5,438 matches
-
sângele în castron! — Nu... nu pot. Simt că sunt cât pe ce să leșin. Țineți-vă tare, doamnă, zice An-te-hai. E sfârșitul! Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e că am turnat vin peste bolovanii de pavaj pe care zăceau însângerați peștele, capul pocului și cocoșul. În drum spre palanchin, vomit. An-te-hai îmi spune că în fiecare zi pe Poarta Tunetului și Furtunii e adus un porc, care e sacrificat până la amiază. Porcii fără cap ar trebui să fie aruncați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ea, cu lacrimile curgându-i șiroaie pe obraji. Vă rog să mă iertați că nu mi-am îndeplinit îndatorirea. — Ești cea mai miloasă persoană pe care o cunosc, răspunde împăratul. Orhideea e foarte norocoasă că te are drept soră. Eu zac la pământ. An-te-hai mă ajută să mă ridic. Lichidul cald dintre picioarele mele pare să nu mai curgă. Când împăratul Hsien Feng se uită la mine să vadă dacă sunt cu adevărat rănită, îmi dau seama că ajunge la concluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
eu acolo. După părerea prințului Kung, Su Shun este acela ale cărui ambiții sunt nelalocul lor. Doctorul Sun Pao-tien recomandă liniște totală pentru sănătatea Majestății Sale, așa că ne mutăm înapoi la Yuan Ming Yuan. Se face iarnă. Buruieni lungi, ofilite zac, cafenii și galbene, ca niște valuri nemișcate. Vântul continuă să fie aspru. Gârlele și pâraiele care șerpuiesc prin grădini sunt acum înghețate și seamănă cu niște funii murdare. Împăratul Hsien Feng spune că îi amintesc de măruntaiele căzute din burta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și că florile lor vor crea o imagine a armoniei în grădină? întreabă el. Incapabilă să-i răspund, mă uit lung la el. — Vorbesc despre semințele rele, continuă Majestatea Sa. Semințe care, în taină, au fost înmuiate în otravă. Ele zac dormind în solul fertil până când le trezește ploaia de primăvară. Cresc de dimensiuni uriașe și cu o repeziciune uimitoare, acoperind pământul și luând apa și soarele de la celelalte. Le văd florile grase. Crengile lor se întind împrăștiind otravă. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mea și voi pierde sarcina. Rong îmi ia mâinile într-ale ei și zâmbește: — Soțul meu nu a putut suporta ideea pierderii unui posibil fiu. Așa că și-a croit drum cu forța înăuntru și l-a văzut pe Majestatea Sa zăcând în pat. L-am urmat pe Ch’un înăuntru și i-am dorit amândoi Majestății Sale sănătate. Burta mea era prea mare ca să fac plecăciuni, dar pentru a-i arăta disperarea care mă apasă m-am forțat să mă înclin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
lectură parcă numai a mea. Am avut sentimentul, și am fost gelos să citesc parcă un al doilea "război și pace" al timpurilor noastre, scris pe bază de documente, căzute în mâinile armatei americane, vârâte în cutii și lăsate să zacă undeva în arhivele secrete ale statului american. Bravul ziarist, care trăise mulți ani la Berlin, adus de meseria lui, le-a cercetat cu pasiune și a avut talentul de sinteză necesar să scrie nu cincisprezece mii de pagini, cât ar
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
clar, judecând fondul chestiunii, că ne aflăm în plină dramă. Și totuși, rămânem stupefiați: nu e o dramă, ci o comedie. În plină nefericire, eroul o ia razna, dus de cuvinte. Torentul de vorbe scoate la iveală o țîcneală care zăcea în creierul individului neștiută până atunci nici de el însuși, compusă din expresii și idei inautentice, dar care dau la iveală viața adevărată a conștiinței lui falsificată de cuvinte. In loc de o comedie umană avem deodată de-a face
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
maniacă în materie de curățenie, să i se întîmple... S-o ajut... Să intervin la autoritatea care ne-a dat repartițiile, să... Ce s-a întîmplat, întrerup eu acest torent de lamentări. Podul... Podul... Un miros infernal, tone de gunoi zac acolo de la război încoace... Animalele care s-au refugiat în el... paisprezece pisici moarte a numărat... și câini uscați... și ploșnițe care îți cad în cap ziua în amiaza mare de pe plafon. Și în plină vară caloriferele ard, și instalația
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
