3,016 matches
-
permanentă inspecție, de sus de pe capra șaretei. Veacul fluiera alături, nepăsător de cîte aveau să vină; el Îi simțea adierea În aerul rece de dimineață din primăvara acelui an, numai că nu-și dădea seama ce se Întîmplă, de unde venea adierea aceea altfel percepută decît pală, obișnuită a vîntului de dimineață. Calul, cu flori din lînă colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru Întîmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dînd impresia că aleargă spre un alt orizont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
După o oră ne despărțirăm de el Îmbrățișîndu-l. - Să nu ne uitați, rostii. El mă Îmbrățișă din nou. 20. CÎnd ajunse acasă, Marga Popescu deschise ferestrele dinspre curte, atentă la perdelele de voal, albe și lungi, - nu le mișca nici o adiere. După ce-și puse capotul pe ea, ieși În curte, potrivi furtunul pe care-l ținea Într-o ladă lîngă cișmea și stropi asfaltul Încins din fața ferestrelor, răcorindu-l. Apoi intră În casă, Își făcu un duș și la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dar fiica, simțind asta, Își ținea capul aplecat pe umărul meu, era În dreapta mea, preluată bărbăteștii mele puteri; ne aflam În Ierusalim desigur, acolo la interferența marilor religii din această parte a lumii, „Iudith!, spuneam, Iudith!”... ea stătea supusă ușoarei adieri dinspre Muntele Sinai și dealul Căpățînii, În timp ce domnul Pavel ne căuta În vis lîngă tufele de măslini, să venim să vedem fantasticul răsărit de soare dinspre Marea Roșie... În seara aceea - căci mă prinse Înserarea acolo - soba bucătăriei iradia o dulce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
deveni ceea ce nu sînt. CÎt de rău Îmi pare c-am murit, dar aceasta a fost voința lui Dumnezeu, iar Dumnezeu, În Înțelepciunea Lui, știe ce face cu fiecare din noi.” Se apropie din nou, Îi simții obrazul ca o adiere cînd caldă, cînd rece, apoi ființa i se pierdu. - Are dreptate! Îl auzii vorbind deodată, lîngă mine. Era așa cum Îl știam, neschimbat. Are dreptate, repetă. Nu trebuie să te lași tîrÎt În beznă.” - „Cum aș putea?” Întrebai. Îmi spusei, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
a avut loc?” - „Nu-i nici o mirare, Îmi răspunse. Din lumea ei toate se văd și se Înțeleg perfect. S-a apropiat de tine să te sărute; a și făcut-o, dar tu i-ai simțit obrazul doar ca o adiere. Ți-a vorbit...” - „Și-atunci care e calea?” - „Ți-am spus și eu și Keti, dar n-ai fost atent: să fii tu Însuți, să nu faci rău nimănui, păstrîndu-ți calea morală”. - „Dar praful lumii acesteia se va așeza, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
deslușească puntea dintre generații - atunci, inexplicabil, abia vizibilă - pe care - nu știa de ce, probabil un defect de vedere - Încercînd s-o străbată, simțea o nesiguranță, ca un permanent dezechilibru, de fiecare dată, Însă, Învins cu tinerețe și abilitate, Înfloream la adierea conversației lor, - le auzeam fără să le ascult, ocrotit de prezența Anei și pleoapele șirete ale fiicei ce-i stătea alături ca o fotografie a ei făcută de un fotograf ambulant, Într-un parc, cum se obișnuia Înainte de război. Eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
jos. Urmară clipe de liniște Între noi și, În răsfrîngerea unei fracțiuni, peste umerii fiicei, deodată, Ana mă privi În ochi, fix, - și atunci, În fracțiunea aceea de timp, se porni, dar numai pe durata ei, pentru noi, o dulce adiere astrală din apus. CÎnd ne-ntoarserăm la masă, domnul Pavel, care gîndise Între timp la unele evoluții ale tinereții lui, În segmentele petrecute În această Grădină și surîdea acelor amintiri fără mărturisiri către soție, Întrerupt Își ridică privirea spre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
prins de privirea Anei fără ca ceilalți să-mi observe imobilitatea. Ana cea mică purta În jurul gîtului și peste umeri - se vede că așa era moda sau numai imaginația ei inventivă - o eșarfă albastră de voal ce Încerca vagi unduiri În adierea firavă a vîntului ce Începuse din vest. Era o binefacere după o zi toridă, acum la două ceasuri Înainte de miezul nopții. Și noaptea aceea se termină sus spre oiștea Carului Mare, În rîsul Întinerit al domnului Pavel, orchestra departe, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
