11,260 matches
-
L-am auzit pe Fielding dând șoferului o adresă de pe femininul Park Avenue. Am pornit-o nesigur prin fierbințeala nopții pornografice. În ceea ce privește ceasul meu biologic și coordonatele temporale ale călătoriei, la mine era ora șase dimineața și totul plutea în aburul băuturii. În ziua aceea am călătorit tare departe, în spațiu și în timp. Doamne, cum mai simt nevoia să mă fac praf. Fielding mi-a povestit că printre aleile și acoperișurile de lângă Ashbery, există un nebun foarte agil, care aleargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pervazelor, al contraforturilor și luminatoarelor de la mansarde, pe acest artist al dezastrului infinit. Se avântă și se cațără printre arabescurile gotice ale scărilor de incendiu, prin conductele de evacuare și printre antenele de televizor, în vreme ce sub el Broadway-ul trosnește în aburii de stiren ai miezului de noapte, fără ca în povestea asta să fie implicați banii. Pentru el nu există bani. Acum, tu m-ai mai văzut prin New York și mai înainte și știi cam ce fac eu când sunt acolo. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în cameră și să mă îmbăt. În cele din urmă am rămas în cameră și m-am îmbătat. Necazul e că mai întâi le-am făcut pe toate celelalte. Am impresia, uneori, că viața trece pe lângă mine scoțând fuioare de abur și scântei din roți și un muget răgușit, de putere sau de groază. Ea trece și totuși eu sunt cel care face toate mișcările. Eu nu sunt gara, eu nu sunt stația: eu sunt trenul. Eu sunt trenul. * — Povestește-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
așa - m-am trezit în fața unei femei înalte de aproape doi metri, cu părul roșcat, o pălărie pleoștită și un voal verde care îi înfășură gâtul. Prezența ei zveltă era deliberată, provocatoare. Mi s-a părut, chiar, că îi simt aburul respirației pe obrazul meu: — Dea, am făcut eu. Dar ea a continuat să stea neclintită, privindu-mă cu o figură imobilă... Unde o mai văzusem pe târfa asta nebună? Am mai văzut-o. Undeva Am mai văzut-o undeva. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
distrus. O, rahat, Iisuse, de ce nu l-ai ales pe altul? De ce nu l-ai ales pe atoli care ar fi avut mai mult de pierdut? M-am întors la ogeacul meu prin ploaia subțire. Și cerul. Iisuse! în penumbrele aburului slinos, cu ochiuri de lumină în care se distingea doar întunericul și tivul de ceață și unsoare, aerul atârna m spatele și în fața mea ca o chiuvetă veche, plină cu vase murdare. Distrusă, terminați, astmatică, Londra, cu obrazul ros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
animal sau un sclav își ridică fața, înspăimântat de pedeapsă, dar asumându-și riscul. O scară de lumină, cu balustrade din raze de soare, ducea direct spre cerul albastru, mult mai departe de cerul zilnic al țigărilor goale, chiuvetelor pline, aburilor de mâncare. În regulă. Arată-mi ceva, am spus eu și mi-am șters fața cu mâna. Sus, în imensitatea limpede se tolănise un nor roz concav, cu vârfuri ascuțite la ambele capete legate cu nojițe, ca un ochi vertical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prea puțin atrăgătoare el păstra un aer de demnitate. Miop, stângaci, vorbăreț, mare-n limbă, mustind de demnitate, cu măreția rănită a săracilor. Lui Vultur-în-Zbor îi amintea de o locomotivă veche văzută odată, la vremea ei un uriaș debordând de aburi, care acum, ruginea pe o linie moartă. Aparența puterii dezmințind realitatea. Un gigant înțepenit. Billy pufăitorul. Vultur-în-Zbor își termină ceaiul de rădăcini, puse castronul jos și adormi buștean. Foarte bine, murmură Virgil Jones. Refă-ți puterile. Păsările îl aprobară, cântând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spre accese de violență, dar se considera un om rezonabil. Nu era oră din zi ori din noapte când să nu se prăbușească beat criță, dar se considera un om puternic. Era dus la culcare în fiecare noapte într-un abur de dezmăț și vomă, dar era convins că e un stâlp al comunității. Recita poezii la fel de ușor cum făcea și porcării. Pentru Elfrida prezența lui întuneca încăperea și strica frumusețea vieții. O’Toole își imagina că e un paratrăsnet, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
