28,509 matches
-
refuzând orice implicări, deviații sau înrâuriri sartriene. „Sartre - observă V. - n-a sesizat că este vorba aici de o depășire a cogitoului lui Descartes, deoarece el dă «conștiinței» același rang ca și «prezenței în lume» - Dasein - la Heidegger”, comentatorul român remarcând faptul că la filosoful german „esența prezenței noastre în lume stă în existență”. Așadar, nu întâmplător V. vorbește de un Heidegger îndrumător, iar când încearcă să oglindească „împlinirea metafizicii” la acesta, el dă îndrumării un limpede și particular înțeles românesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
lui Greimas, limbajul este o manifestare a semnificației, indiferent de substanța pe care o are semnificantul. O trecere în revistă a definițiilor propuse de literatura de specialitate vizează atât evidențierea complexității conceptului de limbaj, cât și clarificarea semnificației acestuia. Astfel, remarcăm că în dicționarele de lingvistică prevalează accepțiunea de facultate de exprimare cu ajutorul semnelor verbale, specifică ființei umane, limbajul fiind definit în strânsă legătură cu limba: "ansamblul limbii, ca instituție socială comună tuturor subiecților care o vorbesc, și al discursului, ca
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
are această capacitate. (...) Puterea, acesta este felul în care sunt desemnate uneori guvernul și statul în opoziție cu societatea. Însă putere este nu atât un lucru, cât o relație între două grupuri sau doi indivizi, relație care este asimetrică"32. Remarcăm natura relațională, asimetrică, a puterii politice, privită ca un raport de forțe, influențat de iluzii, reprezentări, ideologie, și nu în mod necesar ca o relație de autoritate, de prestigiu sau de recunoaștere. Limbajul politic Exprimarea raporturilor de forță de pe scena
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nivelul conținuturilor vehiculate, cât și la nivelul expresiei verbale. În acest sens, "se caută, în principiu, un echilibru între precizia științifică sau juridică și ambiguitatea limbajului curent, a limbii comune, ca și între solemnitate și familiaritate"81. În epoca noastră, remarcăm evoluția limbajului politic spre informal, spre colocvial, spre simplificare excesivă, elemente specifice discursului populist. Tendința de clișeizare, de utilizare intensă a formulelor fixe prestabilite, adoptarea unor structuri sintactice reiterative, preluarea și proliferarea unor simboluri și metafore predilecte sunt trăsături care
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ci și de trăsături precum: caracterul arhaic, monumentalitatea, necesitatea de a păstra distanța față de vorbirea curentă, fără a pierde însă capacitatea de comunicare și de implicare afectivă; dorința de a echilibra tradiția și modernitatea, sacralitatea și accesibilitatea. La nivelul vocabularului, remarcăm numărul însemnat de arhaisme, precum și specializarea semantică a unor cuvinte din vocabularul comun. Individualitatea limbajului religios este conferită de o serie de fenomene lingvistice specifice. Astfel, extinderea principiului simbolic determină utilizarea substantivelor comune și a pronumelor în calitate de nume proprii, ca
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nume proprii (Duhul, Domnul)98. Pronumele de întărire, care a dispărut din româna literară, continuă să fie folosit în limbajul religios, conferindu-i o notă de arhaicitate pronunțată (Însuți, Doamne, primește și rugăciunile noastre...!). La nivelul sintaxei, limbajul religios se remarcă prin elidarea consecventă a predicatului, prin acordarea apoziției cu regentul, prin construcții sintactice arhaice în care dativul are valoare posesivă, prin frecvența conjuncției și, care imprimă discursului un caracter narativ, prin cultivarea inversiunii, pentru crearea simetriei. Nota distinctivă a limbajului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de discurs, stabilind conexiuni între categoriile ideologice și cele ale gândirii comune, în perspectivă pragmatică. În acest sens, prosopopeea, metafora și personificarea devin constante ale retoricii politice, care nu omite însă nici resursele celorlalte procedee. De-a lungul timpului, se remarcă preferința pentru unele sau altele dintre acestea. Astfel, limbajul politic românesc din secolul al XIX-lea manifestă interes deosebit pentru prosopopee, prin intermediul căreia, se atribuie obiectelor/ abstractelor/ elementelor naturale ori supranaturale caracteristici ale ființelor animate. Dublată de personificare, prosopopeea face