timpului care are cu oamenii nesfârșită răbdare lipsește. Cum mi s-a impus această temă care m-a ajutat să încheg aceste scene? Într-un mod foarte firesc. Era tema lor, a țăranilor. Dar și cu această temă cartea a zăcut mulți ani aruncată prin dulapuri. După ce am scris-o m-am simțit atât de epuizat, încît mi-ar fi părut bine dacă aș fi murit. Cartea fusese scrisă, și din viața mea proprie nu răzbătuse nimic în ea. Ce valoare
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
vedea. Și, astfel, m-am hotărât să dau drumul primului volum din Moromeții. După aceea însă reveni amintirea eșecului, care se confirmă curând la o nouă încercare când vrui să continui acest roman. Mă îmbolnăvii de exasperare, seninătatea mă părăsi, zăcui în spital, apoi mă însănătoșii. Și într-o zi îmi veni următoarea idee: Foarte mulți oameni din vremea noastră pățesc ce-am pățit eu. Nu este oare exasperarea, provocată de neputința de a-ți atinge un scop dorit, o realitate
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
omorurile și spânzurările întîlnite des la Rebreanu și Sadoveanu, și existente de altfel și în viața țăranilor, nu și-au mai găsit loc și în lumea mea scăldată în lumina eternă a zilei de vară. În realitate, în amintire, îmi zac fapte de violență fără măsură și chipuri întunecoase, infernale, dar până acum nu le-am găsit un sens... Poate că nici nu-l au!? ÎNSUȘIRE PIERDUTĂ ...Am uitat să mai povestesc. Odinioară, în ziua în care am scris O adunare
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
În ciorapi de mătasă, picioarele parcă îi țîșneau de sub fustă. Cu gura plină de spelci, își desfăcuse părul înfoiat. Cînd am cercat să mă apropii, ea se mlădie ușor, punînd între noi masa. Mînios, m-am întors la fereastra unde zăcea o carafă prăfuită. Jos, în curte, două babe se sfădeau. Tîmplele îmi bubuiau. Arătînd că-mi citește nerăbdarea, fata mi-a promis: - Schimb fusta și numaidecît plecăm. Luînd de pe divan obiectul numit, și-l trase peste cap obiectul numit și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
o sărăntoacă) avea mai multe destinații: dormitor, spălătorie, bucătărie, cameră de primire. Pornind de la plita de lîngă ușă, un burlan înconjura pereții pe sub tavan și străpungea afară prin ochiul unui geam astupat cu tablă. După perdeluța de tifon, în fereastră zăcea, lîngă cutia de chibrituri, un capăt de lumînare. Pe sub tavan se întindea în diagonală o sfoară cu rufe puse la uscat. Striate de colburi vechi, în colțurile afumate, atîrnau pînze de păianjen. Roasă, dușumeaua fusese acoperită cu un petecar. Deasupra
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
adunase toate lucrurile la care, în chip deosebit, părea să țină: icoane vechi de lemn, tocuri din coarne de cerb încrustate și vase ciudate ce încă mai păstrau o umbră roasă de culoare. Erau impregnate cu grăsimea pămîntului în care zăcuseră, grele de vreme. În cămăruța de doi pași această recompunere a timpului era de-a dreptul fascinantă. În treacăt, Goilav lăsă să cadă o remarcă: - Mai ales acasă la el omul e un portret care merită descifrat. Îmi urmărise deci
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ar spulbera în sobe viscolul. Atunci ne strîngem unul în altul și, în miros de usturoi, facem copii. Vara? Vara e nenorocire. Pute curtea, pute hulubăria și cotețul și lada de gunoi. Gardurile din bucăți de tablă ruginesc. Sub pilote zac plozii cu bătrînii, la un loc cu ploșnițele. Fundacurile putrezesc de zemuri în care se joacă purății cu gălețile sparte pe care le scot din gunoaie. Cine ne pedepsește să trăim aici? Copiii călăresc pe găleți și visează că trec
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mirosea a baligă. Sub var, pe la încheieturi, se vedeau nodurile de la furci. Era în schimb proaspăt văruită, căci lelei Ghența îi plăceau înfloriturile cu coloare albastră. Găzduiam în odaia mare care avea două paturi. Pe cel cu tăblii din lemn zăcea clituită zestrea. Eu dormeam în cel de alamă. Pe jos, petecarele miroseau a muced. Pe perete gazda se fudulea cu o Răpire din serai iar lîngă ușă era bătută o ramă băițuită, plină cu puchiței albi de vopsea. În ea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
acuza că am complotat cu dușmanul de clasă, fapt de care secretarul O.B. nu se miră, deoarece demult dînsul prevăzuse că sînt un reacționar care așteaptă pe americani. Ca ultimă chestiune, Fărocoastă ridică problema „cadavrelor de animale moarte” ce zac pe ulițele satului în timp ce, cu nepăsare, cadrele școlii trec pe lîngă ele. Era semnalul „momentului Mitică”, așa că și directoarea se potoli. Pe jumătate amorțiți, bărbații se ridicau din bănci dar cu aceștia Aneta Gărgăun mai avea o treabă. Trebuia montate
