270,960 matches
-
prezent, biserica se află în marginea de sud-est a satului, la sud de lăcașul de cult fiind captat în uluci un izvor curat și rece, de unde aproape tot satul se folosește de apă. În jurul lăcașului de cult se află cimitirul localității. Biserica a fost sfințită în anul 1820. După cum atestă cronica bisericii, Parohia Dănila avea în 1843 un număr de 398 enoriași, care erau îngrijiți spiritual de preotul administrator George Palievici. Populația satului a crescut în timp, parohia având în 1876
Biserica de lemn din Dănila () [Corola-website/Science/323252_a_324581]
-
latura sudică a fost amplasată o cruce de piatră cu postament pe care se află următoarea inscripție cu caractere chirilice: "„Această cruce au făcut Ion Marmurac din Sloboziea 1888”". Preotul satului avea un rol important în comunitate, el impulsionând dezvoltarea localității. Astfel, preotul Vasile de Volcinschi și cantorul bisericesc Meftodie Ionașcu au înființat în anul 1902 Banca poporală din Dănila. Parohia Dănila avea în 1907 un număr de 946 enoriași, paroh fiind același preot Vasile de Volcinschi, născut în 1861 și
Biserica de lemn din Dănila () [Corola-website/Science/323252_a_324581]
-
și a slujit în această parohie până în anul 1835. După acesta urmează preotul Pene Ștefan din Buzaș. Pentru o scurtă perioadă de timp, parohia Escu este administrată de preotul Dumitru Beldean, decedat în 1846, urmat de Pop Grigore preot în localitatea învecinată Osoi. Tot din Osoiu era originar și preotul Petru Gavriș, hirotonit pe seama satului Escu în decembrie 1851 de către episcopul Andrei Șaguna. În 1857 satul avea 50 de case și 277 locuitori din care 275 erau ortodocși, un greco-catolic și
Biserica de lemn din Escu () [Corola-website/Science/323270_a_324599]
-
clasificare . Așezat între cele două râuri, Moldova și Moldovița, satul Vama se află la o distanță de 16 km de orașul Câmpulung Moldovenesc. Aflat la intrarea în Carpații Orientali și străjuit de Obcina Feredeului, acest sat a îndeplinit rolul de localitate de vamă între Principatul Moldovei și Principatul Transilvaniei. Aici erau vămuite mărfurile care veneau dinspre Ardeal sau plecau într-acolo. În vatra veche a satului s-au descoperit două monede romane, ceea ce atestă faptul că zona era locuită în primele
Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Vama () [Corola-website/Science/323274_a_324603]
-
descoperit două monede romane, ceea ce atestă faptul că zona era locuită în primele secole ale mileniului I și că localnicii făceau schimburi comerciale probabil cu daco-romanii din provincia Dacia sau cu garnizoanele romane din sud. Astfel, se poate afirma că localitatea este mai veche decât prima sa atestare documentară. Inițial, localitatea se numea Vama Moldoviței și apare într-un privilegiu comercial din 6 octombrie 1408 în care se stabilește ca toți negustorii care vor duce mărfuri din Țara Ungurească în Moldova
Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Vama () [Corola-website/Science/323274_a_324603]
-
locuită în primele secole ale mileniului I și că localnicii făceau schimburi comerciale probabil cu daco-romanii din provincia Dacia sau cu garnizoanele romane din sud. Astfel, se poate afirma că localitatea este mai veche decât prima sa atestare documentară. Inițial, localitatea se numea Vama Moldoviței și apare într-un privilegiu comercial din 6 octombrie 1408 în care se stabilește ca toți negustorii care vor duce mărfuri din Țara Ungurească în Moldova să plătească taxe vamale de „câte un groș și jumătate
Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Vama () [Corola-website/Science/323274_a_324603]
-