școlară, - cu două dungi oblice, roșii, cu subțiri tivituri albe, dinspre umărul stîng pînă spre mijlocul Încins cu un imaginar cordon alb, făcînd parte din croiala rochiei. De bună seamă părea mai tînără, observai, - Împrumuta fără să vrea ceva din adierea adolescentă a elevelor sale. După ce-i sărutai mîna, uitîndu-și de protocolul vag dintre noi mă Îmbrățișa și sărută; nu mă așteptam. O sărutai la rîndu-mi și după o jumătate de oră de conversație ambiguă, Începu amurgul - partea aceea a zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
puținele haine de pe ea lăsîndu-le să cadă pe moalele covor persan, eu mă Îmbătam la statura ei pe care, mutînd-o acum din Întîia clipă a lumii, o atribuiam artei antice și În momentul acela simții, mutat sub lumina lumii eline, adierea brizelor egee. Rămaserăm În amurgul acela fantastic pînă cînd Înserarea intră În Întuneric. Ne răvășirăm dedîndu-ne nouă Înșine În uitările ființei, căutîndu-ne ca Într-o pierdere disperată și negăsindu-ne; ea Își striga ajutorul În știutele cuvinte de dragoste, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
privirea mișcarea pliurilor verticale ale lungilor draperii ca niște lănci cu vîrfurile pierdute În cer, veghindu-ne pierzania. Ceasul acela aș fi vrut să țină cît o viață, dar ea se lăsă În voia sfîrșitului, căci peste noi Începu o adiere ca de pe alte tărîmuri, nebănuite lumi exotice cerîndu-și Îndreptățirea. Amețit de vrăjile orei mă luminam trupului ei gol și nimic nu ne-ar fi putut clinti mîntuirii acelui ceas. TÎrziu, nici unul din noi n-ar fi putut spune la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
vine, n-are decât, n-are rost să pui sub semnul întrebării, e chiar ridicol, o mare iubire de care ești legat prin rădăcini care se pierd în adâncul ființei tale. Ar fi ca și când un copac ar suferi din pricina unei adieri care îi mișcă, ici-colo, ramurile... Numai că la întoarcere nu găsii un copac fie el chiar și neliniștit de ceva, sau un soare care trecea printr-o eclipsă. Nu găsii pe nimeni. Matilda nu era acasă. O căutai prin toate
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
stinsese și urmase o tăcere asemeni unei vetre în câmp care a devenit deodată cenușă și asupra căruia s-au lăsat, misterioase, dar nu moarte, marile tăceri ale haosului, lumea străină de efemerele noastre patimi, cerul înstelat, noaptea vie cu adierile ei de vânt foșnind prin ierburi, în mijlocul cărora numai omul poate fi împăcat, gîndind: să uiți totul, să nu uiți nimic și să nu-ți pese. El singur poate purta în suflet pacea, conflictul, nepăsarea, liniștea, sbîrlirea, pieirea, dispariția cu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu vârfurile sub fereastră! Cum stau ei aici așa, ca doi frați (imita parcă gândirea plopilor) și cresc împreună, și unul nu e mai mare decât altul... daaa, exclamă auzindu-le, în chiar acea clipă, frunzele prin care trecuse o adiere, foșnesc, freamătă... și primesc vizitele vrăbiilor..." Mă apropiai și rămăsei la distanță. Dar era ca și când ființa ei ar fi fost eu însumi, atât de puternic și în același timp atât de delicat și diafan era transferul acesta misterios către mine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
simțirii noastre, care altfel ar putea deveni turbure (nu avusesem eu un prim gând de gelozie când mă întrebasem dacă surâsul ei îmi era numai mie adresat?) și am începe, astfel, iubindu-ne, să suferim... Fără suferință! Deloc! Nici măcar o adiere... Iar dacă nu va fi nimic, cu atât mai bine, despărțindu-ne, tot ceea ce a fost va rămâne curat, pur, o amintire de neșters. Da, de acord, îmi spusei, mai ales că această intuiție a stării ei de spirit coincidea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
psihice. Mă îngrijorai: nici o stare de spirit nu seamănă cu alta în felul de a se manifesta, cum nici o frunză dintr-un arbore nu se mișcă la fel sub influența vântului, care nici ea nu e la fel, de la simpla adiere la furtună. Astfel de stagnări ale sufletului mai cunoscusem la Suzy, cea de-acum era însă cea mai mare. Parcă împietrise, ași fi zis chiar că nu mai respira: un om viu, dar oprit în adâncurile ființei... Observasem însă că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
capul său a capsulei va culisa, sau se va ridica și lumina din cameră îi va pătrunde în ochi. Și-atunci, se-ntări, într-un fel, pentru a primi șocul luminii bruște. Dar de fapt, mișcarea de sub el încetă. O adiere proaspătă îi atinse obrajii. Era un alt nivel de percepție, sau poate alte nivele. Era mai mult aer în jurul lui, și temperatura se modifică, ușor: era mai răcoare. Faptul acesta îi sugeră că trupul și capul lui trecuseră într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
