8,047 matches
-
spectaculos. Diurpaneu, ultimul decebal al Daciei (1879) este o evocare imaginară a înfrângerii dacilor în ultimul război cu romanii. Ș. a scris și o epopee, Daciada (1885), nereușind decât o relatare plată, lipsită de fior poetic, a istoriei până la Mihai Viteazul. Impresiuni și noțiuni, un text manuscris din 1864, conține și un capitol de estetică, în care se încearcă o definire nuanțată a frumosului și se fac reflecții sensibile, aplicate asupra simbolului poetic. Mai interesante par a fi manuscrisele sale în
SOIMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289775_a_291104]
-
fi detașat ca profesor la Liceul „Gh. Lazăr” din același oraș (1926-1931). În anul școlar 1927-1928 va beneficia de concediu, fiind senator de Sibiu, din partea Partidului Național Liberal. Din 1931 se transferă la București, la liceele „Sf. Sava” și „Mihai Viteazul”. S. desfășoară o prodigioasă activitate publicistică: face parte din colegiul redacțional la „Ramuri”, este redactor la „România Mare” (1917), la „Răsăritul” (Chișinău, 1918), la „Carpații” (Sibiu, 1919), la „Crai nou” (Roman, 1918-1919), „Renașterea română” (1919), redactor responsabil la „Cuvântul liber
SORICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289801_a_291130]
-
unguresc, Sibiu, 1929; Ziua mamei, Sibiu, 1929; Nicolae Iorga, Sibiu, 1931; Îngerul a strigat, Sibiu, 1931; Pasărea măiastră, București, 1936; Popești din patru unghiuri, București, 1936; Pânea neagră, București, 1939; Jertfa iubirii, București, 1940; Cântece de bărbăție, București, 1941; Moartea vitează, București, 1941; Credința, sprijinul neamului, București, 1943; Mirică, București, 1943. Antologii: Noul dor de neam, București, f.a. (în colaborare cu V. Drăgușanu). Traduceri: Leonid Andreev, Viața omului, București, 1909 (în colaborare cu A. Zaborowsky); Gustav Meyrink, Golem, București, [1915] (în
SORICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289801_a_291130]
-
tradus și a îngrijit apariția unor documente în limba germană referitoare la istoria românilor și a publicat broșura Răpirea Bucovinei după documente autentice. În aceeași calitate a supravegheat tipărirea, în 1878, a lucrării lui N. Bălcescu, Istoria românilor supt Mihai-Vodă Viteazul. Ca o recunoaștere a activității din comisie, la 22 martie 1882 scriitorul e ales membru corespondent al secției istorice a Academiei Române. După o scurtă încercare, nereușită, de continuare a studiilor (1875), obține o catedră de filosofie la liceul bucureștean „Matei
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
douăzeci de ani, voluntar pe frontul antisovietic, în linia întâi, cu Batalionul Vânători de Munte din Sinaia. Luptă la Sevastopol, în euforia ofensivei pentru eliberarea Basarabiei; se remarcă, e avansat, în 1943, sublocotenent, iar în 1944 decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” și cu „Virtutea Militară”. Rănit, e trimis în țară, dar cere grabnic Marelui Stat Major întoarcerea în luptă, chiar odată cu începutul retragerii din fața contraofensivei rusești. Combate gherilele de partizani din munți, ceea ce, în 1944, când cade prizonier, îi va aduce
STATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289885_a_291214]
-
SAVU, George (29.X.1923, Pianu de Jos, j. Alba), poet. Este fiul Anei și al lui George Savu, țărani. Face școala primară în comuna natală, patru clase gimnaziale la Sebeș-Alba și pe celelalte la Liceul „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. În 1942-1943, elev în penultima clasă, întrerupe școala pentru un an, fiind grav bolnav. Debutează la „Universul literar”, în noiembrie 1942, cu poezia Tristia, pe care i-o comentează Ștefan Baciu în cadrul rubricii „Cântece noi”. Colaborează la
SAVU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289522_a_290851]
-
