KorAP: Find »[drukola/base=vasal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...106 107 108 ...125 >

3,120 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

mâini părăsiră castelul de pe malul lacului, într-o coloană șerpuitoare, pentru a dispărea spre poalele colinelor din Shimeigatake. Era seara zilei de douăzeci și șase. De pe terasa castelului, Mitsuharu îi privea plecând. Avea să formeze un regiment compus numai din vasalii de la Sakamoto, pentru a se alătura armatei principale mai târziu, la Kameyama. Armata comandată de Mitsuhide mergea fără oprire. Era exact miezul nopții, când oamenii, ajunși imediat la miazăzi de Shimeigatake, văzură orașul Kyoto adormit. Pentru a traversa râul Shirakawa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cu câteva zile în urmă, venind în capitală. „Probabil că Seniorul Ieyasu a și plecat din Kyoto,“ reflectă Mitsuhide. În sfârșit, se ridică repede în picioare, făcându-i pe toți generalii să sară în picioare. — Să mergem. Calul meu. Deznădejdea vasalilor săi părea un val care se unduia sub acțiunile capricioase ale minții sale rătăcite. În ultimele câteva zile, se însingurase, cu regularitate, față de vasali și se comporta tot mai mult ca un orfan, nu ca liderul unui clan de samurai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în picioare, făcându-i pe toți generalii să sară în picioare. — Să mergem. Calul meu. Deznădejdea vasalilor săi părea un val care se unduia sub acțiunile capricioase ale minții sale rătăcite. În ultimele câteva zile, se însingurase, cu regularitate, față de vasali și se comporta tot mai mult ca un orfan, nu ca liderul unui clan de samurai. Deși soldaților care-l urmau pe Mitsuhide le era greu să se orienteze pe întuneric - înconjurându-l și strigând avertismente încoace și-ncolo - coborâră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
avea propriul lui zid și poartă. Pădurea de brazi părea să fi fost curățată complet, arătând ca o grădină Zen. Cântecele păsărilor și lumina soarelui, care se strecura printre copaci, sporeau pacea tabloului. După ce-și priponiră caii, Mitsuhide și vasalii săi mâncară gustările pe care și le împachetaseră pentru micul dejun și prânz. Deși plănuiseră să ia micul dejun lângă râul Kamo, așteptaseră să mănânce până ajunseseră la Kitano. Soldații purtau asupra lor alimente pentru o zi: o porție simplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
fu prins, un moment, de propria lui fantezie. „Am să vă mut din castelul ăsta provincial, într-un palat și mai nobil decât Azuchi. Cu cât mai fericiți veți fi atunci!“ În aceeași zi, Mitsuhide părăsi castelul, însoțit de câțiva vasali. Era îmbrăcat subțire și nu-i luase pe vasalii lui obișnuiți. Deși nu se făcuse nici un anunț oficial, până și soldații de la castel știau că stăpânul lor avea să-și petreacă noaptea la Capela Atago. Înainte de a pleca spre apus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să vă mut din castelul ăsta provincial, într-un palat și mai nobil decât Azuchi. Cu cât mai fericiți veți fi atunci!“ În aceeași zi, Mitsuhide părăsi castelul, însoțit de câțiva vasali. Era îmbrăcat subțire și nu-i luase pe vasalii lui obișnuiți. Deși nu se făcuse nici un anunț oficial, până și soldații de la castel știau că stăpânul lor avea să-și petreacă noaptea la Capela Atago. Înainte de a pleca spre apus, Mitsuhide se ducea la capelă pentru a se ruga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
spunea că mergea la capelă ca să se roage pentru victoria în bătălie și că invitase câțiva prieteni din capitală la o petrecere, nimeni nu bănuia ce se petrecea, cu adevărat, în mintea lui Mitsuhide. Cei douăzeci de slujitori și șase vasali călări erau îmbrăcați mai ușor decât dacă s-ar fi dus la vânătoare cu șoimi. În ajun, călugării de la Templul Itokuin și preoții Capelei Atago fuseseră informați despre vizită, așa că, își așteptau cu bucurie seniorul. Imediat ce descălecă, Mitsuhide întrebă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de mult timp soția și copiii. Poate trec să-i salut. Mitsuhide își privi vărul îndepărtându-se. Peste un moment, avu pieptul atât de congestionat, încât nu putea nici să scuipe, nici să înghită. La două camere distanță, Saito Toshimitsu, vasalul lui Mitsuhide, se sfătuia cu alți generali, studiind hărți militare și discutând problemele tactice. Ieși din încăpere, pentru a vorbi cu Mitsuhide. — Trimiteți convoiul cu provizii înaintea noastră în Sanin? Convoiul cu provizii? Hm... mă rog, nu e nevoie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în cea de-a doua și se culcă. A doua zi, Mitsuharu așteptă tot timpul, cu nerăbdare, dar nu sosea nici un ordin. Nici chiar la căderea serii, în fortăreața principală nu se zărea nici o mișcare. Când trimise pe unul din vasalii săi să se intereseze care era situația, primi răspunsul că Mitsuhide se culcase deja și dormea. Mitsuharu începea să aibă bănuieli, dar nu avu ce face decât să se culce și el. Cam pe la miezul nopții, pe Mitsuharu îl treziră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
