28,509 matches
-
mai bine, nu mai știe ce altceva să-și dorească (v. 49). De aceea, să caute Tuticanus în ce mod l-ar putea ajuta și cum ar putea ajunge la îndeplinirea făgăduințelor lui Ovidiu. Reluăm: în sufletul lui Ovidiu se remarcă o dezorientare totală; toate speranțele risipite, toate idealurile frânte. Totul îi devine indiferent și-și lasă până și propriile-i dorințe în grija prietenilor săi și a lui Tuticanus, în mod special. Dar din scrisoarea următoare (XIV) rezultă clar că
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de versuri, Ovidiu nu are niciodată ocazia să adauge sau să înlocuiască numele Maximus cu cel de Cotta, care e mereu prezent în scrisorile adresate în mod sigur lui Cotta Maximus. Mai mult, în scrisorile adresate lui Cotta Maximus se remarcă o atmosferă foarte diferită de cea din epistola II, III: o mai mare apropiere aici și un mai mare convenționalism în corespondența cu Cotta. Legăturile cu Cotta sunt de prietenie, dar destul de distante: la un moment dat Ovidiu însuși exprimă
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
un element important în favoarea lui Paulus Fabius ca destinatar al scrisorii respective: din câte se spune în mod normal 381, printre acești "doi-trei" prieteni fideli ai poetului, se numără Paulus Fabius Maximus în persoană, alături de Rufus, Celsus și Gallius. Trebuie remarcat că acești prieteni apropiați aparțineau, cu excepția lui Gallius, familiei lui Paulus: Rufus, unchi al celei de-a treia soții a lui Ovidiu, Fabia; Celsus, prieten devotat al casei Fabia și Paulus însuși. "Mai mult se corectează poetul dintre aceștia tu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
v. 33-38). Acestea sunt principiile care, aplicate, au făcut celebre perechile de prieteni: Ahile și Patrocle, Piritou și Tezeu, Oreste și Pilade. E adevărat că asemenea trăsături psihice puteau fi comune mai multor reprezentanți ai aristocrației romane din epoca augustană. Remarcăm cu precădere trăsăturile distinse ale lui Paulus Fabius Maximus care se încadra așa de bine în societatea literară și artistică a timpului: un viveur și grandseigneur, care aduna în jurul său, într-o companie elevată, un cerc ales de prieteni fie
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
seamă Se poartă grațios și-nțelepciune emană. Nu e deloc nedemn să lăudăm a ei frumusețe, Pentru care venerăm și premăritele zeițe. Soție lui, mătușă lui Cezar: o, glorie ție, O, doamnă demnă de sacra casă imperială!"427 Trebuie să remarcăm că poetul o numește femina princeps (Tristele, I, VI, 25), așa cum o face și cu Paulus Fabius Maximus: quorum tu princeps 428, singurul titlu pe care Augustus îl acceptase pentru sine429, și care trebuia să definească noua instituție imperială: principatul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
același lucru cu Augustus și cu neamul său în Eneida. Acest fapt trebuie să fi trezit suspiciunea lui Augustus, care, deja de la publicarea operei Ars amatoria, îl ținea sub supraveghere pe sulmonez, pe care, poate, în subconștientul său (după cum a remarcat Boissier), îl asocia cu toate nenorocirile care s-au abătut asupra propriei familii: în primul rând, amoralitatea fiicei și a nepoatei... Și nu numai atât, dar Ovidiu, cum se va vedea în capitolul următor, își imagina că poate da lecții
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
calificarea de medic. 292 Să se țină seama și de cele spuse de noi mai sus p. 66-72. 293 O parodie a Triumfurilor la Roma este dată de Ovidiu în Amores, I, II: și în atitudinea sa față de triumfuri se remarcă o răsturnare totală. 294 Cf. RIPERT, op. cit., nota Ponticele, IV, II; A. SCHOLTE, op. cit., p. 151 (nota Ponticele, I, VIII) cu bibliografia citată în acel loc. 295 Cfr. V. USSANI, op. cit., p. 461-2; A. ROSTAGNI, op. cit., II, p. 304; SCHANZ-HOSIUS
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pulpare. Vasele sunt dilatate, cu pereții îngroșați, iar fibrele nervoase sunt sediul unor fenomene degenerative. De aici rezultă o reducere marcată a capacității de apărare a pulpei, prin scăderea capacității de depunere a dentinei secundare. La dinții temporari este de remarcat prezența liniei neonatale a lui Schoor la nivelul punctului de contact al molarilor, ce separă dentină calcificată prenatal, de bună calitate, de aceea mineralizată postnatal, deficitară. Vorbind despre forma dinților temporari, ne vom referi la forma de ansamblu a acestora
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
voastră șoaptă cîte-mi vorbiți acu.” Într-o lamentație obosită, cu slabe mijloace figurative. Comparația poeziei cu glasul preacobitor al cucuvăii, vestala acestor ziduri mucede, nu este deloc nouă. Poemul se Încheie, Într-o notă mai energică, cu vestirea zorilor. De remarcat că Heliade dă deseori meditațiilor sale asemenea Încheieri Întăritoare, dovadă că el atribuie poemelor și o funcție pedagogică. Strofele finale din O noapte pe ruinele TÎrgoviștei reiau cadrul de la Început sub o altă lumină: „Ss! Clopotul s-aude! E ceasul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
