2,919 matches
-
pe moment ce să răspundă, așa că fata se grăbi să completeze: Vă-ntreb asta, fiindcă dacă l-ați fi citit ați fi văzut că a mai scris și alte poezii decât "Împărat și proletar"!... Și nici nu puteți să ne învinuiți că l-am ascultat recitând din Eminescu pe un foarte bun poet contemporan! i se alătură fetei, cu glas semeț și cu un surâs blajin pe figură, un student înalt, blond și frumos, care până atunci nu-și făcuse remarcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Dar, dacă e să acceptăm ipoteza că Ambrogio a invocat cel de al Treilea Cer, a făcut-o oare pentru a solicita pedepsirea noastră, ori pentru a ne cere să Îl răzbunăm? Și, În primul caz, a intenționat să ne Învinuiască pe toți, ori doar pe unul ascuns printre noi? Iar În al doilea caz, Împotriva cui ar trebui să se Îndrepte mânia noastră? — Și dacă, În sfârșit, tertium datur, nici unul dintre cele două cazuri nu ar fi cel just, interveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
obraz", dar râsul lor asta și făcea, râsul lor întors către mine cu dinți și cu tăișuri care mă sfâșiau, și cât de dulci îmi păreau batjocura și suferința! Duhovnicul meu nu știa ce să mai creadă când mă auzea învinuindu-mă întruna: "Nu, fiule, n-ai dreptate, în tine sunt și multe lucruri bune!" Lucruri bune! În mine nu era decât vin acru și nimic altceva, cu atât mai bine, cum să te faci mai bun dacă nu ești rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de mânie, iar sindicatul nu se prea omorâse să-i sprijine, și avusese dreptate. Cincisprezece muncitori, de altfel, nu înseamnă mare lucru: sindicatul ținea seama și de ceilalți dogari, care nu voiseră să-i urmeze. Nici măcar nu puteai să-i învinuiești prea mult. Dogăritul amenințat să piară de când cu construirea vapoarelor și a camioanelor-cisternă, nu mergea prea strălucit. Se cereau tot mai puține butoiașe și balerci; de obicei se reparau butoaiele mari, făcute cu ani în urmă. Afacerile mergeau prost, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cele mai mari inconveniente ale abordării occidentale este faptul că pacienții ajung să depindă în totalitate de medici pentru orice tip de afecțiune ușoară sau gravă și acceptă orbește sfatul medicului despre orice. Atunci când indicațiile medicului dau greș, aceștia îl învinuiesc, pentru că este un țap ispășitor convenabil, în loc să înfrunte realitatea că principala cauză a stării lor este neglijența lor de a se proteja prin măsuri preventive. O astfel de atitudine nu poate duce niciodată la sănătate și longevitate. Un exemplu răsunător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
orătănii, obișnuite cu gustul de țuică al ierbii și cu mirosul de borhot care delimita vag suprafața mereu schimbătoare a fermei, spre disperarea Tribunalului din Oradea, obosit până la a regreta repunerea În posesie a fraților Hedeșan, Avram și Domițian, ultimul Învinuit de a fi adus din Australia, cu acte În regulă, trei pui de struți, urâți ca dracu. Cel puțin așa susținea Avram În fața instanței. O acuzație pe care instanța de judecată o respingea de fiecare dată În baza relativității absolute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
momentul când De Witt se îndrepta într-acolo, iar cazul Short se concentrase pe granița S.U.A Mexic. De Witt și partenerul lui, traficantul de droguri Felix Chasco, au fost uciși atunci și, deși doi cetățeni mexicani au fost învinuiți de crimă, putea fi vorba și de-o mușamalizare - jandarmii mexicani au șters din catastifele lor un caz de crimă nedorită. În concluzie: Lee Blanchard ar fi putut să-i ucidă pe De Witt și Chasco din dorința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mi amintesc e dorința dureroasă pe care am simțit-o când ne-am întâlnit în acel hol strâmt. E uimitor că s-au întâmplat atâtea cât ți-ai trage sufletul. În tot acel răstimp n-am făcut decât să mă învinuiesc. Sunt o proastă, un copil, o proastă! Mama o să râdă de mine când o să-i povestesc. Dar deja știam că n-o să-i povestesc asta mamei. Și acest gând m-a făcut să roșesc. Nu era de la căldura pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
