272,843 matches
-
pe faptul că un mecanism de pompă era mai adecvat pentru o pușcă de alice. La început folosea cartușe de calibrul 10 încărcate cu pulbere neagră (standardul vremii), pușca de alice Winchester Model 1901 a fost un model ulterior care folosea cartușe de calibrul 10 încărcate cu pulbere fără fum. Popularitatea puștilor de alice cu levier s-a diminuat dupa introducerea puștilor de alice cu pompă, precum pușca Winchester Model 1897, sistându-se producția ei în 1920. Replici moderne ale acestei
Pușcă cu levier () [Corola-website/Science/335100_a_336429]
-
sistându-se producția ei în 1920. Replici moderne ale acestei puști sunt (sau erau) fabricate de către Norinco în China și de către ADI Ltd. în Australia, iar firma Winchester a continuat să producă Modelul 9410, o pușcă Winchester Model 1894 care folosea cartușe cu alice de calibrul .410, până în anul 2006. Chiar dacă puștile cu levier erau (și încă sunt) populare în rândul vânătorilor si trăgătorilor sportivi, nu au fost acceptate în mari cantități de către forțele armate. Un motiv important pentru acest refuz
Pușcă cu levier () [Corola-website/Science/335100_a_336429]
-
cadențe de tragere și lungimea lor mai mică decât majoritatea puștilor cu zăvor, puștile cu levier continuă să fie arme de vânătoare populare, în special pentru distanțe mici și mijlocii în păduri, preerii sau desișuri. Puștile cu levier mai sunt folosite în număr limitat de către paznicii de penitenciar în Statele Unite, precum si de către pădurari în diverse tări ale lumii. Un avantaj în plus asupra puștilor cu zăvor este ambidextria lor. O pușcă cu levier poate fi folosită fără probleme de către un trăgător
Pușcă cu levier () [Corola-website/Science/335100_a_336429]
-
Puștile cu levier mai sunt folosite în număr limitat de către paznicii de penitenciar în Statele Unite, precum si de către pădurari în diverse tări ale lumii. Un avantaj în plus asupra puștilor cu zăvor este ambidextria lor. O pușcă cu levier poate fi folosită fără probleme de către un trăgător stângaci. Majoritatea puștilor cu levier nu sunt așa de rezistente precum cele cu zăvor sau semiautomatice, din acest motiv ele folosesc în general cartușe ce produc presiuni joase sau medii, ca .30-30 Winchester sau .44
Pușcă cu levier () [Corola-website/Science/335100_a_336429]
-
plus asupra puștilor cu zăvor este ambidextria lor. O pușcă cu levier poate fi folosită fără probleme de către un trăgător stângaci. Majoritatea puștilor cu levier nu sunt așa de rezistente precum cele cu zăvor sau semiautomatice, din acest motiv ele folosesc în general cartușe ce produc presiuni joase sau medii, ca .30-30 Winchester sau .44 Magnum, chiar dacă pușca Marlin Model 1894 este disponibilă pentru a folosi trei cartușe Magnum de înaltă presiune; pușca Winchester Model 1895, care avea un încărcător fix
Pușcă cu levier () [Corola-website/Science/335100_a_336429]
-
nu sunt așa de rezistente precum cele cu zăvor sau semiautomatice, din acest motiv ele folosesc în general cartușe ce produc presiuni joase sau medii, ca .30-30 Winchester sau .44 Magnum, chiar dacă pușca Marlin Model 1894 este disponibilă pentru a folosi trei cartușe Magnum de înaltă presiune; pușca Winchester Model 1895, care avea un încărcător fix sub cutia de mecanisme, folosea cartușul .30-06 Springfield și alte cartușe militare puternice. Cel mai uzual cartuș este .30-30, care a fost introdus de către firma
Pușcă cu levier () [Corola-website/Science/335100_a_336429]
-
produc presiuni joase sau medii, ca .30-30 Winchester sau .44 Magnum, chiar dacă pușca Marlin Model 1894 este disponibilă pentru a folosi trei cartușe Magnum de înaltă presiune; pușca Winchester Model 1895, care avea un încărcător fix sub cutia de mecanisme, folosea cartușul .30-06 Springfield și alte cartușe militare puternice. Cel mai uzual cartuș este .30-30, care a fost introdus de către firma Winchester alături de pușca Model 1894. Alte cartușe comune pentru puști cu levier sunt .38 Special/.357 Magnum (calibrul 9 mm
Pușcă cu levier () [Corola-website/Science/335100_a_336429]
-
reîncărcate din încărcătoare demontabile ce nu sunt limitate la cartușe cu glonțuri de vârf rotund, acceptând în același timp o gamă mai mare de cartușe în comparație cu o pușcă cu levier tradițională. Puștile de alice cu levier, precum Winchester Model 1887, foloseau cartușe de calibrul 10 sau 12 încărcate cu pulbere neagră, iar pușca Winchester Model 1901 folosea cartușe de calibrul 10 încărcate cu pulbere fără fum. Replicele moderne folosesc cartușe de calibrul 12 încărcate cu pulbere fără fum, iar pușca Winchester
Pușcă cu levier () [Corola-website/Science/335100_a_336429]
-
în același timp o gamă mai mare de cartușe în comparație cu o pușcă cu levier tradițională. Puștile de alice cu levier, precum Winchester Model 1887, foloseau cartușe de calibrul 10 sau 12 încărcate cu pulbere neagră, iar pușca Winchester Model 1901 folosea cartușe de calibrul 10 încărcate cu pulbere fără fum. Replicele moderne folosesc cartușe de calibrul 12 încărcate cu pulbere fără fum, iar pușca Winchester Model 9410 este disponibilă în calibrul .410.
