2,712 matches
-
reținută rapid: voluntarii pentru expediția aceea erau rari. Dar, mai ales, ea vorbea rusește. Acolo a crezut că a ajuns în iad. De departe, semăna cu pașnicele sate rusești - izbe, puțuri, garduri vii - cufundate în ceața marelui fluviu. De aproape, încremenea în instantaneele pe care le decupa în zilele acelea spălăcite fotograful misiunii: un grup de țărani și de țărănci în cojoace, înțepeniți în fața unui morman de carcase omenești, de trupuri ciopârțite, de bucăți de carne de nerecunoscut. Apoi, un copil
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de seară”? Și-a amintit că în copilărie era atât de fericită să regăsească ninsoarea aceea când ieșea pe stradă, după lecția ei cu fata guvernatorului. „Ca și astăzi...”, și-a spus ea respirând adânc. După câteva zile, viața a încremenit. Într-o noapte limpede, frigul polar a coborât din cer. Lumea s-a transformat într-un cristal de gheață în care se încrustaseră copacii plini de promoroacă, coloanele albe și nemișcate de deasupra hornurilor, linia argintată a taigalei la orizont
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se vedea cerul palid al dimineții... Noutatea repetată de sute de guri a răzbătut, în sfârșit, prin zgomotul bombelor. Ultimul tren spre Est tocmai plecase, respectând cu o precizie absurdă orarul obișnuit. Mulțimea s-a lovit de ruinele gării, a încremenit, apoi, covârșită de urletul unui avion, s-a risipit pe străzile învecinate și pe sub copacii dintr-un scuar. Charlotte, derutată, și-a plimbat privirea în jur. La picioarele ei zăcea o pancartă: „Nu traversați calea ferată! Pericol!” Dar din calea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
era aroma amăruie a frunzelor. Am clipit din ochi în soarele care străbătea printre crengi. Am auzit zgomotul îndepărtat al unui faeton înaintând pe pavaj. Apoi șuvoiul încă neclar al câtorva replici amuzate, schimbate de cele trei femei înainte de a încremeni în fața fotografului... Da, intens, pe deplin, trăiam timpul lor! Efectul prezenței mele în dimineața aceea de toamnă, alături de ele, a fost atât de puternic, încât m-am smuls din lumina ei, aproape înspăimântat. Dintr-o dată, mi-a fost foarte frică
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
păreau să moară cu totul „normal”, „de bătrânețe”. Trebuia să te apropii foarte mult de tatăl meu ca să-i vezi deasupra urechii urma ușor scobită în care zvâcnea sângele. Trebuia să o cunoști pe mama ca să deslușești în ea copila încremenită în fața ferestrei întunecate, sub un cer plin de stranii stele șuierătoare, în prima dimineață de război. Pentru a vedea în ea adolescenta scheletică, lividă, care se îneca înfulecând coji de cartofi... Le cercetam viața printr-o perdea de lacrimi. Îl
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fi fost tot în plin război, ca și cum radioul ar mai fi putut intona cu o voce funebră și patetică: „După lupte eroice și înverșunate, armata noastră a predat orașul Kiev... a predat orașul Smolensk... a predat orașul...” și toate chipurile încremeneau, urmărind înaintarea inexorabilă spre Moscova... Trăia ca în anii în care vecinii schimbau o privire mută, arătând printr-o mișcare de sprâncene înspre o casă - noaptea, o întreagă familie fusese îmbarcată într-o mașină neagră... Purta o broboadă mare, cafenie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
într-o expresie totodată disprețuitoare și neliniștită. Buzele i-au fremătat. - Ești bolnav sau ce-i cu tine? a spus ea tăindu-mi vorba pe tonul acela nazal cu care fetele de pe Muntele de bucurie îi repezeau pe pisălogi. Am încremenit. Ea pleca, urcând spre primele clădiri din port, și, în curând, s-a cufundat în umbra lor masivă. Începeau să apară muncitorii la ușile atelierelor. Câteva zile mai târziu, în învălmășeala nocturnă de pe Munte, am auzit conversația colegilor mei de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu care să vorbească franțuzește...” Am înțeles brusc ce puteau să însemne pentru Charlotte acele câteva săptămâni pe care le petreceam împreună în fiecare vară. Am înțeles că franceza, urzeala de fraze care îmi părea atât de firească, avea să încremenească îndată după plecarea mea, pentru un an întreg, înlocuită de rusă, de foșnetul paginilor, de liniște. Și mi-am închipuit-o pe Charlotte, singură, mergând pe străzile întunecoase din Saranza îngropată sub zăpadă... A doua zi, am văzut-o pe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dezvăluie într-un șir de reminiscențe, de mirosuri, de lumini. Râul s-a umflat înainte ca vijelia să ajungă la locul unde eram noi. Ne-am dezmeticit auzind curentul clipocind deja la rădăcinile sălciilor. Cerul devenea violet, negru. Stepa, vâlvoi, încremenea în șocante peisaje livide. Un miros înțepător, acru, ne-a pătruns o dată cu prospețimea primelor răpăieli. Iar Charlotte, împăturind ștergarul pe care prânzisem, își termina expunerea: - Dar la sfârșit, în ultimul vers, există un adevărat paradox al traducerii. Brusov îl depășește