1932, Slătioara, j. Vâlcea), prozator și cronicar teatral. Este fiul Corneliei (n. Morărescu) și al lui Costică Săraru, învățător. Urmează școala primară în comuna natală, apoi învață la liceele „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea (1943-1947), „Matei Basarab” (1947-1948) și „Mihai Viteazul”(1948-1950) din București. Și-a luat bacalaureatul în 1972. Devine, înainte de a termina liceul, reporter cultural la Radiodifuziune (1950-1960). Este, în continuare, secretar general de redacție la „Secolul 20” (1960-1963), redactor și șef al Secției culturale la „Scânteia tineretului” (1963-1964
SARARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
692 și 487, au rezultat a fi Ștefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Tudor Vladimirescu, Mihail Kogălniceanu și I. L. Caragiale; între 429 și 200 voturi se înscriau Mihai Eminescu, Mircea cel Bătrân, Ion Creangă, regele Ferdinand, Dimitrie Cantemir și Mihai Viteazul; pe ultimul palier, cu sub o sută de opțiuni, se găseau I. C. Brătianu, regele Carol I, N. Iorga și Titu Maiorescu. În numărul 11 comentarea datelor (nesemnată) releva că nu s-a țintit stabilirea unei ierarhii reale, ci s-a
SAPTAMANA MUNCII INTELECTUALE SI ARTISTICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289482_a_290811]
-
E. Lovinescu. În agendele criticului, prima vizită a lui Ș. e consemnată la 16 februarie 1933, dar prezențele frecvente la cenaclu sunt atestate începând din septembrie 1934, când, prin intervenția lui E. Lovinescu, este angajat ca bibliotecar la Liceul „Mihai Viteazul”, unde va lucra până în 1937. Va fi redactor la „Adevărul” și „Dimineața”, „România” (1938), codirector al revistei „Veritas” (1939), funcționar la Subsecretariatul de Stat al Propagandei (1938-1947) și la Ministerul Artelor și Informațiilor (1947-1948), redactor la „Călăuza bibliotecarului” și „Îndrumătorul
SERBAN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
1855 și povestirea lui versificată se încarcă de o anume tensiune. Referirile, prin analogie, la Țările Române sunt stăruitoare. În 1872 publică un Catehism român și creștin. După trei ani iese de sub teascuri un lung poem alegoric, România și Mihai Viteazul (1875), care, în violența lui pamfletară, consună pe alocuri cu Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu. Verbul e congestionat, autorul, inventiv în imprecații, indignându-se, retoric, de fățărnicia clerului sau de nepăsarea tinerilor cu inimi bătrâne. Autodidact, S. cunoștea limbile
SERRURIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289646_a_290975]
-
transpune Question économique des Principautés Danubiennes, lucrarea lui N. Bălcescu. A tradus, de asemenea, texte de Armand Lévy, Felice Orsini, Édouard Laboulaye. SCRIERI: Colecțiune de poezii scrise în esiliu, București, 1858; Catehism român și creștin, București, 1872; România și Mihai Viteazul, București, 1875. Traduceri: Armand Lévy, Împăratul Napoleon III și Principatele Române, București, 1859; Felice Orsini, Temnițele austriace în Italia, București, 1861; Édouard Laboulaye, Parisul în America, București, 1864. Repere bibliografice: George Potra, Un pașoptist uitat: Grigore Serrurie (1821-1893), în Studia
SERRURIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289646_a_290975]
-
teatrului sau prozei, scrierile publicate de Ș., în majoritate de inspirație istorică, mențin cadența frazei echilibrată, matură, fără ezitări stilistice, având o anumită sonoritate consacrată de literatura noastră istorică. Perioada cuprinsă este relativ amplă - de la epoca lui Decebal până la Mihai Viteazul -, însă autoarea urmărește numai figurile marilor domnitori, concentrându-se asupra imaginii unor eroi. De regulă, aceștia sunt puși într-o situație romantică - în preajma unor prezențe feminine, într-o iubire secretă sau nepotrivită, tragică, chiar dacă atmosfera de epocă diminuează această latură
SERBANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289638_a_290967]
-