biserică de lemn, mai veche, care se ruinase. În anul 1783, la câțiva metri de acest lăcaș de cult s-a construit o biserică de lemn cu hramul "Înălțarea Domnului" , care se află astăzi în Muzeul Satului Bucovinean din Suceava. Localitatea fiind foarte întinsă, în 1796 s-a construit în centrul satului o altă biserică de lemn cu hramul "Sf. Nicolae". Ea a fost ctitorită de Vasile Badale, Lupașcu Luncan și de comună , fiind înălțată de meșterul Derhet Matei după cum consemnează
Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Vama () [Corola-website/Science/323274_a_324603]
-
Biserica "Sfântul Nicolae" din Pârteștii de Jos este o biserică ortodoxă construită în anul 1887 de către credincioșii ortodocși români din satul Pârteștii de Jos (comuna Pârteștii de Jos, județul Suceava). Ea se află situată în cimitirul localității. Satul Pârteștii de Jos are o veche istorie. Prima atestare a acestei localități datează dintr-un document din 13 aprilie 1415 al domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), ea fiind numită Pârtea, după stăpânul locului. În acel document, satul a fost
Biserica Sfântul Nicolae din Pârteștii de Jos () [Corola-website/Science/323300_a_324629]
-
biserică ortodoxă construită în anul 1887 de către credincioșii ortodocși români din satul Pârteștii de Jos (comuna Pârteștii de Jos, județul Suceava). Ea se află situată în cimitirul localității. Satul Pârteștii de Jos are o veche istorie. Prima atestare a acestei localități datează dintr-un document din 13 aprilie 1415 al domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), ea fiind numită Pârtea, după stăpânul locului. În acel document, satul a fost dat în stăpânirea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului, ctitorită de Ioan, vornicul de la Humor
Biserica Sfântul Nicolae din Pârteștii de Jos () [Corola-website/Science/323300_a_324629]
-
sfintei Născătoare de Dumnezeu, care este la Humor, un sat de la obârșia Solonețului, unde a fost Tatomir și Pârtea, și Seliștea lui Dieniș""). Într-un document din 18 februarie 1445, satul apare pentru prima oară cu denumirea de Pârtești. Stăpânirea localității de către mănăstirea sus-menționată a fost confirmată de domnitorii Petru Aron și Ștefan cel Mare. După jefuirea și distrugerea vechiului lăcaș de cult de către tătari (1527) și construirea unuia nou de către logofătul Toader Bubuiog (1530), o serie de alți domnitori vor
Biserica Sfântul Nicolae din Pârteștii de Jos () [Corola-website/Science/323300_a_324629]
-
Biserica "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Mihoveni este o biserică ortodoxă construită între anii 1871-1877 de către credincioșii ortodocși români din satul Mihoveni (comuna Șcheia, județul Suceava). Ea se află situată în centrul localității. Satul Mihoveni se află la o distanță de 9 km de orașul Suceava, întinzându-se de pe malul drept al râului Suceava și până la Dealul Teișor, cea mai înaltă cotă din Podișul Sucevei. Teritoriul satului Mihoveni a fost locuit încă din
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Mihoveni () [Corola-website/Science/323293_a_324622]
-
dijmă din grâne, din fân și grădini precum și de la 50 de stupi. Satul Mihoveni își are numele de la familia răzeșului Sandu Mihovan din Iacobeni. În unele documente satul apare sub denumirea de Mivoveni. Ca urmare a conflictelor existente cu privire la denumirea localității, Parohia Buninți cu Mivoveni și-a schimbat denumirea în anul 1870 în Parohia Buninți cu Mihoveni, de atunci apărând în actele de stare civilă a parohiei numai denumirea de Mihoveni. În secolul al XVIII-lea s-au stabilit aici români
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Mihoveni () [Corola-website/Science/323293_a_324622]
-