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
doar de existența omului, ci înglobează orice experiență ce stă sub semnul începutului și al sfârșitului; * politică și sport: văzută mai degrabă ca un teren al întrecerii, al competitivității, politica este descrisă de multe ori în termeni aparținând domeniului sportiv. Remarcăm că, în spațiul comunicării politice, exprimările metaforice valorifică câmpuri semantice dintre cele mai diverse, toate însă au în comun funcția de a formula, prin domeniul-țintă, trăsături specifice domeniului-sursă. Comportamentele, practicile, atitudinile nu sunt reprezentate în mod izolat, ci prin intermediul unor
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
intervale mari și, când nu sunt de-a dreptul sărace, sunt lacunare, oricâte eforturi s-au făcut de la una la alta din aceste culegeri, în vederea sporirii fondului editat prin adăugarea unor noi texte"164. Pe lângă dimensiunile modeste ale acestor volume, remarcăm selecția tendențioasă a articolelor, intruziuni ale editorilor în corpul textelor, modificări operate la nivelul titlurilor, nesiguranța în ceea ce privește paternitatea unor materiale și organizarea lor aleatorie. Efortul de editare a textelor jurnalistice culminează cu ediția completă a Operelor eminesciene, inițiată de Perpessicius
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
nivelul interpretării, împiedicând înțelegerea adecvată a atitudinilor și opiniilor politice ale gazetarului. Ignorarea contextului istoric care generează textele conduce și astăzi la aprecieri eronate asupra publicisticii eminesciene, prin supunerea acesteia unor grile de lectură ideologizante. În acest sens, Eugen Lovinescu remarca în 1900 că nu există doctrină care, extrapolând fragmente din publicistica eminesciană, să nu se revendice de la Eminescu. Întrucât "anumite dispute ideologice în hățișul cărora, în treacăt fie zis, nu s-a rătăcit numai Eminescu, ci și alți gânditori din
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Operarea unei ierarhizări între opera literară și cea publicistică este lipsită de temei, în măsura în care ambele domenii definesc, în egală măsură, personalitatea creatoare și geniul eminescian. În ceea ce privește gândirea politică a gazetarului, două sunt în principal atitudinile interpreților: pe de o parte, remarcăm susținătorii conservatorismului, care, pornind de la natura principalei publicații la care colaborează poetul, încearcă să demonstreze adeziunea gazetarului la ideologia conservatoare; de cealaltă parte, se află cei care vor să acrediteze ideea atitudinii liberale a lui Eminescu. Dincolo de opțiunile politice ale
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și teatru. Publicistica sa este deopotrivă opera ideologică și poetică în care demersul critic se susține pe literatura română și universală, precum și pe științele aplicative"241. În tratarea problemelor economice, istorice, filosofice, politice, jurnalistul recurge la surse documentare de prestigiu, remarcându-se prin ușurința cu care abordează domenii dintre cele mai variate. Conștient de funcția paideică a presei, de potențialul instructiv al acesteia, gazetarul își însoțește excursul jurnalistic cu numeroase comentarii metatextuale. În acest sens, articolele eminesciene sunt presărate de glosări
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
