26,912 matches
-
răscoala în primăvara lui 1875. Grupul a inițiat discuții cu Nikola I Petrović, dar acesta nu era dispus să riște un război fără susținerea Rusiei. Pregătirile au continuat, cu serdarii Todor Mujičić, Gligor Milićević, Vasilj Svorcan și Sava Jakšić în fruntea răsculaților din regiunile Bileća and Trebinje. Otomanii au aflat de convorbirile cu Nikola I și au încercat să-i captureze pe liderii conspirației, dar aceștia s-au refugiat în Muntenegru în iarna lui 1874. În 1875, se amestecă și Austria
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
în restul Herțegovinei. Între timp, turcii îl căutau pe haiducul Pera Tunguz, care atacase un convoi în munții Bišini la 5 iulie. La 9 iulie, autoritățile care îl căutau pe Tunguz au intrat într-un conflict cu țăranii înarmați în frunte cu Jovan Gutić pe dealul la nord de Krekova. Acest conflict avea să fie denumit Nevesinjska puška („pușca din Nevesinje”) și a marcat declanșarea răscoalei în toată Herțegovina. Mai întâi au fost implicate zonele Nevesinje, și , după care în august
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
Sigismund cât și din partea lui Albert. Sigismund a ezitat însă să participe la această acțiune, de teama că ar rămâne expus la un posibil atac rusesc. Când von Fürstenberg a aflat de acest plan, a adunat o forță armată în fruntea căreia a pătruns pe teritoriul Arhiepiscopiei Rigăi și a capturat în iunie 1556 principalele cetăți Kokenhusen și Ronneburg. Jasper von Munster a fugit în Lituania, dar von Brandenburg și Christoph von Mecklenburg au fost capturați și închiși la Adsel și
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
reușit să recucerească Wesenberg (Rakvere) împreună cu alte cetăți mai puțin importante. Deși germanii au efectuat raiduri în teritoriul rusesc, Dorpat, Narva și multe alte cetăți mai mici au rămas în mâinile rușilor. Înaintarea inițială a acestora l-a avut în frunte pe , , cu alți doi locotenenți tătari în fruntea unei forțe în care se aflau boieri ruși, călăreți tătari, dar și cazaci, care la acea vreme erau mai mult pedestrași. Ivan a câștigat și mai mult teren în campaniile din anii
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
mai puțin importante. Deși germanii au efectuat raiduri în teritoriul rusesc, Dorpat, Narva și multe alte cetăți mai mici au rămas în mâinile rușilor. Înaintarea inițială a acestora l-a avut în frunte pe , , cu alți doi locotenenți tătari în fruntea unei forțe în care se aflau boieri ruși, călăreți tătari, dar și cazaci, care la acea vreme erau mai mult pedestrași. Ivan a câștigat și mai mult teren în campaniile din anii 1559 si 1560. În ianuarie 1559, forțele rusești
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
IV-lea ceruse să fie adusă în Rusia soția lui Ioan, prințesa polono-lituaniană Ecaterina Jagellonica, întrucât fusese în concurență cu Ioan pentru intrarea prin căsătorie în familia regală polono-lituaniană. În iulie 1569, Ioan a trimis o solie în Rusia, în frunte cu , care a sosit în Novgorod în septembrie, după care la Moscova au sosit ambasadorii trimiși de Ivan în 1567 în Suedia pentru a o aduce pe Ecaterina. Ivan a refuzat să se întâlnească el însuși cu solii, pe care
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
ea hainele și banii, apoi să fie privați de hrană și de apă și să fie plimbați dezbrăcați pe străzi. Deși suedezii trebuia să fie mutați și la Moscova, din fericire pentru ei, acestea se întâmplau exact în timp ce "opricinikii" în frunte cu Ivan erau pe drum către un . La întoarcerea sa la Moscova în mai 1570, Ivan a refuzat să se întâlnească cu solia suedeză și, după semnarea unui armistițiu de trei ani cu Uniunea Polono-Lituaniană în iunie 1570, nu se
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
la Polotsk, parte a unei . Cu rezervele lui Ivan de la Pskov și Novgorod blocate păzind o posibilă invazie suedeză, orașul a căzut la 30 august 1579. Bathory a numit apoi un aliat apropiat, membru al curții sale, Jan Zamoyski, în fruntea unei forțe de 48.000 de oameni, inclusiv 25.000 din Lituania, împotriva cetății Velikie Luki pe care a capturat-o la 5 septembrie 1580. Fără altă rezistență semnificativă, garnizoane ca Sokol, Velij și Usvzat au căzut cu repeziciune. În
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Infanterie, în perioada 23 decembrie 1916/5 ianuarie 1917 - 1/13 iulie 1918, remarcându-se pe timpul Bătăliei de la Oituz. La 28 octombrie/11 noiembrie 1918 Divizia 1 Cavalerie este remobilizată, generalul Mihail Schina fiind numit comandant al acesteia, rămânând în fruntea acesteia până la 1 iulie 1919. Pentru modul în care și-a susținut ideile și convingerile, a intrat în câteva ocazii în conflict cu superiorii săi. În toamna anului 1917 a fost în conflict cu șefii săi ierarhici - generalul Arthur Văitoianu