impună propriul control asupra minților lor, Așa că Gilbert Gosseyn ar fi făcut mai bine să meargă înapoi acolo. Păcat, pentru că - alt gând trecând rapid prin minte... Ar trebui într-adevăr să dau de urma băiatului... 12 Gosseyn simți pe față adierea unui vânt rece. Cât vedea cu ochii, numai vârfuri înzăpezite. Și chiar sub poalele lor, un. râu cu ape repezi și malurile înghețate. Văzu băiatul care admira cu ochi măriți peisajul. Obrajii lui palizi începuseră să prindă culoare. Putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
grija „puternicei“ bătrâne Belokonskaia, la Moscova, în condițiile în care, cu siguranță, fusese nevoie de mari rugăminți ca să obțină această protecție, pentru că „bătrâna“, în anumite cazuri, se punea greu în mișcare. Dar, întrucât se spărsese gheața și se simțea o adiere nouă, generalul se grăbi să se destăinuie și el. Se dovedi că și acesta manifestase un interes neobișnuit. Le comunică, cu toate acestea, doar „aspectul practic al problemei“. Se dovedi că el, în interesul prințului, apelase - ca să-l țină sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
imagine dramatică pe care umanitatea a cunoscut-o prea adesea din nefericire. Ce Înseamnă venirea unui copil pe lume? este dacă vreți acea rază a soarelui de dimineață aducătoare de speranță pentru o zi senină și cu Împliniri, este acea adiere de primăvară În curgerea neîntreruptă a anotimpurilor, În care natura reînvie la viață În fiecare fibră a ei, aducând cu sine acea undă de vigoare, dătătoare de speranță și Încredere. În fața acestui dat natural nu este lipsit de importanță să
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
cu imagini de 75 H.P. de care nu te poți apropia fără a fi electrocutat pe loc, cu pocnet de mitraliere și cu descărcări de artilerie grea... Voronca al nostru, păpădia risipită la vânt, funigelul călător la cea mai mică adiere, iepurele de casă ascuns sub foaia de varză, prefăcut într-un războinic cu pistoale la brâu, cu chivără și cu paloșe în mâini și în dinți! Minunata putere bovarică de a te proiecta altfel decât cum ești!” Și totuși! Dacă
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
eden primitiv, sugerând o vârstă a unității cosmice originare, ca în aceste Bucurii îngăduite: Cum se bucură de eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cântec pe panglica nemișcării în ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă în adiere ca arbuștii pitpalacii împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism oglindesc înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pământului; și plugurile fac dragoste cu țărâna, o mușcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, soarele dă mălai vrăbiilor
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de senini. O pace apărând treptat la orizont ca o navă, Și timpul ca un fum prin mâinile noastre de apă. Sus întâlnim păsări lâncede ca niște valuri Liniștite. Suflet numai. Atât mai suntem. Și ce bine Ne simțim. O adiere calmă ne duce pe alte maluri Din plante întâlnim numai aroma. Numai zumzetul suav din albine. (Au fost oameni) Diferența față de scrierile anterioare se vede imediat. Baroc-manieristele jocuri de artificii ale unei fantezii atrase de eternul spectacol al metamorfozelor lumii
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
metamorfoze imaginare, ca nucleu de energie mobilizând întreaga ambianță și declanșând fluxul asociativ: Din umăr o pasăre revarsă prin tril limpezimea sângelui Din deget izbucnește în jedou curcubeul Din mormânt ploaia se desface ca o păpădie legendară Și într-o adiere de vânt trec orașele Africei Ca foile calendarului ucis de o mișcare neprevăzută a pupilei Ca întâlnirea în crepuscul a sălciilor cu portocala de sânge al îndrăgostiților... Și poate e locul să notăm aici, anticipând unele considerații privitoare la dinamica
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
luat drept text emblematic pentru o astfel de viziune, animată de sentimentul universalei comuniuni: Cum se bucură de eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cântec pe panglicile nemișcării în ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă în adiere ca arbuștii pitpalacii împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism, oglindesc înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pământului; și plugurile fac dragoste cu țărâna, o mușcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, soarele dă mălai vrăbiilor
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]