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tuturor femeilor anonime care trăiseră, iubiseră, suferiseră, priviseră cerul acela, respiraseră aerul acela... Simțeam fizic nemișcarea scrobită a unui notabil în haine negre: soare, piața mare dintr-un oraș de provincie, discursuri, însemnele republicane nou-nouțe... Războaiele, revoluțiile, furnicarul popular, sărbătorile încremeneau o secundă într-un personaj, un crâmpei, o voce, un cântec, o salvă, un poem, o senzație - iar șuvoiul timpului își relua cursa între data nașterii și cea a morții. Născută în 26 august 1861 la Biarritz. Decedată în 11
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Și, privind prin geam fațada liniștită a vechilor clădiri alasciene, femeia va murmura încet de tot: „E Franța... M-am întors în Franța. După... după o viață întreagă.” 2 Ieșind din librărie, am traversat orașul și am pornit pe podul încremenit deasupra întinderii însorite a Garonnei. Îmi spuneam că, în filmele de altădată, exista un vechi șiretlic pentru a parcurge în câteva secunde mai mulți ani din viața eroilor. Acțiunea se întrerupea brusc și, pe fundalul negru, apărea o inscripție a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
foarte spontan, aveau să evite îndrăznelile arhitecturale din ultimii ani. Zilele pariziene ale Charlottei aveau să fie prea scurte. Nu vom avea timp să ne familiarizăm privirea cu toate acele piramide noi, turnuri de sticlă și arcuri. Siluetele lor vor încremeni într-un straniu mâine futurist, care nu va tulbura prezentul etern al plimbărilor noastre. Nu voiam nici ca Charlotte să vadă cartierul în care locuiam... Alex Bond, venind la întâlnire, exclamase zeflemitor: „Dar ascultați, oameni buni, aici nu mai suntem
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
netede ale câtorva eucalipți se poleiră de o lumină curată și rece... Iar În solemna Încremenire a firii, nu se mișca, Încet și gânditor, decât doar chipul meu tăiat În umbră pe fundul de lumină al adâncului pădurii... Nici vântul, Încremenit pe creștetul Înalt al pădurii, nu-și mai cânta frunzelor eterna sa elegie, nici florile mici și sfioase, nu-și mai Îndreptau ochii lor albaștri și limpezi, din adâncul umbrelor presărate cu nestatornici fulgi de lumină spre vechiul și credinciosul
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
tineri, care se îndreaptă-anume Pe drumul universității noi... Cotim la dreapta-au zburat, se vede, Cocoșii de pe fosta prefectură. Tovarășe, de vrei pădurea verde Poftim la deal, căci brazii-nalți crescură! Vrei lucruri vechi? E turnul Sân Mihai, Matei Corvin încremenit pe cal... Vrei nevăzutul? Chiar acuma hai Să vezi orașul nostru de pe deal. Pe-aici bătură drumul spre Feleac Carele Iancului, împiedecate; Pe-aici au coborât după un veac, Vitezele, sovietice, armate. Privești și nu te saturi. Da să știi
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Luke, aruncîndu-mi o privire. Aveți mai mult de una? — A lui și a ei. Avem și băiat, și fată. Nu știu cum, n-am apucat niciodată să le renovăm. Aceasta este a fiului meu... Împinge o ușă albă lambrisată, care se deschide. Încremenesc unde sînt, cu gura căscată. Parcă e Într-un basm. Pereții sînt pictați cu o frescă ce Înfățișează coline verzi, cer albastru, păduri și ursuleți aflați la picnic. Într-un colț, e un pătuț pictat, În formă de castel; În
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
sînt pe punctul de a-i scrie un SMS lui Suze pentru a-i da vestea cea mare, cînd acesta Începe brusc să sune. — Alo? zic veselă, răspunzînd. — Doamna Brandon? SÎnt Margaret, de la biroul din Londra al Venetiei Carter. — A! Încremenesc și arunc o privire de control spre Luke. — Ăă... bună ziua. — Voiam doar să vă anunțăm că Întîmplarea face că tocmai a apărut un interval orar liber În programul doamnei Carter. Ar fi foarte Încîntată să vă primească - Împreună cu soțul dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
