4,713 matches
-
chiar titlul „Realismul poeziei tinere”: Mă plimb cu mâinile în buznare prin intersecția de la Doamna Ghica. Sunt primele zile de primăvară și aerul este încă rece ca apa de la frigider. Dar soarele e puternic și-mi proiectează imaginea zgribulită în vitrina de la Articole electrocasnice. Tramvaie vin și se duc. O fată trece cu o butelie în cărucior. Un uriaș camion TIR staționează cu capota lăsată în jos și șoferul meșterește ceva la firele portocalii care ies din motorul negru. Șoseaua e
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acest sens, sunt edificatoare secvențele prin care obiectul este personificat și transformat în personaj feminin („sunt palidă, slăbită...”, „mă simt singură”, „cilindrii mei ticăie nebunește”, „mi-e sete de dragoste. dacă aș putea iubi măcar vreun stecker cu prelungitor din vitrina asta./ mi-aș luneca degetele pe pielea lui de plastic alb, dac-ar vrea/și dac-aș avea degete” etc.). În ultimă instanță, farmecul și savoarea acestui monolog sui-generis rezidă tocmai în dispunerea antitetică a termenilor, dozarea lor abilă conducând
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ediție și prezentări de Andrei Ionescu, Editura Univers, București, 1999-2000. 7. Calvino, Italo, Orașele invizibile, trad. de Sanda Șora, Editura Univers, București, 1979. 8. Calvino, Italo, Cavalerul inexistent, trad. de Despina Mladoveanu, Editura Univers, București, 1999. 9. Cărtărescu, Mircea, Faruri, vitrine, fotografii, Editura Cartea Românească, București, 1980. 10. Cărtărescu, Mircea, Poeme de amor, Editura Cartea Românească, București, 1983. 11. Cărtărescu, Mircea, Totul, Editura Cartea Românească, București, 1985. 12. Cărtărescu, Mircea, Dragostea, Editura Humanitas, București, 1994. 13. Cărtărescu, Mircea, Dublu CD, Editura
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
repezi care tăiau drumul mai lung, al căruțelor. Apoi năvălea orașul. Petrache nu se obișnuise încă, luminile noi ale orașului îl nelinișteau. Deprins, de ani de zile, cu atriul și ferit, ca într-un acvariu, el privea, cu fereală, spre vitrinele strălucitoare, spre șinele care scrâșneau și scânteiau sub roțile tramvaielor, spre icnetul mașinilor care frânau la semafor și, apoi, țâșneau, slobode, spre firele de înaltă tensiune care șuierau, surd, pe stâlpii de beton, în fine, spre oamenii înșiși, care, pe măsură ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Am fost țintaș bun, loveam nouă din zece. O dată le-am nimerit chiar pe toate. — Ce loveai ? — Cartoanele alea. Uneori ziceai că-s oameni. Nu pot să fugă, stau așa, parcă ar avea picioarele legate. Aurica se opri în fața unei vitrine pline de ghirlande. Mane chinele, în rochii lungi și strâmte, priveau peste capetele lor. — Aia de-acolo, roșie și cu volănașe, e cea mai frumoasă, tânji ea. Parcă aș fi la nuntă, dacă aș îmbrăca-o. O dată am și visat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-o. Purtam tocuri subțiri și înalte. Râse : Parcă nici nu eram eu... Știi că visez colorat ? — Orice om visează colorat, nu ? — Nu știu, dar e mai frumos ca în realitate. Vin aicea mereu, rochia asta e de vreun an în vitrină, știu toți că e a mea. Chicoti : Sau te pomenești că e așa scumpă, de-aia n-o ia nimeni... Era un subiect pe care Petrache nu știa cum să-l ducă mai departe. Așa încât porni iar, cu Aurica pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că se învăl mășesc fără noimă. Tramvaiele se bălăbăneau pe o singură șină, firele de înaltă tensiune se încolăceau ca niște șerpi, rădăcinile copacilor retezați se lățeau sub asfalt, umflându-se, ca o lavă scorțoasă, pe sub buza trotuarelor, manechinele din vitrine își vorbeau, arătând spre trecători și hlizindu-se, iar trecătorii purtau măști. Dar nu pe față, ci atârnate la ceafă, încât, trecând pe lângă el și depărtându-se, îl țintuiau și mai tare cu privirea. La cârciumă, Fandarac îi făcu, din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă acopere, de parcă oasele crescuseră pe dedesubt. Când m-am zărit în vitrina lucioasă a unui magazin, mi-a venit să-mi dau binețe ca unui străin și mi-am dat seama că degetele n-aveau nicio vină. Dar mai era un motiv pentru care făpturile noastre puteau trece drept fantomatice. Ceea ce ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fetei în semn că, până una-alta, acolo nu mai e nimic de făcut. De aceea o găsim acum pe Cosmina la bufetul spitalului, bucuroasă și dispusă să împărtășească și altcuiva