27,369 matches
-
este și un exercițiu mental, dar nu unica modalitate de a privi în trecut, așa cum își imagina Collingwood. Comentarile, descrierile și povestirile sunt negreșit partea relativă a cunoașterii istorice, evanescența structurii sale. Ceea ce contează sunt faptele și dinamica umană, modalitățile autentice de acțiune din trecut, prezent și viitor. Poate că singura filosofie ce se mai poate susține astăzi este o gândire pe baza relaționării faptelor cu spusul. Dincolo de o relație concretă și corectă istoric între cuvinte și fapte, totul este în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
publice ale acestora. Aceste utilizări, instrumentalizări ne arată relații de putere și de cunoaștere. Limbajul intelectual, întotdeauna, mistifică aceste date ale istoriei prin propensitatea sa de a interpreta versus a analiza datele din trecut. Interpretările devin un ersatz de la un autentic al înțelegerii lucrurilor și oamenilor, care, de fapt, compun realitățile trecute. Cercetarea istorică, pe care Foucault o diferenția de istoria scrisă, de munca de istoric, este precum "o rătăcire neajutorată a istoricului în pădurea întunecată și fără de cărări"215, iar
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Ceea ce știm și ceea ce gândim se află într-un raport de reciprocitate. Ceea ce gândim se bazează pe ceea ce știm, iar ceea ce știm este, într-un fel, întemeiat pe ceea ce gândim. Cu cât ceea ce știm este recuperat dintr-un trecut istoric autentic, cu atât ceea de gândim are mai multe șanse de a evita falsitatea și instituirea unor sofisme de interpretare cu aromă istorică. Istoria este cea mai manipulabilă dintre cunoașteri pentru că acest trecut istoric se află, la un moment dat și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
dinamică nu are doar o structură fixă și nici națională. Discursul istoriografic occidental este marcat de acel război al cuvintelor, întreținut de o întregă medie "intelectuală"; război devenit un infinit al prostiei. Oamenii nu mai comunică pe baza unui spus autentic, ci pentru a-și susține anumite poziții (ideologice, politice, intelectuale, de grup), pentru a-și plăti anumite polițe, pentru a perpetua un mod eristic de a fi. Schopenhauer este cel care a făcut apologia eristicii, înțeleasă ca "arta vorbirii în
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
oameni de litere, instituirea unui subtil și pervers aparat de propagandă pentru diverse "cauze" de grup, interesate material. România se autodistruge prin vocile "elitelor". România de azi e rezultatul concret a 20 ani de politicianism intelectual și, totodată, e imaginea autentică a unor intelectuali-politicianiști. "Liberalismul" românesc (1990-prezent) e doar o suprafață înșelătoare de la ideea de libertate și de liberă exprimare. Avem de a face cu un parvenistism intelectual, economic și politic. Cel puțin am avut ocazia să cunosc liberali autentici: Frank
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
imaginea autentică a unor intelectuali-politicianiști. "Liberalismul" românesc (1990-prezent) e doar o suprafață înșelătoare de la ideea de libertate și de liberă exprimare. Avem de a face cu un parvenistism intelectual, economic și politic. Cel puțin am avut ocazia să cunosc liberali autentici: Frank Ankersmit, Hans Kellner, Mark Bevir, Hayden White etc. Acesta din urmă, deși se declară socialist, este mult mai liberal, dintr-o perspectivă a condiției mentale, a comportamentului civic și politic, decât oricare dintre liberalii români postdecembriști, ale căror degenerări
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
în 1968 cu micromonografia Mirajul copilăriei, un studiu dens despre poezia pentru copii a lui Grigore Vieru. Au urmat culegerile de articole Disocieri (1969), Alte disocieri (1971), Focul sacru (1975), care învederează un critic cu vocație, cultivat, deschis spre literatura autentică și spre orientările ei moderne, exigent în evaluarea acesteia din perspectiva modelelor universale. În contextul anilor 1960-1970, C. statornicește în Republica Moldova un nou tip de critică, aceea estetico-eseistică, pornind de la principiul călinescian al creației prin cultură (artistică, eseistică, filosofică), ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
acestor principii i-a ferit, de regulă, exegezele de presiunile politicului și ale ideologicului, ca și de conformism. C. preferă să opereze în actul critic cu categorii existențiale și estetice globale, meditând în jurul problemelor ontologice, comentând nuanțat frumosul artistic, disociind autenticul de contrafacere, experimentul rodnic de exercițiul factice. Configurarea portretului interior al scriitorului ca individualitate creatoare, ca artist al cuvântului, cu mutațiile etice și estetice hotărâtoare, reprezintă partea de rezistență a criticii lui C., care se vrea una totală, realizând un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286228_a_287557]
-
