26,974 matches
-
care au avut o veche circulație orală, În textele scrise găsim și termenul sugestiv de patimă, patima „cea rea” și, În special, acela de „năbădae”, „năbădaica”, utilizat Încă În limbajul popular În Moldova Într-un sens, totuși apropiat (l-au apucat năbădăile). Pravilistul, În sec. al XVII-lea, utilizează termenul de „patima dracului”, Dimitrie Cantemir, peste mai bine de un secol, amintește de năbădac: „Aspis easte În chipul smaragdului, iaste la ceia ce lovesc lovituri și cad jos de se tăvălesc
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
Drogul face viața imposibilă! Viața merită trăită! Am primit șansa de a trăi, de aceea nu trebuie să o distrugem. Dacă ne-am apuca de consumat alcool, tutun sau droguri o sa ne facem rău cu mâna noastră! Nu trebuie să dăm cu piciorul vieții. Trebuie să privim dincolo de această dependență, care nu ne ofera nici un viitor, și sa mergem cu pași înceți, dar siguri
Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Drăgan Gabriela, Popa Luminiţa Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1974]
-
perimetrul fondului intim-străin. Despre hotar și hotărâre Ceva este în măsura în care are hotare. Actul hotărârii este actul ontologic suprem. Se poate desigur imagina o lume a indistincției, a informului sau a inconstanței, o lume în care totul se preschimbă înainte de a apuca să fie. Despre o asemenea lume a neașezării s-ar putea spune că este, fără ca propriu-zis ea să și fie. O lume de magme, de lichide, de aburi, de substanțe moi, de curgeri - pe scurt, o lume indecisă, nedeslușită, în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu se șterge niciodată; o lume de alcătuiri indestructibile. Dar noi nu cunoaștem o asemenea lume. Pentru noi, care la rândul nostru suntem în propriile noastre hotare de ființe finite, faptul de a fi se rezumă la toate cele câte apucă să fie o vreme, adică să aibă o vreme propriul lor hotar. Ceea ce se perpetuează este tiparul în care aceste hotare se nasc. Tiparul - prototipul, modelul, arhetipul - reprezintă eternitatea invizibilă a hotarelor trecătoare. O specie este câtă vreme tiparul ei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mea, nu mă mai pot desprinde. Ea este tocmai această opțiune care devine atitudine. O viață întreagă modul meu de a gândi poate rămâne viciat, atins, filoxerat de o investiție inițială, de un crez, de o idee de care am apucat cândva să mă îndrăgostesc. „Proiectul“ este în fond pariul meu existențial, miza pe care o azvârl înaintea mea și din care îmi fac reper și îndreptar de conduită. Or, câți oameni sunt apoi dispuși să recunoască faptul simplu că matca
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
aceea cei care nu iubesc și nu sunt iubiți își pierd identitatea. Când nimeni nu ne-a iubit și nu am iubit pe nimeni, nu suntem decât eul gol care se revelă în frică. Când nimeni nu ne iubește, nu apucăm să avem un chip și avem doar chipul nimănui. Suntem, fără ca propriu-zis să fim. Acest miracol al dobândirii eului prin dedublare și prin iubirea de altul își capătă expresia sensibilă în mângâiere. Din clipa în care parcurg conturul altui trup
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
se petrece în jurul centrului are nume, duce pe căi greșite, se îngrămădește, se destramă, poate fi gândit și exprimat. Centrul totuși este originar și rămâne așa. Înălțimile pe care le urci, adâncurile în care te prăbușești, distanța pe care ai apucat să o străbați - nu sunt, toate, nimic altceva decât reflexe ale neclintitului centru. În timp cade doar clipa descoperirii lui, o pâlpâire abia perceptibilă care face vizibilă promisiunea certitudinii luminii - altceva nimic. Însoțirea mâinilor reprezintă punctul ferm ce duce spre
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
punctul ferm al pornirii spre centru, ci centrul însuși coborât în cei doi și instalare a lor în centru. Ei doi, laolaltă, în contopirea lor, au devenit centru. În jurul centrului nu există nimic; înălțimile urcate, prăbușirile, distanțele pe care-ai apucat să le străbați nu sunt reflexe ale neclintitului centru, ci însuși centrul trăit ca mister și ca dramă a sentimentului autentic. Orice sentiment autentic se desfășoară ca dramă. Prea delicat pentru noi, el poate să se destrame în urzeala calculelor
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
evreii care luptau în forțele armate ale Franței, Angliei, Germaniei sau Americii? (Sau, apropo, cei din forțele armate ale Germaniei sau Austro-Ungariei?) Oare est-europenii nu puteau să-și dea seama de motivele comportării diferite a evreilor? (Iorga nu a mai apucat să fie martor la înființarea Forțelor de Apărare ale Israelului). Chiar și în timpul Primului Război Mondial, Iorga a sesizat atitudinile diferite ale evreilor francezi și italieni și i-a îndemnat pe evreii români să ia exemplu de la aceștia. Întrebat ce părere are