Pușcă cu levier () [Corola-website/Science/335100_a_336429]
-
cu levier tradițională. Puștile de alice cu levier, precum Winchester Model 1887, foloseau cartușe de calibrul 10 sau 12 încărcate cu pulbere neagră, iar pușca Winchester Model 1901 folosea cartușe de calibrul 10 încărcate cu pulbere fără fum. Replicele moderne folosesc cartușe de calibrul 12 încărcate cu pulbere fără fum, iar pușca Winchester Model 9410 este disponibilă în calibrul .410.
Pușcă cu levier () [Corola-website/Science/335100_a_336429]
-
1.1. 1945, Zeit: 9.20 Uhr"” a fost tradusă ca „Operation Hermann to commence on 1 January 1945, at 9:20am.” Aliații au crezut că numele operațiunii a fost „Hermann”, de la numele mareșalului Reichului Hermann Göring. Au mai fost folosite cinci coduri pentru diferite faze ale atacului: Serviciile aliate de informații nu au reușit să descopere intențiile germanilor. Documentele obținute prin decritparea transmisiunilor germane au fost găsite doar puține indicații cu privire la pregătirile pentru atac. Pe 4 decembrie 1944, II "Jagdkorps
Operațiunea Bodenplatte () [Corola-website/Science/335042_a_336371]
-
fost capitalizată cu £5 milioane, majoritatea acțiunilor fiind vândute unor investitori străini. Au urmat și alte oferte de acțiuni ce au adunat în total £18 milioane (aproximativ 1,73 miliarde de lire în banii de astăzi) ce urmau să fie folosiți în toate proiectele UERL. În timp ce strângea banii, CCE&HR a continuat să dezvolte planurile pentru traseul căii ferate. Pe 24 noiembrie 1894 a fost anunțată o nouă propunere de lege pentru achiziționarea unor alte terenuri pentru stațiile Charing Cross, Oxford
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
depoul Highgate Road. Propunerea a fost aprobată ca "Charing Cross, Euston and Hampstead Railway Act, 1903" pe 21 iulie 1903. Săparea tunelelor a început în septembrie 1903. Stațiile aveau la suprafață clădiri create de arhitectul Leslie Green în stilul celor folosite de UERL. Acestea constau în clădiri pe structură de oțel cu două caturi, placate cu blocuri de teracotă și având ferestre mari, semicirculare, la etajul superior. Fiecare stație avea două sau patru lifturi și o scară de urgență, spiralată, într-
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
în cele 3 luni de închidere după prăbușirea tavanului vechii stații. Vânzarea terenului de construcții de la North End către ecologiști care voiau să extindă landa Hampstead Heath în 1904 a însemnat o reducere a numărului de locuitori care urmau să folosească stația de aici. Lucrările au continuat într-un ritm mai redus în subteran, iar peroanele și unele tunele pentru pasageri au fost construite, dar stația a fost abandonată în 1906, înainte de construirea lifturilor și a clădirii de suprafață. Tunelele au
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
de metrou ale perioadei. Calea ferată avea stații la: Ramura Golders Green Ramura Highgate Serviciul era asigurat de vagoane construite special pentru UERL de "American Car and Foundry Company" și asamblate în , Manchester. Aceste vagoane aveau același design ca cele folosite de BS&WR și GNP&BR și constituiau un automotor electric, nefiind nevoie de o locomotivă separată. Pasagerii se îmbarcau prin porți aflate la capătul vagoanelor, care erau operate de angajați ce mergeau pe platforma exterioară și anunțau călătorilor numele
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
reduse făceau dificilă plata împrumuturilor contractate și plata dividendelor. Într-un efort de a-și îmbunătăți situația financiară, UERL, împreună cu C&SLR, CLR și GN&CR au început, din 1907, să introducă înțelegeri tarifare. Din 190, au început chiar să folosească un branding comun, sub numele de "Underground". W&CR a fost singura cale ferată subterană care nu a participat în această înțelegere deoarece era deținută de London and South Western Railway. Cele 3 companii ale UERL erau în continuare entități
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
SLR era sub controlul UERL de la achiziția din 1913. O conexiune anterioară între CCE&HR și C&SLR lega stațiile Euston și Camden Town.Cu deschiderea statiei Kennington, cele două căi ferate au început să opereze ca un serviciu integrat folosind noile trenuri . Pe hărțile metroului, liniile erau reprezentate cu o singură culoare, deși numele diferite au fost folosite până în anii 1930. În ciuda îmbunătățirilor făcute în alte părți ale rețelei, liniile ce formau rețeaua Underground nu reușeau să facă profit. Faptul
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
