270,960 matches
-
tătarii din Crimeea, conduși de Eminek Mârza, au năvălit în nordul Moldovei. Ștefan cel Mare se îndreaptă atunci cu cavaleria înspre nordul țării, rămas fără apărare. Pe când se întorceau cu o pradă bogată, tătarii au fost ajunși de moldoveni în dreptul localității Ștefănești de pe malul Prutului. Oștile moldovenești conduse de Ștefan cel Mare îi înfrâng pe tătari, iar cei scăpați cu viață sunt urmăriți și împuținați până la Nistru. Potrivit tradiției locale, în amintirea victoriei repurtate împotriva tătarilor, Ștefan cel Mare ar fi
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
proprietate domnească, timp în care toate cheltuielile privitoare la biserica "Cuvioasa Parascheva" erau suportate de vistieria domnitorilor Moldovei. Domnitorul Ioan N. Mavrocordat (1743-1747) dăruia la 20 iunie 1745, marelui vistiernic Teodor Paladi o parte din hotarul Ștefăneștilor, împreună cu heleșteul domnesc. Localitatea “a fost cu totul distrusă” cu ocazia războiului ruso-turc din 1768-1774, după cum relatează un călător străin care a trecut prin Ștefănești la 1780. Este posibil ca și biserica să fi suferit unele distrugeri. Biserica a fost reparată în anii 1794
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
ai bisericii aveau fisuri adânci din cauza infiltrațiilor apei de ploaie și erau mucegăiți. Enoriașii din orașul Ștefănești erau săraci, ei trăind din munca pământului, iar Primăria nu avea bani nici măcar pentru repararea muzeului dedicat lui Ștefan Luchian, principala personalitate a localității. În disperare de cauză, preotul a postat pe Internet o ofertă de vânzare a frumoasei catapetesme sculptate a bisericii din Ștefănești, pentru prețul de 1.000.000 lei noi. El spera să cumpere un iconostas nou cu 100.000 lei
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești () [Corola-website/Science/321190_a_322519]
-
Flora este o comunitate din comitatul Wallowa, statul , . Localitatea se găsește situată la circa 75 de km (sau 36 mile) nord de orașul Enterprise, în apropierea drumului statal Oregon Route 3. Deși încă locuită, comunitatea este considerată o localitate "fantomă" (). Altitudinea este de 1.325 de m (sau de
Flora, Oregon () [Corola-website/Science/321230_a_322559]
-
Flora este o comunitate din comitatul Wallowa, statul , . Localitatea se găsește situată la circa 75 de km (sau 36 mile) nord de orașul Enterprise, în apropierea drumului statal Oregon Route 3. Deși încă locuită, comunitatea este considerată o localitate "fantomă" (). Altitudinea este de 1.325 de m (sau de 4350 picioare) deasupra nivelului mării. Flora a fost înființată la data de 7 aprilie 1897. În 1910, avea o populație de circa 200 de oameni și o școală cu opt
Flora, Oregon () [Corola-website/Science/321230_a_322559]
-
picioare) deasupra nivelului mării. Flora a fost înființată la data de 7 aprilie 1897. În 1910, avea o populație de circa 200 de oameni și o școală cu opt săli de clasă, plasată într-o casă obișnuită. Astăzi este considerată localitatea din Oregon-ul de nord-est cu șansele cele mai mari de a deveni extinctă. Comunitatea a fost numită după fiica primul diriginte al oficiului poștal local, A. D. Buzzard. Oficiul poștal local a funcționat între 1890 și 1966. Clădirea școlii din , construită
Flora, Oregon () [Corola-website/Science/321230_a_322559]
-
Biserica de lemn din Drăguțești se păstrează în Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din Golești și provine din fostul sat Drăguțești, astăzi cuprins în localitatea Cotmeana, județul Argeș. Este datată din anii 1813-1814. Este una dintre cele mai monumentale și reprezentative biserici de lemn din Argeș, ridicată prin participarea unui grup neobișnuit de mare de meșteri dulgheri și cruceri, care au demonstrat aici o bună
Biserica de lemn din Drăguțești, Argeș () [Corola-website/Science/321265_a_322594]
-
armenești au părăsit Karsul, care pe 30 octombrie a fost ocupat de turci. Forțele turcilor au continuat înaintarea și în scurtă vreme au ocupat orașul Alexandropol (Gyumri, Armenia), la o săptămână după ocuparea Karsului. Pe 12 noiembrie, turcii au capturat localitatea strategică Agin, aflată la nord-vest de ruinele fostei capitale armenști Ani, și au început pregătirile pentru atacul împotriva Erevanului. Pe 13 noiembrie, Georgia a renunțat al statutul de neutralitate și a semnat o înțelegere cu Republica Democrată Armenească și a
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
militarilor din subordine. Monumentul Infanteristului a fost dezvelit cu fast în prezența regelui Carol al II-lea al României în 22 mai 1931. În aceeași perioadă, sculptorul a mai realizat monumente dedicate cinstirii memoriei eroilor din primul război mondial în localitățile: Dorohoi, Găiceana, Alexandria etc., precum și alte lucrări în Lugoj, Govora, Fundulea, Tămădău, Lehliu, Valea Voievozilor, Botoșani, Făgăraș, dar și lucrări statuare și busturi funerare în cimitire din București etc. În lunile iunie-iulie 1963, în Parcul Herăstrău a fost organizată o