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
o nouă ordine umană a existat În era interbelică și ce eșec mizerabil În a-i da viață!” (Arthur Koestler). Dezamăgiți de Europa, unii au fugit: mai Întâi spre celelalte democrații liberale de la extremitatea vestică a continentului, apoi - dacă au apucat să scape la timp - În Americi. Alții, ca Stefan Zweig sau Walter Benjamin, și-au luat viața. Pe punctul de a aluneca pentru totdeauna În abis, Europa părea fără speranță. Ceea ce se pierduse odată cu implozia civilizației europene - pierdere ale cărei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și maltratare În lagărele germane: Între 1941 și 1945 au murit mai mulți ruși În prizonierat decât În tot primul război mondial. Dintre cei 750.000 de soldați sovietici capturați la căderea Kievului În septembrie 1941, numai 22.000 au apucat Înfrângerea Germaniei. La rândul lor, sovieticii au luat 3,5 milioane de prizonieri, În majoritate nemți, austrieci, români și maghiari; după război, majoritatea s-au Întors acasă. Nu e surprinzător, așadar, că Europa postbelică, mai ales În partea centrală și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Franța”, iar toată regiunea Îi Împărtășea deziluzia. Atenția Franței era acum Îndreptată asupra Germaniei. și pe bună dreptate: Între 1814 și 1940, pământul francez a fost invadat și ocupat de nemți În cinci rânduri, dintre care cei vârstnici În 1945 apucaseră trei. Franța plătise un preț uriaș, suportând pagube teritoriale și materiale, suferință și pierderi de vieți omenești. Ministerul de Externe francez era torturat de faptul că nu putuse ține În frâu, după 1918, printr-un sistem de constrângeri și alianțe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de guvern și organizări sociale identice cu cele din Uniunea Sovietică. Cum făcuse În estul Poloniei Între 1939 și 1941 sau În statele baltice În 1940 și din nou În 1945, când le-a recâștigat de la naziști, Stalin s-a apucat să recreeze Europa de Est după modelul sovietic, să reproducă istoria, instituțiile și practicile sovietice În fiecare dintre micile state controlate acum de partide comuniste. Albania, Bulgaria, România, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și Republica Democrată Germană urmau să devină, În fericita formulare a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
primul război mondial a pierit o Întreagă generație de tineri. După al doilea război mondial, din scenă a dispărut o cohortă de oameni În vârstă, discreditați. În locul lor au apărut scriitori, artiști, jurnaliști și activiști politici prea tineri ca să fi apucat războiul din 1914-1918, Însă dornici să recupereze anii pierduți În următorul. Educația lor politică se făcuse În era fronturilor populare și a mișcărilor antifasciste, iar când au căpătat recunoaștere publică și influență, adesea ca rezultat al activităților din război, erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ci doar să Înțeleagă. Înțelegerea se limita de fapt la angajament, iar tinerii intelectuali din regiune nu doreau mai mult. „Eram copiii războiului”, scria Zdenìk Mlynáø (care se alăturase Partidului Comunist Cehoslovac În 1946, la 15 ani), „și, cum nu apucasem să luptăm Împotriva nimănui, am dus mai departe spiritul războinic În primii ani postbelici, când aveam În sfârșit ocazia să ne batem pentru ceva”. Generația lui Mlynáø nu cunoscuse decât anii de război și ocupație nazistă, perioadă În care „erai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se anticipase, occidentalii ajunseseră pe „câmpiile largi și Însorite” (Churchill) ale păcii și prosperității: politica cedase locul guvernării, iar guvernarea se limita la administrație. și totuși: consecința previzibilă a „statului-doică”, fie el postideologic, era că, pentru toți cei care nu apucaseră alte vremuri, era datoria statului să materializeze speranța unei societăți mereu mai bune - și vina statului când lucrurile luau o Întorsătură neplăcută. Rutinizarea aparentă a chestiunilor publice În mâinile unei caste protectoare de supervizori nu garanta apatia publicului. În această
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și România, victimele proceselor-spectacol de după război se aflau Încă În Închisori după mai bine de un deceniu. și totuși, Europa de Est era altfel - tocmai fiindcă reprezenta o expansiune colonială recentă a regimului comunist. În anii ’60, majoritatea locuitorilor Uniunii Sovietice nu apucaseră alt regim În afară de comunism, care dobândise chiar o anumită legitimitate În umbra Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Dar, la vest de URSS, amintirea ocupației sovietice și preluarea violentă a puterii de către ruși erau Încă vii. Simplul fapt că erau marionetele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sa indiscutabilă față de partid și „socialism” liniștea Kremlinul și pe ceilalți lideri comuniști care urmăreau situația cu Îngrijorare. Dacă cei din jur nu erau siguri de intențiile lui Dubček e poate fiindcă nici el nu știa sigur Încotro să o apuce. La Început, această ambiguitate l-a avantajat: diferite facțiuni s-au Întrecut să-l sprijine și să-i consolideze poziția. După alegerea sa, la Praga au avut loc mitinguri care solicitau sfârșitul cenzurii, o mai mare libertate a presei, investigarea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