Mihail Schina () [Corola-website/Science/335866_a_337195]
-
realizeze în cadrul societății studențești. Îi vine ideea de a scrie o cronică a Junimii, alcătuind "Șematismul cu membrii societății". Declanșarea Primului Război Mondial face ca activitatea Junimii să înceteze. Sediul societății este închis. O parte a membrilor Junimii trec în România, în frunte cu Traian Popovici, o altă parte sunt înrolați în armata austriacă. Steagul societății este depus la Academia Română, de către G. Galin. În 1918, sediul Junimii este devastat și ars, moment în care se distrug și dispar mai multe bunuri, cărți, periodice
Arcadie Dugan-Opaiț () [Corola-website/Science/335865_a_337194]
-
ca profesor, dar mai ales ca „Vulpan” al Societății Academice Junimea, Arcadie Dugan - „om a cărui viață este un cult de românism” (Ilie Dugan-Opaiț - Glasul Bucovinei, 1936, p. 3) - și frații săi, Ilie și Valerian (alt mare român, folclorist de frunte și întemeietor din speze proprii al Arcășiilor din majoritatea satelor bucovinene - societăți culturale („pui” ai Junimii) de promovare în rândul populației sătești a spiritului românesc și a rezistenței în fața slavizării și a deznaționalizării) luptă activ și cu izbânzi la readucerea
Arcadie Dugan-Opaiț () [Corola-website/Science/335865_a_337194]
-
trimeată un nou șef rabin. Funcția a fost atunci preluată de rabinul Sadka Bekhor Hussein din Alep și venirea lui a avut drept consecință o și mai mare asimilare a iudaismului irakian la ritul religios sefard (al evreilor spanioli) În fruntea comunităților evreiești mai importante stătea un Haham bași. La Bagdad, însă, în fruntea comunității stătea un consiliu civil de 60 de enoriași însărcinat cu încasarea cotizatiilor și taxelor, și un consiliu religios în frunte cu șef rabinul. care se ocupa
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
Bekhor Hussein din Alep și venirea lui a avut drept consecință o și mai mare asimilare a iudaismului irakian la ritul religios sefard (al evreilor spanioli) În fruntea comunităților evreiești mai importante stătea un Haham bași. La Bagdad, însă, în fruntea comunității stătea un consiliu civil de 60 de enoriași însărcinat cu încasarea cotizatiilor și taxelor, și un consiliu religios în frunte cu șef rabinul. care se ocupa de starea civilă - căsătorii, divorțuri și moșteniri. În afara claselor tradiționale religioase de tip
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
religios sefard (al evreilor spanioli) În fruntea comunităților evreiești mai importante stătea un Haham bași. La Bagdad, însă, în fruntea comunității stătea un consiliu civil de 60 de enoriași însărcinat cu încasarea cotizatiilor și taxelor, și un consiliu religios în frunte cu șef rabinul. care se ocupa de starea civilă - căsătorii, divorțuri și moșteniri. În afara claselor tradiționale religioase de tip „heder”, mulți dintre copii erau trimiși la școlile „Alliance”,create de Alianța Israelită Universală (Kol Israel Haverim), care confereau atât o
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
arabă din Londra a relatat despre 50 de familii evreiești care mai locuiau la Bagdad. Viața lor comunitară se concentra în jurul sinagogii „Meir Twik”, care era frecventată de circa 25 credincioși în zilele de sâmbătă și 50 de sărbători. În fruntea comunității statea Itzhak Ezra Abdallah. La sfârșitul Războiului din Irak 40 evrei, aproximativ jumătate din evreii locali, au emigrat în Israel. Cei 30-40 încă rămași se ocupă cu apicultura și cu tăbăcăria. În anul 2003 s-a închis ultima sinagogă
Evrei irakieni () [Corola-website/Science/335859_a_337188]
-
Samuel Kountz. Întors în patrie a condus împreună cu prof. Arie Durst unitatea de transplantări de rinichi de la Spitalul Hadassa Ein Kerem. În acea perioadă el a fost numit profesor extraordinar la Universitatea Ebraică. În martie 1979 a fost numit în fruntea sectiei de chirurgie a Spitalului Kaplan din Rehovot, pe care a restructurat-o și a condus-o până la ieșirea sa la pensie. Pfefferman a fost și un dascăl apreciat care a avut numeroși elevi distinși, printre care chirurgii Dani Simon
Reuven Pfeffermann () [Corola-website/Science/335929_a_337258]
-
Moravia, Austro-Ungaria (acum în Republica Cehă). Era de meserie tâmplar fabricant de mobilier și s-a alăturat Partidului Social Democrat în 1912. A fost încorporat în Armata Austro-Ungară în timpul Primului Război Mondial, dar a dezertat ulterior la ruși. A devenit membru de frunte al Partidului Comunist din Cehoslovacia începând din 1921, ocupându-se cu editarea ziarul partidului la Bratislava în perioada 1921-1926. Începând din 1925 a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia. În 1927 a devenit secretar general al