acest lucru. O vedem cum se oprește în dreptul ultimei vitrine, cea cu dulciuri, privind cu oarece ezitare. — Luați o amandină, aude o voce în spatele ei. Se întoarce, un bărbat îi zâmbește, arătând către etajerele pe care prăjiturelele amestecă, ispititor, frișca și glazurile de ciocolată : Eu le-am încercat ieri și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ologului în timp ce privea umerii gârboviți ai Melaniei, pe trotuarul de pe strada Viitorului. Uită-te cum ne-am înmulțit, toate arătările lumii : ciungii, orbii, ologii, milogii. Aicea e altfel de negoț, mai cu curu-n sus : cu cât mai mulți cerșetori în vitrine, adică pe trotuare, cu atât mai multă sărăcie pe rafturi și ticăloșie pe tejghea. E destul să ne numeri pe noi, betegii și pomanagiii, nu-ți mai trebuie metru de croitorie ca să măsori cu cât s-a înrăit lumea. Dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întărească baricada cu niscaiva mese și proptele, dar știau și ei că va fi zadarnic, ba chiar dacă ar fi rezistat baricada n-ar fi făcut decât rău, căci, neputând năvăli pe uși, asediatorii ar fi spart ferestrele mari cât niște vitrine de la parter. Alexandru cunoștea bine facultatea, în ultima vreme, sub pretextul că rămâne să lucreze până târziu, dormea într-o debara. Părinții lui erau dintr-un sat de pe malurile sărătoase ale Prutului, fugise de-acolo, urcându-se într-un tren
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înviat mortu’. Și după aia la secție, pe Ana Ipătescu, pentru nebuna asta“. Când, peste câteva zile, le dădură drumul de la cazarma din Măgurele, lăsându-i unul câte unul, presărați pe stradă ca să nu se grupeze, Rada se privi în vitrină, căutând să-și regăsească privirea intensă. Chipul pe care-l vedea era însă tulbure și străin. Avea douăzeci și trei de ani, dar îmbătrânise. — Nu avem aceleași amintiri, repetă Rada, făcând giratoriul și intrând pe bulevardul Carol. Bărbatul privea pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
geanta pe scaun și dădu perdelele la o parte. Lumina învioră mobilierul frumos încrustat, catifelele moi de pe scaunele cu speteze primitoare. Aruncă, din obișnuință, o privire în oglindă, dar nu-și netezi părul care cădea în neorânduială. Se uitase în vitrină și nu-i venise să creadă : buza de jos spartă, ochiul stâng pe jumătate închis, obrajii descărnați de nesomn. Își pipăise fața, încă neconvinsă că reintrase în realitate, carnea era amorțită și senzațiile nu corespundeau cu ceea ce vedea în luciul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și nu-i venise să creadă : buza de jos spartă, ochiul stâng pe jumătate închis, obrajii descărnați de nesomn. Își pipăise fața, încă neconvinsă că reintrase în realitate, carnea era amorțită și senzațiile nu corespundeau cu ceea ce vedea în luciul vitrinei. Abia apoi, după ce mersese la spital, înțelesese că înlăuntrul ei lucrurile erau mult mai grave. Îi trebuiră câteva săptămâni pentru ca, atingându-și umerii și obrazul, să reintre în propriul trup. Și mult mai mult timp ca să se reîntâlnească cu imaginea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Bunelului se întindea copilărește, netezindu-i obrajii. În schimb, Puțică nu aveau ce povesti din propriile vise, căci fiecare, cum visul e un fel de oglindă, trăia în visul celuilalt. De altfel, când aveau, rareori, prilejul să se privească în vitrinele lucitoare, fiecare se vedea ca fiind celălalt. Așa se întâmpla și în vis, a doua zi Puțică se trezeau, fără s-o știe, fiecare în locul celuilalt. Magdalena rămăsese cu ochii deschiși. Dacă adorm, se tânguia, n-o să mă mai trezesc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
taburet, lăsându-și călcâiele să se bălăngăne. Așteptarea fără rost, ușa întredeschisă fără speranța ca cineva s-o împingă, agitând, astfel, clopoțelul de la intrare, lumea care tânjea, lipsită de noroc, îi dădeau o amară voluptate. Luminile toamnei pătrundeau desperecheate prin vitrinele prăfuite, descoperind și umbrind la întâmplare. Pe podea se întindea o mochetă roasă pe margini și tocită de pașii unor vremuri mai bune. Din loc în loc, acolo unde câte o mobilă stătuse mai mult decât se cuvenea și o apăsase