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
se cutremurară și se scârbiră. Mergea singur, fără cai ori boi, cu oiștea Împinsă țanțoș Înainte, ca o suliță pregătită pentru dat năvală. În vârful oiștii, cineva Înfipsese o vioară. În car se vedea o amestecătură de mirare: șapte-opt draci zăceau claie peste grămadă, morți de beți. Nu puteai desluși a cui era cutare coadă, ori barbă, ori copită. Râtul unuia dintre ei poposea lângă o damigeană pe fundul căreia hâltâcăia un rest de băutură; altuia Îi lipsea o jumătate dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
niște rămășite de strune de țambal; dinții lungi, galbeni și ascuțiți ai altuia rămăseseră Înfipți În lemnul unui contrabas cu burta plină de găuri; dracii erau negri și jegoși, puțeau a pucioasă și a vărsătură. Cel mai urât dintre ei zăcea prăvălit În codirlă, cu picioarele atârnând și bălăbănindu-se În gol. Era prăfuit tot, blana de pe piept și burtă i se făcuse smocuri Încleiate și Împuțite. Din bot i se prelingeau bale tulburi care se Încurcau și atârnau În barba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
au repezit să o descarce În curtea noastră și să plece, grăbiți, pe la casele lor. Scândura pe care șezuseră ei și hurducăielile căruței Îi frânseseră scroafei picioarele. De aia nu o vânduseră: nimeni nu dă bani pe un dobitoc bolnav. Zăcea În troscotul din curtea din față, nu mai putea scoate nici un sunet, era sfârșită de durere și de sete. N-o să uit niciodată ceea ce cred că am văzut: din ochii mici și Îngustați de suferință curgeau lacrimi. Când tata i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
linguroiul nu se supărau, ba le mai trăgeau și ei câte o palmă după ceafă ori un pumn În spinare, că-i făcuseră de râs călcând rânduielile pe acolo. Se petrecea toată noaptea, deci era nevoie de lumină. Dar satul zăcea În beznă, cum v-am spus, din rațiuni superioare de politică economică a satului. Atunci a vorbit cu câțiva tractoriști, combinieri și șoferi de camioane; ăia au furat de prin parcurile de utilaje baterii de mașini și i le-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
izbeau de toate cele și se spărgeau cu zgomot În țăndări țiuitoare. Tușa ridică aluatul deasupra capului și Îl izbi de fundul copăii. Pământul se cutremură și el din toți rărunchii. Socotind că i-a fost destul, lăsă coca să zacă, să se odihnească și să crească. Cele zgâlțâite se Îndreptară către locurile lor. Dunărea coborî În albie cu tot cu pești și mâlul din adânc, copacii Își Înfipseră rădăcinile unde era rânduit să fie, păsările Își găsiră cuiburile. Tușa se apucă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că, din pricina acelui de pe urmă Plocon, multe dintre păsările văzduhului purtau În loc de ochi boabe de piper ori ienibahar, după cum le rostuise Tușa atunci când le ținuse trupurile Între degetele bolnave, dar agere. * * * Fără să fiu beat, aseară m-am lăsat să zac În tristeți. Fusesem pe la Bufet, băusem fără chef câteva beri acre, nu se legase nici o vorbire cu nimeni. Nu cred că numai din pricina singurătății mi se Întâmplă lingoarea. Stătusem la cârciumă aproape nemișcat În scaunul meu de pe terasă. Îmi plimbam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ba spunea că intrase numai În hurdubaie fără să se Înalțe, ba se lăuda că zburase de-a binelea și văzuse de sus oamenii ca pe niște gămălii de ac, vitele ca pe furnici, drumurile pe câmpuri ca niște șerpi zăcând la soare. Astăzi Îmi dau seama că descrierile lui puteau fi adevărate, dar pe vremea aceea nu-mi trecea prin cap că le-ar fi auzit de la cineva. Icu n-a pus niciodată piciorul În vreun avion. A ajuns factor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nerăbdare. Își Împachetau bagajele aproape cu evlavie și se arătau darnici cu cei rămași: le Împărțeau țigări, lame de ras, pixuri și hârtie de scris, papiote de ață și ace, oglinjoare, cioturi de săpunuri pentru bărbierit, conserve ce până atunci zăcuseră pitite În valizele de lemn, cărți de joc cu femei goale (astea erau numai Împrumutate, sub cuvânt de onoare că aveau să fie Înapoiate În stare perfectă). Până la urmă, Însă, tot se lăsă cu bătaie. „Tu cât ai Împins, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]