A cioplit soclul pentru Monumentul lui Eugeniu Carada din București realizat de sculptorul francez Ernest Henri Dubois și dezvelit la 17 februarie 1924. Foarte multe din lucrările sale au fost monumente dedicate eroilor din Războiul pentru Întregirea Neamului, în diverse localități din țară: Provița de Sus (jud. Prahova), Mățău, Bălilești (fostul județ Muscel, azi jud. Argeș), Dragna (jud.Prahova), Tâncăbești (jud. Ilfov), Grecii de Sus (fostul judet Ilfov), Galați, Roșiori (jud. Teleorman), Grădiștea (fostul județ Ilfov), Budișteni (fostul județ Muscel, azi
Dumitru Mățăoanu () [Corola-website/Science/323297_a_324626]
-
Biserica "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava" din Cacica este o biserică ortodoxă construită în perioada 1892-1896 de către credincioșii ortodocși români din satul Cacica (comuna Cacica, județul Suceava). Ea se află situată în centrul localității. Istoria satului Cacica începe după anexarea nordului Moldovei de către Imperiul Habsburgic (1775). În anul 1783 autoritățile austriece au început construirea, cu ajutorul armatei și al sătenilor din localitățile din zona de munte, a drumului de la Storojineț spre Vatra Dornei, care urma
Biserica Sfântul Ioan cel Nou din Cacica () [Corola-website/Science/323308_a_324637]
-
din satul Cacica (comuna Cacica, județul Suceava). Ea se află situată în centrul localității. Istoria satului Cacica începe după anexarea nordului Moldovei de către Imperiul Habsburgic (1775). În anul 1783 autoritățile austriece au început construirea, cu ajutorul armatei și al sătenilor din localitățile din zona de munte, a drumului de la Storojineț spre Vatra Dornei, care urma să treacă pe teritoriul actualului sat Cacica. Lucrarea a fost coordonată de inginerul genist Horn von Ozelowitz și a fost finalizată în anul 1808. În 1785, în
Biserica Sfântul Ioan cel Nou din Cacica () [Corola-website/Science/323308_a_324637]
-
locaș de rugăciune și a unui preot slujitor. Mai multe parohii ortodoxe din Bucovina au deschis liste de subscripție publică pentruu construirea bisericii ortodoxe din Cacica, care au fost încredințate preoților parohi; printre acestea au fost comunitățile ortodoxe din următoarele localități: În ziua de 28 iulie/9 august 1892, în biserica din Pârteștii de Sus s-a oficiat o liturghie duminicală de către un sobor de preoți format din Nicolae Lomicovschi din Vama, George Pauliuc din Burla, Nicolae Popovici din Pârteștii de
Biserica Sfântul Ioan cel Nou din Cacica () [Corola-website/Science/323308_a_324637]
-
este cea mai vestică localitate a regiunii Veneto din Italia, făcând parte din provincia Verona a acestei regiuni. Are o populație de circa de locuitori. se găsește la circa 25 kilometri vest de Verona, pe malul sudic al Lacului Garda. De la Peschiera izvorăște râul Mincio
Peschiera del Garda () [Corola-website/Science/323334_a_324663]
-
Peschiera izvorăște râul Mincio, emisar al lacului Garda. Construcția cetății Peschiera înconjurată de ape a modificat cursul natural al râului. Pentru a permite apărarea orașului, s-au amenajat trei brațe de ieșire din lac, care se unesc la sud de localitate. Localitatea este punctul de început al unei piste de biciclete lungă de 40 kilometri, care o leagă de Mantova și care urmează cursul râului pe o bună porțiune de drum, într-o zonă în care se află și Parcul Mincio
Peschiera del Garda () [Corola-website/Science/323334_a_324663]
-
izvorăște râul Mincio, emisar al lacului Garda. Construcția cetății Peschiera înconjurată de ape a modificat cursul natural al râului. Pentru a permite apărarea orașului, s-au amenajat trei brațe de ieșire din lac, care se unesc la sud de localitate. Localitatea este punctul de început al unei piste de biciclete lungă de 40 kilometri, care o leagă de Mantova și care urmează cursul râului pe o bună porțiune de drum, într-o zonă în care se află și Parcul Mincio. Orașul
Peschiera del Garda () [Corola-website/Science/323334_a_324663]
-