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ne scrie, ca să nu ne facă necazuri. Vă aduceți aminte cum ne-au ținut la miliție toată noaptea aia când a plecat... — De unde au știut ? — Habar n-am. Pe vremea aia camerele aveau trei pereți. Stăteam tot timpul ca-n vitrină. Am văzut într-un film că oglinzile erau transparente pentru cei din spatele lor. Cine stătea acolo te vedea ca prin geam. Tu te uitai în oglindă, te maimuțăreai, ăla din spatele oglinzii se prăpădea de râs și tu habar n- aveai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se mai ocupă acuma de asta ? Poate doar la muzeul de istorie să mai găsiți vreun inginer, lângă oalele sparte de la Cucuteni. De fapt, drept să vă spun, am încercat. Mi-a zis și mama, dar degeaba. Mă uitam prin vitrinele de la lozuri, ca un câine la abator. M-am dus înapoi... Și-atunci de ce te plângi ? întrebă Maca, pentru care plânsul era un mod de-a nu putea fi tu însuți. — Uite de-aia, că n-am noroc și sunt
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar trebui să-l învețe. De aceea spuse, vorbind singur : — Cel mai mare ucigaș e cuvântul. Omenirea e o uriașă groapă comună. Trecătorii îl priveau nedumeriți. Un tânăr, cu un aer ușor stânjenit, aștepta în ușa atelierului în ale cărui vitrine păpușile ședeau frumos așezate, de parcă așteptau să înceapă spectacolul lumii. Lucrați aici ? îl întrebă tânărul, când îl văzu oprindu-se. — Nu știu dacă „lucrați“ e formula cea mai potrivită. Cât despre „aici“, ai nimerit-o. Erau cam de aceeași înălțime
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
venea, dansând parcă. Își aruncă, din mers, rujul și oglinjoara în poșetă, se opri în dreptul lor, zâmbind, și își trecu, într-un gest cochet, o șuviță după ureche. — O să lipsesc vreo două ore, spuse. Mă întorc la timp să aranjez vitrina pentru mâine. — Magdalena ? întrebă Tili, străduindu-se să înțeleagă. Ea se întoarse și zâmbi iarăși. Își puse mâna într-a lui, dar nu ca să plece împreună, ci ca un fel de rămas-bun. — Îmi place foarte mult Magdalena, spuse. Sună frumos
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
perechea care se depărta, aproape plutind, ăștia doi sunt născuți după revoluție. Ce știu ei ? Tili închise ușa și își îndesă mâinile în buzunare. De ce ar trebui să știe ? Se opri în dreptul cutiilor cu păpuși care își așteptau rândul la vitrină. — Mai bine te-ai gândi să angajezi pe altcineva. Fata n-o să se mai întoarcă... De ce-ar fi nemulțumită ? Are aici tot ce-i trebuie... — Nu de-aia, spuse Tili. Apoi ridică din umeri : Sau poate tocmai de-aia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de râs aici, treaba lui. Când a plecat, încă râdea. Înainte să- nchidă ușa, a zis c-o să se întoarcă... N-o să facem saftea cu mușterii din ăștia... De ce crezi că te caută ? N-ai înțeles ? întrebă Tili, privind prin vitrină la crengile desfrunzite. Avea chef de joacă... Că tot veni vorba, spuse Maestrul, ridicând pe umăr cutia de păpuși. Hai să ne apucăm de treabă. Acum trece de amiază și o să începi să faci mofturi. Camera era, ca de obicei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de optsprezece ani, ovală la față, specific ochioasă, cu buze cărnoase armenești. Pe o masă ședea trântită o râșniță turcească de cafea, cilindroidală, foarte ornamentată și ea cu arabescuri. De asemeni, pe mensola de sub oglindă se îngrămădeau ca într-o vitrină vreo douăzeci de sfeșnice de argint, de toate dimensiunile. Pe o ladă de formă italiană (o cassapanca sculptată cu flori și capete de îngeri) se ridica un vraf de cărți îmbrăcate în piele, părând - după aspectul lor de vechime, cotoarele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui Saferian nu era decât o mare odaie cu aer de depozit. Pe un perete, rafturi adânci ca acele din prăvălii erau pline cu pachete de chilimuri, caramaniuri, șaluri vechi turcești și alte asemenea lucruri de aspect textil. În două vitrine vechi se vedeau îndesate pahare de cristal, șfeșnice, bibelouri, o adevărată anticărie, față de care biroul ordinar, de brad lustruit, al lui Saferian distona. Pe el se înșirau, paradoxal, câteva cupe pline de spițerii, piper negru, scorțișoară, ceai. O candelă proptită
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu profit de palatul incomod era de a-l transforma într-o fundație și a-l oferi în anume condiții statului. Casa conținea oarecari mobile colosale din epoca lui Cuza, gravuri, tablouri, o mică colecție de costume boierești, puse în vitrine. Asta ar fi constituit un început de muzeu Carnavalet român, la care s-ar fi adăugat alte donații. În local s-ar fi putut organiza expoziții, reuniuni de artă. Proiectul fu pus în mișcare și, prin întinsele relații, însușit de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]