5,887 matches
-
întrebări: (a) cum interacționează între ele cele două seturi de trăsături? (b) care sunt criteriile după care se selectează ce set intră în relații sintactice de verificare sau valorizare cu trăsăturile non-interpretabile sau fără o valoare ale verbului și ale adjectivului? (c) ce alte elemente care pot avea două seturi de trăsături? Existența celor două seturi de trăsături poate fi constatată la pronumele posesiv de persoana I și a II-a. Acesta are trăsături referențiale de număr și persoană și trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
au trăsături de persoană, număr și gen referențiale. În schimb, pronumele care au un antecendent nominal au trăsături care variază în funcție de trăsăturile antecedentului, deci trăsături valuate prin acord. Acordul pronumelor cu antecedent nominal se diferențiază de acordul verbului sau al adjectivului prin configurațiile sintactice diferite: verbul și adjectivul se află într-o anumită relație sintactică cu nominalul-sursă, iar domeniul acordului îl reprezină o proiecția mximală - grupul nominal, grupul flexionar. Domeniul în care are loc acordul pronumelor anaforice nu este delimitat sintactic
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
referențiale. În schimb, pronumele care au un antecendent nominal au trăsături care variază în funcție de trăsăturile antecedentului, deci trăsături valuate prin acord. Acordul pronumelor cu antecedent nominal se diferențiază de acordul verbului sau al adjectivului prin configurațiile sintactice diferite: verbul și adjectivul se află într-o anumită relație sintactică cu nominalul-sursă, iar domeniul acordului îl reprezină o proiecția mximală - grupul nominal, grupul flexionar. Domeniul în care are loc acordul pronumelor anaforice nu este delimitat sintactic. Prin aceasta, acordul pronumelor anaforice este un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
implicate în acord sunt genul, numărul, persoana (trăsături phi) și, discutabil, cazul (care poate fi doar atras în acord datorită sincretismului mărcilor flexionare). Din punct de vedere categorial, clasele de cuvinte implicate în acord sunt substantive, pronume, articole, verbe și adjective. Direcția acordului este de la nominal la verb sau la adjectiv. Relația de acord este una de dependență: trăsăturile verbului și ale adjectivului depind de cele ale numelui. Morfologia GV depinde întotdeauna de GD subiect (forma sau/și semantica acestuia), indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
discutabil, cazul (care poate fi doar atras în acord datorită sincretismului mărcilor flexionare). Din punct de vedere categorial, clasele de cuvinte implicate în acord sunt substantive, pronume, articole, verbe și adjective. Direcția acordului este de la nominal la verb sau la adjectiv. Relația de acord este una de dependență: trăsăturile verbului și ale adjectivului depind de cele ale numelui. Morfologia GV depinde întotdeauna de GD subiect (forma sau/și semantica acestuia), indiferent ce semantică adoptăm pentru evenimentul denotat de GV. Și trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
flexionare). Din punct de vedere categorial, clasele de cuvinte implicate în acord sunt substantive, pronume, articole, verbe și adjective. Direcția acordului este de la nominal la verb sau la adjectiv. Relația de acord este una de dependență: trăsăturile verbului și ale adjectivului depind de cele ale numelui. Morfologia GV depinde întotdeauna de GD subiect (forma sau/și semantica acestuia), indiferent ce semantică adoptăm pentru evenimentul denotat de GV. Și trăsăturile adjectivului depind de trăsăturile unui nume, întrucât adjectivul, prin natura sa, exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Relația de acord este una de dependență: trăsăturile verbului și ale adjectivului depind de cele ale numelui. Morfologia GV depinde întotdeauna de GD subiect (forma sau/și semantica acestuia), indiferent ce semantică adoptăm pentru evenimentul denotat de GV. Și trăsăturile adjectivului depind de trăsăturile unui nume, întrucât adjectivul, prin natura sa, exprimă o proprietate (în sens larg) a unei entități sau a altei proprietăți. Prin urmare, clasa lexico-gramaticală adjectiv, prin tipul său semantic, este dependentă sau are o natură relațională. Relația
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
trăsăturile verbului și ale adjectivului depind de cele ale numelui. Morfologia GV depinde întotdeauna de GD subiect (forma sau/și semantica acestuia), indiferent ce semantică adoptăm pentru evenimentul denotat de GV. Și trăsăturile adjectivului depind de trăsăturile unui nume, întrucât adjectivul, prin natura sa, exprimă o proprietate (în sens larg) a unei entități sau a altei proprietăți. Prin urmare, clasa lexico-gramaticală adjectiv, prin tipul său semantic, este dependentă sau are o natură relațională. Relația sa cu entitatea/proprietatea calificată/descrisă este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acestuia), indiferent ce semantică adoptăm pentru evenimentul denotat de GV. Și trăsăturile adjectivului depind de trăsăturile unui nume, întrucât adjectivul, prin natura sa, exprimă o proprietate (în sens larg) a unei entități sau a altei proprietăți. Prin urmare, clasa lexico-gramaticală adjectiv, prin tipul său semantic, este dependentă sau are o natură relațională. Relația sa cu entitatea/proprietatea calificată/descrisă este mediată de nominalul (lexicalizat sau nu) care denumește acea entitate/proprietate. Adjectivul nu își poate verifica sau valoriza trăsăturile "direct" prin