și, până în 1967, era capătul liniei ferate Mantova-Peschiera. Peschiera are o ieșire de pe autostrada A4 șî este traversată de drumurile regionale (foste naționale) 11 Padana Superiore și 249 Gardesana Orientale. Din port se poate ajunge cu barca în mai multe localități riverane lacului Garda. Datorită poziției sale geografice în zona deluroasă dintre Munții Alpi și Câmpia Padului, zona în care se află Peschiera a jucat un rol important în istorie. Primele așezări din regiune datează din epoca bronzului. S-au descoperit
Peschiera del Garda () [Corola-website/Science/323334_a_324663]
-
o uliță laterală aflată în parea stângă. Ea are hramul “Sfânta Elisabeta a Portugaliei” (sărbătorit la 4 iulie). După datele Recensământului general al populației României din 29 decembrie 1930, în satul Ilișești locuiau 151 credincioși romano-catolici (3,57% din populația localității) și 1 greco-catolic. Marea majoritate a lor era de etnie germană. În perioada regimului comunist, numărul credincioșilor romano-catolici din Ilișești s-a micșorat în mod continuu, majoritatea lor (fiind de etnie germană sau polonă) emigrând în Germania. Ca urmare a
Biserica Sfânta Elisabeta din Ilișești () [Corola-website/Science/323327_a_324656]
-
regimului comunist, numărul credincioșilor romano-catolici din Ilișești s-a micșorat în mod continuu, majoritatea lor (fiind de etnie germană sau polonă) emigrând în Germania. Ca urmare a scăderii permanente a numărului de credincioși prin emigrări în Germania, mutări în alte localități sau deces, Biserica romano-catolică din Ilișești a ajuns să fie folosită doar o singură dată pe an, mai exact cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult. Cu prilejul hramului, la biserica din Ilișești se merge ca într-un soi de
Biserica Sfânta Elisabeta din Ilișești () [Corola-website/Science/323327_a_324656]
-
acela, în satul Valea-Seacă locuiau mulți etnici germani. Biserica a primit hramul "Sfântul Dumitru". După datele Recensământului general al populației României din 29 decembrie 1930, în satul Valea-Seacă locuiau 135 credincioși romano-catolici. Aceștia reprezentau o pondere de 8% din populația localității. Marea majoritate a lor era de etnie germană. În 1940, ca urmare a emigrării credincioșilor germani, comunitățile catolice din parohiile bucovinene se reduc numeric, iar unele parohii nu se mai justifică. În perioada regimului comunist, numărul credincioșilor romano-catolici din Valea-Seacă
Biserica romano-catolică din Valea Moldovei () [Corola-website/Science/323348_a_324677]
-
comunitățile catolice din parohiile bucovinene se reduc numeric, iar unele parohii nu se mai justifică. În perioada regimului comunist, numărul credincioșilor romano-catolici din Valea-Seacă s-a micșorat în mod continuu, majoritatea lor (fiind de etnie germană) emigrând în Germania. Denumirea localității a fost schimbată în 1967 în cea de Valea Moldovei. La recensământul din 2002, din cei 5.857 locuitori ai comunei Valea Moldovei, 5.820 s-au declarat de religie ortodoxă (99,36%), 15 de religie romano-catolică (0,25%), 6
Biserica romano-catolică din Valea Moldovei () [Corola-website/Science/323348_a_324677]
-
și cimitir. Ea are hramul Înălțarea Sfintei Cruci (sărbătorit la 14 septembrie). După datele Recensământului general al populației României din 29 decembrie 1930, în satul Mitocu Dragomirnei locuiau 284 credincioși romano-catolici. Aceștia reprezentau o pondere de 10,28% din populația localității. Marea majoritate a lor era de etnie germană. În perioada regimului comunist, numărul credincioșilor romano-catolici din Mitocu Dragomirnei s-a micșorat în mod continuu, majoritatea lor (fiind de etnie germană) emigrând în Germania. Ca urmare a scăderii permanente a numărului
Biserica romano-catolică din Mitocu Dragomirnei () [Corola-website/Science/323341_a_324670]