KorAP: Find »[drukola/base=remarca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...1074 1075 1076 ...1141 >

28,509 matches

Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650

universitare. Aceste schimbări și tendințe care începeau să prindă formă în acele mișcări își găsesc unele roade și în lucrările din prima parte a operei sale, în care reflecțiile sociologice se împletesc cu cele legate de marxism și semiologie. După cum remarcă majoritatea teoreticienilor sociali și a istoricilor, momentul 1960 a schimbat fundamental modalitatea de a aborda un set consistent de probleme, de la cele economice la cele politice și sociale. Acum a apărut și o serie de noi teorii, care priveau societatea

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
cunoaște caracteristicile excesului, ale eterogenității, ale irosirii necondiționate, libertății discursive și uneori chiar și ale lipsei de logică și rezonabilitate. O altă sursă aprofundată de către Baudrillard a fost dată de cercetările Școlii de la Frankfurt. Astfel, Steven Best și Douglas Kellner remarcă chiar că "Școala de la Frankfurt a evidențiat, de asemenea, importanța mărfurilor și a consumului în reproducerea societăților capitaliste, dar deși punctul de plecare și percepția este similară, opera lui Baudrillard va diferi până la urmă de aceea a predecesorilor săi în

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
mai mult în amănunte. Tocmai acesta e paradoxul alienării: alegerea vie se încarnează în diferențe moarte"351 (s. a.). Personalizarea sau "cea mai mică diferență marginală" se constituie ea însăși într-o constrângere ce contribuie la proliferarea sistemelor de obiecte; Baudrillard remarcă însă că instituirea diferențelor de statut prin intermediul posesiunii de obiecte introduce de fapt abolirea diferențelor reale dintre oameni. Relația dintre obiecte și valoare este una reprezentativă pentru analiza baudrillardiană, lucru remarcat și de Heinz-Gerhard Haupt, care afirmă că "în primul

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
se transformă într-o societate terapeutică, în care "cetățenii consumatori" fragili, obosiți și dezorientați sunt "îngrijiți" și consiliați. Baudrillard ironizează acest discurs, în care consumatorul este tratat ca un "bolnav virtual", aflat în interiorul unui corp social, la rândul său bolnav (remarcăm la lucru metoda "patologiei sociale"). Filosoful francez accentuează din nou în cadrul acestei ideologii și rolul discursului publicitar (pe lângă cel al arhitecților, urbaniștilor etc., pe care îi așază în categoria celor care se doresc a fi "taumaturgii" societății actuale). Baudrillard consideră

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
consideră că "publicitatea este probabil mijlocul de comunicare cel mai spectaculos al epocii noastre"361; ea încadrează un obiect în contextul tuturor obiectelor și un public-țintă în cadrul unei totalități a consumatorilor, instituind un discurs cvasi-holist, al cărui conținut este, după cum remarcă și Baudrillard, "dincolo de adevărat și de fals", atestând "domnia pseudoevenimentului" (care transformă obiectul însuși într-un eveniment). Publicitatea asociază cel puțin două elemente-forță. Primul ar fi acela al procesului tehnologic care stă la baza comunicării de masă și care validează

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
este aceea a lecturii, și apoi a interpretării. Publicitatea reprezintă atât un obiect despre obiecte, dar și un discurs-obiect, întrând "integral în sistemul obiectelor nu doar pentru că vorbește despre consum, ci pentru că devine și ea obiect de consumat. Trebuie să remarcăm cu grijă dubla ei determinare: e și un discurs asupra obiectului și obiect propriu-zis. Și poate fi consumată ca obiect cultural tocmai prin calitatea ei de discurs inutil și inesențial"362. Chiar dacă obiectul căruia i se face reclamă decepționează consumatorul

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
perfect legitime, iar subiectul funcționează în "circuit integrat", având o autonomie totală. Această descriere a subiectului postmodern corespunde complet portretului individului contemporan, realizat de Baudrillard, care arată cum subiectul clasic s-a transformat în in-divisum, într-o monadă autonomă. Lipovetsky remarcă rolul consumului de masă în trecerea de la o morală centrată pe ideea de bine la una axată pe bunăstare, care a condus la o civilizație care nu mai opacizează dorințele, ci le maximalizează, alăturându-le și un discurs justificator și

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
acest sens, publicitatea a avut un rol important, fiind considerată un "profet" al timpurilor actuale, într-o lume care a exacerbat clipa, eul, trupul și confortul, și care, o dată cu creșterea fenomenului consumist, a transformat alteritatea într-un obiect ideal. După cum remarcau Baudrillard și Lipovetsky, "comunitatea" individului este mai degrabă una alcătuită din obiecte decât din semeni, raportul om lucru fiind preferat relației tradiționale om om. Așa cum Baudrillard observă un sfârșit al transcendenței în ceea ce privește consumul, Lipovetsky discută despre sfârșitul transcendenței în domeniul

