4,216 matches
-
erau totuși limitate. Din loc în loc, întâlneau alte victime, înșirate pe coridoare. De două ori dădură peste niște oameni treji. Unul îi privi cu un aer absent și nu se dădu la o parte din calea lor. Celălalt scoase un țipăt, își apucă arma și trase. Raza ucigașă pulsă, lovindu-se de perete, chiar lângă Grosvenor. Acesta reuși totuși să-l dezarmeze pe agresor, doborându-l cu un pumn. Omul - un partizan al lui Kent - îi aruncă o privire rea, mârâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
planetă pe care să găsească un atât de râvnit guul. Gândul acesta, repetat de nenumărate ori, făcea acum parte din însăși ființa lui. Era ca o imagine ce se desfășura la nesfârșit în fața ochilor minții sale. Imaginea asta, laolaltă cu țipetele luminoase pe care le zărea în hăul întunecos, alcătuiau toată lumea lui. Pe vremuri, simțurile îi fuseseră foarte ascuțite, dar de când începuse să- și piardă puterea nu mai capta semnale decât de la o distanță de câțiva ani-lumină. Așa și acum, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
terestră nu va întâlni vreodată asemenea ființe. Biologic vorbind, s-ar putea să fie cu miliarde de ani înaintea noastră. Iată de ce trebuie să cerem fiecărui membru al expediției un maximum de efort, mergând chiar până la jertfă de sine... Un țipăt sfâșietor îl împiedica să-și termine fraza: - A pus gheara pe mine!... Repede!... Îmi rupe costumul! Restul se pierdu într-un fel de bolboroseală. - E Dack! exclamă Grosvenor. Recunoscuse vocea asistentului-sef al secției de geologie. În videocomunicator se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
dumitale, n-aș face una ca asta, Kent! Spuse Grosvenor, calm. Te previn. Dar Kent nu-l auzi, sau era prea furios că să-i dea atenție. Radiația îl orbi pe Grosvenor. Auzi un șuierat și un trosnet, apoi un țipăt de durere - al lui Kent. Acesta încercă să-și arunce arma, care parcă i se lipise de mâna. În cele din urmă aceasta căzu pe podea, cu un zgomot metalic. Kent se clătină pe picioare, ținându-și la piept mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
talie nefiresc de subțire și straie grele, până-n pământ, bărbați cu pălării tari și baston, doi ofițeri în haine cu fireturi salutând pe cineva dintr-o trăsură, o vânzoleală și o rumoare veselă, cu tropote de cai înăbușite de zăpadă, țipete de vizitiu, zurgălăi. Zăpada de pe drum era murdărită parcă de cenușă și amestecată de copite, dar trotuarele erau albe. M-am simțit odihnit și bucuros. Parcă nimerisem în lumea unui Dumnezeu tânăr și prezent, după ce, ani de zile, trăisem într-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ajută la înviorare, ca să mai aibă putere să vorbească deslușit. Îi preveni însă că la unii muribunzi clipa de luciditate e în tăcere deplină, numai ochii vorbesc, la alții e cu vorbe greu de înțeles, înșelător logice, la unii cu țipete sfâșietoare, la alții cu extaz. Și le povesti câteva cazuri, între care cel mai încurajator fusese, acum câteva zile, al unei femei care înainte de-a muri spusese că vede o lumină mare și că-și ia zborul spre ea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
chinui i-am spus: — Vino în salon și-o să vezi sau, mai bine zis, o să auzi. M-am așezat la pian și-am început, tot cu greșeli, menuetul, dar Jacques s-a făcut și mai palid și-a scos un țipăt de la prima frază muzicală. — L-ai găsit! L-ai găsit! Cine e? Ce e? Mi-a spus că e cel mai frumos cadou pe care l-a primit în viața lui și i-a venit să plângă de bucurie. I-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Margareta, de care i se părea că e amorezat atunci, văduvă la numai 20 de ani, cu toate simțurile stârnite într o căsnicie de doi ani și plină de dorință, tocmai îi arăta prin fereastra poștalionului, scoțând un soi de țipete mici, un pom înflorit, când îi căzură ochii pe tovarășele de drum de pe bancheta de vizavi. O tânără doamnă însărcinată, drăgălașă, care suferea vizibil și își tampona în fiece clipă fața pătată cu o batistă cu margini dantelate, iar alături
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
om pe care nu-l putea suferi, de care îi era teamă și mai ales scârbă. Un borfaș care, de câte ori dădea peste el, îl jumulea ca pe-un clapon. Mereu, orice încercare de apărare i-a fost zădărnicită, la fel țipetele, așa că Nicu, după ce cântărea situația, ori o lua la fugă, când era în zone mai aglomerate, ori se lăsa buzunărit și umilit. Sandu zis Botosu’, clientul polițailor, era unul din cei prezenți în toate dezordinile din Capitală, și la ultimele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
