3,512 matches
-
glosare: limba și-a urmat calea ei; limba vie nu poate fi stăvilită; încercările artificiale n-au avut nici un sorț de a se statornici“ <footnote Mihail Sadoveanu, art. cit, p. 25. footnote> . Afirma aceasta Mihail Sadoveanu, „unul dintre acei mulți înțelepți curajoși“ <footnote Folosim din nou caracterizarea pe care însuși autorul Dicționarului i-o face: Petre P. Moldovan, op. cit., p. 68. footnote> care s-au mîndrit întotdeauna cu firea lor moldovenească. „Strașnic român!“, l-am putea caracteriza cu expresia cu care
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
Scrie cartea care-i aduce celebritatea, Laokoon (Limitele poeziei). Unul dintre nepoții lui Moses Mendelsohn descrie prietenia dintre cei doi ca una dintre cele mai iluminate metafore ale toleranței religioase. Inspirat de această prietenie, scrie piesa Nathan der Weise ("Nathan înțeleptul"), dar falimentul teatrului apare după 3 ani. Se recăsătorește cu Eva König. Din 1770 devine bibliotecarul ducelui de Braunschweig și moare la vârsta de 52 de ani. Lessing încearcă să se apropie de adevăr, prin ironie și polemică, dar crede
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
textuale, adevăratul autor, poetul reluând doar faptele descrise în jurnal, "caietul pătat" purtat cu sine de neobositul pinguin - lacunele din "manuscris" sunt mereu noi prilejuri de speculații și interogații fanteziste. "Pe malul fluviului Yukon", în Canada, vorbind la telefon cu înțeleptul Bursuk, Apolodor află că" În Labrador/ Ai fost născut din întâmplare/ Căci nu-i picior de pinguin/Familia Apolodor/A stat, și ea, foarte puțin./ (Venise numai la plimbare)". Străbătând ținuturi tropicale, apoi Sahara, India, America și chiar spațiul lunar
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
sintagmă!...Ă, „trebuie” neapărat să-și găsească recunoașterea publică! Sau că... modestia trebuie să-l Însoțească pe creator! Sau că... succesul, succesul „veritabil” nu are legătură cu succesul de public, „se știe”, spun cu ifos tot felul de fals și Înțelepți În enigmatica știință sau psihologie a succesului. Succesul social, recunoașterea publică „nu are legătură” cu valoarea; „marii creatori au fost totdeauna niște singuratici și niște neînțeleși ai timpului lor!” (E ușor de demontat falsitatea acestei ipocrite aserțiuni, care de altfel
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
agresiv, pe care, se’nțelege, Îl Întâlnim pentru Întâia oară sub forma și mai ales sub denumirea de Daimon la Socrate, sofistul, cel care „poseda adevărul” și pentru care, pentru „vina” de a-l invoca, neglijând zeii protocolari ai polisului, Înțeleptul a fost condamnat să bea cucută. (O altă primă alegere a „destinului individual” În „disprețul” celui „public”, care, În vremea sa, În secolul IV Î.Cr., ca și azi, era mai mult decât o lege, era o fatalitate, un fel
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
vedem plimbându-se În cerc cavaleri În armură, regi și regine, anunțând cu fast orele; norocul, deci, este „circular”, repetitiv, el apare cu o anume regularitate, ritmicitate, În existența noastră și-apoi... dispare, se Îndepărtează. Da, o spun nu puțini Înțelepți ai străzii: „norocul trebuie să-l apuci când trece pe lângă tine”! Nu, fals, am să răspund eu: nu poți să-l apuci, să-l Înșfaci dacă nu ești pregătit, demn de el! Noroc, după părerea mea dintodeauna, Înseamnă deci să
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cinism” tropi ai gândirii și judecăți intens provocatoare, călcând nu rareori În picioare acel „bun-simț” pe care au dansat, un lux insuportabil al unei psihologii dispărute, snobi ca Brummel și Oscar Wilde sau poeți travestiți dintr-o rarisimă pudoare În Înțelepți de salon precum un La Rochefoucault. Dar, dacă e să continuăm această comparație, pe alocuri un pic forțată, dar nu total neadevărată cu Nietzsche, vom spune că și filozoful sau eseistul nostru (sau poetul nostru mascat și enorm pudic!Ă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ce-și notează Dimitrie Cristea în caietul său: "Mă aflu pe punctul de a face o descoperire care mă poate duce către cheia misterului varvarian. Înainte de a fi Mare Duh, Emar-Hud a fost, se pare, chiar om, un soi de înțelept bizar ale cărui opere au devenit astăzi rarisime, dacă nu cumva s-au pierdut irecuperabil..." În felul acesta cititorul este atras într-o fascinantă aventură, care e și o bizară poveste cu iz oriental, cu deducția că învățătorul Rebega este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu cumva s-au pierdut irecuperabil..." În felul acesta cititorul este atras într-o fascinantă aventură, care e și o bizară poveste cu iz oriental, cu deducția că învățătorul Rebega este unicul, probabil, păstrător al unora dintre textele sacre ale înțeleptului, că stabilirea lui Emar-Hud în Varvara a fost un semn ceresc, vestitul pentru știința sa de carte gânditor venind în sat, după ce colindase peste mări și țări, de undeva de prin Orient, că acesta deținea taina primejdiilor ce pluteau peste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