unor anexări ideologice generate de obiectivele de legitimare ale autorilor. O tendință manifestă constă în proliferarea unor judecăți de valoare radicale (reacționarism, antisemitism, naționalism extremist ș.a.), generate, în mare parte, de eludarea orizontului istoric al epocii eminesciene. În zilele noastre, remarcăm eforturile unor interpreți de a reabilita imaginea jurnalistului prin demersuri analitice integratoare, care raportează limbajul publicistic eminescian la limbajul presei românești din secolul al XIX-lea. Un alt curent de interpretare este reprezentat de analiza contrastivă a creației literare și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și din cel publicistic înregistrează evidente zone de convergență, prin deschiderile tematice și procedurale care le caracterizează 253 și prin componenta ideologică ce le modelează. Pornind de la premisa că un discurs este ideologic în măsura în care apără și promovează interesele unui grup, remarcăm că discursul politic este expresia ideologiei pe care o împărtășește emitentul politic, iar articolul de ziar, dincolo de obiectivitatea declarată a jurnalistului, poartă amprenta credințelor și valorilor acestuia. Ambele limbaje propun o lectură particulară a realității, modelată de intențiile/ interesele emitenților
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
perspectivă, jurnalistul se dovedește un continuator al mentorului junimist Titu Maiorescu, care condamnă graba nejustificată în preluarea formelor occidentale, fără a se pregăti terenul prin educație și culturalizare, pentru asimilarea acestora. Vorbind despre viziunea lui Eminescu asupra progresului, Zigu Ornea remarcă atitudinea potrivnică înnoirilor capitaliste și acuză poetul de credința în "himera unei Românii eminamente rurale, admițând in extremis acele ramuri industriale care puteau prelucra produse agrare"266. Aceeași concepție dovedește și Garabet Ibrăileanu când susține că poetul-gazetar este un exponent
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
degrabă de instinctul de conservare al nației din care face parte. Anul 1881 este cel în care Eminescu dedică un număr impresionant de articole chestiunii evreiești, intrând în polemică cu o serie de publicații evreiești precum Fraternitatea, Cumpăna sau Apărătorul. Remarcăm că în ceea ce privește antisemitismul eminescian, opiniile exegeților sunt împărțite, oscilând între catalogare fără apel și nuanțări ale atitudinii adoptate de jurnalist. A declara antisemit pe autorul articolului "În contra maltratării evreilor", publicat în Curierul de Iași, la 29 septembrie 1876, pare, cel
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
gazetarilor, intențiile de manipulare ale politicienilor, indiferența față de limba folosită în articole sunt doar câteva dintre tarele unei publicistici aflată încă la început de drum la noi și care atrage critici virulente din partea jurnalistului. Analizând stilul publicisticii eminesciene, Dan Mănucă remarcă predilecția gazetarului pentru sarcasm și ironie: "Un inventar al procedeelor folosite de Eminescu pune în evidență prezența covârșitoare a sarcasmului și a ironiei, precum și absența parodiei, a umorului și, în genere, a ludicului. Dominante sunt însă câteva forme ale satirei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în care "atât de multe lucruri nu erau cum trebuie să fie"333. Spre deosebire de publicistica pașoptistă, ocazională și subordonată intențiilor pragmatice de moment, articolele eminesciene se individualizează prin preocuparea jurnalistului privind informarea și educarea publicului cititor. Prevalarea intențiilor informative se remarcă încă din etapa colaborării la Curierul de Iași, când, în singura foaie rămasă la dispoziția gazetarului, celelalte trei fiind destinate comunicatelor oficiale, Eminescu îngrămădește cronici teatrale, programe ale teatrelor ieșene, articole politice, recenzii, rezumatele unor conferințe susținute la Iași, studii
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Toate libertățile înscrise în Constituția noastră le iubim și le sprijinim; departe de-a urmări răsturnarea lor, le-am apăra, din contra, împotriva acelor ce ar voi să se atingă de ele"341. 4.4.2. Specialistul Publicistica eminesciană se remarcă prin multitudinea datelor oferite și prin amploarea problematicii abordate de gazetar. Recurgând la surse dintre cele mai variate, de la cronici la tratate de economie, de la statistici demografice la studii de drept, jurnalistul se mișcă cu volubilitate între domenii de cunoaștere
