputinței rostite pe de rost". Singură Muzica sugerează infinitul: "Îmi trebuie un milion de voci / ca să scufund
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o ascensio, un urcuș în purități absolute, există o alta transcendență pe orizontală; și pustiul, și întinderile marine inculcă mirajul unui dincolo și al unui altceva dezirabil; de partea lor stă misterul. Sintagma Vămile pustiei este un analog la Vămile văzduhului, metaforă multiseculară în patristica grecească. Pe scurt, vămile, stadii existențiale sau postexistențiale, sunt etape sau trepte spre lumina din urmă; potrivit imaginarului colectiv (informează S.Fl. Marian), sufletele răposaților trec prin vămi felurite: șapte, nouă, douăsprezece sau chiar nouăzeci și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
efecte de ordin istorico strategic, ci și cu impact în mediul natural. Situate în partea de miazănoapte a Terrei, odată cu rotirea anuală în jurul Soarelui, peste ținuturile noastre se aștern toate anotimpurile. De la primăvara, cu flori de cireș scuturate care colorează văzduhurile, până la vara, cu spice de grâu care frâng orizonturile. Și de la toamna, cu mere coapte care arcuiesc pomii din livezi, până la iarna, cu saci de făină și șorici de porc care înghesuie podul casei. Consecință a poziționării lor relativ mediane
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
aleargă nestingheriți. În împrejurimi, cerul se reflectă în bălți formate din preaplinul râurilor care se revarsă. Între ape, stau camuflate știuci hrăpărețe, pândind spre bibani și carași nătărăi. Crângurile sunt scufundate de cântecul duios al privighetorilor. Purtate de vânt către văzduhuri, se împletesc cu trilurile ciocârliilor. Arcuite în lizieră, se lansează ca niște săgeți spre albastrul cerului stăpânit de șoimi nemiloși. Sunete ascuțite, scoase de greieri trândavi, sparg liniștea. Prin preajma lor, furnicile trebăluiesc. Din ciornoziom își trag seva holde de grâu
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
în estul Mediteranei, vulturul dinastiei ahmenizilor umbrise multă vreme destinul Eladei. Indiferența relativă față de meleagurile noastre nu poate fi înțeleasă decât prin optica vremii. Grecii le vedeau situate undeva la capătul lumii, fiind stăpânite sub pământ de Zalmoxis și în văzduh de Gebeleizis. Nu deschideau porți spre lumi și civilizații așa cum o făcea Persia, care vrăjea cu luxul și rafinamentul Orientului. Și totuși, în amintirea generalilor lui Alexandru Macedon, bogăția pământurilor noastre avea să dăinuiască. Lisimah, devenit rege al Traciei, a
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
plămădită din forța lui Zeus și a lui Jupiter. Din ceruri, umbra lui Tangri se întindea peste toate zările pământului, răspândind dezastrul în galopul cailor mânați de hoardele turco mongole. Ploi de săgeți, slobozite din nori de arcuri, zbârnâiau prin văzduh. Doliul cobora din ceruri, așezându-se ca o uriașă panglică neagră peste omenire. Deranjați de la ospețele copioase cu ambrozie, cruzii, aroganții și vanitoșii zei greco romani deveniseră dintr-o dată neputincioși. În pocalele din care sorbeau vinuri alese picurau stropi de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
în amestecul cu masa autohtonă pașnică, dar mai avansată civilizațional. Așa s-a petrecut cu neînduplecații războinici pecenegi, cumani sau chiar tătari. Noapte magică În fiecare an, în noaptea din miezul verii, magia pogora din ceruri peste ținuturile noastre. Din văzduhurile în care pluteau, ielele se uitau spre pământ. Hojbăiau după locuri nespurcate de umblătura de multe ori netrebuincioasă a omului. Aveau pe alese, prin codri și câmpii, unde nimeni nu îndrăznise să le calce sfințenia. Sânzienele coborau lin și tăcut
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
de diavoli, care torturau sufletele sătenilor, se temeau de puterea lui duhovnicească. În cea mai mare grabă, dracii își luau tălpășița din fața lui. Pentru harul său, era prețuit de la pruncul care scâncea până la baba care se ținea de chilabaleală. În văzduhuri, de la atâta bârfă adunată se forma câte un nor de pălăvrăgeală care, cu putoarea lui, ademenea demonii. Prea cucernicul părinte i-a blagoslovit, uitându-se plin de mândrie la acești neprihăniți. Aveau fețele scăldate de luminile calde răspândite de vitralii
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
ca plumbul. Pe față, parcă poartă un obrăzar de ceară. Ochii îi ard în friguri. Noaptea se trezește și se îmbracă numai în haine negre. În nopțile cu lună, pleacă adesea, călare, împreună cu Maria. Caii lor, înspumați, aleargă alături, prin văzduhul parfumat, cu mirosul florilor de tei, pe care vîntul le-a așternut în calea reginei dunărene. Dar odată, în zorii zilei, mergînd mereu ca vîntul, ei n-au observat că la răsărit s-a arătat geană de soare răsare. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