Spiridon Georgescu () [Corola-website/Science/321295_a_322624]
-
obținerea cunoscutului „liur” și „oțăt de mere”. Din cauza lipsei unor debite suficiente de apă, în Racovița tradițională nu au existat joagăre și nici pive sau dârste. Aceste instalații întâlnindu-se prin satele din jur și căutate ca atare. Privind harta localității se constată cu ușurință o structură complexă a așezării, structură cu vatra alungită pe directiile nord/est - sud/vest și nord/vest - sud/est. Rețeaua stradală avea la sfârșitul secolului al XX-lea o lungime de peste 7km și ținând cont
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
început” de formare a satului, când văile erau o formă înaltă a organizării administrative, militare și politice a localitățiilor românești. „Ulița 'a Mare” și „Ulița Donului”, celelalte două străzi principale, care prezintă fronturi continue de clădiri, dau așezării caracterul de localitate „de-a lungul drumului”. Prezența unor hudiți (străzi înguste) care converg spre centrul satului, cu clădiri aglomerate, cum sunt: „Hudița Bisericii”, „Hudița lui Crișănuț” și „Hudița Piștii”, precum și alte uliți adiacente, dau Racoviței caracterul de așezare „adunată” sau „îngrămădită”, specifică
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
de-a lungul drumului”. Prezența unor hudiți (străzi înguste) care converg spre centrul satului, cu clădiri aglomerate, cum sunt: „Hudița Bisericii”, „Hudița lui Crișănuț” și „Hudița Piștii”, precum și alte uliți adiacente, dau Racoviței caracterul de așezare „adunată” sau „îngrămădită”, specifică localităților vechi. Din cercetările făcute în trecutul istoric al Racoviței nu se poate spune dacă așezarea a mai avut și o altă vatră. Luând în calcul topominia localității și de analiza pe care C.Lupea a făcut-o în conscripția din
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
precum și alte uliți adiacente, dau Racoviței caracterul de așezare „adunată” sau „îngrămădită”, specifică localităților vechi. Din cercetările făcute în trecutul istoric al Racoviței nu se poate spune dacă așezarea a mai avut și o altă vatră. Luând în calcul topominia localității și de analiza pe care C.Lupea a făcut-o în conscripția din anul 1765 referitoare la „partea iobăgită” a satului se constată existența unei părți de pădure denumită „"Sylvae Ziliste dictae in Loco Pereu Zilisti"” care se întindea pe
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
fost reprezentanții familiilor Frunză și Herman, Francisc Szabo, Ștefan Nicula, Aurel Ritivoi și Ioan Murărescu. Destinate a transforma grăunțele în făină, morile au luat locul râșnițelor și „chisălugurilor” acționate manual, care au existat până la sfârșitul secolului al XIX-lea. Conscripțiile localității, începând cu cea din 1698, menționează adesea iobagi care purtau numele de Moraru, nume care ar putea trimite la meșteșugul morăritului. Conscripția din 1721 - 1722 aduce însă precizarea că lângă sat exista o moară cu o singură piatră, cu un
Etnografia satului Racovița () [Corola-website/Science/321298_a_322627]
-
au discutat situația cu miliția adunată acolo. Ei credeau că forțele ce ieșeau din oraș erau prea mari pentru simplul rol de a-i aresta pe cei doi și că ținta era de fapt Concord. Lexingtonenii au trimis călăreți în localitățile din jur, iar Revere și Dawes au continuat pe drumul spre Concord însoțiți de Samuel Prescott. În Lincoln, s-au întâlnit cu patrula britanică a maiorului Mitchell. Revere a căzut prizonier, Dawes a căzut de pe cal, și doar Prescott a
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
de rebeli din fiecare sat din estul Massachusetts-ului că trebuie să se adune deoarece trupele regulate în număr de peste 500 de oameni au ieșit din Boston, cu intenții posibil ostile. Acest sistem a fost atât de eficient încât oameni din localități aflate și la de Boston aflaseră de mișcările armatei în timp ce aceasta încă își descărca bărcile la Cambridge. Aceste avertismente timpurii au jucat un rol crucial pentru adunarea unui număr suficient de voluntari coloniali pentru a produce pierderi mari trupelor regulate
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
North Bridge și pierderile lor cauzate de un inamic îndepărtat, adesea nevăzut. După declarațiile lui Pitcairn și ale altor ofițeri răniți din subordinea lui Smith, Percy aflase că minutemanii se folosesc de ziduri de piatră, copaci și clădiri în aceste localități mai dens populate din apropierea Bostonului pentru a se ascunde și pentru a trage în coloană. El a ordonat companiilor de flanc să îndepărteze milițiile coloniale de aceste locuri. Numeroși ofițeri de rang inferior din grupările de pe flanc aveau dificultăți în