libere au reapărut, vehemenți și siguri pe ei, pentru a blama recesiunea economică generalizată și nenorocirile care pândeau acele „guverne puternice” care gâtuiau inițiativa și energia națională prin fiscalitate și planificare economică. Retorica prindea la alegătorii mai tineri, care nu apucaseră să-i vadă efectele nocive ultima oară când aceste vederi se bucuraseră de trecere, cu o jumătate de secol În urmă. Dar numai În Marea Britanie discipolii politici ai lui Hayek și Friedman au ajuns În posturi de decizie, transformând radical
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
occidentali, Ceaușescu a recurs la o presiune neîntreruptă, fără precedent, asupra consumului intern. Spre deosebire de diriguitorii comuniști din alte părți, care Împrumutau fără reținere de peste hotare pentru a-și mitui supușii cu rafturi bine garnisite În magazine, Conducătorul român s-a apucat să exporte orice articol de producție internă disponibil. Românii erau nevoiți să folosească becuri de 40 W (atunci când aveau curent electric) pentru ca energia electrică să poată fi exportată În Italia și Germania. Carnea, zahărul, făina, untul, ouăle și multe altele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
europeni. Feodor Dostoievski Când comunismul a căzut și Uniunea Sovietică a făcut implozie, ele au antrenat În cădere nu numai un sistem ideologic, ci coordonatele politice și geografice ale unui Întregul continent. De 45 de ani - cei mai mulți europeni nici nu apucaseră acele vremuri sau nu și le mai aminteau - rezultatul incomod al celui de-al doilea război mondial era neschimbat. Divizarea accidentală a Europei, cu toate consecințele ei, ajunsese să pară un dat firesc. Apoi, deodată, totul s-a spulberat. Deceniile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fusese opera unor francezi, Vichy nu Însemna decât o paranteză autoritaristă În istoria Republicii franceze. Vichy, cu alte cuvinte, nu era „Franța”, iar conștiința publică a Franței era curată ca lacrima. Președintele Mitterrand, ultimul șef de stat francez care a apucat al doilea război mondial ca adult (se născuse În 1916), avea motive speciale să perpetueze această distincție iezuită. Fost funcționar În regimul de la Vichy, Mitterrand și-a clădit ulterior cariera politică minimalizând compromisurile și ambiguitățile din propria biografie sau proiectând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înv. Surdu Mircea , Sc. Pietrosu, Tătaruși Înv. Goldiș Maria , Sc. Pietrosu, Tătaruși „Scopul istoriei este de a ne face să Înțelegem starea de față a fiecărui popor În parte și a omenirii În general și direcția pe care o vor apuca popoarele și omenirea În viitor.” (A.D. Xenopol) Pornind de la acest moto, am dorit să subliniem importanța studiului istoriei ca mijloc de educare În spiritul dorinței de cunoaștere a valorilor naționale, dar și universale. Democratismul și umanismul, principii caracteristice ale școlii
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN REPERE ÎN ISTORIE by Surdu Janeta, Surdu Mircea () [Corola-publishinghouse/Science/91758_a_93540]
-
Ziua (mercredi, le 19 février 2003), qui offre la variante suivante de traduction : România și Bulgaria au fost în mod particular superficiale lansându-se astfel în timp ce poziția lor este deja foarte delicată față de Europa. Dacă asupra primului subiect dificil se apucă să își dea punctul de vedere independent de orice concentrare cu ansamblul în care vor să intre, acesta nu este un comportament rezonabil. Deci, cred că au ratat o bună ocazie de a tăcea din gură. Și la construction " în
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
fragmentul intitulat Forțele ostile din Friza Beethoven, prezentată la expoziția secesionistă dedicată exclusiv personalității marelui muzician, Klimt înfățișează Eriniile, ale căror gesturi convulsive se conformează simptomatologiei lui Charcot ca expresii ale raptului isteric. Gesturile lor sunt frânte, crispate, încercând să apuce la întâmplare, corpurile marcate de anorexie lasă să se vadă proeminențele osoase, de unde și impresia de cadavru ambulant pe care o lasă aceste divinități maligne. La aceasta se adaugă expresia chipului desfigurat de grimasă, litificat într-o mască sumbră de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]