lega stațiile Euston și Camden Town.Cu deschiderea statiei Kennington, cele două căi ferate au început să opereze ca un serviciu integrat folosind noile trenuri . Pe hărțile metroului, liniile erau reprezentate cu o singură culoare, deși numele diferite au fost folosite până în anii 1930. În ciuda îmbunătățirilor făcute în alte părți ale rețelei, liniile ce formau rețeaua Underground nu reușeau să facă profit. Faptul că UERL deținea foarte profitabila companie de autobuze London General Omnibus Company (LGOC) din 1912 permisese grupului UERL
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
îmbunătățirilor făcute în alte părți ale rețelei, liniile ce formau rețeaua Underground nu reușeau să facă profit. Faptul că UERL deținea foarte profitabila companie de autobuze London General Omnibus Company (LGOC) din 1912 permisese grupului UERL, prin gruparea veniturilor, să folosească profiturile din compania de autobuze pentru a subvenționa căile ferate, mai puțin profitabile. Totuși, competiția de la numeroasele companii mai mici de autobuz la începutul anilor 1920 a erodat profitabilitatea LGOC și a avut o influență negativă asupra profitabilității grupului UERL
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
precum "Linia Edgware, Morden & Highgate" în 1933 și "Linia Morden-Edgware" în 1936. În 1937, "Northern line" (în română "Linia nordică") a fost adoptată în pregătirea extensiei Northern Heights plan. Astăzi linia este cea mai frecventată dintre liniile metroului londonez, fiind folosită de 206,7 milioane de pasageri anual, ceea ce i-a atras porecla de "Misery line" (în română aproximativ "Linia mizerabilă") în anii 1990 datorită aglomerației și deselor întârzieri.
Calea ferată Charing Cross, Euston și Hampstead () [Corola-website/Science/335103_a_336432]
-
mai mare Costurile de a face filme, crearea unui nou joint-venture în 1982. La 16 mai 1983, a fost dat numele Tri-Star Pictures (în cazul în care nouă companie să format și nu au avut un nume oficial, presa a folosit nume de cod "Nova", dar numele nu a putut fi obținută așa cum a fost utilizat că titlu pentru seria știință PBS)). Acesta a fost primul studio nou și important de la Hollywood care urmează să fie stabilit din RKO Pictures a
TriStar Pictures () [Corola-website/Science/335107_a_336436]
-
cultural. Ideea a apărut din cauza executiv Victor Kaufman și interesul familiei sale în călărie. Logo-ul original a fost creat cu sprijinul Sydney Pollack, care a fost consilier la Tri-Star. Calul în care logo-ul a fost același cu cel folosit în filmul lui Pollack " Cele Electric Horseman ". Calul în respectivul film a fost închis, astfel încât Pollack transpuse să arate alb în logo-ul Cea de a doua logo-ul a fost inițial pictată de Alan Reingold și a debutat în
TriStar Pictures () [Corola-website/Science/335107_a_336436]
-
de dans la primul etaj. Se jucau vodeviluri de Scribe, Bayard, Mélesville, sau Dumersan, și aveau loc și concerte. Stabilimentul, deschis pe 3 februarie 1865, este cumpărat aproape imediat de André-Martin Pâris. În timpul războiului din 1870, sălile de biliard sunt folosite ca "ambulanțe". În 1881, francezul Bigot inventează bigofonul pentru comediantul Bienfait, care cântă « Méli-Mélo » la Ba-Ta-Clan. Acest instrument muzical va cunoaște timp de peste cincizeci de ani o imensă celebritate în Franța și Belgia și sute de societăți bigofonice vor apărea
Bataclan () [Corola-website/Science/335108_a_336437]
-
poate fi considerat ca „leagănul informaticii clujene”, precum și un important jalon în istoria informaticii românești. Institutul are de asemenea un rol recunoscut în dezvoltarea analizei numerice românești. În prezent se află la Muzeul Național Tehnic Dimitrie Leonida. a fost construit folosind tuburi electronice, tranzistoare (pentru partea logică) și ferite (pentru memorie și unele părți din logică). Era un calculator binar, de tip serie, cu virgulă fixă și o adresă. Făcea parte din prima generație de calculatoare. Conținea 3 regiștri tranzistorizați de
DACICC-1 () [Corola-website/Science/335112_a_336441]
-
calculatoare. Conținea 3 regiștri tranzistorizați de deplasare (R, R, R), cu câte 36 de ordine. Pentru operațiile de adunare, scădere, "și", "sau" se opera cu R și R. Rezultatul putea fi transmis unuia din regiștri sau memoriei. Registrul R se folosea și ca registru al memoriei interne. Memoria internă cu ferite avea 1024 de adrese și un ciclu de lucru de 17 μs. Putea funcționa în trei regimuri diferite: înscriere, citire și probă (pentru verificarea memoriei). Memoria externă era realizată pe
DACICC-1 () [Corola-website/Science/335112_a_336441]