KorAP: Find »[drukola/base=vin & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...106 107 108 ...1871 >

46,761 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

hainele făcute sul sub cap. Unele compartimente erau atât de pline, că bărbații și femeile dormeau țepeni, În picioare, pe două șiruri, cu fețe verzui și impasibile În lumina scăzută. Din sticlele goale, aruncate sub banchete, venea un miros de vin roșu și ieftin, iar pe podea zăceau câteva bucăți de pâine acrită. Când ajunse aproape de closet, se Întoarse. Mirosul Îl făcu să renunțe. În spatele lui ușa se deschise brusc și se-nchise iar de la balansul trenului. Aici mi-e locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
cu vioara, bravă el, să ne cânte În timp ce mâncăm. N-o să ai curajul să-i inviți, Îi spuse ea, cu ochii strălucindu-i. — Ba da. Nu vor refuza o cină ca aceea pe care o pot plăti eu. Vom avea vinul cel mai bun pe care pot să ni-l dea, spuse el, făcând un calcul rapid al costurilor și hotărându-se să uite faptul că un tren reduce orice vin la o simplă banalitate. Va costa două lire de căciulă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ca aceea pe care o pot plăti eu. Vom avea vinul cel mai bun pe care pot să ni-l dea, spuse el, făcând un calcul rapid al costurilor și hotărându-se să uite faptul că un tren reduce orice vin la o simplă banalitate. Va costa două lire de căciulă. Ea bătu din palme entuziasmată. — Nu vei Îndrăzni să le spui motivul. El Îi zâmbi. Le voi spune că bem În sănătatea iubitei mele. Mult timp rămaseră tăcuți, adăstând asupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Maiorul Petkovici spuse cu profundă dezaprobare: — Atâta tot, domnule colonel Hartep? Vocea deveni ceva mai animată: — Da, da. În privința prânzului... presupun că nu prea aveți locuri potrivite acolo... La gară... un foc bun... ceva fierbinte... la rece În mașină și vin. Apoi urmă o pauză. — Ia aminte, dumneata răspunzi. — Pentru ceva atât de neregulamentar... Începu maiorul Petkovici. — Nu, nu, nu! spuse vocea. Mă refeream, evident, la masa de prânz. — S-au liniștit lucrurile la Belgrad? Întrebă inflexibil maiorul Petkovici. — Somn adânc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
nu, noi suntem poliția. Nu ne iubesc. Dumnezeu știe ce fel de prânz or să ne dea. Hei, băiete! Îi făcu el semn cu mâna lui Ninici. Ajută-l pe șofer să descarce lăzile astea. Aveți grijă de sticlele de vin - să rămână În sus și neclintite. — Maiorul Petkovici, domnule... — Nu contează ce-a spus maiorul Petkovici. — Scuzați-mă, spuse o voce limpede și supărată din spatele lui Ninici. Sigur că da, domnule maior, zâmbi colonelul Hartep și se Înclină, dar sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
foarte grav se Întoarse să-și continue treaba. Soția lui se așeză jos, pe marginea drumului, și-l urmări cu privirea, dar când el se Întoarse din Încăperea maiorului, unde masa era deja așternută și ofițerii făceau progrese cu băutul vinului, ea plecase deja. Îi lăsase prânzul pe marginea drumului. Unde este? Îl Întrebă pe celălalt soldat. — A vorbit cu șoferul și apoi s-a Întors la cazarmă. Părea foarte agitată de ceva. Ninici simți un puseu de dezamăgire. Abia aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
vorbeau concomitent, iar paharele maiorului Petkovici Îi cam căzuseră În poală. — Ce pepenași! spunea căpitanul Alexici. Ce coapse! I-am spus excelenței sale că dacă aș fi În locul dumneavoastră... Maiorul Petkovici trasa linii pe fața de masă cu degetul muiat În vin. — Prima regulă este să nu lovești niciodată În flancuri. Zdrobește centrul. Colonelul Hartep era destul de treaz. El se lăsă pe spate În scaun, fumând. — Ia măcar puțin muștar franțuzesc și doi lăstari de pătrunjel. Dar nici unul din subalternii săi nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
era legat de consimțământul ei, de faptul că nu avea nici o pretenție. În fața unei asemenea modestii nu puteai fi altfel decât generos. Trecu peste linii și deschise o ușă. Un bărbat cu părul vâlvoi stătea la un birou și bea vin. Era Întors cu spatele și Myatt spuse cu ceea ce el spera a fi un ton autoritar și intimidant: — Vreau să cer o informație. Nu avea motive să-i fie teamă de un civil, dar când omul se Întoarse și-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