de proză, La curțile Hârlăului (1977), trebuie precizat că Ș. a scris mult înainte de a publica, iar ordinea tipăririi nu a fost neapărat și cea a scrierii. Cartea cuprinde patru nuvele cu istorii romantice despre Decebal, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Iancu de Hunedoara. Tema istorică va fi dezvoltată până la nivelul unei biografii romanțate în romanul Lunga veghe de la Cozia (1981), unde protagonist este Mircea cel Bătrân. La o intrigă de o asemenea amploare, calitățile prozei rămân aceleași: echilibru, verosimilitate
SERBANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289638_a_290967]
-
rubrica „Săptămâna literară”), la „Junimea literară”, „Lumina literară”, „Văpaia”, „Ramuri”, „Doina”, „Lumina” (Craiova), „Steagul” și „România viitoare” (Ploiești), „Naționalul”, „Versuri și proză”, „Lumea”, „Chemarea”, „Arena” (Iași). Aflat pe front în anii primei conflagrații mondiale, va fi decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” în rang de Cavaler și cu Croix de Guerre din partea Guvernului francez. Demobilizat, în 1919 scoate la București, apoi la Cernăuți, împreună cu Cezar Petrescu, revista „Hiena” (ianuarie 1919-februarie 1924), iar cu Dimitrie Bucevschi și Cezar Petrescu, ziarul „Bucovina” (1919-1920). Întors
SEICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289605_a_290934]
-
ȘERBĂNESCU, Tia (24.X.1945, Sărățeni, j. Ialomița), prozatoare și jurnalistă. După absolvirea Liceului „Mihai Viteazul” și a Facultății de Limba și Literatura Română din București (1968), este repartizată la ziarul „România liberă”, unde desfășoară o susținută activitate publicistică, inclusiv de cronicar și reporter literar, și conduce secția de literatură și artă până în 1988. Exclusă în
SERBANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289637_a_290966]
-
reangajează ca ofițer și face carieră militară, din 1941 fiind profesor la Școala de Război, iar din 1945 șef al Secției muniții din Ministerul Înzestrării Armatei. Debutează în „Revista istorică română” în 1933 cu Contribuțiuni la studiul portretelor lui Mihai Viteazul, iar editorial cu Ceramica românească (1938), pentru care va fi distins cu Premiul Academiei Române. Va colabora la „Convorbiri literare”, „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a. Instalarea comunismului în România îl transformă și pe el într-o victimă: în
SLATINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289717_a_291046]
-
SÎRBU, I.[on] (13.VIII.1930, Cluj), critic și istoric literar. Este fiul Irinei (n. Secăreanu) și al lui Gheorghe Sîrbu, avocat. Elev al Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Târgu Mureș, mutat la Timișoara (1941-1943), și al Liceului „Decebal” din Deva, absolvit în 1949, S. se va înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din Iași. După un an i se propune să urmeze cursurile Școlii de Literatură
SIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289704_a_291033]
-
Paleografie. În perioada 1931-1940 este secretar particular al lui Nicolae Iorga, în răstimp, în 1936, luându-și doctoratul. Bibliotecar la Arhivele Statului (1933-1934) și la Academia Română (1934-1937), profesor de limba română la Colegiul „Sf. Sava”, Liceul „Matei Basarab”, Liceul „Mihai Viteazul”, Institutul Militar Muzical din București (1933-1955), funcționar la Straja Țării (1938-1940), din 1956 predă istoria literaturii universale și istoria artelor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”. Este veteran al celui de-al doilea război mondial. A fost membru al Societății „Prietenii istoriei
SMANTANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289729_a_291058]
-
să-și atragă simpatia celor din jur, transformând Legația rusă Într-un loc plăcut și agreabil. Recepțiile date de familia Giers au fost printre cele mai fastuoase din epocă. În timpul șederii sale s-a construit Biserica Rusă din spatele Pieții Mihai Viteazul <ref id="99"> 99 Emanoil Hagi Mosco, op. cit., p. 50.</ref>. Am sublinia faptul că, la Începutul secolului XX, reprezentarea politică a României În Rusia și a Rusiei În România s-a realizat prin intermediul a doi cumnați, aspect rar Întâlnit
