28,647 matches
-
Situat în Valea Prahovei, el s-a dezvoltat odată cu această regiune turistică și a fost ales drept reședința regală de către Carol I, care a construit aici castelul Peleș. Orașul se află în nord-vestul județului, la limita cu județul Dâmbovița, pe malurile Prahovei, acolo unde aceasta primește apele micului afluent Peleș. Este străbătut de șoseaua națională DN1, care leagă Ploieștiul de Brașov. La , din acest drum se ramifică șoseaua națională DN71, care duce spre sud-vest la Târgoviște, Răcari și Tărtășești (unde se
Sinaia () [Corola-website/Science/296714_a_298043]
-
Slatina (în bulgară Слатина, maghiară Zlatina, slovacă Zlatina, sârbă Zlatibor) este municipiul de reședință al județului Olt, Muntenia, România, format din localitățile componente Cireașov și Slatina (reședința). Orașul este situat în sudul României, pe malul stâng al râului Olt în regiunea istorică Muntenia la contactul cu Oltenia, în zona de contact dintre Podișul Getic și Câmpiei Române. Slatina are o populație de de mii de locuitori, fiind un important centru industrial. Având o istorie de
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
Slatina poartă numele coloniei romane instalată cândva aici. Relieful, clima, rețeaua hidrografică, fauna sau flora au avut, din cele mai vechi timpuri, o importantă influență în apariția și dezvoltarea așezărilor umane. Fiind o zonă propice dezvoltării comunităților umane, amplasată pe malul râului Olt, la contactul a două mari unități de relief (Podișul Getic și Câmpia Română), pe teritoriul Slatinei s-au descoperit numeroase dovezi arheologice cu privire la prezența umană încă de la începuturile paleoliticului (cu peste 1.000.000 de ani în urmă
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
neolitice (6000 î.Hr. - 2500 î.Hr.) sunt primele așezări omenești stabile. În Slatina au fost semnalate așezări stabile în mai multe puncte, însă locuirea umană se concentra pe terasa stângă a râului Sopot care prezenta avantaje naturale deloc neglijabile. Pe acest mal, așezarea era protejată de Crivățul ce bătea dinspre est și beneficia de numeroasele izvoare de apă potabilă limpede și rece. Aprovizionarea cu apă potabilă a orașului a fost asigurată, până târziu, în Evul Mediu și chiar în Epoca Modernă, de
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
sudice ale Podișului Getic și anume, prin subdiviziunile acestuia de est prin Dealurile Oltețului, la nord Platforma Cotmeana, la est parte din Câmpia Boianului. În partea de sud sectorul de vale este delimitat de subdiviziunea Câmpiei Romanațiului cu contact pe malul stâng al râului Olt cu Câmpia Boianului. De asemenea se poate aprecia că Slatina este poziționată pe ultimele coline ale Platformei Cotmeana (subdiviziune a Podișului Getic), la contactul acesteia cu Câmpia Slatinei. Orașul se circumscrie ca unitate fizico-geografică la extremitatea
Slatina, România () [Corola-website/Science/296713_a_298042]
-
Doamna, (reședința) și Văleni. Situat pe valea Bistriței, în nord-estul României, orașul avea la nivelul anului 2011 o populație de de locuitori. În Piatra-Neamț se află sediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est. Municipiul Piatra-Neamț se află în centrul județului, pe malurile râului Bistrița, mai exact la ieșirea acestuia dintre munți, la confluența cu pârâul Cuejdiu. Orașul este traversat de șoseaua națională DN15, care o leagă spre sud-est de Bacău și spre vest de Toplița, Târgu Mureș și Turda. Din acest drum
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
în cartierul Sărata. După incendiul din 1992 care a distrus biserica de lemn a Schitului Draga, a fost mutată pe amplasamentul acesteia. Actual, se poate vizita pornind din centrul orașului spre Tîrgu Neamț. Schitul se află într-o poiană de pe malul drept al Cuiejdiului, pe versantul Dealului Cozla, către limita nord-vestică a cartierului Dărmănești lângă DN 15C. Punctul de reper este la 1,5-1,6 km anterior de ieșirea DN din oraș, unde un indicator arată o străduță aflată pe stînga
Piatra Neamț () [Corola-website/Science/296700_a_298029]
-
de nord-est a Estoniei. Grupul nordic constă din „keskmurre” sau dialectul central, pe care se bazează limba standard, „läänemurre” sau dialectul vestic, corespunzând zonei Läänemaa și Pärnumaa, „saarte murre” de pe insulele Saaremaa și Hiiumaa, și „idamurre”, dialectul estic, vorbit pe malul de nord-est al lacului Peipus. Grupul sudic constă din dialectele Tartu, Mulgi, Võru (limba võro) și Setu. Acestea sunt uneori considerate variante ale limbii estone sudice și alteori limbi separate. De asemenea, Setu și Võro se deosebesc mai puțin prin
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