de lungă pe o uriașă saltea albă, plină cu perne imense, care se afla pe pardoseală. —O să zac aici și o să mă uit la voi cum vă dați sufletul de oboseală În timp ce eu o să mănânc Înghețată de cactus sau altceva. —Vin eu, am spus, urmând-o pe Lauren În apă. Poate că o baie mă va ajuta să-mi risipesc dezamăgirea lipsită de orice speranță, mă gândeam, În timp ce mă avântam În piscină lovind apa, care avea temperatura corpului, acea temperatură de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
blană de vulpe cât era omenește posibil să se pună pe o femeie fără ca greutatea să o copleșească. Cortul era plin până la refuz, iar În capătul mai Îndepărtat cânta zgomotos o trupă folk rusească. Ni s-a dat Sbiten, un vin fiert care are gust de sirop fierbinte de arțar. Cu tot cu bijuterii, blănuri și zgomot, un lucru era foarte sigur: acesta nu era, slavă Domnului, campionatul de polo de la Bridgehampton. Gerski dădu de niște prieteni de-ai săi și ne așezarăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Lauren, privind la Giles Monterey când acesta intră În cort. Pe neașteptate, păru să se Îmbujoreze. — Dumnezeule mare, am fluturi În stomac. A Început să-mi apară roșeața pe gât din cauza nervozității? Sorbind cu Înghițituri mari dintr-un pahar cu vin fiert, Giles Monterey se Îndreptă În colțul Îndepărtat al cortului, unde se salută voios cu un grup strălucitor de ruși. Pentru cineva de urma căruia era atât de greu de dat, părea, În mod sigur, foarte cunoscut. Era Înalt - pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
răspunse Hunter. Davide turnă În câteva pahare și ne tolănirăm cu toții pe canapele lângă foc. —Lauren a adus-o pe amica aceea Marci cu ea, ceea ce nu e bine deloc, zise Camille, ușor Încruntată. —De ce? am Întrebat-o, sorbind din vin, care te Încălzea și era bun. —Marci nu are o influență bună asupra ei. Nu vrea decât să petreacă, precum o adolescentă. Eu i-am spus lui Lauren că a trecut prin destule. Trebuie să ia decizia, pe care să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Părea extraordinar de relaxată, În comparație cu ultima dată când o văzusem. —Ooo! Vin fiert! Mmmm, ce bun. Henri o să mă prezinte tuturor minorilor frumușei de pe aici. Nu! Îi interzic asta! obiectă Camille. —Mamă! se oțări Henri la ea. Turnă câte un vin fiert pentru Lauren și pentru el și se Întinse leneș Într-un fotoliu, de unde privi lung, posesiv, la Lauren, În timp ce Își rumega cârlionțul lung de pe frunte. —Sylvie, hai vino sus să-ți arăt noile mele ținute de schi, mă chemă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

