29,295 matches
-
în geamantan, tăiat felii, puțin sărat, fără să curgă zerul din el... Într-un an, în 2002, coana Zitta a revenit la Suceava. Era într-o vineri, în toiul verii. Sâmbătă s-a dus să se coafeze. I se făcuse dor să meargă la Catedrala Catolică din fața prefecturii și să se reîntâlnească acasă, la Florinel, cu Bițu și cu rudele de-aici. Mai ales că nepotul ei, băiatul Corinei, își modernizase casa. Mai înălțase încă un etaj. Îi pusese și un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
să nu scrie: Ciudat: cu cât devin mai vârstnic (era în anul când împlinea 76 de ani), cu atât mai intens îmi dau seama ce înseamnă Bucovina pentru mine. Într-un fel, este țara care mă împlinește și, simultan, țara dorului neîmplinit" (subl. M. I.). Când anume a început Erich Beck după ce-a plecat în Germania să se preocupe de Bucovina? În urmă cu 50 de ani! Da! Cu peste 50 de ani! După ce s-a refugiat în Germania, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
sărmanul, și uite-l sărind peste fiare direct de gâtul meu, dând năvală să mă strângă-n brațe, vere-vere și ce mai faci vere, da’ Motănica ce dracu’ mai face? Mă-sa, da, uite-l cât e de fript de dorul Motănicăi, dacă nu și-a mai făcut timp să treacă pe la ea de atâta amar de vreme. — Motănica-i bine, Îi spun. Singură și ea cu pisicile alea. Luna trecută am văzut-o, când am Înmormântat-o pe mama. A murit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și inginer și ca mâine ai să-l vezi popă. Roade zi și noapte din hârțoagele alea. A zăpăcit-o pă popie. — Știu, vere. Nu suntem noi ca ei, da’ am Înțeles că trebuie s-apară și ei. — Ți-e dor de ei, vere? Apare ei, nu-ți face griji. Ei mai mult pe la moșia asta de-aici se-nvârte. Prin celelalte părți ie asigurați cu tot felu’ de slugi și neamuri sărace și milogi care să muncească pentru-o farfurie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
șir, așa că nu văd rostul. O să mai stau pe-aicea, da, n-a murit nimeni nici de muncă și nici de vipia asta nemernică. — Du-te singur, Laure, dacă zici că ți s-a urât. Când mi s-o face dor de tine și de Gilbert, vă caut io. Mai rămân pe-aicea cu Andrei, să vedem ce s-o mai alege. — Îți spun io, vere, că s-alege prafu’. Asta s-alege, ai să vezi. Preț de trei secunde Laur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nu suntem neam de ciobani și tubari. Astea sunt neamurile mele bune și până la urmă le-aș face oricând loc lângă mama, În locul acela cumpărat pe spezele mele, pentru care am sacrificat garsoniera părintească. Țin la ei, mă sfâșii de dorul lor, inima mea e plină de toți cei vii și de șirul morților ce-l precede. Sătul și ușor amețit de bere și lichior de trandafiri, dintr-o dată mă pomeneam din cale-afară de singur acolo-n Gara de Nord, după ce trenul mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
redescopeream orfanul de treizeci și cinci de ani care eram. Mă abțineam cu greu să n-o Încalec acolo pe loc de-a-mpicioarelea, sub privirile Încurajatoare ale stăpânului nostru tânăr și ale părințelului și să-i spun mamă, dragostea mea, iubirea mea, ce dor mi-a fost de tine și bine că te-am regăsit, n-am să te mai pierd niciodată, mămica mea Felicia măcelărită și hăcuită-n halu’ ăla, care-n nădejdea surorilor ei ar fi dus-o la Mortu’ Fript, scorpiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
s-o facă pe drum. Cred Însă că lui Viorel i se aplecase de program de discotecă și se cam isprăvise și sezonul de plajă. Toamna era pe-aproape, Începuse sezonul nunților și i s-o fi făcut și lui dor de neamurile de la țară, așa că s-a potrivit cum nu se poate mai bine ca să ne vedem scăpați și de ăsta. Am rămas stăpâni peste toată Unitatea pentru următoarele două-trei zile. Soarta noastră atârna acum de felul cum ne mișcam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să nimeresc la tine-n Bariera Vergului. Am așteptat cât am așteptat acolo la ușă-n Întuneric și dacă am văzut că nu mai vii n-am mai avut Încotro și am tras la Unitate. Nu că mi se făcuse dor de Viorel să-l frec În găoază, da’ vă știam pe voi acolo, vere, pe tine și pe părințelu’, care-mpreună cu voi nu mi-e frică de nimenea și de nimic pe lumea asta. * E mare Timișoara asta. Ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Unitate de Prefabricate și Confecții Metalice a Cooperativei Glina. Oh, sfinte Dumnezeule, dacă n-ar fi fost părințelu’ cine știe cât mi-aș mai fi rupt oasele pe-acolo, și uite-mi-l acum pe prințișorul ăsta mulatru stimulându-și de zor dorul de ducă și de pricopseală. Se plimbă În sus și-n jos de la ușă la fereastră, cu capul În piept și aruncându-și privirea În stânga și-n dreapta, contemplându-și parcă Într-o oglindă umblătoare bicepșii și pectoralii Încordați, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-l și lăsând vorbă că-i rupe picioarele dacă-l mai prinde pe bătătura lui și-l dă olog pe mâna lui Cosmescu. Și matahala aia de tac-su să-i ia gâtu’, În vreme ce mă-sa nu mai poate de dorul lui, și pe de altă parte dă ochii peste cap ca să se vadă odată scăpată de el și de neamu’ lui de țigani. Motănica se legăna ușor În scaunul-balansoar, ca-n bătaia unei adieri binefăcătoare. Ațipise cu bărbia În piept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
-și dădea aere cu Medicina și Teologia... - Numai eu, Ortansa, el În nici un caz. Tocmai am auzit c-a scăpat peste graniță. Da’ să știi că eu eram ăla căzut În nas după tine, oh, sfinte Dumnezeule. - Chiar Îmi era dor de voi. Râse: eram curioasă ce-o fi cu voi, ce camioane mai reparați până le faceți praf... - Trebuia să ne cauți dacă-ți era dor. Trebuia să mă cauți, Ortansa. Am avut atâta nevoie de tine, nici nu-ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
eu eram ăla căzut În nas după tine, oh, sfinte Dumnezeule. - Chiar Îmi era dor de voi. Râse: eram curioasă ce-o fi cu voi, ce camioane mai reparați până le faceți praf... - Trebuia să ne cauți dacă-ți era dor. Trebuia să mă cauți, Ortansa. Am avut atâta nevoie de tine, nici nu-ți Închipui cât de mult... Cât m-am chinuit și-am suferit, Ortansa... - Hai că... Rămase cu gura Întredeschisă și pentru o secundă am văzut-o iarăși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
va putea duce toate poverile ce-i sunt date. Vorbele mele au avut darul s-o liniștească din nou. Am resimțit atunci aceeași pornire mută și violentă pe care am avut-o față de ea În curtea Unității Glina, copleșit de dorul mămicii mele Felicia, hăcuită și măcelărită În halul ăla. Am Întins mâna sprea ea, și o dată cu mine a Întins și Ortansa mâna și a luat din teancul de hârtii o coală și a Început să citească cu glas limpede, intonând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
stilistă șefă a secției de cultură-divertisment, cu singura obligație de a-i telefona zilnic lui Restoiu acasă sau la redacție și să-i spună preț de zece minute unde este și cu ce se ocupă și cât Îi e de dor de el. Nu-i nici o problemă. A mai avut ea de-a face cu d-ăștia capabili să se satisfacă numai cu o voce, după ce În prealabil s-au documentat temeinic asupra persoanei respective. Mi i-a spus pe nume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
găsit de cuviință să-mi dea o diplomă pe care scrie Premiu de Debut, plus un plic cu două sute de mii de lei. Mă uit a milă la bani. Cât de buni și frumoși sunt și cât le-am dus dorul! Am tânjit și m-am perpelit toată viața, ani și luni și zile-n șir. Suma echivalează cu salariul de stilistă-șefă al Ortansei, de care ea s-a lins pe bot. Sunt vreo patru luni de-atunci. Chiar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
În timp ce pândeam contrapunctul zgomotului de sticlă spartă din mijlocul melodiei. Se duse să mai ia două halbe de bere, și o pizza, tot pentru mine, s-o mănânc toată eu, văru’ lui bun, neamu’ lui și sângele lui, cât de dor i-a fost de mine, sfinte Dumnezeule, dar am reușit să-l conving s-o facem jumătate. Printre mese se răspândea un grup de fete și băieți În blugi rupți și cu basmale legate peste frunți ca pirații, când Laur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