grandios, a da lucrurilor Înălțime, un grad, adică, de complexitate și idealitate, nu Înseamnă Însă a renunța la ceea ce Alexandrescu, spirit cuviincios clasic În multe privințe, socotește a fi esențial În literatură: claritatea. Stilul „ușor și lămurit”, pe care Îl remarcă În scrierile lui Alexandru Donici este și stilul la care aspiră: „a fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea” (Epistolă D.I.V.). A cădea Înseamnă pentru admiratorul lui Voltaire a coborî În limbajul pestriț al vulgului, a scrie „pe șleau
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
peisajul său, spațiul liric pe care Îl creează această imaginație destrăbălată În dorința de a-și purifica obiectul. Există, În fapt, mai multe peisaje În poezia lui Bolintineanu. Cel din primele versuri (O fată tînără pe patul morții) nu se remarcă prin nimic. Crin, plîngeri ca un „prefum de noapte”, lumina ce moare-n „sînul nopții”, „buze de rouă”, plăceri molatice, argil molatic, filomela și moartea dulce - arată tendința de a senzualiza elegia, În spiritul, dealtfel, al romantismului minor. Poetul este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de Tarbes ou la terreur dans les lettres - primeau din toate părțile proverbe, clișee și sentimente comune. Ei primeau abundența și o răspîndeau În jurul lor”... Ar mai trebui adăugat: o răspîndeau cu fervoare și, adesea, cu inocență. De altfel, Paulhan remarcă mai departe faptul că, dacă clișeul este inevitabil În literatură, scriitorul poate cel puțin să fie inocent, căci nu scriitorul este acela care fabrică și impune clișeul; el Îl lasă numai să treacă fără dificultate. În fine, tot Paulhan oferă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poate fi judecată, În fond, decît În funcție de ceea ce devine În poem. Problema ce ne interesează este de altă natură: În ce măsură retorica exprimă o tendință a spiritului creator, o atitudine a imaginarului?! Toți cei care au scris despre stilul poetului au remarcat, de pildă, predilecția pentru comparațiile sinecdotice și metalogice și tendința mai generală de a Înnoi limbajul poetic prin valorificarea elementului popular. Au toate acestea o legătură cu sensibilitatea poetului, reprezintă ele o cale spre cogito-ul creatorului? Metafora hugoliană, observă Jean-Pierre
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poezia Renașterii și În mica poezie pastorală, că legea iubirii este tiranică. Ea zdruncină așezările, tulbură treburile oamenilor mari, nimeni nu i se poate Împotrivi: „MÎndrii Împărați a lumii cu a stemelor odoară A statornici putut-au pre amori vrodinioară?” Remarcăm faptul că Amoriul a devenit amoriu: zeul a fost identificat cu simțirea lui, mitul cu semnificația sa. Poetul erotic vrea proba materială a existenței („să pipăi a ta credință”), Însă, ca și poetul de mai tîrziu care caută dovada divinității
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pentru rezidenți,aceștia vor fi tot mai mult interesați în susținerea unei dezvoltări turistice a arealului respectiv, urmărind totodată și conservarea resurselor turistice locale. Potențialul turistic oferit de județul Brăila Brăila, popas al Dunării în drumul său spre mare, se remarcă prin faima lui de oraș pitoresc. Important sub aspect comercial, în calea drumurilor comerțului între Occident și Orient, orașul străvechi și-a câștigat dreptul de a face legea comerțului și de a controla parcursul Dunării maritime,fapt ce a dus
VALORIFICAREA POTEN?IALULUI TURISTIC ?I AGROTURISTIC AL JUDE?ULUI BR?ILA DIN PERSPECTIVA DEZVOLT?RII REGIONALE DURABILE by Nina HANCIUC () [Corola-publishinghouse/Science/83102_a_84427]
-
din uz. Resursele turistice antropice Spre deosebire de cele naturale,resursele antropice sunt concentrate într-un număr mai mic de centre,între acestea cel mai important fiind municipiul Brăila. Municipiul Brăila,cel mai vechi și mai mare centru urban al județului, se remarcă printr-o serie de obiective turistice de mare valoare cum sunt: Teatrul „Maria Filotti”, Teatrul de păpuși,Muzeul de istorie cu numeroase obiecte și documente privind evoluția orașului și a împrejurimilor. De asemenea,aici se află o machetă a cetății
VALORIFICAREA POTEN?IALULUI TURISTIC ?I AGROTURISTIC AL JUDE?ULUI BR?ILA DIN PERSPECTIVA DEZVOLT?RII REGIONALE DURABILE by Nina HANCIUC () [Corola-publishinghouse/Science/83102_a_84427]
-