Klement Gottwald () [Corola-website/Science/335935_a_337264]
-
(16 iulie 1773, Hudlice, aproape Beroun - 14 noiembrie 1847, Praga) a fost un poet și lingvist boem și o figură de frunte a Renașterii Naționale Cehe. Împreună cu Josef Dobrovský, el este considerat a fi creatorul limbii cehe moderne. A contribuit prin opera sa științifică la formarea linvisticii cehe. Jungmann a fost cel de-al șaselea copil (din cei zece) al unui cizmar
Josef Jungmann () [Corola-website/Science/335999_a_337328]
-
atât în rândul intelectualilor, cât și al muncitorilor, iar popularitatea sa a crescut doar după ce partidul l-a condamnat oficial. Au crescut, de asemenea, în mod semnificativ preocupările Uniunii Sovietice. În urma publicării manifestului „Două mii de cuvinte”, conducerea partidului sovietic în frunte cu Leonid Brejnev a considerat că situația din Cehoslovacia a devenit similară cu cea care a avut loc în timpul Revoluției din Ungaria din 1956, folosind pentru prima oară termenul de „contrarevoluție” pentru a descrie Primăvara de la Praga. În cazul unei
Ludvík Vaculík () [Corola-website/Science/336008_a_337337]
-
la jumătatea distanței dintre coloniile grecești de la Budva și Korčula, aflate la 95 de mile marine distanță între ele. Sarazinii ; asediul a durat cincisprezece luni și a încetat după intervenția împăratului bizantin, Vasile Macedoneanul, care a trimis o flotă în frunte cu . După declinul Bizanțului, Veneția a început să considere Ragusa un rival ce trebuie supus, dar tentativa de a cuceri orașul în 948 s-a soldat cu un eșec. Cetățenii orașului au pus acest rezultat pe seama Sfântului Blasiu (în croată
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
el a fost închis pentru câțiva ani. În 1683, Kara-Mustafa a fost ucis în luptele de la Viena, iar Marin a fost liber să revină în Ragusa. În 1683, otomanii au fost învinși în bătălia de la Kahlenberg lângă Viena. Generalul din fruntea armatei austriece era ragusanul . În 1684, emisarii au înnoit un acord convenit la Visegrád în anul 1358 și au acceptat suzeranitatea Habsburgilor, ca regi ai Ungariei, asupra Ragusei, cu o taxă anuală de 500 de ducați. În același timp, Ragusa
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
uscatul, Regatul Unit și Rusia dominau marea; în timp ce trupele franceze mărșăluiau de la Austerlitz către Dalmația, unsprezece rusești intrau în Golful Kotor, și din ele debarcau 6000 de oameni, care apoi aveau să fie susținuți de 16.000 de muntenegreni în frunte cu . 5.000 de francezi în frunte cu mareșalul Molitor mergeau spre sud, cucerind fără luptă, una după alta, cetățile Dalmației, iar rușii îi presau pe senatorii ragusani să le permită să le ocupe orașul, întrucât era o importantă fortăreață
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
în timp ce trupele franceze mărșăluiau de la Austerlitz către Dalmația, unsprezece rusești intrau în Golful Kotor, și din ele debarcau 6000 de oameni, care apoi aveau să fie susținuți de 16.000 de muntenegreni în frunte cu . 5.000 de francezi în frunte cu mareșalul Molitor mergeau spre sud, cucerind fără luptă, una după alta, cetățile Dalmației, iar rușii îi presau pe senatorii ragusani să le permită să le ocupe orașul, întrucât era o importantă fortăreață. Cum nu se poate ajunge din Dalmația
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
În 1806, Republica și-a predat forțeleEImperiului Francez punând capăt unui asediu de câteva luni al flotei ruse și armatei muntenegrene (în timpul căruia au căzut asupra orășului 3000 de ghiulele). Francezii au ridicat asediul și au intrat în Ragusa, în frunte cu Napoleon, în 1806. În 1808, mareșalul Marmont a abolit Republica Ragusa și i-a comasat teritoriul în Regatul Napoleonian al Italiei, el devenind „duce de Ragusa” ("Duc de Raguse"). În 1810, Ragusa, împreună cu toată Dalmația, a fost arondată nou-înființatelor
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
decembrie 1924, în schimbul desființării de către el a Comisiei pentru Apărare Națională din Kosovo. În calitate de eroi naționali, Azem și Shota Galica reprezintă un exemplu al rezistenței albaneze din Kosovo. Albanezii le-au dat acestor luptători pentru cauza națională un loc de frunte în istoria lor sărbătorindu-i ca martiri ai națiunii. Sacrificiul lor a fost văzută ca parte integrantă a efortului național de a elibera Kosovo de sub dominația sârbă. Uciderea soților Galica și a multor altor luptători a dat un exemplu și
Azem Galica () [Corola-website/Science/336022_a_337351]