fiindcă ești născut samurai nu trebuie să ridici mâna contra seniorului tău, oricâte ai fi avut de îndurat. — Nobunaga s-a răsculat împotriva shogunului. Și toată lumea știe câtă karma negativă a acumulat arzând Muntele Hiei. Uită-te ce-au pățit vasalii lui superiori - Hayashi, Samura, Araki. Nu mă pot gândi la tragica lor soartă ca la ceva ce nu mă interesează. — Stăpâne, ai primit o provincie. Clanul nu duce lipsă de nimic. Gândește-te la favorurile cu care ne-a gratificat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
c-am de gând să-mi sfârșesc zilele ascultând ordinele lui? Nu poți vedea că Nobunaga e un om rău, Mitsuharu? Mitsuharu stătu o vreme tăcut, năucit, apoi întrebă: — Cui i-ai dezvăluit intențiile tale? Pe lângă tine, unei duzini dintre vasalii mei cei mai demni de încredere. Trăgând adânc aer în piept, Mitsuhide înșiră numele oamenilor. Mitsuharu ridică privirea spre tavan și lăsă să-i scape un oftat prelung. Ce mai pot zice acum, când le-ai spus? Dintr-o dată, Mitsuhide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ceilalți, stăpâne. — Atunci, accepți? Acționezi alături de mine? — Tu și cu mine, stăpâne, suntem doi oameni, dar e ca și cum am fi unul singur. Dacă ar fi să mori, nici eu n-aș vrea să mai trăiesc. Obiectiv vorbind, suntem senior și vasal, dar avem aceleași rădăcini și aceeași obârșie. Ne-am trăit viața împreună până acum și sunt clar hotărât să împart cu tine orice soartă ne așteaptă. — Nu-ți face griji, Mitsuharu. Va fi totul sau nimic, dar simt că victoria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
la un loc. Scaunul lui Mitsuhide era încă neocupat. Pajii spuneau că se ruga în continuare la altar și că avea să se înapoieze curând. Nu peste mult, perdelele fură date la o parte. Salutându-i pe oamenii strânși acolo, vasalii apropiați ai lui Mitsuhide intrară, unul câte unul. Mitsuhide, Toshimitsu, Mitsuharu, Mitsutada și Mitsuaki apărură ultimii. — Au venit toți comandanții de unități? întrebă Mitsuhide. Cu o viteză alarmantă, toată zona fu înconjurată complet de soldați. Pe chipul lui Mitsuhide se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lui Mitsuhide se putea citi prudența, iar în ochii generalilor se concentrase, foarte limpede, un avertisment fără cuvinte. Mitsuhide spuse: S-ar putea să vi se pară cam ciudat din partea mea că iau asemenea măsuri de prevedere când discut cu vasalii mei, și mai ales cu cei pe care mă bazez. Să nu interpretați greșit această acțiune; o fac numai în scopul de a vă dezvălui un mare eveniment, îndelung așteptat - un eveniment care va afecta întreaga națiune și va însemna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
el însuși: Fie ca omul care nu înțelege Să pună ce-o vrea; Nu voi regreta nici Rangul, și nici faima. În timp ce recita poemul, Mitsuhide începea să simtă patosul propriei sale situații și lacrimile începură să-i curgă pe obraji. Vasalii superiori începură și ei să plângă. Unii chiar își mușcau munecile armurilor sau cădeau cu fața la pământ. Un singur om nu lăcrima - veteranul Saito Toshimitsu. În scopul de a le lega lacrimile într-un jurământ al sângelui, Saito Toshimitsu interveni cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