încăperea meticulos ordonată. Patefonul cânta un cântec vechi, vechi. Era după-amiază și ceața se transformase din auriul dimineții în galbenul post-meridian. Galben pentru viață, își aminti Vultur-în-Zbor, cum stătea în fața lor, pe un scaun de răchită cam prea drept. Un abur ușor plutea prinn încăpere. Timpul trece mai încet acum, cugetă Vultur-în-Zbor și se simți aproape fericit. Să te afli în K însemna să recapeți conștiința istoriei, a vremurilor bune, ba chiar a națiunii: O’Toole, Cerkasov... Fie că-ți plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Hamlet, zise el. îndoiala, vreau să zic. în final l-a ucis. Vechea poveste a lui Toma Necredinciosul este un caz similar. Acolo unde există certitudini, e ridicol să te mai îndoiești. Nu ești de acord? — Păi... începu Vultur-în-Zbor în timp ce aburii alcoolului i se suiau la cap. Dar Ignatius Gribb nu era omul care să se lase contrazis. — Distincția crucială, spuse el, este cea între obsesie și posedare. Omul posedat nu mai are control asupra lui însuși. Posedarea este o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
clienți regulați ai cârciumei Elbaroom. Aveau la ei bâte, pietre și un capăt de frânghie. — Casa este închisă, a spus Iocasta din ușă. — N-am venit pentru femeile tale, I-a replicat O’Toole cu o voce dură, înăsprită de aburii whisky-ului de cartofi. Ci pentru nemernicul ăla de Vultur-în-Zbor. — Ne-am gândit la un mic linșaj nevinovat, a precizat Peckenpaw. — înțeleg, a zis Iocasta. Vreți un țap ispășitor. Doamne ferește! a rânjit Flann O’Toole. Dar o analiză simplă arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spun. Vultur-în-Zbor clătină din cap - nu - în timp ce se uita atent la cel de-al doilea glob de cristal dezvelit. Globul nu era umplut cu apă, ci cu un fel de fum. — Mă tem că îți arată întotdeauna lucrurile printr-un abur ușor, spuse Grimus. Ah, dar tu nu înțelegi! Hai să mă refer la niște incidente pe care ți le amintești. în trecutul relativ recent ai trecut de două ori prin puncte de răscruce. De pildă, dacă n-aș fi conceptualizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gând, mai profundă, mai înțeleaptă. — Da... nu... ah, înțeleg. Aveam sentimentul că eram dezbrăcat până la piele. Mintea îmi fusese scanată. — Unde sunteți? am strigat, iar eul-Grimus dinăuntrul meu mi-a spus că acești monoliți pântecoși, uriași și înconjurați de un abur ușor erau cele mai inteligente forme de viață din toate galaxiile și că a doua formă de gând fusese cea a marelui gânditor Dota însuși. — Elementul non-Grimus pare să dețină un control limitat, a venit o a treia formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
m-am rezemat de rama metalică. Veturia avea câteva ghivece mari de flori, un fel de chiupuri smălțuite, în care pusese un soi de arbuști care înfloriseră. Flori mici, galbene, dese, primele flori ale primăverii. Urca dinspre grădina din fața blocului aburul acela lăptos de pământ dezmorțit, trezit în primăvară, abur de prunc de curând alăptat, răspândind în răsfățul lui mireasma mamei mustoase, cu țâța mozolită, abur de Lume atunci născându-se, umplându-se de minuni abia înmugurite. În capătul aleii, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ghivece mari de flori, un fel de chiupuri smălțuite, în care pusese un soi de arbuști care înfloriseră. Flori mici, galbene, dese, primele flori ale primăverii. Urca dinspre grădina din fața blocului aburul acela lăptos de pământ dezmorțit, trezit în primăvară, abur de prunc de curând alăptat, răspândind în răsfățul lui mireasma mamei mustoase, cu țâța mozolită, abur de Lume atunci născându-se, umplându-se de minuni abia înmugurite. În capătul aleii, spre stația tramvaiului, un bărbat, într-un fulgarin alb, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care înfloriseră. Flori mici, galbene, dese, primele flori ale primăverii. Urca dinspre grădina din fața blocului aburul acela lăptos de pământ dezmorțit, trezit în primăvară, abur de prunc de curând alăptat, răspândind în răsfățul lui mireasma mamei mustoase, cu țâța mozolită, abur de Lume atunci născându-se, umplându-se de minuni abia înmugurite. În capătul aleii, spre stația tramvaiului, un bărbat, într-un fulgarin alb, cu ochelari de orb, sprijinit de stâlpul becului cu neon, cânta ceva la o muzicuță. O melodie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre stația autobuzului, apoi așteptându-l, mă lăsam picurat de această moină a dimineții. O negură jilavă, de tifon îmbibat în lichide vaporoase. Moină grea și, în același timp, molcomă, precum negura din grădina de la țară, când parcă descopeream