decât o noapte gălăgioasă, care risca să-i acopere frăgezimea de gânduri și de trăiri pe care și-o acceptase de câteva zile. Sau poate că tăria tăcerii lui va acoperi tot vacarmul, iar sentimentul nerostit va fi auzit ca țipătul liniștii în mijlocul gălăgiei. Se simțea jumătate luminos, jumătate plin de întuneric. Lumina venea de la trecut, întunericul era pentru viitor. Grija cea mare era ca ea să nu vină, după ultima lor întâlnire, pentru că de-atunci n-o mai văzuse și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
poate rezista. Îi venea să țipe la toți bărbații aceia zgomotoși să tacă dracului odată. Ar fi vrut să sară și să alerge și el ca nebunul dintr-o parte într-alta, dar cei care procedau astfel erau asaltați de țipetele isterice ale celorlalți. Sălbăticia oarbă a acestui spectacol îl înspăimântă pe Fara. Se gândi, nesigur: "N-am de gând să mă fac de râs. Eu unul... " "Clark Fara..." - clipi ecranul. "Clark Fara..." Sări în picioare strigând: - Ăsta-s eu!... Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
încercând să tragă fără să rănească și reptila. Clark îl împușcă în picior. Flacăra strălucitoare se concentra într-o rază subțire, cu o lumină orbitoare. Se stârniră un miros de piele arzândă și un șuvoi de fum albastru. Cu un țipăt, individul scăpă pistolul din mână și se trânti la pământ. Începu să se zvârcolească, apucându-și cu amândouă mâinile piciorul. La îndemnul lui Clark, "directorul" ridică mâinile în sus, fără prea multă bucurie. Clark îi înhăță repede arma, o ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
o măiestrie regală în felul cum era desenat, de aceea, când făcea zgomote, fornăind pe nări ori mișcându-și coama, Omar tresărea stânjenit din amorțeala lui somnoroasă. Într-o dimineață, Veterinara o pusese pe Belle în șa și fetița scotea țipete ascuțite de spaimă și încântare. Omar ieși în ușa garajului, căci lucra, și se uită în plin soare la grupul lor: chipul Veterinarei era concentrat ca al unei dresoare, iar Zet mergea ca un acrobat care poartă un ou. Altă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
înjghebase afaceri. Așadar, cea de-a doua nu avea parte nici măcar de o fericire așijderea: când îi adusese pe lume primul născut, soțul scurmase la ușă precum un motan în călduri și sorbise aerul încăperii, așteptând să-i audă băiatului țipătul. Acum totul se petrecea între ele două, într-o iarnă geroasă, coborâtă din muntele Behistun și, când îi venise sorocul, cea de-a doua scâncise ca o copilă, sfâșiată în pântec de gemeni nerăbdători: „Mamă, te rog, ajută-mă, să
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
aduse lume în preajmă. Îi simți apoi tropotul înnebunit și se liniști că e teafără, însă un moment mai târziu învăță că orbirea lui vedea sângele. Mirosi dezastrul în aer, ca un abur de sulf, și pe urmă află din țipătul celor strânși la benzinărie: — Scoate-l din mașină, e chisăliță! Stătea pe un morman de pietriș și vedea doar umbre mișcându-se, însă pricepu chiar de-a lungul tremurului care îl scutura că știa fără să privească și că un
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ca dânsul când vor șopti văilor și florilor. Râurile se ciorăiau mai în jos de brâiele melancolicelor stînce, învățau de la păstorul împărat doina iubirilor, iar vulturii ce stau amuțiți pe creștetele seci și sure a stîncelor nalte, învățau de la el țipătul cel plâns al jelei. Steteau toate uimite pe când trecea păstorașul împărat, doinind și horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor; și-n piepturile păstorilor tineri, răzimați c-un cot de-o stâncă și c-o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
și cu el... E tot ce mi-a mai rămas. Toată viața mea s-a adunat în... Brusc, ceva negru, viu, le țâșni de sub picioare, sări peste ei cu un urlet lugubru apoi dispăru sub bufet. Doamna Miga scoase un țipăt și sări în picioare. Scarlat trase piedica revolverului. ― Ce s-a întîmplat? ― Doamne Dumnezeule! bolborosi Melania Lupu. Nu vă speriați, e prietenul nostru Mirciulică. Florence se prăbuși în scaun cu mâna la inimă. Ioniță Dragu își înghiți greu saliva. ― Ce
