28,509 matches
-
parametri ai hexadei, problematica articolelor eminesciene dobândește valențe noi, reflectând adecvarea conținuturilor la finalitățile demersului jurnalistic. O altă dimensiune a analizei hexadice a vizat identificarea și descrierea mijloacelor de expresie folosite de jurnalist în construirea demersului publicistic. În acest sens, remarcăm preferința gazetarului pentru mijloace precum: utilizarea paremiologiei românești și străine în argumentarea ideilor politice; explicitarea constantă a vocabularului; dezvăluirea mecanismelor și strategiilor discursive, prin intermediul metacomentariului didactic care însoțește excursul jurnalistic; cultivarea tehnicii exemplului și a analogiei, cu rol în plasticizarea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
în același timp, ca ansamblu structurat de secvențe discursive între care se stabilesc raporturi logice, sintactice și semantice specifice; nivelul frastic, al enunțurilor/ frazelor, vizând identificarea și descrierea categoriilor și mecanismelor sintactice care le articulează. Din punct de vedere sintactic, remarcăm existența unei structuri de profunzime, specifice limbajului publicistic eminescian, care imprimă articolelor o gramatică particulară, dincolo de variabilele organizării de suprafață (pamflet, cronică, notă informativă, articol polemic etc.). Abordarea transfrastică a permis identificarea mecanismelor relaționale de obținere a coeziunii în publicistica
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
spune despre devenirea ființei celei care scrie, actul poetic fiind calea de acces la lucrurile învăluite în mister: „Sunt olarul,/ Roată în cuvânt născută./ Pe uliți strig/ Ca darul să se-mpartă./ Cine-mi cere prețul?/ Eu leg cărări...”. Se remarcă totodată o îndulcire a rostirii lirice, preferința pentru pastelurile anotimpurilor, dar se păstrează tonul confesiv tare, expresionist („Dați-mi cuvinte/ Să nu mă pot ucide/ Niciodată în ele!”), care, paradoxal, tinde să evite autobiograficul și să scoată din registrul sentimental
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289610_a_290939]
-
1990), texte ale unor autori din diasporă (Emil Cioran, Petru Popescu) ș.a. În romanul Herbert, urmat în 1992 de un roman-pamflet, Tratat asupra cozii, iar în 1998 de volumul de nuvele Sâmbăta engleză și alte povestiri, S. este, după cum a remarcat critica, „un cronicar al valorilor burgheziei”, cu personaje ce amintesc de Anton Holban și Mihail Sebastian, dar și de Al.Vlahuță, I. Al. Brătescu-Voinești, Cezar Petrescu (eroii inadaptabili), Mateiu I. Caragiale și Ion Vinea (prin „decadentism”) ori, mai cu seamă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289665_a_290994]
-
simptom" al curentului, datorită capacității de a se sincroniza perfect cu mutațiile survenite pe toate planurile, așadar datorită puterii lui de adaptare și discursului său tipic postmodern, pe care l-a practicat și îmbogățit. Starea discursului și scriiturii baudrillardiene" de remarcat epitetele derivate din antroponime, cel mai spectaculos fiind acesta -, examinarea depășirii "normalului discursiv" prin activarea unor noțiuni ca seducție, strategie, gândire radicală, simulacru, hiperrealitate etc., care intră în alcătuirea unei grile proprii de lectură a contextului contemporan, fac obiectul cercetării
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
chiar unul propriu-zis istoric"99, la fel cum nu i se pare a fi un concept teoretic, care să dețină legi, ci mai degrabă putem vorbi despre o logică și o ideologie a modernității, cu o serie de caracteristici specifice. Remarcând faptul că istoria adjectivului "modern" este mult mai lungă decât cea a modernității, Baudrillard subliniază importanța fundamentelor filosofice și politice care s-au consolidat în secolele XVII și XVIII (în special filosofia lui Descartes și cea a Iluminismului), prin intermediul cărora
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de utilizări foarte diferite ale acestui din urmă termen în mediile filosofice, precum critica derridariană a metafizicii prezenței, investigația foucauldiană în legătură cu relaționările dintre discurs cunoaștere putere, teoretizarea "gândirii slabe" realizată de Vattimo sau deconstruirea metanarațiunilor legitimatoare întreprinsă de Lyotard (de remarcat că aceste poziționări teoretice enumerate constituie, în altă perspectivă, o parte a nucleului postmodernismului filosofic!). Identificând în polemica Habermas Lyotard "sâmburele" confuziei dintre cele două concepte, autoarea accentuează necesitatea distincției lor, bineînțeles în sensul oferit mai înainte, în special pentru
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
modernism, și care îi conferă abilitatea de a acoperi mai multe realități: "prefixul postsugerează de altfel refuzul sau imposibilitatea unei referințe pozitive. Iar ruptura fiind prin excelență modernă, cum spuneam, să o rupi cu modernul e culmea modernului!"146. Se remarcă și în cazul interpretării acestei vocabule același tip de contradicții care s-au evidențiat în momentul discutării periodizării postmodernismului intervenția instrumentelor, categoriilor și strategiilor moderne în discursul despre postmodernism fiind de natură să crească gradul de ambiguitate din jurul său (situație