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
imperative morale. Morala devine la rândul său un spectacol acompaniat de discursuri publicitare, care prezintă noile idealuri ale cetățeanului contemporan, între care sunt prezente programatic ideea de corp sănătos, confortul, luxul, vacanțele exotice, relaxarea prin intermediul divertismentului mediatic etc. Este de remarcat faptul că atât Baudrillard, cât și Debord plasează un loc important în economia societății moderne consumului timpului și în special consumului timpului liber. Trecerea de la timpul ciclic al societăților primitive la timpul producției, dominat de lozinca "time is money", a

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
lui Guy Debord, Pierre Bourdieu, Michel de Certeau etc.; aceste influențe și comparații ne pot oferi imaginea unor preocupări comune în ceea ce privește surprinderea factorilor care pot influența într-un mod important societatea. Fără a intra în detaliul unor asemenea discursuri comparatiste, remarcăm că, în general, majoritatea criticilor observă o mare afinitate între societatea de consum baudrillardiană și societatea spectacolului, dezvoltată de Guy Debord 388. Deși Debord este văzut mai degrabă ca un hegeliano-marxist decât ca un gânditor "proto-baudrillardian", în timp ce Baudrillard, cu toate că este

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
este înscrisă încă de la început în codul său (lărgirea metaforei codului genetic), Baudrillard se întreabă dacă nu cumva spațiul social este dotat cu un asemenea cod care ar avea capacitatea de a asigura controlul social prin previziune și anticipație programată, remarcând totodată că "această mutație nu are nimic nedeterminat: ea este rezultatul unei istorii unde succesiv Dumnezeu, Omul, Progresul, Istoria însăși mor în profitul codului, unde transcendența moare în profitul imanenței aceasta corespunzând unei faze mai avansate în manipularea vertiginoasă a

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
alunecând din sistemul tehnologic în sistemul cultural"420. În acest sens, Baudrillard descrie modul complex de relaționare dintre cultură, semne, economie în interiorul vieții de zi cu zi, demers pe care îl va continua și în textele sale mai târzii. Kellner remarcă faptul că Baudrillard a anticipat o tendință generală de respingere a neglijării rolului și locului culturii, ce poate fi regăsită cu ușurință la o serie de gânditori precum Walter Benjamin, Roland Barthes, Sartre sau la teoreticienii Școlii de la Frankfurt, astfel încât

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
economie și producție dispar din atenție. Rămâne încă activă problematica schimbului simbolic, dar el capătă acum forma provocării, a sfidării (termenul défi fiind unul frecvent utilizat și încărcat simbolic) și chiar a seducției. În ceea ce privește utilizarea propriu-zisă a termenului "postmodernism", trebuie remarcat faptul că filosoful francez a catalogat de foarte multe ori, nu doar înainte de 1980, ci chiar și după acest moment, societatea actuală ca "societate modernă", "modernitatea noastră", "timpuri moderne" etc. Acest lucru nu înseamnă că teoriile pe care le susține

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
contează în ce domeniu, politic, biologic, psihologic, mediatic, în care distincția dintre doi poli nu poate fi menținută, se intră în domeniul simulării, și deci în manipularea absolută nu pasivitatea, ci indistincția dintre activ și pasiv"451 (s.a.). După cum au remarcat exegeții săi, conceptele de hiperrealitate și simulacru ocupă un rol-cheie în scrierile lui Baudrillard, asigurându-i baza multiplelor deconstrucții pe care le va efectua și a colapsului categoriilor și dihotomiilor subiect obiect, suprafață adâncime, aparență realitate etc. Chiar dacă și alți

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
Criticii autorului francez au observat în mod corect influența pe care atât metoda arheologică, cât și teoria epistemelor dezvoltate în Les mots et les choses de către Foucault o au în stabilirea succesiunii simulacrelor (organizarea nivelurilor este similară, în schimb trebuie remarcat faptul că dezvoltarea teoriei simulacrelor a condus într-o măsură și mai mare la contestarea de către Baudrillard a relevanței pentru contemporaneitate a ideii de putere la Foucault). Asumând trecerea de la principiul realității, care a reprezentat un stadiu al legii valorii

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
pentru care seducția nu mai reprezintă decât fascinația perfecțiunii tehnice. Informația și mass-media nu creează o scenă, ci doar un ecran lipsit de profunzime și de iluzie, situație care transformă complet seducția în fascinație. În interviurile lui Philipe Petit, Baudrillard remarcă imposibilitatea supraviețuirii stadiului oglinzii în contemporaneitate, stadiu înlocuit cu etapa "video" și cu omniprezența ecranului. Acum seducția completă este aceea a imaginii și a tehnologiilor avansate care ne creează halucinația realității. În același sens, Pascal Bruckner constată: "înarmat cu bip

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
fiind, de fapt, o logică a terțului inclus, spre deosebire de "logica de prădător", care este aceea a terțului exclus. Lionel Bellenger discută despre "persuasiunea-seducție" ce poate fi regăsită atât în relațiile interpersonale, cât și în comunicarea de masă, publicitate sau politică, remarcând că imperativul său este acela de a surprinde interlocutorul, oferindu-i o altă imagine, deturnând realitatea prin manipularea aparențelor. O analiză extrem de interesantă care reunește teoria actelor de limbaj și seducția este aceea oferită de Shoshana Felman în Le scandal