le-a oferit soluția salvatoare de a schimba numele originar al satului Barbara, înlocuind o singură literă, fapt care a fost cel mai marcant eveniment din istoria lor... În același caiet mai este consemnată și istoria unei misterioase călătorii a înțeleptului în insulele Antilele Mici, însoțit, se pare, și de Rebega, de unde Emar-Hud a adus foi și semințe de crospec, o plantă totalmente necunoscută în Europa, predată acestuia de ultimul supraviețuitor, cu numele Lamparia, al unui popor arhaic și necunoscut civilizației noastre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
legat de oglindă". La întoarcere, în timpul unei furtuni pe mare, Emar-Hud suferă un accident, alegându-se cu o amnezie și uitând "formula" și sfaturile lui Lamparia. Rebega a salvat semințele de crospec și le-a cultivat, în pofida poruncii drastice a înțeleptului să le distrugă, pentru că în lipsa formulei de preparare a ceaiului de crospec planta aducea numai nenorociri. Chiar însuși Emar-Hud, făcând exces de crospec a peregrinat în spațiu și timp, fără putința de a se readuna "într-un unic focar", pierzându
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
falsă este semnul lipsei de libertate", "Toți suntem poeți. Numai că pe majoritatea ne ucid cuvintele". Nu puține dintre cugetări includ implicit recomandări sau sfaturi demne de luat în seamă: Câtă inactivitate, atâta neliniște", " Sufletele mari nu urăsc. Se indignează", "Înțeleptul se îndoiește, dar nu rămâne niciodată în îndoială". Câteva dintre meditațiile lui Th. Codreanu au o încărcătura etică ingenios nutrită/ dublată de o combustie emoțională ca aceasta, dedicată cuvântului: "Cuvântul e lumină... Cuvântul este o ipostază a luminii, după cum lumina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Savantul știa că din intus latinesc nu s-au creat verbe, dar avea în vedere și sensul celălalt al lui inter, pe lângă între, și anume în, înăuntru, și aducea în sprijin cuvântul înțelept care sugerează din plin interioritatea. A separa înțeleptul de intelectual este necesar azi, după atâtea experiențe consumate istoric și, desigur, după ce încercarea generației lui Mircea Eliade de a suprapune termenii până la identitate n-a reușit. Intelectualul trebuie să rămână ce este, un om de legătură, un braț în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
după atâtea experiențe consumate istoric și, desigur, după ce încercarea generației lui Mircea Eliade de a suprapune termenii până la identitate n-a reușit. Intelectualul trebuie să rămână ce este, un om de legătură, un braț în horă pus peste altul, și înțeleptul să redevină ce a fost, un miez gânditor suficient sieși. Prin "miez gânditor" am încercat să traduc metafora rimbaudiană noyau pensif din Bateau ivre: opoziția este, însă, mai degrabă între adânc și neted, între vertical și orizontal. Intelectualul autentic nici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se cufunde cu plasa lui de concepte în abisul universalității: el a vrut de totdeauna să fie doar un ochi în această plasă, să conștientizeze rețeaua ca atare și să-i aparțină, să i se dedice, să fie "activ". Pe când înțeleptul nu are nevoie de grup, nu măsoară imensitatea întinderilor, nu "navighează" în general, ci se stabilește într-un loc din care face centru; nu impune acest centru, dar nici nu-i ascunde atracția și dacă ești în jurul lui această atracție
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
centru, dar nici nu-i ascunde atracția și dacă ești în jurul lui această atracție devine forță oarecum naturală: chiar când i te poți sustrage, nu-i poți nega existența. Theodor Codreanu pare a fi, la noi, cel care reabilitează noțiunea înțeleptului ștergând cu un braț atâtea "inter-legături" ofilite ce au devenit oarecum pânze de păianjen și cu celălalt limpezind apele lumii înăuntrul cărora citește legături noi în adânc. Îl numesc "înțeleptul de la Huși" pentru că nu se clintește din râpele Prutului unde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Codreanu pare a fi, la noi, cel care reabilitează noțiunea înțeleptului ștergând cu un braț atâtea "inter-legături" ofilite ce au devenit oarecum pânze de păianjen și cu celălalt limpezind apele lumii înăuntrul cărora citește legături noi în adânc. Îl numesc "înțeleptul de la Huși" pentru că nu se clintește din râpele Prutului unde a devenit, de ani buni, un fel de stâlp, nu al românismului, ci al romanității orientale. A creat în jurul său o adevărată împletitură de drumuri și azi nu poți trece