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de natură să crească gradul de ambiguitate din jurul său (situație care l-a determinat pe Compagnon să se întrebe, sugestiv, dacă nu cumva postmodernismul "reprezintă poate revelația întârziată a adevăratei modernități"147). Privind această relație din perspectivă retorică, Ronald Schleifer remarcă faptul că postmodernul, care a fost descris "în mod variat drept continuare a modernismului și drept ruptură de acesta, poate fi înțeles ca fiind metonimic legat de antecedentul său. El este traversat de același sens al materialității negative pe care
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
respective sau un fel de proces care deține o parte din trăsăturile avangardei), și filosoful francez vede în postmodernism o stare constantă, inițială a modernismului, care îi suspectează principiile, dar care, în același timp, îl face să existe. Astfel, Lyotard remarcă faptul că postmodernul "face cu siguranță parte din modern. Tot ceea ce e primit, fie și de ieri (modo, modo, scria Petroniu), trebuie să fie suspectat. [...] O operă nu poate deveni modernă decât dacă ea este mai întâi postmodernă. Postmodernismul astfel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a scrierilor sale și în general numărul lucrărilor pe această temă poate alcătui un corpus ilustrativ (la care de altfel face referire), rămâne la convingerea că postmodernismul reprezintă doar o "față a modernității", alături de modernism, avangardă, decadență și kitsch. După cum remarcă și Mircea Martin în "Postfață", Matei Călinescu se dovedește "extrem de rezervat în a da un conținut real termenului de postmodernism" și deși demersul său este unul productiv, stăruie întrebarea: "de ce n-am putea admite că postmodernismul este și un nume
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
contestate; S. Connor observă ierarhia evaluativă implicită a schemei tabelare a lui Hassan, în care modernismul devine eticheta unui trecut obtuz, dominat de ideea totalitaristă a puterii absolute, în timp ce postmodernismul este descris numai prin trăsături dezirabile și seducătoare. Linda Hutcheon remarcă aceeași preferință explicită a lui Hassan pentru postmodernism, dar arată că "această gândire de tipul "ori/ori" sugerează o rezolvare pentru ceea ce văd ca fiind contradicții nerezolvabile din interiorul postmodernismului. De exemplu, eu l-aș vedea mai puțin ca pe
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
alte curente sau manifestări culturale, precum avangarda, kitsch-ul, camp-ul etc. Lipsa de formalitate a postmodernismului distruge frontierele clasice, introducând o sincronie uneori paradoxală, ce include pastișa, parodia, travestiul. Referindu-se la aceste transgresări operate de către postmodernism, Susan Sontag remarca faptul că "tot felul de frontiere convenționale au fost sfidate; nu numai aceea dintre cultura "științifică" și cea "literar-artistică" sau cea dintre "artă" și "nonartă", ci și multe dintre distincțiile stabilite din chiar interiorul lumii culturii aceea dintre formă și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
natural, ci sunt produse cultural, carnavalescul postmodern subliniază "ethosul comic sau absurd al postmodernismului"222, pasiunea sa pentru polifonie, deformări lingvistice și chiar pentru grotesc sau monstruos. Bahtin considera această trăsătură ca fiind specifică textelor premoderne; putem, așadar, încă o dată remarca modul în care postmodernismul conversează cu trecutul și îl încorporează într-o formă inedită în interiorul său complex. Postmodernismul cultivă "relativitatea voioasă a lucrurilor", parodia și sărbătoarea iconoclastă ce nu își propun să provoace o schimbare, ci mai mult să arate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
le oferă într-un mod aproape halucinant, cultivând diferența și prezervând diversitatea punctelor de vedere, chiar dacă acestea sunt conflictuale. Hassan observă augmentarea intervenței minții în cultură, dar și în natură, situație pe care a denumit-o "noul gnosticism". Constructivismul se remarcă și în multiplicarea ipotezelor euristice despre lume, care se depărtează de credința într-un adevăr unic sau în principii fixe care pretind că pot explica totul sau pot ghida cunoașterea către un viitor în care ele se vor îndeplini. 11
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
critic este implicat într-un mod profund în domeniul cultural al postmodernismului; 2) un pluralism critic limitat reprezintă, într-o oarecare măsură, o reacție împotriva relativismului radical și a indeterminărilor ironice ale condiției postmoderne. De asemenea, un lucru demn de remarcat este o altă concluzie la care acest critic ajunge la sfârșitul articolului său "From Postmodernism to Postmodernity: the Local/Global Context". Interesul pentru postmodernism a rămas cel puțin constant din două motive importante: primul privește mutația postmodernismului către/în postmodernitate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