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
Starkos, care se dovedește a fi nimeni altul decât legendarul Sacratif, este ucis, iar pirații săi masacrați, iar Henry și Hadjine se căsătoresc în cele din urmă, instalându-se în Grecia eliberată de sub jugul otoman. Verne își începe romanul în localitatea Vitylos (actualmente Oïtylos) din sudul Peloponezului, pe care o descrie ca fiind populată cu pirați și jefuitori de epave. Odată cu traducerea în grecește a romanului "Arhipelagul în flăcări" și publicarea sa în foileton în cotidianul atenian "Kairi" între lunile iulie
Arhipelagul în flăcări () [Corola-website/Science/321312_a_322641]
-
și noapte cu brațele, spatele, cu caii și căruțele. Toți au fost mânați de dorința de a vedea zidurile bisericii înălțându-se solid spre cer. În vremurile de astăzi construcția poate părea un lucru obișnuit, dar pentru acele timpuri, când localitatea era aroape izolată, era un proiect îndrăzneț. Antreprenorul lucrărilor de zidărie a fost bătrânul Andrei Costovici, care și-a depus toate cunoștințele și talentul, ivind o construcție solidă și impunătoare. Lucrarea nu a suferit nimic în urma cutremurelor din noiembrie 1940
Biserica Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron din Obârșia-Cloșani () [Corola-website/Science/320514_a_321843]
-
de municipiul Iași, în partea de nord-est a județului Iași. El este atestat documentar din anul 1554, fiind un sat format din răzeși cu moșiile despărțite prin hotare. În anul 1864 s-a înființat comuna Roșcani având în componența sa localitățile Roșcani, Păuleni și Căuești. Ulterior, a fost inclus și satul Rădeni. În decursul timpului, comuna a făcut parte din plasa Cârniceni, din plasa Bivolari, din plasa Turia, din raionul Iași și din raionul Vlădeni. În anul 1968 comuna Roșcani a
Biserica de lemn din Rădeni () [Corola-website/Science/320562_a_321891]
-
vreo 70 de locuitori, bisericuța de lemn a fostului schit a rămas ca biserică parohială. În anul 1776, boierul Constantin Balș a ctitorit în cimitirul satului Ionășeni o biserică cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", care a devenit biserică parohială a localității. Bisericuța de lemn din livadă a rămas doar cu rolul de capelă pentru nevoile curții boierești, aici slujindu-se doar sporadic. Deoarece această biserică devenise neîncăpătoare pe măsură ce populația satului creștea, în anul 1925 s-a construit în centrul satului o
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
stabilit aici în jurul anului 1835 odată cu alte grupuri etnice (cum ar fi germanii emigrați din Boemia). Ei erau de meserie meșteșugari și negustori, lucrând și ca furnizori ai armatei austriece de ocupație. La acea dată, Gura Humorului era o mică localitate cu 200 căsuțe din lemn și cu o populație de aproximativ 700 de locuitori, printre care și 5 familii evreiești. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, comunitatea evreiască din Gura Humorului a crescut constant. În anul 1856
Sinagoga Mare din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320571_a_321900]
-
Gura Humorului a crescut constant. În anul 1856 s-a organizat cimitir evreiesc care a fost închis în 1919, când s-a deschis unul nou în apropiere. Primul recensământ din 1857 a numărat 190 evrei dintr-o populație totală a localității de 2.703 oameni, reprezentând o pondere de 7,02%. În 1869 numărul evreilor crescuse la 800 (31,50%), în 1880 la 963 (32,54%), în 1890 la 1.206 (34,43%) pentru ca în 1910 să fie de 2.050
Sinagoga Mare din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320571_a_321900]
-
reprezentând o pondere de 7,02%. În 1869 numărul evreilor crescuse la 800 (31,50%), în 1880 la 963 (32,54%), în 1890 la 1.206 (34,43%) pentru ca în 1910 să fie de 2.050 (38,53%). Pe măsură ce rolul localității a crescut (Gura Humorului a primit statutul de târg în 1867, de reședință districtuală în 1893 și de oraș în 1904), comunitatea evreiască din Gura Humorului a început să se dezvolte. În anul 1880 s-a deschis un consiliu cultural
Sinagoga Mare din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320571_a_321900]
-
înființată Sinagoga Sadagurer. Cum populația evreiască era în creștere, prosperul om de afaceri Wolf Kleinberg a construit în anul 1871 . Ulterior, mulți meșteșugari și muncitori evrei au înființat "case de rugăciune ale muncitorilor", numite "Drabes" de către clasa de mijloc din localitate. Acestea au fost organizate mulți ani în locuințele particulare ale unor membri. Prin anul 1880 hasidimii rabinului de Vijnița au construit o sinagogă, urmată de o alta nouă în 1894. La acea vreme, în orașul Gura Humorului existau cinci sinagogi
Sinagoga Mare din Gura Humorului () [Corola-website/Science/320571_a_321900]