DIPLOMAȚI RUŞI LA CURTEA REGELUI CAROL I. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by ADRIAN-BOGDAN CEOBANU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1261]
-
București, 1942; Abecedarul celor mici, București, 1945. Ediții, antologii: Șoimii României, București, 1936; Mihai Eminescu, Poezii, cu ilustrații de A. Bordenache, București, 1944; Ion Creangă, Amintiri din copilărie, București, 1946. Traduceri: Emilio Salgari, Smaragdul din Ceylon, București, 1929; Cervantes, Aventurile viteazului cavaler Don Quijote de la Mancha, cu ilustrații de A. Bordenache, București, 1934; Carlo Collodi, Povestea unei paiațe, București, 1945. Repere bibliografice: C. Panaitescu, „Doamna Casanova”, FCL, 1932, 564; Teodor Scarlat, „Doamna Casanova”, RVS, 1933, 1-2; Al. Robot, „Fecioare la licitație”, RP
TONEGHIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290225_a_291554]
-
, Dumitru (14.II.1937, București), prozator și traducător. Este fiul Niculinei (n. Bădicioiu) și al lui Dumitru Țepeneag, contabil. În București urmează școala primară la „Iancului”, își continuă învățătura la Liceul „Mihai Viteazul”, apoi, exmatriculat disciplinar, se mută la Liceul „Matei Basarab”, de unde se întoarce la „Mihai Viteazul”, absolvind în 1954. Respins în 1955 la Facultatea de Medicină, urmează trei ani Facultatea de Drept a Universității bucureștene. Participă la manifestațiile studențești din 1956
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
traducător. Este fiul Niculinei (n. Bădicioiu) și al lui Dumitru Țepeneag, contabil. În București urmează școala primară la „Iancului”, își continuă învățătura la Liceul „Mihai Viteazul”, apoi, exmatriculat disciplinar, se mută la Liceul „Matei Basarab”, de unde se întoarce la „Mihai Viteazul”, absolvind în 1954. Respins în 1955 la Facultatea de Medicină, urmează trei ani Facultatea de Drept a Universității bucureștene. Participă la manifestațiile studențești din 1956 și scapă ca prin miracol de arestare. În 1958 lucrează câteva luni într-o mină
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
de Nicolae Densușianu ș.a. „Foița” ziarului este ocupată de un lung „episod din războiul ruso-româno-turc”, Cum încărunțește cineva într-o noapte, semnat Don Ascanio (D.C. Ollănescu-Ascanio), de legenda Domnul de rouă și craiul Traian, de cinci documente relative la Mihai Viteazul preluate de Nicolae Densușianu din colecția Eudoxiu Hurmuzaki și de o traducere făcută după povestirea Locotenentul Iergunoff a lui Ivan Turgheniev. Tot aici se include un articol deosebit de critic, Gramatica la noi, scris de Delavrancea, referitor la carențele de discernământ
UNITATEA NAŢIONALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290353_a_291682]
-
, Emil (10.XI.1911, Șibot, j. Albă - 26.I.2001, Arès, Franța), istoric literar. Este fiul Anei (n. Olteanu) și al lui Ilie Turdeanu, funcționar. Absolvent în 1928 al Liceului „Mihai Viteazul” din Albă Iulia, se înscrie la Facultatea de Litere a Universității din București, pe care o termină în 1932, cu mențiunea cum laude. Elev favorit al lui Nicolae Cartojan, va face în 1933 studii de slavistica la Sofia și Belgrad
TURDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290311_a_291640]
-
această prelucrare a unui motiv de doină haiducească. Expresia comuniunii între om și natură, asocierea codrului cu libertatea, vitalitatea primăverii, unele imagini viguroase, notațiile sacadate, ca și cum peisajul ar fi văzut din goana roibului, ritmul susținut care sugerează elanul unei „inimi viteze” au ca sursă, în bună parte, modelul popular. Două satire, scrise cu stângăcie, vădesc intenția de a îndrepta moravurile vremii. SCRIERI: Poeziile Văcăreștilor, îngr. Mihail Dragomirescu și Emil Gârleanu, pref. A. I. Odobescu, București, 1908; Văcăreștii, Poezii, îngr. P.V. Haneș, București
VACARESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290401_a_291730]