în arbori și-nceput,/ dar turmele-n pietre și-n nisip s-au prefăcut”), dar nu mai găsește drumurile, nu mai găsește nici fântânile ca „rănile vârstei să-mi spele”. Alteori pământul natal ia proporțiile fabulosului boreal. Fiorul liric este autentic și câteva poeme despre iarnă sunt notabile: „Ninge cum n-a mai nins de-o viață, / Lerui-ler, lerui-ler,/ Ning peste sănii călătorite în ceață; /săniile ruginesc la poarta raiului,/ Caii pasc iarba sfântă în cer..., / Cling-cling! Lerui-ler! (Ninge). Există o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290548_a_291877]
-
un număr mare de elevi ce se regăsesc Într-o formă superioară de școlarizare (liceu ori facultate), ci o bună educație, adică utilă, oportună pentru fiecare elev, judecat separat, cu resursele, posibilitățile, aspirațiile și nevoile lui stringente și imediate. O autentică școală incluzivă are maximal nevoie de o mare diversitate de educabili (de fapt, de copii cu probleme cât mai diverse: deficientul grav, cel cu tulburări de comportament, dar și supradotatul). Școala incluzivă nu măsoară rezultatele școlare, ea doar monitorizează progresele
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Miodrag CIURUŞCHIN () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2139]
-
fapt, de copii cu probleme cât mai diverse: deficientul grav, cel cu tulburări de comportament, dar și supradotatul). Școala incluzivă nu măsoară rezultatele școlare, ea doar monitorizează progresele fiecăruia și se mulțumește că face câte ceva pentru fiecare. O clasă incluzivă autentică trebuie să aibă elevi de toate felurile, de la cei cu handicap sever, la cei normali, ori cei cu tulburări de comportament și nu este Împlinită dacă nu are și dintre cei dotați și chiar supradotați. Pentru școala incluzivă contează cel
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Miodrag CIURUŞCHIN () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2139]
-
Cireșul lui Lucullus, 1910, Portrete, 1910), dar mai ales la Caleidoscopul lui A. Mirea. Supraevaluat de critica sămănătoristă, în special de Ilarie Chendi, I. reprezintă, în cele din urmă, o conștiință patetică. Deși minor, observa G. Topîrceanu, „era totuși poet autentic și asupra lui apăsa blestemul care apasă asupra marilor damnați...” Departe de a-l modela în vederea identificării lui cu doctrina, „Sămănătorul” își găsește în St. O. Iosif poetul ideal, de perfectă expresie a tendințelor sale. [...] Simțirea trecutului și a valorilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
spartă -/ Frunze metalice cad,/ Le-nvăluie apa, le poartă./ Dragostea ta m-a strigat?/ Vântul îmi bate în poartă.” Cu Fluxul memoriei (1957), Imn către zorii de zi (1962) și Fiul risipitor (1964), poezia baconskyană se situează definitiv în zona lirismului autentic, purtător al principalelor calități care l-au impus pe autor în conștiința literară a epocii. Poetul devine un „estet al melancoliei” (Eugen Simion), un cântăreț al peisajelor toamnei, al luminii care se stinge în amurg și al „somnului crizantemelor”: „O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
împotriva Coroanei. Atta Constantinescu face propagandă printre prietenii politici din provincie împotriva Majestății Voastre. [...] În asemenea condiții, lupta mea este grea. Brătianu este din ce în ce mai neînduplecat în lupta pe care o duce. El urmărește cu îndârjire încheierea frontului comun. Atitudinea lui autentică se poate vedea din activitatea intimilor săi. Astfel, C. Hențescu, care e și directorul "Mișcării", a declarat și declară pretutindeni că scopul acțiunii lui Brătianu este înlăturarea de la tron a Majestății Voastre". 27 ianuarie 1935. Sire, [...] Manifestul semnat de Averescu
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
Petrescu), precum și o revistă, Bimba-Bimba, singurul text reprezentat în timpul vieții sale. Monologul de înrâurire pirandelliană Paricidul („Revista Fundațiilor Regale”, 1947) instituie un pariu esențial în dramaturgia autorului, și anume între „viața reală” și „viața de iluzii”, între convenție și trăire autentică. Un actor se adresează publicului din sală, exprimându-și nedumeririle în legătură cu rolul pe care urmează să îl joace. Și ajunge la concluzia că e mai complicată „viața plăsmuită cu inspirația și fantezia”. Farsa radiofonică Săraca Rica! nu e decât o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
Viață nu prea există în aceste însemnări, mai ales în prima parte, cea „teoretică“. Să luăm, de pildă, atacul său brutal asupra romanticilor. De îndată ce cuvîntul este rostit, urmează negarea lui. Care romantici? Așa ceva nu există! Ei sînt caricaturi ai celor autentici, francezi sau germani. „Larg om la suflet este romanticul nostru și cel dintîi șmecher dintre toți șmecherii noștri, vă încredințez de asta... chiar din experiență“ - ne spune paradoxalistul, sugerîndu-ne că a trecut și el prin această școală a imitației. Și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de așteptat de la convingerile traducătorilor, lucrarea nu este propriu-zis o traducere, ci își propune doar să redea cât mai fidel sensurile referențiale, preocuparea pentru valorile stilistice fiind minimă, si se adresează fie musulmanilor, pentru care doar textul arab este cel autentic, fie celor care se interesează de islam în vederea aderării la această religie. De aceea, textul este însoțit de ample introduceri și comentarii ce se constituie într-o adevărată cateheza. Traducerea realizată de George Grigore (2000) este rodul practic al preocupărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