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
entități sau a altei proprietăți. Prin urmare, clasa lexico-gramaticală adjectiv, prin tipul său semantic, este dependentă sau are o natură relațională. Relația sa cu entitatea/proprietatea calificată/descrisă este mediată de nominalul (lexicalizat sau nu) care denumește acea entitate/proprietate. Adjectivul nu își poate verifica sau valoriza trăsăturile "direct" prin raportarea la un obiect descris. În enunțul E frumoasă, rostit cu privire la o vază prezentă în context, avem un acord "deictic". Acest acord nu este direct, prin raportare la obiectul descris, ci
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
context, avem un acord "deictic". Acest acord nu este direct, prin raportare la obiectul descris, ci mediat de substantivul vază, care este de genul feminin. Acordul nu este niciodată pur semantic, ci mediat de sintaxă. Dată fiind natura relațională a adjectivului și a verbului, care, prototipic, "exprimă ceva despre o entitate desemnată de un nume", valorile trăsăturilor lor sunt întotdeauna dependente de valorile trăsăturilor unui nume. Acordul se face în primul rând pe baza trăsăturilor morfosintactice ale numelui. În absența acestora
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Pronunțare (engl. Spell-Out). Valuarea trăsăturilor se face în primul rând pe baze formale, iar dacă trăsăturile formale sunt subspecificate, se recurge la valuarea pe baza trăsăturilor semantice (vezi cap. 1. Aspecte teoretice). Termenii care se acordă cu substantivul centru sunt adjective (propriu-zis, participial, pronominal sau numeral cu valoare adjectivală) sau articole. Trăsăturile implicate în acordul intern grupului nominal sunt, în general, genul, numărul și cazul. Unele pronume acordate cu nominalul-centru au și trăsătura de persoană (prietenele însele, subsemnatul însumi). Acordul din
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nu sunt forme morfologice ale aceluiași cuvânt, ci cuvinte diferite. Acordul în gen în interiorul grupului nominal se face, în general, pe baze formale, morfosintactice. În română, substantivele sunt descrise ca având trei valori de gen: masculin, feminin și neutru, în timp ce adjectivele și pronumele coreferente (care se acordă) au două valori de gen: masculin și feminin (cf. GALR, GA2). Apare astfel o asimetrie între sistemul de gen al controlorului și cel al țintei. Existența genului neutru în limba română a fost contestată
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
unele desinențe (desinența de plural -uri este specifică neutrelor, dar desinența de plural -e este comună neutrelor și femininelor) și prin acord: la singular, substantivele neutre impun acordul la masculin, iar la plural, acordul la feminin. Prin urmare, țintele acordului (adjectivele, pronumele coreferente cu nominalul) nu marchează genul neutru în mod distinct de masculin și de feminin. Pronumele neutre cu antecedent nominal (de genul neutru) au formă de masculin la singular și formă de feminin la plural (Caietul l-am cumpărat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pe baze formale, acordul semantic fiind foarte rar (ex. Dinamo, calificați..., vezi infra, (42)). În limba română, trăsăturile de gen și număr sunt marcate sintetic, prin același afix (-ă de la bunică marchează genul feminin și numărul singular, desinența -e de la adjectivul albe marchează genul feminin și numărul plural etc.). 2.2. Cazul 2.2.1. Marcarea cazului în grupul nominal În general, cazul este marcat la primul element cu trăsături phi din grupul nominal, dar sunt anumite configurații în care cazul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
se mai marcheze în limba actuală: (1) a. prietenului acestuia / aceluia / celuilalt b. prietenului acesta / acela / celălalt Pierderea acordului în caz poate avea două cauze: tendința generală de pierdere a acordului în caz în grupul nominal și evitarea confuziei dintre adjectivul pronominal acordat și pronumele demonstrativ la dativ sau genitiv: (2) prietenului acestuia = "acestui prieten" sau "prietenului lui, al acestuia" Demonstrativul postpus substantivului poate fi analizat în două feluri, iar în funcție de aceste analize variază și interpretarea pe care o dăm acordului