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ocolit, pune în cuvinte tot ce există ca obiect sau subiect de luptă, nu viclenește adevărul, nu-l înjumătățește, nu-l evită. Asemenea discuții cu sufletul deschis, cu cărțile deschise, sub ochiul luminos al rațiunii îl fac de obicei pe înțelept să fie atrăgător. Iar la ora de față cred că numai astfel se pot discuta chestiunile grele, apăsătoare ale istoriei și culturii noastre (așa cum a demonstrat-o Florin Constantiniu). Despre mareșalul Antonescu, de pildă, Theodor Codreanu vorbește calm și apăsat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a argumentelor le-ar fi putut da câștig de cauză. El nu "acuză", așadar, America sau Europa sau pe amândouă ci încearcă să deschidă măcar înăuntru ochiul închis în afară al responsabililor noștri. Iată, într-adevăr, o altă caracteristică a înțeleptului: pe când intelectualul se adresează maselor, aducând lumina de sus în jos, înțeleptul vorbește cu vârful piramidei, dă sfaturi regilor, nu cavalerilor. Cartea recentă a lui Theodor Codreanu Basarabia sau drama sfâșierii, Editura "Flux", Chișinău, 2003, este tocmai o judecată continuă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acuză", așadar, America sau Europa sau pe amândouă ci încearcă să deschidă măcar înăuntru ochiul închis în afară al responsabililor noștri. Iată, într-adevăr, o altă caracteristică a înțeleptului: pe când intelectualul se adresează maselor, aducând lumina de sus în jos, înțeleptul vorbește cu vârful piramidei, dă sfaturi regilor, nu cavalerilor. Cartea recentă a lui Theodor Codreanu Basarabia sau drama sfâșierii, Editura "Flux", Chișinău, 2003, este tocmai o judecată continuă a elitelor românești, nu pentru ceea ce au făcut în istorie, ci pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fenomene istorice, definiții ale râului prin raportare la izvor. Iată, într-adevăr, încă o trăsătură a omului înțelept: el este încrezător în viitor, spre deosebire de intelectual, care e prăpăstios prin definiție, adică ori faci ca el, ori pier lumea, pământul, cerul... Înțeleptul nu te obligă să faci ca el, să gândești ca el, să vezi ca el, dar îți oferă întotdeauna un model alternativ la propriile-ți angoase. În cazul de față, cartea lui Theodor Codreanu ne spune că, oricâte granițe și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Ruxandra Cesereanu) practicat și înțeles ca violență verbală este cel puțin o exagerare, atâta timp cât poetul era conștient (de la 14 ani!) de condiția sa de "victimă sacrificială" de bunăvoie întru stabilirea "adevărului", concept cu prevalență nu doar în operă, eroul și înțeleptul (după modelul Mântuitorului) neputând trăi decât în adevăr. Profesorul Codreanu observă însă că scenariul acesta paradigmatic mioritic avea să se refacă în preajma zilei de 28 iunie 1883, când rivalii liberali și conservatori și-au dat mâna "pe l-apus de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unei noi aspirațiuni, privindu-și patria după două desfigurări succesive, fascismul și comunismul, și aflată, deodată, în mijlocul unei confuzii generale, până la pierderea totală, aproape, a oricărei identități, și-a brumei de respect pe care o datora bătrânilor ei eroi și înțelepți din veac. Anulați, desființați și aceștia, cu o singură mișcare a mâinii "drepte", de pe tabla de șah a istoriei. Analistul din prezent are în vedere, mai întâi, un conflict cultural, transformat într-o criză acută, în care argumentele singurului model
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un echivalent paremiologic românesc pe măsură: "a-ți tăia craca de sub picioare". Viețuirea în afara adevărului și a libertății înseamnă eliminarea posibilității sacrificiale, deci, a iubirii și a modelului christic, ceea ce pentru Eminescu era de neconceput. Pentru el, martirul, eroul și înțeleptul trăiesc în adevăr (ș.a.), fiindcă ei sunt victime sacrificiale de bunăvoie, după modelul Mântuitorului. Adevărul e sacru, e Dumnezeu: "Dumnezeu și adevărul sunt identici" (Mss 2267). Dacă adăugăm la aceasta pasajul din scrisoarea către Samson Bodnărescu din 1876, unde se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
regele politic al românilor, Eminescu era regele spiritului național (ș.a.), iar "țărișoara" demagogilor nu putea suporta doi regi!... Ce n-au știut aceștia și nici urmașii lor dintotdeauna e că Eminescu adunase în sine condiția triplă a martirului, eroului și înțeleptului și că dincolo de infernul suferințelor, el a pătruns într-o armonie interioară pe care n-a putut-o găsi în ordinea lumii (ș.a.), o lume strâmbă, care, privindu-se în propria oglindă, se felicita, precum fariseul din Evanghelie, pentru imaginare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]