anumită formă de eidolon a lui Dionysos însuși, care poate lua, de pildă, înfățișarea unui taur (când apare astfel în halucinațiile lui Pentheu, e destul de greu să deosebim aparența mincinoasă de adevăr). Bineînțeles, în finalul piesei, Dionysos apare plutind în văzduh, în toată splendoarea lui de făptură divină, trădată de strălucirea eidolon-ului său. Dar concluzia corului ne va avertiza în privința surprizelor pe care zeii le rezervă oamenilor. Cum am putea să nu deslușim aici, în filigran, tema vicleniei divinităților, acea viclenie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
morților și s-au întors vii de acolo. Muritorilor de rând nu le rămîne decât să se uluiască de minunea, de miraculosul (thaumastos) acestei morți fără cadavru, al acestui trup răpit de zei: de cei din adâncuri? De cei din văzduh? Le mai rămâne și un loc de veci ascuns, tăinuit, un mormânt fără mausoleu și fără statuie, fără gorgan și fără stelă funerară care să-l înscrie pe Oedip în istoria unei comunități, astfel încât Ismena va putea spune, pe bună
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
îi răspunde: „Nu vezi că statuia te privește?”. După înfrângerea suferită, Hermiona va regreta însă că nu are o statuie în altarul căreia să se refugieze, că e lipsită, așadar, de protecția forțelor invizibile. Iar Thetis va apărea plutind în văzduh, ca și cum ar voi să-și autentifice prezența în statuie. În Ifigenia în Taurida, puterea zeiței Artemis se manifestă într-un mod încă și mai direct, prin statuia zeiței, pe care Apollo îi poruncise lui Oreste să o fure și să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în schimb, să danseze dansul fiicelor cerului. În momentul dansului, scena va deveni răspântie unde cerul se întâlnește cu pământul, unde nimic nu le mai desparte, spațiu invadat de muzică și de care shite se va desprinde, înălțându-se în văzduh, pentru a dispărea apoi în ceață, aidoma fantomelor din alte piese no. N-am putea vedea aici un îndemn la a acorda o importanță specială costumului, înțeles ca formă căreia i se dă o anumită consistență și ca instrument al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui ființă. După asasinarea lui Duncan, noaptea cufundată până atunci în tăcere se umple dintr-odată de zgomote. Lenox va descrie furtuna care se dezlănțuise: Ce noapte rea! S-au prăbușit de vânt, Pe când dormeam, hogeagurile casei, Și vaiere-n văzduh s-au auzit Se zice, stranii gemete de moarte, Cumplite voci vestind pârjoluri crunte Și zile tulburi, proaspăt răsărite În veacul de restriști. Și toată noaptea S-a tânguit întunecata cobe. Spun unii că pământul, prins de friguri, S-a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Macbeth). Cu toate acestea, nu va cădea ea în capcana alterității sălbatice atunci când se va îndrăgosti de Bottom, preschimbat în măgar? Prin metamorfoza lui Bottom din timpul repetițiilor, farsă pusă la cale de zvăpăiatul Puck, „cel ce zboară noaptea prin văzduh”, noaptea din Visul... devine una în care teatralitatea asumată ca amăgire, ca aparență înșelătoare (nimeni nu moare de-adevăratelea, nu există nici o fiară sălbatică, nu există nici un leu real, ci doar o mască transparentă îndărătul căreia se poate zări chipul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înțeles-o și Macbeth, care intuiește valoarea „profetică” a vorbelor lor. Și totuși ceva greu de definit, ceva ce nedumerește rămâne tăinuit în miezul acestor spuse, după cum tainice, nedeslușite rămân și consistența, aspectul și forma lor. Când vrăjitoarele dispar în văzduh, ele se imaterializează; tot ceea ce părea „corporal” se evaporă „ca o suflare de vânt”, cum remarcă Macbeth. Cât despre Banquo, acesta nu crede nici o clipă în realitatea lor, întrebându-se dacă și el, și Macbeth n-au mâncat cumva vreo
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
iar Furtuna - un ecou al Visului... În formele (shapes) pe care le ia Ariel, în nălucirile provocate de Prospero cu ajutorul lui, există ceva inconsistent, golit de substanță; toate alcătuiesc un cortegiu de imagini evanescente, care se topesc și dispar în văzduh precum fantomele, dar și ceva ce dobândește un corp, se materializează („to take a shape”): magia lui Prospero, stăpânul său, i-a conferit această putere de a căpăta o formă. To shape, în sensul său inițial, înseamnă „a fasona”, „a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]