2,894 matches
-
de șah nu fuseseră Încă deranjate pe tabla de joc. Capitolul 10 1 Romanele despre vestul sălbatic ale căpitanului Mayne Reid (1818-1883), traduse și simplificate, erau extrem de populare printre copiii ruși la Începutul acestui secol, mult timp după ce faima lui apusese În America. Știind englezește, am putut savura Călărețul fără cap, În versiunea originară neprescurtată. Doi prieteni schimbă Între ei haine, pălării, cai și În cele din urmă este ucis cine nu trebuie - acesta este filonul principal al complicatei sale intrigi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de irlandez), un tânăr geambaș care era de fapt un baronet, Sir Maurice Gerald, după cum va descoperi emoționată mireasa lui, la sfârșitul cărții. Asemenea emoții false au constituit poate unul dintre motivele pentru care faima autorului de origine irlandeză a apus atât de repede În țara lui adoptivă. Imediat după ciocnire, Maurice a efectuat mai multe acțiuni În ordinea următoare: și-a depus paharul pe tejgheaua barului, și-a scos o batistă de mătase din buzunar, și-a șters „murdăria de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu var de la capătul parcului; și apoi, cuprins de un extaz melancolic de libertate, goneam pe marginile din pământ bătătorit, plăcut cleios, ale lungilor drumuri de țară. În vara aceea treceam Întotdeauna pe lângă o izbă, aurie În lumina soarelui ce apunea, În pragul căreia stătea rezemată de ușorul ușii Polenka, o fată de vârsta mea - fiica vizitiului nostru principal, Zahar - cu brațele goale Încrucișate pe piept, cu acel gest domol și comod, specific Rusiei rurale. Mă urmărea cum mă apropii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
planturoase În barurile de noapte pariziene. Mediul lor natural era populat de privighetori Înlăcrimate, lilieci Înfloriți și alei mărginite de copaci foșnitori ce Înnobilau parcurile nobilimii de țară. Acele privighetori scoteau triluri și, Într-un crâng de pini, soarele ce apunea scălda la diverse nivele trunchiurile de copaci cu un roșu de foc. O tamburină Încă vibrând părea să zacă pe mușchiul tot mai Întunecat. Un timp, ultimele note ale răgușitului contralto mă urmăreau În lumina crepusculară. Când se făcu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
creadă că nu continua să viseze și clătină de mai multe ori din cap, Încercînd să Îndepărteze efectele beției, Însă, deși Închisese și deschisese ochii de mai multe ori, acel zombi rămînea acolo, fantasmagoric luminat de o lună care aproape apunea la orizont. Se ridică În picioare, se Învîrti Încet În jurul negrului, admirîndu-i forța și Înfățișarea, și În cele din urmă Întinse mîna ca să-i pipăie mușchii și să se convingă că se afla Într-adevăr acolo, În fața lui, și, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se astupă intrările, pînă la cele mai mici spărturi, și rămîn Îngropați de vii acolo, pentru o perioadă nedefinită. Oberlus, liniștit de-acum cu privire la siguranța „supușilor” lui, străbătu mai tîrziu insula, ascunzînd urmele prezenței sale, și soarele se pregătea să apună cînd căută adăpost În păduricea de cactuși de pe plajă, așteptînd ca nava să vireze spre coasta apuseană, Îndreptîndu-se drept spre golf, În timp ce lăsau În jos pînzele și aruncau ancora În apele lui liniștite și adînci. Dar cînd catargul de la prora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
până ce chipul Sf. Petrea se risipi în depărtare, și nu se vedea decât chipul strălucit al Domnului aruncând o dungă de lumină pe luciul apei, astfel încît dacă soarele n-ar fi fost în amiazi, ar fi crezut că soarele apune! - El înțelesese minunea învierii sale și îngenunchiă înspre apusul acelui soare dumnezeiesc. Dar apoi își aduse aminte, că făgăduise a răpi pe fata Genarului, și ceea ce făgăduește voinicul anevoie o lasă nefăcută. Deci se porni și înspre sară ajunse la
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
moarte Pentr-un lucru eughenist. 6 Ale firei daruri toate Pre tine te-au covârșit Ș-a te-ntrece nu se poate Alta până în sfârșit. Erisa cea prea frumoasă Care norii revărsând Se ivea vremea frumoasă Ș-acum se vede - apuind. Prin lacrimile credinței Chipului tău mă închin Și spre jertfă aduc ție Ne-ncetatul meu suspin. Sufletu-mi pun zălogire Câtă vreme viu voi fi, 390 {EminescuOpVI 391} Cu jertfirea cea mai vie Numele tău voi slăvi. 7 Taci privighetoare Cu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
un ceas să vorbesc Să-ți spun a mele dureri Și-mmiite suspinări. Simte, soro, iarăși zic, Nu-i simțire, nu-i nimic - 397 {EminescuOpVI 398} Simte și tu pentru mine Un minut de chinuire. 19 În zadar răsare, în zadar apune Soarele și luna, ah! făr-a-nceta, Sufletu-mi putere în credință n-are Pe tine, slăvito, a te mai uita. Ziua vine, trece, vîrsta-mi naintează - Cu ele-mpreună tinereța mea, Dar sufletu-ți rece nu vrea să mă crează Când îți
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