față e o clădire impresionantă cu fațadă de stucatură, cu ferestre pe care e gravat „Venetia Carter, Clinică de obstetrică holistică“. Iar pe partea opusă a străzii pîndește un grup de fotografi claie peste grămadă, cu obiectivele fixate asupra ușii. Încremenesc unde sînt și inima Începe să-mi bată mai tare. SÎnt paparazzi. Și cu toții fac poze de zor! Dar cine sînt... și ce... O, Doamne. E noua fată Bond! Vine Încoace, cu un top roz fără bretele peste blugi, și
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
pășește Înăuntru, zicînd „Scuze, scuze, știu că am Întîrziat...“. — În fine, ai venit, Luke! zic. Vino să ți-o prezint pe doamna Carter. — Te rog! Venetia rîde din nou. Spune-mi Venetia, toată lumea Îmi spune pe nume... — Venetia? Luke a Încremenit și se uită la Venetia de parcă nu-i vină să creadă. Venetia? Tu ești? Venetiei Carter Îi cade fața. — Luke? zice. Luke Brandon? — Vă cunoașteți? zic uluită. Preț de cîteva secunde, nici unul dintre ei nu spune nimic. Am fost la
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
așa-i? Sigur că da. Dar... Expiră. — E vorba despre faptul că... — Becky? bagă Luke capul pe ușă. A, bună Jess. Nu vreau să vă deranjez, dar ar cam trebui să plecăm... — Aveți deja planuri pentru seara asta, spune Jess, Încremenind. Hai că atunci plec. Nu! Îi pun o mînă pe braț. O dată În viață trece și Jess din proprie inițiativă pe la mine și-mi cere sfatul. În nici un caz n-am s-o trimit la plimbare. E exact cum am
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
Îmi ies pur și simplu singure din gură. — Dubai! Tipul pare extrem de impresionat. Pun pariu că sînt la ferestre acolo! — Așa e, Încuviințez. E capitala ferestrelor lumii. Extraordinar, habar n-am avut asta, spune bărbatul foarte interesat, moment În care Încremenesc. Aud un scîrțîit, un zgomot ca de pași. Cineva tocmai coboară scările. Luke. El trebuie să fie. Doar că... a stat cam puțin, nu-i așa? — Ăă... vă mulțumesc foarte mult! O să mă gîndesc... Îi trîntesc În brațe clipboardul și
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
În costum și o altă femeie elegantă. Nu-i recunosc pe nici unul dintre ei. — Ce? mă scrutează curios Danny. S-a Întîmplat ceva? — E... Înghit În sec și dau discret din cap În direcția ei. Danny Îmi urmărește privirea și Încremenește teatral, Încîntat. — E Cruella de Venetia? — Taaci! scîncesc cu dinții strînși. Însă e prea tîrziu, Venetia s-a Întors spre noi. Ne-a văzut. Se ridică și vine spre noi, o siluetă nepermis de elegantă În taior negru cu pantaloni
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
și acum sînt dată la o parte, pentru un model mai nou. Bine, ok, i-am dat un an jumate din viața mea. Și ea e mai În vîrstă ca mine. Dar totuși. La ușă se aude o mișcare și Încremenesc. O clipă mai tîrziu, ușa se deschide și Luke intră stresat. Observ că are cearcăne, remarc și că s-a tăiat În timpul bărbieritului. Bine. Mă bucur că s-a tăiat. — Te-ai trezit! zice. Cum te mai simți? Încuviințez din
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
am găsit cusuți Într-un corset din anii ’30, pe care l-am cumpărat de la un vechi atelier meșteșugăresc de pe o străduță lăturalnică din Paris. Perfect. Deschid larg ușa de la intrare, Îmi trîntesc un zîmbet radios, cît toată fața - și Încremenesc. Nu sînt cei de la Vogue. E Luke. E Îmbrăcat În pardesiu, are În mînă valijoara de voiaj și arată ca și cum nu s-ar fi bărbierit azi-dimineață. — Ce-i prostia asta? zice fără nici un preambul, arătîndu-mi scrisoarea. Mă uit la el
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
de cer albastru. Are pe el un tricou vechi verde cu guler și pare cam nedormit. — Bună, Jess, spune cu emfază. În momentul cînd vei vedea asta, eu voi fi deja În Chile. Fiindcă... acolo mă aflu chiar acum. Jess Încremenește. — În Chile? — În Chile? țipă Janice. Ce caută În Chile? — Te iubesc, spune Tom și, dacă e nevoie, mă mut la capătul pămîntului. Sau chiar mai departe. — Vai, ce romantic, oftează Kelly. — E un tembel și jumătate, spune Jess, dîndu-și
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
vag În hol. Felicitări de Crăciun. Astea or să mă binedispună. Las jucăria Intelligent Baby, mă duc la ușa de la intrare, ridic maldărul uriaș de corespondență ce zace pe preș și mă tîrÎi Înapoi pe canapea, răsfoind plicurile. Și atunci Încremenesc. În fața mea se află un pachețel, cu o caligrafie distinctă, cu litere frumos rotunjite. A Venetiei. Îi este adresată lui Luke, dar nu-mi pasă. Rup plicul, cu mîini tremurînde, și Înăuntru găsesc o cutiuță de piele Duchamp. O deschid
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]