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Autoritatea modelelor prezentate susține campania persuasivă a gazetarului, conferind greutate și prestigiu verbului jurnalistic. Într-o suită de adevărate articole-lecție, Eminescu explicitează termeni de economie, aspecte de legislație, ideologii și atitudini politice, teorii matematice și concepții filosofice. În acest sens, remarcăm spațiul extins dedicat gloselor în corpul publicisticii eminesciene: "Iată originea cuvântului "cinic". Însemnarea originară a cuvântului este deci: discipol al filozofului socratic Antistene. Școala cinică e totodată muma școalei stoice. Mai târziu, și mai ales de pilda lui Diogen din
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
marcarea legăturii în secvența de unități lingvistice (propoziții, fraze). Analiza coeziunii unui text are ca premisă înțelegerea acestuia ca o textură în care fenomene lingvistice diferite asigură simultan continuitatea și progresia textului. Printre factorii de unitate ai articolelor publicistice eminesciene remarcăm: 1. recurența unor secvențe lingvistice; 2. elipsa unor construcții exprimate anterior; 3. utilizarea conectorilor interfrastici (de opoziție, de consecință, cauză, de timp); 4. unitatea sistemului pronominal; 5. folosirea pro-formelor (înlocuirea unor elemente lexicale prin substitute); 6. prezența deicticelor; 7. unitatea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
editoriale din paginile Timpului, în care subliniază dreptul istoric al României asupra Dobrogei. În articolul "Anexarea Dobrogei", pornind de la o bogată documentație, jurnalistul propune o incursiune în istoria acestei provincii. Printre mijloacele de realizare a coeziunii sintactice în textul amintit remarcăm recurența unor sintagme lexicale precum Tratatul de la Berlin, luarea în posesiune a Dobrogei, Tratatul de la Paris, populațiunile Dobrogei, retrocedarea Basarabiei, care asigură continuitatea și progresia textului publicistic. La nivel morfologic, evidențiem unitatea sistemului pronominal (predomină formele de persoana I plural
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în presupozițiile comune jurnalistului și cititorilor. Aparținând, sub aspect morfologic, clasei adverbelor și conjuncțiilor (incluzând locuțiunile aferente), conectorii textuali contribuie sub raport logico-semantic la stabilirea de relații variate: aditive, comparative, condiționale, concluzive ș.a. La nivelul arhitecturii transfrastice a articolelor eminesciene, remarcăm drept definitorii: organizarea simetrică a propozițiilor, frecvența ridicată a intercalărilor în interiorul frazei, cultivarea paralelismului sintactic și utilizarea inversiunilor topice. Fiecare dintre tipurile de texte cultivate de jurnalist (cronică dramatică, revista presei, recenzie, articol polemic ș.a.) se distinge printr-o organizare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
ș.a.) se distinge printr-o organizare sintactică individuală, în care gradul de complexitate a gramaticii textuale variază, fiind mai pronunțat în articolele de atitudine. Dacă rubrici precum revista presei interne și externe au o sintaxă standardizată, textele de polemică se remarcă prin varietatea relațiilor sintactice și a modalităților de organizare. În acest sens, publicistica eminesciană înglobează articole de sinteză, texte cu caracter didactic, polemici, excursuri istorice, note informative, caracterizate prin rețele distincte de relații intratextuale. Fiecare articol poate fi interpretat individual
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
constantă a articolelor publicate în paginile Timpului și oglindesc implicarea din ce în ce mai accentuată a jurnalistului în text. Ponderea raporturilor de coordonare și a celor de subordonare variază, în funcție de finalitățile demersului jurnalistic și de necesitățile și articulațiile logico-semantice ale textelor. Dintre subordonate, remarcăm ponderea însemnată a circumstanțialelor cauzale și temporale, în consonanță cu intențiile explicative și perspectivele diacronice ale jurnalistului. 5.1.2. Nivelul frastic (enunțul) Cel de-al doilea nivel al analizei sintactice are în vedere nivelul frastic al structurilor desemnate generic
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]