în aburii ceții o lume neștiută până atunci. Am refuzat însă să-mi duc gândul mai departe. După cum refuz și acum, așteptând să-mi vină cărțile cerute, să scriu în continuare despre un astfel de dor - al grădinii noastre dela țară, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am rătăcit drumul spre casă și m-am pomenit, în zori, undeva în afara orașului, la capătul unei linii de autobuz. Dormeam pe o bancă, lângă un tufiș de măceșe. Era începutul lui aprilie, înmuguriseră niște crenguțe galbene, ieșea din pământ aburul acela lăptos al dimineților. Am găsit, cu greu, drumul spre casă. Abia în fața ușii garsonierei mele am constatat că nu mai puteam să intru. Pierdusem servieta în care erau cheile, actele, hârtii felurite. Buimac, am rătăcit apoi prin oraș, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu. Îl țin în dreptul nasului și las, mai întâi, să mă inunde boarea lui ușor dulceagă, cu aromă de buruieni, de cretă, de hârtie arsă, de Țăndărei, de țâța țigăncii, de glorie postumă și, undeva, pe la capătul mirosurilor, nepăsarea cu aburul ei de petunie bălăngănindu-și clopoțeii peste tot. Boarea dulceagă a nepăsării de viața-mi care se prelingea slinoasă, târând în nimicnicie zdrențe de imagini aburite, gândul că mă rătăcisem în depărtarea de mine, uimirea că mai pot fi totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
douăzeci de ani, când îmi voi schimba masa din crâșmă, că a început de fapt timpul Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și în gânduri, în vise, în dorințe, amorțindu-ți cuvintele, sleindu-ți elanurile, obosindu-te fără să fi făcut eforturi anume epuizante, este de fapt aerul Morții. Pregătirea venirii ei, a privirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
grădină și pur și simplu stăteam și mă uitam năuc la lumina care se-așeza peste lujerii înrourați ai porumbului, peste tufele roșiilor, peste frunzele hreanului, cu bobi lucitori de rouă, peste buruieni, peste via vecinului, vedeam răzarea Soarelui, în aburul dimineții, cum trece pe uliță, ducându-se cu pași feriți spre pădure. Mă dezmeticeam greoi, era o altfel de trezire, aburii dimineții mă învăluiau ca duhurile unui tărâm care mă respira, chemându-mă, ademenindu-mă. Priveam mult, copleșit de uimire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tufele roșiilor, peste frunzele hreanului, cu bobi lucitori de rouă, peste buruieni, peste via vecinului, vedeam răzarea Soarelui, în aburul dimineții, cum trece pe uliță, ducându-se cu pași feriți spre pădure. Mă dezmeticeam greoi, era o altfel de trezire, aburii dimineții mă învăluiau ca duhurile unui tărâm care mă respira, chemându-mă, ademenindu-mă. Priveam mult, copleșit de uimire, misterul acelei grădini revenindu-și din noapte, trezindu-se cu sclipiri încifrate, mesaje trimise spre mine dintr-un tărâm tainic, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spre mine dintr-un tărâm tainic, de nepătruns. În astfel de dimineți înțelegeam, prindeam a pricepe că rostul meu pe Lume, totuși, nu e întâmplător. Înfrățit mă simțeam cu lumea acelei grădini, cu buruienile, cu aerul, cu pala luminii, cu aburul pământului, cu roua, cu tot ce se afla în deschiderea privirii mele. Simțeam cum sevele Lumii cu sevele mele se contopeau, revărsându-se într-o matcă uriașă, cosmică, în care însuși Pământul era un bob de rouă, rostogolindu-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cocoș. Sau, cum spunea Ester, mai degrabă încă o păpușă de lut smălțuită cu umbre sângerii de asfințit de viață. Avea ea o teorie. Spunea că, în începuturi, smalțul păpușilor nu se vedea. Olarul le poleise cu un fel de abur, duh și lumină, care le făcea să pară asemeni îngerilor. Dar păpușile au vrut să afle ce era sub giulgiul acela în care le învăluise Olarul. Și l-au tot sfâșiat, l-au tot sfâșiat până n-a mai rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o uit toată viața. Nu știu dacă am uitat sau nu. Țin minte căldura care m-a cuprins când am auzit de la D. că curva mi-a spus tânăr. Parcă m-ar fi îmbrățișat și m-ar fi topit în aburul trupului ei, așa cum se desena în chenarul ferestrei luminate, cu perdeaua dată la o parte. 10tc "10" Urc, precum în această după-amiază de ianuarie, cu vălătucii ninsorii împrăștiate pretutindeni, pe Bulevard, spre Universitate. De când scriu la această coborâre, umblând printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]