inferența și metafora. Dacă percepția și inferența ne modifică în special valorile de adevăr ale propozițiilor noastre, metafora operează prin transformarea setului de propoziții cu care se lucra până atunci. Această operație nu este una adoptată de tradiția filosofică; după cum remarcă Rorty, s-a considerat mult timp că limbajul curent reprezintă tot limbajul existent, iar ideea husserliană de a trasa întreg spațiul logic posibil vine în continuarea acesteia. În concluzie, a trece metafora în lista surselor credințelor noastre înseamnă a considera
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
stabilizator și al cărui obiect nu este decât discursul însuși. Pentru Stagirit, de asemenea, vocea se află în proximitatea sufletului, stările sufletești fiind "imagini" ale lucrurilor, identice la toți oamenii, în timp ce cuvintele sunt doar simboluri ale acestora din urmă. Să remarcăm statutul scrierii, cu toate că la "noțiuni" se poate ajunge doar prin intermediul cuvintelor. Diderot și d'Alembert vor continua să susțină că scrierea este doar o reprezentare artificială, un supliment al memoriei, în timp ce Rousseau deschide problematica modernă, care inversează datele de până
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
limbă" îl face un enunț; un studiu lingvistic al condițiilor de producere a acelui text îl va transforma în discurs"255 (părerea generală asupra acestei relații este, de obicei, una de incluziune un număr de enunțuri alcătuiesc un discurs). Maingueneau remarcă proliferarea termenului de discurs, care se poate constata în toate științele socio-umane, și care a condus la o modificare a înțelesurilor lui, dar, mult mai important, a atras o schimbare a perspectivelor despre limbajul însuși. Într-o anumită măsură, chiar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
norme, de la cele generale, sociale, până la cele specifice și la cele care îi legitimează existența și enunțarea. 8) Discursul este integrat într-un interdiscurs. Relația discurs interdiscurs completează sau chiar dublează relațiile discurs intertextualitate sau discurs univers de discurs. Așa cum remarcă Maingueneau, un discurs are sens "doar în interiorul unui univers de alte discursuri de-a lungul căruia își face loc. Pentru a interpreta cel mai mic enunț, trebuie să-l punem în relație cu alte tipuri de enunțuri, să-l comentăm
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
iar democratizarea receptării sale diminuează hegemonia hermeneutică, "cultura elitelor" fiind oarecum înlocuită de "cultura maselor". Cu toate că eroismul dezintegrării este considerat a fi o constantă a culturii începând cu modernismul și multe trăsături sunt comune celor două fenomene culturale, se poate remarca prezența opozițiilor stilistice ale autorului lui Dismemberment of Orpheus în aproape toate domeniile practicii intelectuale. Cu toate acestea, este greu de justificat reducerea completă a postmodernismului la un stil; el reprezintă și un stil care, deși împrumută multe trăsături sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sensul, dar și împărțirile stricte ale modernismului, prefigurându-se astfel într-o "referință" a curentului postmodern. Derrida este recunoscut pentru respingerea ideilor de sistem, origine și primordialitate, precum și pentru preferința pentru alegoric, metonimie, fragment și secundaritate (suplementaritate). Deconstrucția, după cum bine remarcă Jonathan Culler și Richard Rorty, cere anularea distincției dintre filosofie și literatură, facilitând impunerea forței retorice a textului. Interpretarea care tratează scriitura ca pe o construcție retorică fictivă și care evidențiază caracterul literar, mai degrabă decât consistența logică a argumentelor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
arii culturale implică numeroase consecințe epistemologice și determină o regândire a modalității de construcție a unui discurs mai degrabă din perspectivă retorică, decât din punctul de vedere al utilizării unei metode. Valorificarea mai accentuată a literaturii față de filosofie este clar remarcată la un scriitor ca Paul Virilio, care declara că "credința mea este că filosofia este, simplu, o subdiviziune a literaturii. Pentru mine, Shakespeare este cu adevărat un mare filosof, poate mai important decât Kant și alții"313. Rorty subliniază că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a făcut recunoscut pentru ceea ce se cheamă "efectul Baudrillard": scrierile sale ori au făcut mulți adepți, transformându-l într-un "guru" al contemporaneității, ori au dat naștere unor critici dure, care le-au anihilat orice pretenție de relevanță. După cum bine remarcau Chris Rojek și Bryan S. Turner, "fără nici o îndoială, Jean Baudrillard este una dintre cele mai importante figuri care activează în mod curent în domeniul sociologiei și studiilor culturale. Dar scrierile sale au înfuriat tot atâția oameni pe cât i-au
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
formă, conținut și context, în opera sa. Mai mult decât atât, fascinația pe care a manifestat-o pentru spațiu, viteză, dar și pentru artă (în particular pentru fotografie) l-a transformat, dincolo de un scriitor postmodern, într-un personaj postmodern. După cum remarcă și Richard Lane, "Jean Baudrillard nu este doar unul dintre cei mai faimoși scriitori pe tema postmodernismului, ci, cumva, el pare să încorporeze în sine însuși postmodernismul"336. El s-a prezentat astfel, în scrierile sale, ca și în viața
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]