șaișunu de kilograme? Mânca-i-ar tăticuțu’ flocii ăia ca mătasea de porumb. I-am trecut palma printre pulpe și era fierbinte și tot nu-i venea să spună că-i ia foc și deja simțeam și știam. O Încerca dorul de fetița ei și Încă nu strânsese bani de ajuns ca să se ducă la ea. Își făcuse din nou socoteala. Ar mai avea de stat două luni, fără să cheltuiască mai mult de două mii pe zi, și uite, sezonu-i pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
după obiceiul lor, erau prilejuri de a înțelege ce asemănări sufletești, adânci, ne uneau... Atât românii cât și nemții căutau să ne arate toată prietenia și ospiatlitatea de care erau în stare. Toate erau bune... Totuși, grija pentru cei rămași...dorul de casă, de Moldova, de Iași... de școala noastră, ne apăsa sufletul tot mai tare. Jurnalele și radioul difuzau, zilnic, știri de pe frontul de la Iași, tot mai îngrijorătoare. „...La nord de Iași inamicul a atacat din nou, sprijinit de aviație
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
și tristețe, nu mai povesteam ca în alte seri amintiri și întâmplări fel de fel, până când ultimul cădea doborât de somn. Le ascultam răsufletul și-mi erau dragi cum dormeau, amintindu-mi de nopțile din dormitoarele de la școală. Îmi era dor de școală... de viața de la Seminar. Regimul școlii era „internatul”, și, deși era cam dur, îmi plăcea. În internat, elevii învățau, munceau, dormeau și mâncau în aceeași clădire, ducând o viață în comun, de dimineață până noaptea...și, apoi, iarăși
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
bucuria, sentimentul dăruirii și împlinirii prin muncă, păstrând ca pe un foc sacru prețuirea, respectul pentru lucrul bine făcut. Era o disciplină de fier, cu cerințe mari. Aici trebuia să se formeze adevărați îndrumători și luminători ai satelor. Îmi era dor de școala aceea... îmi era tare dor. Gândurile mă purtau acasă... la școală... în Moldova. Primul cocoș ca o trâmbiță despica noaptea în două... somnul, încă, tot nu mă prindea. În dormitor, liniște... doar, răsuflet de om în somn... ...Duminică
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
păstrând ca pe un foc sacru prețuirea, respectul pentru lucrul bine făcut. Era o disciplină de fier, cu cerințe mari. Aici trebuia să se formeze adevărați îndrumători și luminători ai satelor. Îmi era dor de școala aceea... îmi era tare dor. Gândurile mă purtau acasă... la școală... în Moldova. Primul cocoș ca o trâmbiță despica noaptea în două... somnul, încă, tot nu mă prindea. În dormitor, liniște... doar, răsuflet de om în somn... ...Duminică, 6 august... „Schimbarea la Față a Domnului”... Puii de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
la el, vorbesc cu el, și îi cântă imnuri... unii se chircesc privindu-l și gândesc... gândesc îndelung acasă; sporovăiesc, povestesc, transmițându-i ceva din ființa lor. În ultima vreme, seară de seară, roată în jurul focului, își cântă durerea și dorurile de casă. Din când în când, în văzduh se ridică imnuri în sunete calde și blânde, care plâng în noapte. Ei cântă în jurul lui, cântă cu el... cântă pentru el... Cântă blând liniștitor, cântece și imnuri... melodii sfâșietoare... ce-ți
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ascultau înfiorați ceea ce nu mai auziseră în viața lor. Da’ zâceți-i cântecu’ cela fain cu „Moldova..”, că tare ne place..!, și, într-adevăr, le mergea la inimă. Și, cum să refuzi niște gazde atât de primitoare. Cu glasul tremurat de dor, seminariștii, coriști de meserie, cu sufletul înmuiat de durere și dor de Moldova, au cântat mai înduioșător ca niciodată.. „De-ar fi Moldova-n deal la cruce, De trei ori pe zi m-aș duce...” Cântau seminariștii nefericirea lor, cântul
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
cântecu’ cela fain cu „Moldova..”, că tare ne place..!, și, într-adevăr, le mergea la inimă. Și, cum să refuzi niște gazde atât de primitoare. Cu glasul tremurat de dor, seminariștii, coriști de meserie, cu sufletul înmuiat de durere și dor de Moldova, au cântat mai înduioșător ca niciodată.. „De-ar fi Moldova-n deal la cruce, De trei ori pe zi m-aș duce...” Cântau seminariștii nefericirea lor, cântul lor era plânsul inimii omenești pe care o sfâșie durerea... Glasul
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]