anul 1436, iar mențiunile ulterioare descriu un tîrg rural prevăzut cu o hala de piatră, grupat în jurul parohiilor "Nașterea Fecioarei" (Măzărache) și "Sfinții împărați Constantin și Elenă" (Râșcani). În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, documentele atestă existența unui sat pe malul drept al Bacului care avea hotar comun cu moșia Chișinăului. În alte documente de mai tarziu găsim și denumirea acestui sat : Visterniceni. În 1772 unul din reprezentanții familiei Râșcanu și anume spătarul Constantin Râșcanu a devenit posesorul părții de sud-est
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
Elenă pe pereții căreia în rând cu alte inscripții se poate citi: „ ... această Sfântă biserică a fost înălțata din temelii pe mijloacele robului lui Dumnezeu Constantin Râșcanu mare spătar, în anul 1777". Pînă în 1812 tîrgul moldovenesc se ridică pe malul Bîcului, în jurul Pieței Vechi, numărând 7 parohii și aproximativ 5.000 de locuitori. Dezvoltarea tîrgului ca oraș începe odată cu stăpînirea rusească (1812) care alege Chișinăul, rebotezat "Кишинёв" ("Kișiniov"), drept capitală a noii gubernii botezata cu acest prilej "Basarabia", după numele
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
Basarabia", după numele purtat pînă atunci de ținutul moldovenesc anexat de turci între 1484 și 1538 și denumit de ei Bucak (Bugeac). În 1834 începe construirea orașului rusesc, cu străzile care se întretaie în unghiuri drepte, deasupra tîrgului moldovenesc de pe malul Bîcului. Unul dintre cei mai de seamă arhitecți ai orașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost A. Bernardazzi. În cadrul dezvoltării economice din secolul XIX, Basarabia este menită să producă îndeosebi cereale, exportate pe calea ferată
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
de panțe de teren alunecător și, de asemenea, de sectoarele "de est" și "de nord" ce se mărginesc cu Câmpia Nistrului. O componentă importantă a reliefului chișinăuean o constituie valea Bacului și panțele ei dezmembrate. Partea cea mai mare, de pe malul drept al Bacului, ocupă trei terase străbătute de câteva vâlcele. Zona de nord-vest și parțial cea de vest sunt despărțite la centru de valea îngustă a râulețului Durlești. Nu departe de str. Grenoble își începe cursul un râuleț ce curge
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
nord se dezvoltă noile cartiere Ciudad Lineal, formate mai ales din vile și cu numeroase spații verzi. Metropola spaniolă se remarcă printr-un mare număr de parcuri, largi bulevarde, monumente și fântâni. Cel mai mare parc al capitalei, situat pe malul drept al raului Manzanares, este Casa de Campo, de fapt o padure-parc, care acoperă aproape 1750 ha, în cuprinsul căruia sunt amenajate trei lacuri. Alte parcuri: Retiro, Campo del Moro și Parc del Oeste.( V.Cucu,1971) Templul extraordinar de la
Madrid () [Corola-website/Science/296725_a_298054]
-
se găsea aici o colonie destul de numeroasă de iliri, atrasă de exploatarea salinelor de pe Dürnberg, lângă Hallein. După 400 de ani locul este ocupat de celți. Începând cu 15 î.C. micile comunități umane din zonă formează un oraș pe malurile râului Salzach. Romanii îl denumesc în timpul împaratului Claudius (41-45 î.C.) Juvavum și îl recunosc ca municipiu, fiind unul din cele mai importante orașe ale provinciei Noricum. Următorul moment semnificativ în istoria Salzburg-ului o constituie, în anul 700 d.C., venirea
Salzburg () [Corola-website/Science/296754_a_298083]
-
diferite obiecte de uz casnic din secolele XV - XVI. La sfârșitul sec. XIV - începutul sec. XV, pe locul unde mai înainte fusese punctul vamal, a fost întemeiat orașul cu același nume Tighina. Apoi cetatea este reîntemeiată de Petru Rareș, pe malul Nistrului. Cetatea a fost cucerită de Soliman Magnificul (1538). Devenind reședință de rai turcească, vechiul nume e substituit cu altul nou, Bender, adică, „oraș fluvial”. În această perioadă Soliman I poruncește ca cetatea să fie refacută și lărgită dupa proiectul
Cetatea Tighina () [Corola-website/Science/317016_a_318345]
-
Cetatea se poziționa pe o peninsulă creată de cursul Răutului, și era traversată de un val de zidărie și două de pământ care închideau limba de pământ spre uscat; din celelalte trei părți, adâncimea albiei râului și conformația râpoasă a malului înalt puneau cetatea la adăpost de atac. Astăzi, se mai disting, înăuntrul incintei, intrările unor depozite subterane, dar nici o altă construcție. Se presupune că cetatea Orheiului a fost completată în anii 60 ai sec. al XV-lea pe ruinele orașului
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