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
a fragiliza, prin urmare scriitura care conține seducția nu va mai convinge prin intermediul argumentelor și noțiunilor "tari", a raționamentelor coerente, ci prin "slăbirea" lor, prin utilizarea figurilor retorice. Cum artificiul aparține strategiei seducției, acțiunea ei la nivelul scriiturii se va remarca printr-un număr mai mare de artificii stilistice. Viziunea tradițională ar pune accentul pe producerea teoriilor, a sensurilor, pe acumularea și construcția de concepte, în timp ce viziunea postmodernă nu se poate axa pe o idee cumulativă, ci ea dezarticulează teoriile și

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
rând sensurile obiectului analizat, se observă că scriitura postmodernă inversează aceste scopuri, introducând ca fiind mai importante decât descifrarea sensurilor și sistematizarea lor golirea de sens, enigma, secretul, scriitura poetică, și, în consecință, fragmentul, colajul, decupajul etc. Ceea ce este de remarcat la Baudrillard este faptul că el concentrează în cadrul aceluiași discurs atât partea teoretică a asumpțiilor sale, cât și aplicarea sa concret-practică; neavând un corpus de abordări dual, discursul său încearcă să transmită conținutul și prin intermediul formei, chiar dacă simultan forma primește

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
aplicarea sa concret-practică; neavând un corpus de abordări dual, discursul său încearcă să transmită conținutul și prin intermediul formei, chiar dacă simultan forma primește explicări în conținut. David Harvey observă extrem de pertinent faptul că Jean Baudrillard, la fel ca Paul Virilio, se remarcă prin proiectul construirii unui paralelism între schimbările din societate și caracteristicile scriiturii lor. Altfel spus, acești autori intenționează să creeze o limbă și o imagistică apte să reflecte în mod sugestiv viteza transformărilor la care se referă: "în această categorie

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
mixtă, teoreticianul hiperrealității și seducției, la fel ca și Derrida, se situează în afara cerințelor de științificitate și argumentare, astfel încât receptarea lucrărilor sale face apel la alte modalități de persuadare (forță stilistică, șocul afirmațiilor, expresii paradoxale, teme noi, incitante etc.). Așa cum remarcă Turner, utilizarea aluziei, parodiei și ironiei reprezintă modul caracteristic al analizei baudrillardiene, aceste procedee putând fi decodate și în termenii continuității stilului baudrillardian cu cel al dadaiștilor sau al situaționiștilor. În pofida asemănărilor sau continuităților ce se pot stabili între scriitura

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
caracteristic al analizei baudrillardiene, aceste procedee putând fi decodate și în termenii continuității stilului baudrillardian cu cel al dadaiștilor sau al situaționiștilor. În pofida asemănărilor sau continuităților ce se pot stabili între scriitura sa și alte tipuri de organizări discursive, Turner remarcă faptul că "trăsătura poetică și frapantă a stilului lui Baudrillard nu are echivalent în științele sociale, cel puțin în context britanic"570, dar completează mai apoi că nu întotdeauna argumentele organizate în jurul procedeelor retorice au și forța ideatică dorită, unele

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
reliefează în anihilarea datelor fixe, a trăsăturilor ferme, a coerenței interne și într-un portret contradictoriu, ce dezarmează orice rutină de cercetare. În acest sens, putem spune că postmodernismul se bucură de un succès de scandale, care s-a făcut remarcat mai ales printr-o retorică a dezagregării și rupturii decât printr-o "etică" a muncii de construcție. Cu toate acestea, un corpus semnificativ de lucrări și teorii s-a conturat de-a lungul timpului, demonstrând că dincolo de agon-ul dezbaterii inițiale

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
pp. 283-341. 238 O parte din această analiză a conceptului de scriitură a apărut în articolul "Scriitura", în Sorin Pârvu (coord.), Dicționar de postmodernism, Editura Institutul European, Iași, 2005, pp. 214-234. 239 Jacques Derrida, Scriitura și diferența, p. 377. De remarcat că și Nietzsche afirmă în Așa grăit-a Zarathustra că de vreme ce "drumul eternității este curb", "centrul este pretutindeni". 240 A se vedea Mihaela Constantinescu, op. cit., p. 136. 241 Remarcăm atenția deosebită acordată acestui concept, observabilă și din numărul mare de

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
pp. 214-234. 239 Jacques Derrida, Scriitura și diferența, p. 377. De remarcat că și Nietzsche afirmă în Așa grăit-a Zarathustra că de vreme ce "drumul eternității este curb", "centrul este pretutindeni". 240 A se vedea Mihaela Constantinescu, op. cit., p. 136. 241 Remarcăm atenția deosebită acordată acestui concept, observabilă și din numărul mare de lucrări apărute pe această temă, dintre care amintim: J. G. Février, Histoire de l'écriture, Payot, Paris, 1984; J. Anis, L'Écriture: théories et descriptions, de Boeck, Bruxelles, 1998

Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]