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sau genitiv: (2) prietenului acestuia = "acestui prieten" sau "prietenului lui, al acestuia" Demonstrativul postpus substantivului poate fi analizat în două feluri, iar în funcție de aceste analize variază și interpretarea pe care o dăm acordului: (i) Dacă analizăm demonstrativul postpus ca un adjectiv, acordul este de tip adjectival, prin preluarea trăsăturilor formale ale substantivului. (ii) Dacă demonstrativul postpus este analizat ca un pronume 20, covariația de formă cu substantivul se datorează coreferențialității, nu este un acord propriu-zis. 2.2.1.2. Demonstrativul de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
adjectival, prin preluarea trăsăturilor formale ale substantivului. (ii) Dacă demonstrativul postpus este analizat ca un pronume 20, covariația de formă cu substantivul se datorează coreferențialității, nu este un acord propriu-zis. 2.2.1.2. Demonstrativul de diferențiere celălalt Pronumele și adjectivul demonstrativ de diferențiere celălalt este format prin sudarea a două pronume: cel(a) + alalt (= ăllalt, variantă a lui ălălalt). Genul și numărul sunt marcate întotdeauna la ambele elemente componente. Cazul genitiv sau dativ este marcat doar o dată, la primul element
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
indică o tendință a limbii. 2.2.1.3. Acordul lui cel Conform normelor gramaticale, cel se acordă în caz cu substantivul. Acest acord se produce atât când cel servește la exprimarea superlativului relativ, cât și când cel precedă un adjectiv și are rol emfatic: (5) a. prietenului celui mai bun b. lunii celei albastre c. Ioanei celei mici d. ?lui Ionuț celui drăgălaș La antroponimele de genul masculin, la singular acest acord este destul de puțin acceptabil. Dacă antroponimul se referă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
deci fără marcarea cazului: Într-o secvență de determinanți ce precedă un substantiv numai primul funcționează pronominal, iar restul funcționează adjectival." Prin urmare, sunt "mai corecte" gramatical sintagmele fără dubla marcare a cazului, deoarece al doilea determinant are valoare de adjectiv. Dar pentru că în paradigma acestor pronume care ocupă poziția de determinant slab există și forme cu flexiune de tip pronominal, se utilizează uneori și acestea. Marcarea sau nemarcarea cazului la al doilea determinant s-ar explica așadar prin jocul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Contextele cu feminin singular G/D susțin ipoteza lui Barbu (2008). Flexiunea pronominală se caracterizează prin desinențele de G/D -ui, -ei, -or. La feminin singular, formele utilizate pronominal au desinența -ei, iar cele utilizate adjectival au desinența -e (cf. adjectivul propriu-zis: fetei înalte): (15) a. altei fete (N/Ac altă fată) b. unei alte fete (N/Ac o altă fată) Atunci când este în poziția de determinant tare, se folosește forma altei, cu desinența pronominală -ei. Când este în poziția a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ca la genitiv și dativ, cazul să fie marcat pe mult: (16) a. cât mai mulți prieteni (N/Ac) b. cât mai multor prieteni (G/ D) În limba vorbită, forma neacordată cât (adverb) este înlocuită uneori cu forma acordată câți (adjectivul): (17) a. Sperăm să fie câți mai mulți români la vot (E. Udrea, www.realitatea.net) b. Prinde câți mai mulți purceluși (http://jocuri.okay.ro) Așa se explică unele contexte în care cazul genitiv sau dativ este marcat de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Am ajutat la împărțirea câtor mai multe pliante în diferite zone din Brașov (www.ejobs.ro) Marcarea cazului la cât este determinată de principiul marcării cazului cât mai sus posibil în sintagma nominală. Cum cât poate fi și adverb, și adjectiv, el primește marca de caz. În sintagma superlativă cei mai mulți, cazul trebuie să fie marcat o singură dată, la cei (primul element cu trăsături phi din GD), conform regulilor gramaticale. În limba vorbită, și adjectivul pronominal nehotărât mulți primește marca de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cât poate fi și adverb, și adjectiv, el primește marca de caz. În sintagma superlativă cei mai mulți, cazul trebuie să fie marcat o singură dată, la cei (primul element cu trăsături phi din GD), conform regulilor gramaticale. În limba vorbită, și adjectivul pronominal nehotărât mulți primește marca de caz: (20) a. numele celor mai multor vinuri (Radio București, 2009) b. a captat atenția celor mai multor persoane cu studii superioare. (www.acasatv.ro) Această dublă marcare a cazului se poate explica prin
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
lui mulți (explicație care țien de sistemul limbii) sau prin analogie cu contextele în care mulți nu face parte dintr-o sintagmă intensivă sau superlativă (fenomen de procesare): (21) referatele mai multor studenți. 2.2.2. Acordul în caz al adjectivului În limba română standard, adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul. Toate aceste trei categorii sunt exprimate printr-un singur morfem. Acordul în caz este vizibil doar la feminin singular, unde substantivul are forme diferite pentru G
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]