cafea. La ora nouă s-au dus la o petrecere la galeria Chambers, unde, după cum au declarat martorii, cuplul a discutat cu câțiva oameni, printre care proprietarul galeriei și arhitectul care le construiește casa. Au băut câte un pahar din vinul casei. La zece și jumătate s-au întors la hotelul Pressman, în apartamentul 17F, unde locuiau de aproape o lună, de când se căsătoriseră. Centralistul de la hotel zice că au dat câteva telefoane între zece și jumătate și douăsprezece. La douăsprezece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-i spun bine, zic, potolește-te, bine? Îi zic că trebuie să-mi promită că n-o să spună niciodată. Și, ținând între noi făclia care încă mai arde, Nash zice: — Promit. Capitolul 17 Helen se plimbă cu un pahar de vin în mână, aproape gol; pe fund nu mai e decât o părere de roșu. Și Mona zice: — De unde-ai scos aia? — Băutura? zice Helen. Poartă o haină groasă dintr-o blană în diferite nuanțe de brun, înspicată cu alb. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de roșu. Și Mona zice: — De unde-ai scos aia? — Băutura? zice Helen. Poartă o haină groasă dintr-o blană în diferite nuanțe de brun, înspicată cu alb. E descheiată și dedesubt se vede un costum albastru-stins. Soarbe ultimele picături de vin și zice: — De pe bar am luat-o. De-acolo, de lângă castronul cu portocale și statueta de alamă. Și Mona își înfige amândouă mâinile în codițele roșii și negre și-și apasă creștetul capului. — Ăla e altarul! zice. Arată cu degetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
sus. O femeie imploră să nu fie violată. Nu e ceva real. E doar un film. În cultura noastră se tot strigă „Lupul!“. Oamenii ăștia obsedați de dramă... Alergici la calm... Cu unghiile ei negre, Mona apucă paharul gol de vin, cu buza mânjită de rujul roz al lui Helen, și se duce desculță în bucătărie, îmbrăcată într-un halat de baie alb, flaușat. Se aude soneria. Mona se întoarce, traversând salonul. Așezând un alt pahar de vin roșu pe consolă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
paharul gol de vin, cu buza mânjită de rujul roz al lui Helen, și se duce desculță în bucătărie, îmbrăcată într-un halat de baie alb, flaușat. Se aude soneria. Mona se întoarce, traversând salonul. Așezând un alt pahar de vin roșu pe consolă, zice: — Nu mă face de râs de față cu ceilalți vrăjitori! Și deschide ușa. În prag stă o femeie scundă, care poartă ochelari cu ramă groasă, de plastic negru. Femeia poartă mănuși de bucătărie și ține în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
domnul Streator. Și Vrabie dă din cap. Și Mona zice: — Și șefa mea... — Șinșila, zice Helen. Cuptorul cu microunde începe să țiuie, și Mona o conduce pe Vrabie în bucătărie. Helen se duce la consolă și ia o gură de vin. Se aude soneria. Și Mona ne strigă din bucătărie să deschidem noi. Acum e un puști cu plete blonde și cu țăcălie roșcată, care poartă pantaloni gri de trening și tricou. Are o oală sub presiune cu capac de sticlă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
dezbrace pantalonii de trening, mai întâi un crac, apoi celălalt. Își pune pantalonii la mine-n brațe și se proțăpește cu mâinile-n șold, la pula goală. Helen își încheie haina și dă pe gât ce-a mai rămas din vin. Oala e grea și fierbinte; simt un miros de zahăr ars și de brânză de soia - sau o fi mirosul pantalonilor murdari. Și Mona apare lângă noi și zice: — Stridie! Îmi ia oala și hainele, zicând: Stridie, ți-l prezint

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
este doar o altă formă de amânare? Când mâncăm? întreb. Și Mona zice: — Doamne, parc-ați fi taică-meu! O întreb pe Helen cum face de se abține să nu-i omoare pe toți. Helen ia încă un pahar de vin de pe consolă, zicând: — Toți ăștia de-aici - le-ai face un bine dacă i-ai omorî. Bea jumătate și-mi dă mie restul. Tămâia miroase a iasomie și toată încăperea miroase a tămâie. Stridie vine în mijlocul camerei, ținând cutia de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
care să se agațe papagalul, și prosopul e pătat la spate cu găinaț galben. Pasărea smulge o altă pană și o mănâncă. Vrabie îi dă o piatră lui Helen, care o strecoară în geanta de culoare albastru-stins. Iau paharul de vin din mâna ei și-l dau pe gât. În ziarul de azi zice că omul de la lift, omul căruia i-am sortit moartea, avea trei copii, toți sub șase ani. Polițistul pe care l-am omorât își întreținea părinții bătrâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
șase ani. Polițistul pe care l-am omorât își întreținea părinții bătrâni, ca să nu ajungă la azil. Adoptase un copil, împreună cu soția lui. Era antrenor de fotbal, la juniori. Femeia cu walkie-talkie era însărcinată în două săptămâni. Mai beau din vin. Are gust de ruj roz. În ziarul de azi e un anunț care zice: În atenția posesorilor de veselă din porțelan Dorsett Textul anunțului zice: „Dacă aveți stări de greață sau diaree după ce ați luat masa, vă rugăm să sunați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
beau eu. Și următoarea o dă pe gât Helen. Stridie dă roată camerei. Se întoarce ca să zică: — Știai că porcii nici nu apucă să moară înainte să fie opăriți cu apă la șaizeci de grade? Ofranda asta eu o iau. Vinul are gust de tămâie cu aromă de iasomie. Vinul are gust de sânge de animal. Helen se duce cu paharul gol în bucătărie și, în momentul în care deschide frigiderul ca să ia o carafă de vin roșu, răzbate o fulgerare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Stridie dă roată camerei. Se întoarce ca să zică: — Știai că porcii nici nu apucă să moară înainte să fie opăriți cu apă la șaizeci de grade? Ofranda asta eu o iau. Vinul are gust de tămâie cu aromă de iasomie. Vinul are gust de sânge de animal. Helen se duce cu paharul gol în bucătărie și, în momentul în care deschide frigiderul ca să ia o carafă de vin roșu, răzbate o fulgerare de lumină adevărată. Și Stridie își ițește bărbia peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]