-i exclus ca răstălmăcirea bergsoniană a lui Proust să fi fost un act deliberat, prin care prozatorul român ținea să-și acorde lui însuși rolul de reformator al literaturii moderne. Întorcându-ne la distincția dintre cele două tipuri de memorie, remarcăm că naratorul proustian "privește" realitatea doar indirect, pentru a o putea reinventa mai bine cu ochiul interior, trezit la viață de niște senzații obscure, din alt timp, ca parfumul madlenei muiate în ceașca de ceai. Așadar, în romanul proustian, "motivul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de fapt, pentru Lovinescu, virtutea supremă, singura care conferă criticului literar (discernătorului de valori) o indiscutabilă autoritate. Mai mult, "omenia" pare a fi văzută, aici, ca reprezentând finalitatea morală a culturii înseși. 1.5. De ce plânge Bizu? Revenind la "roman", remarcăm că, după relatarea sumară a biografiei lui Bizu (de la anii copilăriei până la momentul întoarcerii în țară, o dată cu încheierea studiilor), autorul face un salt peste timp ca să se regăsească pe sine, regăsindu-și eroul (acum cu un sfert de veac mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Prin urmare, autorul se vede nevoit să-și asume "eșecul" anterior (în ideea că Bizu chiar e o carte ratată) ca pe o fatalitate 41, deoarece obiecțiile criticii (vizând sentimentalismul, nostalgia, poezia naturii etc.) se referă, nu-i greu de remarcat, exclusiv la configurația imuabilă a temperamentului său artistic ("moldovenesc"), înclinat către un anumit tip de creativitate (îndatorată "sămănătorismului"), și nu la voința bovarică de a scrie "altfel", i.e. o proză auster experimentală, de sentimente și idei generale, la antipodul elegiac-lăcrămoaselor
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și neverosimil, firește, ca orice happy end)43. Tributar încă în mare măsură discursului critic și reflexiv din "romanul" anterior, excedentar în raport cu "vulgarele" deziderate ale melodramei (ce urmărește să trezească emoția, patosul, și nu fiorul intelectual), Firu'n patru se remarcă dintru început printr-o simplificare evidentă a mijloacelor și a recuzitei puse în joc. E mai puțin "hibrid" sau "autobiografic" și mai literar decât Bizu, semnalând un alt moment de tranziție, altă "metamorfoză" cu tâlc în evoluția prozei lovinesciene. Din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
apărut doar în foileton, în paginile Revistei Fundațiilor Regale (nr. 12/ 1938 și numerele 1,2,3,4 din 1939), și editat postum peste mai bine de trei decenii de la data elaborării, abia în 1974. Consultând "agendele" din acești ani, remarcăm frecvența notațiilor cu caracter confesiv, care mărturisesc o stare acută de rău existențial, de insatisfacție pe toate planurile. Și tot acum, după despărțirea de soție, criticul se vede efectiv asaltat de femei dar, departe de a fi măgulit, Lovinescu e
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
muzicale și mai plastice versuri ce s-au scris în românește". În rest, toată poezia română de dinaintea sa subliniază criticul "nu există ca valoare actuală ci numai ca valoare istorică". Chiar și în opera eminesciană partea intelectuală s-a uzat (remarcă mai veche), dar "calitatea de sugestie a poeziei eminesciene rămâne și astăzi proaspătă, intactă și neegalată de nici un poet contemporan"79. Ca atare, elementul de rezistență al poeziei lui Eminescu îl constituie, pentru Lovinescu, muzicalitatea și capacitatea sa de sugestie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sugestia, imaginea și ideea alcătuiesc, mai exact, un întreg nedecompozabil, ceea ce face inutilă repudierea "filosofiei" din versurile eminesciene, câtă vreme distincția tradițională dintre "formă" și "conținut" (sancționată, am văzut, și de Lovinescu) este abolită în literatura și arta modernă. După cum remarcăm, Ibrăileanu explică foarte comprehensiv motivele popularității lui Eminescu poet genial, care a știut să "traducă" filosofia complicată a Luceafărului în limbajul simplu și accesibil al romanței, lirica eminesciană dovedindu-se rezistentă în timp și datorită "mesajului" său lesne de înțeles
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sensuri, această mistică nu are nimic comun cu realitatea. Geniul nu înseamnă o depășire a umanității în toate domeniile vieții sufletești, ci e de cele mai multe ori o rupere de echilibru în domenii cu totul speciale și limitate (s.n.)"108. După cum remarcăm, Lovinescu se delimita, polemic, de concepția romantică asupra geniului, căreia îi contrapunea o perspectivă modernă, "științifică", nutrită de noile "teorii" despre inconștient și de "adevărurile" de ultimă oră ale psihanalizei. Și totuși, interpretarea lovinesciană nu dezvrăjește, nu distruge rezonanța mitică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
poate adeseori să extindă eul său până la limitele unei perechi, ale unei colectivități mai întinse, sau până la condiția umană generală", cu precizarea că prin adoptarea "măștii" el nu iese din, ci "coboară mai adânc în sine"112. Într-adevăr, după cum remarcă și Ilina Gregori în ingenioasa și pătrunzătoarea ei exegeză, "lui Eminescu, pierderea parțială a identității nu-i apare ca o sumbră alienare, ci ca o deschidere a conștiinței [...] spre un orizont ce o depășește"113. Problema personalității își găsește astfel
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]