În scopul de a le lega lacrimile într-un jurământ al sângelui, Saito Toshimitsu interveni cu cuvintele: — Cred că Domnia Sa și-a deschis inima în fața noastră fiindcă ne consideră oameni vrednici ce încredere. Dacă un senior e făcut de râs, vasalii lui mor. Oare numai stăpânul nostru suferă? Acestor oase bătrâne ale mele le-a mai rămas doar puțin timp, dar dacă pot fi martorul căderii Seniorului Nobunaga, văzându-mi stăpânul că devine conducătorul națiunii, voi putea muri fără nici o părere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nici măcar cu o oră. Se părea că Nobunaga îl invitase și pe Murai Nagato, nu în calitatea sa oficială de guvernator al orașului Kyoto, ci ca prieten. Dar Nagato nu putea uita formalitățile rigide care se obișnuiau între senior și vasal, iar conversația rămânea încorsetată. Crisparea era unul dintre lucrurile pe care Nobunaga nu le putea suferi. După toate evenimentele zilnice, presiunile administrării guvernului, venirile și plecările oaspeților și lipsa de somn - când putea scăpa, pentru un moment, de îndatoririle publice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de soiul ăsta mă plictisesc îngrozitor, bombăni Nobunaga. Când îi ceruse guvernatorului să-și aducă și fiul, o făcuse în chip vădit cu scopul de a conversa după pofta inimii, nu de a avea o întrevedere oficială între senior și vasal. Totuși, nu-i ordonă lui Nagato să-și cheme fiul înăuntru. — Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu musafirii noștri din Hakata, spuse el. Se ridică și intră în templu, lăsându-i pe Nobutada și pe Nagato unde se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sub balustradă, după care începură, în sfârșit, să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe salcâm dimineața și seara. Pajii și vasalii personali se postară în jurul lui Nobunaga, pe coridoarele laterale și din spate, în poziție protectoare, cu săbiile aruncând flăcări născute din deznădejde. N-aveau să lase inamicul să se apropie. Frații Mori erau printre ei. Câțiva dintre acei oameni care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
momentul! Acum! Retragerea, cât se poate de repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un luptător al clanului Akechi își încordă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
arc în umbra unui brad negru chinezesc. Săgeata îl lovi pe Nobunaga în cot. Clătinându-se înapoi, Nobunaga se rezemă greu de oblonul din spatele lui. În același moment, dincolo de zidul dinspre apus avea loc o acțiune minoră. Un grup de vasali și infanteriști, sub comanda lui Murai Nagato și a fiului său, năvăliseră afară din conacul guvernatorului, care se afla în vecinătatea Templului Honno. Atacând din spate forțele de împresurare ale clanului Akechi, încercară să intre în curte pe poarta principală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
care aveau acolo conace. — Se pare că afară sunt niște tulburări, i se spusese lui Nagato, când fusese trezit. Nu avea idee de amplitudinea evenimentelor. — O fi vreo încăierare, cine știe. Du-te și te uită, îi ordonă el unui vasal. Apoi, în timp ce se dădea jos din pat alene, îl auzi pe unul dintre slujitori strigând de pe acoperișul porții cu ziduri de pământ: — Iese fum din Nishikikoji! Nagato țistui din limbă, bodogănind: — Iar s-o fi aprins ceva pe Strada Scursurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se retragă. — Încercați să ajungeți la Templul Myokaku! Ne vom uni forțele cu Seniorul Nobutada! Deasupra acoperișului enorm al Templului Honno se vedea fum negru ca smoala, învălătucindu-se ca niște nori de furtună. Oare forțele atacante ale clanului Akechi, vasalii lui Nobunaga sau Nobunaga însuși dăduse foc templului? Domnea un asemenea haos, încât nimeni nu-și dădea seama. Fumul începu să iasă și din templul exterior, dintr-o cameră din curte și din bucătărie, aproape în același timp. Un paj

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
dogoarea care-l înconjura din toate cele patru laturi - o sete arzătoare. Aproape se prăbuși, când se așeză în centrul odăii, dar se răzgândi repede și merse spre alcovul puțin mai înălțat. În fond, suprafața de jos le era rezervată vasalilor. Își imagină o ceașcă de apă curgându-i pe gât și, pentru un moment, făcu un efort de a-și fixa spiritul la loc sigur, mai jos de ombilic. În acest scop, îngenunche în poziție formală, cu picioarele strânse sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
un moment, făcu un efort de a-și fixa spiritul la loc sigur, mai jos de ombilic. În acest scop, îngenunche în poziție formală, cu picioarele strânse sub trup, își îndreptă postura și hainele și încercă să se comporte ca și cum vasalii ar fi stat în fața lui, întocmai cum făceau în vremuri de pace. Trecu doar o clipă, și respirația îngreunată i se liniști. „Așa e când mori?“ Se simțea atât de împăcat, încât se îndoia chiar și el. Era conștient chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]