păr și cu unghiile mânjite de sânge. Au trecut ani până când am înțeles de ce nu m-a lăsat să mor, de ce uciderea celor iubiți de ea n-o umpluse de furie împotriva mea, care fusesem cauza tuturora. Dar Re-nefer se învinuia doar pe ea însăși pentru moartea soțului și a fiului ei, pentru că ea vrusese această căsătorie și făcuse sacrificii ca să asigure uniunea noastră. Ea îl trimisese pe Shalem să mă caute în piață și ea aranjase să cădem unul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
eram singurul stăpân. Nu mă mai contesta nimeni. Adevărata mea copilărie s-a petrecut, poate, sub soarele deșertului și al junglei, pregătindu-mă, fără să știu, pentru sala cu oglinzi de la azil. Tata venea uneori să-mi facă morală. Mă învinuia că-mi pierdeam timpul și mă amenința că mătură „gunoaiele” de pe pereți; adică imperiile mele. Atunci îmi arătam colții: „Îndrăznește”. Știa la ce mă refer. Suferea de migrene teribile și era o adevărată sărbătoare pentru mine să tropăi, când îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
salva. Nu eram propriu-zis un ateu. Un ateu are un punct de vedere, or la mine vorbea păcatul meu originar. Închipuindu-și că mă înfundă, Dinu mi-a zis odată: „În fond, ești un naiv. Chiar prin faptul că-l învinuiești pe Dumnezeu, îi accepți existența. Nu discuți cu vidul. Nu acuzi nimicul. Punându-l în cauză, crezi în el.” Făcea greșeala de a lua în serios diversele enormități pe care le debitam numai din dorința de a-i dovedi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
i-am răspuns prompt: „Mila lui Dumnezeu mi se pare nesigură. Există una de care nu mă îndoiesc și care îmi e foarte accesibilă: a mea”. Pe scurt, nu contestam existența lui Dumnezeu, dar îi acceptam existența ca să-l pot învinui eu. Bravadă? Mai mult decât atât: dorința mea pustiitoare de a nu fi limitat, stingherit de nimic și, poate, mai ales de sentimentele pe care le observam la alții. Imaginându-mi că trânteam ușile cuștilor, nu făceam decât să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și el că nu-l ajutasem să obțină colivia canarului. „Și l-am rugat în genunchi, fraților. I-am zis: «Domnule scluptor, eu fără o pasăre nu mai sunt om». Și ce credeți? A râs”. Ba și Leon m-a învinuit, pe drept, recunosc, că-mi mirosea neputința lui, iar Dominic, din prietenie pentru Mopsul, o pândea pe Moașa pe coridor, încercând să deslușească pe figura ei soarta mea. „Prea are fumuri, n-ar fi rău să i se dea puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fac mea culpa pe pieptul altora, sunt gata să înfrunt și zvonul lansat de Mopsul, că vina o purtam totuși eu. Fiindcă mă purtasem cu Laura cum mă purtasem. Numai că răul într-o asemenea situație nu e să fii învinuit, ci să crezi că ai puțină dreptate. Prin vinovăție te mai poți mântui. Arzi rana cu fierul roșu și, dacă nu mori, se vindecă. Dar mie nu mi-a fost dată, se pare, decât infecția. N-am fost în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care, cu puțin noroc, îți poți umple viața iubind, chiar dacă n-ai pictat Capela Sixtină. Dar eu semănam demult cu taurii din arenă care nu mai văd la un moment dat decât o mică bucată de pânză. Și pot fi învinuiți taurii pentru asta? Nici măcar azi, când am altă perspectivă asupra lucrurilor, nu pot să regret că nu m-a mulțumit să cioplesc cruci într-un atelier oarecare, că mi-a fost silă de mediocritatea mea. Pot să regret numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de puritate. Dar un corectiv trebuia adus la teoria lui. Uneori cei care locuiesc în aceste oaze aduc murdăria pe picioare, pe mâini și, treptat, murdăria îi îmbolnăvește fără să-și dea seama cum s-a întâmplat. Pe cine să învinuiască atunci? Moașa simțise bine că n-avea nevoie să-mi interzică s-o văd pe Laura. Putea conta pe azil și pe slăbiciunile noastre, pentru ca dragostea mea cu Laura să se învinovățească doar pe ea însăși părăsind oaza pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca să șterg orice urmă. „N-am nici o îndoială că așa s-au petrecut lucrurile, zicea indignat Mopsul. Și cu ce scop? Asta-i bună! Vrea să se așeze pe fotoliul Bătrânului, să bea din limonada lui, nelegiuitul”. — Înțelegi, Daniel, ești învinuit de crimă. Și eu alături de tine. Ce facem acum? Arăta palid. Pretinsese odată că el făcea o distincție între onoare și bunul simț și că în fața lui Dumnezeu onoarea nu înseamnă nimic. Acum mă convingeam că asta nu fusese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