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
piesele cele mai de seamă ale muzeului. Întinse mâinile tremurânde spre tabloul lui Goya. Un glas aspru, amenințător, țâșni pe neașteptate în spatele lui: ― Sus mîinile! * Arma alunecă de pe genunchiul lui Scarlat căzând cu zgomot. Melania Lupu tresări și scoase un țipăt ușurel. " Acum!" gândi Ioniță Dragu încleștînd pumnii. Își simțea gâtul uscat, tâmplele îl dureau. Se ridicase pe jumătate, gata să se repeadă. O secundă, pipăi pragul acela unde intenția, dorința pătimașă luptă cu spaima. Luptă încleștată cu un adversar pervers
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cești, adusese din bucătărie o farfurie cu prăjituri calde, abia scoase din cuptor, pregătise păhărele cu picior. " Ce femeie adorabilă e Melania asta! Ce spontană! Câtă sensibilitate! Ar fi fost o nevastă ideală. Bine educată, fără capricii, fără mofturi, fără țipete... Când te gândești, la ei acasă am cunoscut-o pe Florence. Cred că Melania n-ar fi spus nu, în fața unei propuneri serioase, iar papa ar fi fost încîntat de partidă." Și divagă un timp imaginîndu-și cum ar fi arătat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
otrava. ―------------------------------------ Cianură pentru un surâs Rodica Ojog-Brașoveanu PROLOG Femeia îmbrobodită în dantelă albă ținea pleoapele ușor coborâte. Buzele rumene zâmbeau în spatele evantaiului. Gâtul... Colonelul Werther von R. Își întoarse privirea. Gâtul alb, umflat, gâlgâind parcă a râs, a șoaptă, a țipăt nedeslușit îi crea un sentiment tulbure. Un sentiment ce nu-l încercase nici în fața trupului elegant al Olimpiei, nici în fața goliciunii caste, de argint, a zeiței lui Giorgione. Rubens cu tonele lui de carne roz îl indispunea. Degas era prea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
cunoștea bine. Pe el și pe nevastă-sa... Doi fluieră-vînt! Gabardină, mătăsuri și mănâncă ce-a rămas pe fundul lingurii. Reflex, ridică bărbia în dreptul odăii lui Doru Matei. Un escroc! Muieri, vorbe deșucheate... Nopțile sunt un adevărat scandal... Scoase un țipăt ușor. Pe zidul din spatele scrinului, o hartă udă își lățea contururile. Un firicel de apă curgea de sub mobilă înaintînd spre mijlocul odăii. ― Inundație! țipă bătând cu pumnii în prima ușă. Ne inundă! Popa deschise prudent rostogolindu-și ochii mici. Părea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ROBERT... VREI... SĂ RĂMÎI... ȘI SĂ MĂ ȚII DE MÎNĂ? ZĂBOVI ȘI VĂZU CU OCHII LUI CUM SE SCURGE VIAȚA DIN TRUPUL EI. AȘTEPTĂ PÎNĂ CÎND MOARTEA SE INSTALĂ TRIUMFĂTOARE ÎN CORPUL PE CALE DE A SE RĂCI, IAR PRUNCUL, CU ȚIPETELE LUI RĂGUȘITE, ÎL SCOASE DIN SĂRITE. LA O DISTANȚĂ DE JUMĂTATE DE AN-LUMINĂ, SE PREGĂTEA DE PORNIRE O NAVĂ COSMICĂ ÎN LUNGIME DE APROAPE DOUĂ SUTE DE KILOMETRI. INLĂUNTRUL EI VIBRAU GÎNDURILE DE LA O MINTE LA ALTA: \...CEL DE-AL DOILEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
ne asigura în cazul în care era în casă, că nu va arunca vreo grenadă sau că va deschide focul asupra noastră. Dar bătrâna, dând cu ochii de un câine de-al nostru de luptă s-a speriat scoțând un țipăt și strigând la el să se predea. În același timp, eu care am încercat să pun lanterna în țeavAșautomatului pentru a lumina spre ușa unde se afla camera banditului,am apăsat din greșeală pe trăgaci pornind un număr de gloanțe
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
și picioarele prea subțiri accentuau această impresie. Intra în mare cu multe precauții, bălăcindu-se la margine, chicotind și fugind înapoi de cum îi ajungea apa la genunchi, după care, căpătând curaj, avansa, înfrunta chiar câteva valuri, scoțând de fiecare dată țipete scurte, de plăcere amestecată cu teamă. Nu știa să înoate. Dacă-l răsturnau valurile și înghițea apă, ieșea la mal și se întindea pe pietre să facă plajă. Uneori îl priveam atunci cu coada ochiului și mă întrebam de unde-i
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
undeva între somn și trezie într-o piele de împrumut. Viața vuia în mine ca marea, buimacă și tenace, însă, în mod ciudat, nu mai eram sigur de identitatea mea și mă întrebam ce căutam acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și am întors cu un efort aproape dureros capul spre ușă. Nu era nimeni. M-am ghemuit atunci sub pătură și cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]