ceremoniei ceaiului. Fujiwara no Toshinari (1114-1204), primul poet de seamă care a folosit un cuvât legat de "sabi" (anume verbul "sabu") în critica literară, a subliniat conotațiile lui cu singurătatea, dezolarea, descriind de exemplu o imagine a unor trestii de pe malul mării veștejite de ger. Scriitori medievali ca Zeami (1363-1443), Zenchiku (1405-1468) sau Shinkei (1406- 1475) implicațiile conceptului "sabi" se concentrau atât de tare pe dezolare încât frumusețea care apărea era aproape una rece. Aceast concept estetic era subliniat și de
Estetica japoneză () [Corola-website/Science/317047_a_318376]
-
altă lume. Este despre lumea noastră umană, despre experiența noastră. Toate acestea sunt portale către yūgen: "A privi soarele care apune în spatele unui deal acoperit de flori. A pribegi prin pădure fără intenția de a te întoarce. A sta pe mal și a te uita după un vas care dispare după niște insule îndepărtate. A urmări cu privirea un stol de gâști sălbatice care apar și dispar după nori. Și umbre fine de bambus pe bambus." Zeami Motokiyo Zeami a fost
Estetica japoneză () [Corola-website/Science/317047_a_318376]
-
4, sector 2, în perimetrul Batiștei - Vasile Lascăr, foarte aproape de Piața Rosetti, Teatrul Național, Biserica Armenească și Colegiul Național „Spiru Haret”. are trei Sfinte Hramuri: Pe actualul loc al Bisericii Oțetari s-a aflat, inițial, un zăvoi de oțetari, pe malul fostei gârle Bucureștioaia, afluent al Dâmboviței, care își avea vadul pe actuala stradă Galați (date despre această apă găsim în "„Istoria fondării orașului București”" de Dimitrie Papazoglu). În anii 1680-1681 a fost construită, în zilele lui Șerban Vodă Cantacuzino, o
Biserica Oțetari () [Corola-website/Science/317058_a_318387]
-
1528-1574 un schit de călugări, iar între 1620-1740 sau 1630-1745 este menționat un schit de maici și acesta cu multe întreruperi. Actuala biserică de lemn din Bogdănești a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea pe malul râului Râșca și al pârâului Bogdăneasa. Prima sa atestare datează din anul 1779, ea figurând pe un „Octoih” al bisericii, tipărit la Râmnic în 1776, cu însemnarea: "„În văleat 7287 (1779) să se știe că această sfântă carte au cumpărat
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
și de toți sfinții până ce îl va întoarce iarăși înapoi. Văleat 1836 iunie 26”". Un pomelnic pictat pe lemn datează din anul 1845, el având următorul text: "„Acest pomelnic este al lui Petru Ilie, Solcanu Ion, Bogdănești, 1845”". Construită pe malul râului Bogdăneasa, biserica a fost afectată de desele alunecări de teren. În perioada 1803-1805, ea a fost demontată și strămutată mai la vest, în interiorul cimitirului sătesc. După ce a fost reparat în 1872, lăcașul de cult a fost mutat într-o
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
mulți proprietari prin vânzări-cumpărări sau donații. În anul 1775, Bucovina este anexată de Imperiul Habsburgic. La acel moment, Dărmăneștii se aflau în stăpânirea mazilului Șeptilici și era o localitate slab populată. Inițial, aici existau două sate: Hatna (la nord-est, pe malul râului Hatnuța) și Dărmănești (la sud-vest). În anul 1785, Comisia austriacă de delimitare a frontierei a trecut în evidențele sale doar un singur sat cu denumirea Dărmănești Hatna, așa cum apare pe lista posturilor de pază la frontieră între anii 1787-1824
Biserica de lemn din Dărmănești, Suceava () [Corola-website/Science/317119_a_318448]
-
inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 la numărul 327, având codul de clasificare . Satul Praxia a fost înființat la sfârșitul secolului al XIX-lea ca sat component al comunei Vadu Moldovei. El se află pe malul râului Moldova. Biserica de lemn care în prezent se află în Praxia a fost construită la sfârșitul în secolul al XVIII-lea în satul Râșca, după cum atestă Cronica parohiei. Datarea perioadei de construcție a monumentului este susținută și de istoricul
Biserica de lemn din Praxia () [Corola-website/Science/317122_a_318451]
-
d. 1 mai 1904, Praga; numele său se pronunță aproximativ 'dvo-jac) a fost un compozitor de muzică clasică originar din regiunea Boemia din Cehia. Antonin Dvorak s-a născut la data de 8 septembrie 1841 în satul Nehalozeves, așezat pe malul Vltavei, în apropiere de Praga. Ca fiu al unui măcelar-cafegiu, a deprins primele îndeletniciri ale meseriei de la tatăl său, iar primele noțiuni muzicale le va învăța de la organistul orașului Zlonice.[ 1] Tatăl viitorului compozitor avea un han țărănesc iar mama
Antonín Dvořák () [Corola-website/Science/317132_a_318461]
-
a anului 2009, ajungând la valoarea de 9,3. Amoniul se încadrează pe toată perioada de efectuare a analizelor în limitele normale. În cazul metalelor grele, nici cadmiul, plumbul, cuprul și nici zincul nu au depășit limitele maxime admise. Pe malul lacului Buftea se află Studiourile cinematografice Buftea, la care s-au produs de-a lungul timpului majoritatea filmelor românești, și Palatul Știrbei.
Lacul Buftea () [Corola-website/Science/317155_a_318484]