felicitat pentru asta în clipa următoare fiindcă individul a apărut exclamând: „Ah, Doamne!” Era bine dispus. Răsturnându-se în fotoliu, m-a întrebat: „Așadar, ce dorești?”, de parcă atunci mă zărise. I-am explicat că bătrânii vorbeau despre mine vrute și nevrute, mă învinuiau chiar de crimă. „Așa?” s-a mirat el și în vremea asta se uita fix la mine. „Și cu ce vrei să te ajut eu?” Își scoase ochelarii să și-i șteargă. Eu așteptam. Era parcă foarte important să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ce-mi reproșa? Încercam să găsesc un răspuns la această întrebare când Domnul Andrei s-a furișat cu mii de precauții ca să-mi șoptească, grăbit, o veste rea: instigat de Mopsul, Anton constituise un tribunal care-mi intentase proces. Eram învinuit de două crime. Prima, că l-am ucis pe Bătrânul. A doua, că am complotat să-i iau locul. Mopsul era extrem de revoltat. „Cum a îndrăznit? striga el. Și de ce a săpat un mormânt pe care l-a umplut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de câțiva ani. A fost o hotărâre care avea să ne schimbe prezentul, viitorul și întreaga viață. Bineînțeles că Joe-Sue a fost de acord cu sora lui mai mare, cea înțeleaptă și băiețoasă. Lucrul de care Prepelicarul nu m-a învinuit niciodată și pe care l-am aflat abia după ce a dispărut a fost acela că motivul principal, adevărata cauză a izolării noastre față de trib, nu era statutul nostru de orfani, nici bărbăția ei, nici adoptarea unui nume de bărbat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a și făcut: De acord, domnilor! Tovarăși! Tovarăși .. Timpul Își urma cursul său neabătut și schimbările veneau peste oamenii satului precum ploile cu gheață, reci și năucitor de dure. Poeștenii Începuseră să nu se mai Înțeleagă, se acuzau reciproc, se Învinuiau și uneori se ajungea de la schimbul de replici la schimbul de pumni și picioare. Se Înființase GAC ul din comună, se lucra oarecum organizat și se foloseau carele, căruțele, boii și caii cu care oamenii contribuiau forțat la „baza materială
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Sunt lucruri care s-au petrecut demult. ― Dar ele te urmăresc. Și istoria ta nu-ți mai aparține. IX ― Dacă nu m-ar fi silit Inchiziția să abjur n-ar fi fost nimic din toate astea. Nu m-ar fi învinuit nimeni că mă bucur să trăiesc. ― Bineînțeles. ― Și nimeni n-ar mai fi văzut în asta un semn de slăbiciune. Alții pot declara cu trufie o dragoste de viață de care eu trebuie să mă rușinez. Ceea ce în gura lor
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
S-a abținut să-mi sară în ajutor. ― Adevărul e că nici tu n-ai fost întrutotul corect cu el. L-ai jignit când i-ai pus cuvintele în gura unui personaj caraghios. Dar nimeni, dintre noi, nu te-a învinuit pentru asta. Dimpotrivă, ne-am amuzat văzând cum te joci cu focul. Ne-am simțit ocrotiți de inteligența ta. Și cu atât mai greu ne-a fost să te vedem, apoi, smerit, blestemîndu-ți ereziile. Ne-am simțit nu numai dezamăgiți
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
reacționat, atunci, cu un amestec de nedumerire și furie, socotind compasiunea o lipsă de modestie din partea celor care mă căinau. Mi-am zis: "Aș vrea să-i văd duși la Inchiziție, un singur ceas. După aceea nu m-ar mai învinui pe mine că am ratat minunatul prilej pe care l-am avut, de a lăsa în urma mea o cenușă venerabilă"... Cu timpul, mi-am biruit iritarea și, la sfârșitul penitenței, când mi s-a dat voie să. ies din casă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Eu, Galileo Galilei, în al șaptezecelea an al vieții mele..." Până aici e ușor. Dar greul abia urmează. Primele vorbe pe care le vei rosti îți pot fi fatale... O asemenea experiență nu poate fi imaginată. Toți cei care mă învinuiesc de "lașitate" vorbesc în necunoștință de cauză, crede-mă. ― În privința asta te cred. Știu că nu exagerezi. ― De unde știi? ― Știu, Galilei... De la Julia. ― Cine e Julia? ― O femeie pe care am iubit-o mult... Mi-a frecat brațul stâng cu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]