4): „la tine este iertare, ca să fii de temut” (C). După ce zice că iertarea îi este inerentă lui Dumnezeu (‘immek"), adaugă că scopul ei este frică de Dumnezeu: e vorba de acea teamă sacra ce constituie fondul oricărei atitudini religioase autentice și care se împletește cu iubirea de Dumnezeu. Semnificație: iertător generos care îl și vindeca pe cel iertat de răul pricinuit de păcat. 3.1.15.2. s’Qlț NoœQ’: „rădicând”, „bun iertătoriu” (SC); „Cel ce ștearge”, „milostiv”(Blaj); „Cel
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
el în Ap 19,11. În contextele de mai sus, aceste adjectivele sinonime alQthes și alQthinós se referă la credibilitate. Însă alQthinós, folosit de Evanghelia după Ioan că epitet pentru alte nume metaforice ale lui Hristos, inseamna în respectivele contexte „autentic”, sau „real” în raport cu o prefigurare: tò phÄÎs tò alQthinón, „lumină cea adevărată” (1,9), în raport cu înainte-mergătorul Ioan, cel trimis doar „să dea mărturie despre lumină”; tò ártos ek to¤ ourano¤ tò alQthinón, „pâinea cea adevărată din cer” (6,32), în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Că au existat probleme cu materia umană, ne mărturisește în stilul literar propriu și Cs. Szabó László. "Zilele emoționante până la lacrimi au fost întinate, de pildă, de șeful statului-major al diviziei noastre; atunci am auzit pentru prima oară un nyilașist autentic. De limba lui spurcată și de comportamentul său infatuat la adresa "ardelenilor dezordonați și rozalii" se săturase și guvernul - de pildă, el batjocorise un ministru de Interne cinstit, cu bun simț, un autentic patriot, pe Keresztes Fischer Ferenc, în fața ostașilor, care
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
atunci am auzit pentru prima oară un nyilașist autentic. De limba lui spurcată și de comportamentul său infatuat la adresa "ardelenilor dezordonați și rozalii" se săturase și guvernul - de pildă, el batjocorise un ministru de Interne cinstit, cu bun simț, un autentic patriot, pe Keresztes Fischer Ferenc, în fața ostașilor, care se "stricau de râs". L-a strigat: "Băiete Fischer!". Împotriva lui s-a inițiat o anchetă, bineînțeles povestea a fost escamotată..."23. Nici Hlatkay Endre, reprezentant al guvernului în patru județe și
[Corola-publishinghouse/Science/84986_a_85771]
-
Radinschi, Adrian Podoleanu, Eugen Mircea, Minodora Bâzgă, Mihai Zaiț și încă mulți alții, Viorica Toporaș își conturează o identitate inconfundabilă, un mod personal de a dialoga cu natura și cu ea însăși. Cu albumul de față, Viorica Toporaș face dovada autentică a înzestrării ei artistice, capacității de a visa colorat și de a oferi semenilor rezervele inepuizabile de iubire. Acuarele ei, adevărate filocalii, sunt, de aceea, încărcate de o pilduitoare spiritualitate. Valentin CIUCĂ POETICITATEA ACUARELEI Debutul Vioricăi Toporaș, acum treizeci de
Memoria acuarelei by Viorica Topora? () [Corola-publishinghouse/Science/84080_a_85405]
-
ș...ț Aspectul care conferă un caracter revoluționar Istoriei sale În raport cu tot ceea ce o Înconjoară (poezie epică sau dramatică, interpretări tendențioase ale creatorilor de discursuri sau ale oamenilor politici) este voința de a demonstra (Fr. Châtelet, 1962, pp. 114-115). Istoricul autentic, asemenea filosofului, nu poate crede povestirile tradiționale „pe cuvânt” - el trebuie să verifice „adevărul” lor, În primul rând prin instituirea propriei conștiințe și a propriei capacități de a analiza informațile drept judecători supremi, În al doilea rând printr-o activitate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
exclude, Îl gonește ș...ț; dar ostilitatea filosofiei este una de principiu: căutarea esenței, a rațiunii de a fi, excluderea narării de povestiri. Miturile trebuie să fie considerate niște alegorii, adică un limbaj indirect În care adevărurile fizice și morale autentice sunt ascunse. A sesiza aceste adevăruri ascunse sub haina mitului Înseamnă să faci inutil Învelișul, de Îndată ce el a fost străpuns (P. Ricoeur, 1968, p. 1042). Interpretarea alegorică a mitului, creată de vechii greci și dezvoltată din vechime până În prezent aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
disparate și evidențiind diferențele elementelor similare. Dacă, prin Însumare, construim o grilă care să conțină totalitatea atributelor folosite pentru definirea conceptului de mit, constatăm că, exceptând unele societăți „primitive”, rareori putem găsi, În culturile trecute sau prezente, mituri În stare „autentică”. Ele nu apar, ca entități autonome, care Îndeplinesc integral „exigențele” definițiilor de mai sus, nici În culturile antice, nici În folclor, nici În cultura populară și nici chiar În toate societățile simple. Această constatare ne obligă să acceptăm ideea că
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]