truda astor gânduri Când eu mă rătăceam, Îi adusei aminte 467 {EminescuOpVI 468} Că tot mai sunt iubit De-o singură ființă, De-al cărui braț doream - Și astfel al meu suflet Acum s-au liniștit. No. 79 În zădar apune, în zădar răsare Soarele și luna fără de a-nceta, Sufletu-mi putere în credință n-are Pe tine, iubito, a te mai uita. Ziua-mi vine, trece, vrâsta naintează, Cu ele-mpreună tinerețea mea, Dar sufletu-ți rece nu vrea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
prin care ne-a distrus luna de miere. —Cât e Hunter plecat putem să ne ținem una alteia companie. Indiferent ce crede lumea, eu una mă simt singură uneori, spuse Lauren, părând, deodată, vulnerabilă. Mai târziu, când soarele Începu să apună și când, trebuie să recunosc, eram toate ușor amețite de atâtea cocktailuri și soare, conversația deveni mai aprinsă. Te gândești vreodată să te recăsătorești? am Întrebat-o pe Lauren, care lenevea Într-un hamac, legănată ușor de vânt. — Da. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ei, mai singură decât orice voce de om prizonier în țară străină, vorbește chiar acum cu ființe pe care n-aveți cum să le vedeți. Sau poate că eu, izvorul vocii, m-am stins deja, ca soarele care tocmai a apus, dar voi mă auziți încă, acolo, în lumea voastră cu soare la zenit, acolo, în camera voastră caldă, sau afară, într-un parc verde sau alb, pe o bancă. Sau poate că, tocmai când nu mă puteți auzi, când dormiți
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ce puteau să însemne cuvintele băiatului, șaradă cu care se culcase și se trezise în minte. Trebuia să profite, din păcate, de durerea proaspătă, când oamenii nu-și pun lacăt la gură. Ajunse la ora patru și jumătate, exact când apunea soarele. 4 Un tânăr aristocrat ucis lângă pădurea Băneasa. Primul redactor de la Universul își pierduse obișnuința scrisului. Era capul limpede al gazetei, controla, îndrepta, dar rareori mai lua tocul să scrie, și numai în cazuri excepționale. De aceea se bucură
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o sanie încărcată, trasă de o duzină de câini Huski, vânjoși, voioși și zglobii, pe întinderi nesfârșite de zăpadă, sub un cer infinit, senin și uscat; cu un soare ceva mai generos ce se rotește continuu în jurul orizontului, fără să apună nici un minut, în scurta vară polară de aproximativ două luni; îmbrăcat într-o șubă din piei de ren strânsă la mijloc cu o curea împletită manual, iar în picioare, pâslari de fabricație proprie, de care să își fixase schiurile; cu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
un crosist experimentat la semnalul "Fiți gata... Start!", i-a și ieșit în întâmpinare. După câteva secunde bune, Bidaru, cu spatele la soarele ce se strecura printre pliurile perdelelor pe jumătate trase și care mai avea cel puțin două ore până să apună, se întoarse destul de anevoios, dar nu văzu mare lucru decât o lumină orbitore care-i pătrundea drept în ochi și spinarea lui Mișu care-și strângea iubita la piept. Între timp, mama lui dispăruse într-o altă cameră, probabil în
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
a te-mpotrivi unor astfel de piedici, puse de-a curmezișul drumului tău, este la fel de firesc, precum se-mpotrivește un cal sălbatic nărăvaș, ce nu se lasă deloc a fi îmblânzit. Pentru Maria, însă, aceste vremuri 90 Rareș Tiron fericite apuseseră deja, iar acum, pe măsură ce își ducea înainte traiul, iată că mantaua neagră a nebuniei, ce acoperă totul și nu se sperie de nimic, începea ușor, dar precis, să pună stăpânire cu adevărat pe judecata ei, dominând-o. Aici, cititorul, devenit
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
binefacere de a fi făcut să se nască nobil printre nobilii puternicului popor Kel-Talgimus, „Poporul Vălului“, neîmblânziții imohag, pe care ceilalți muritori îi cunosc sub numele de tuaregi. Nu se afla nimic la miazăzi, la răsărit, la miazănoapte sau la apus; nimic care să pună hotar influenței lui Gacel Vânătorul, ce se îndepărtase încetul cu încetul de centrele locuite, pentru a se statornici în cea mai retrasă margine a deșerturilor, acolo unde se putea simți pe deplin singur cu animalele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
loc În buzunar. Făcuse tot ce se putuse face, așa că ieși să găsească mașina care-l aștepta. În ultimele câteva ore soarele fusese ascuns de nori, dar prezența lui se văzuse În strălucirea zăpezii ce cădea, În albeața troienelor. Acum apunea și zăpada absorbea cenușiul cerului. Nu va ajunge la tren Înainte de lăsarea Întunericului. Dar chiar și speranța de-a prinde trenul deveni vagă, pentru că atunci când ajunse la mașină, constată că motorul acesteia Înghețase, În pofida covorașelor puse peste radiator. 4. Josef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de oboseală, am pornit la drum. De aici înainte fiecare copac îmi este cunoscut și prieten. Le știu fiecare creangă... Merg cu spor, fără să simt greutatea desagei din spate. Încet-încet, soarele se rostogolește dincolo de coama pădurii, anunțându-și apropiatul apus... Iată-mă-s și la cotitura drumului, unde mă așteaptă stejarul. Vechiul meu prieten din preajma mănăstirii. Până aici ajung adeseori în plimbările mele de seară... Iaca și trunchiul de copac așezat lângă potecă, unde am poposit de atâtea ori cu
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
înțelegerea modului de secătuire a bogățiilor Moldovei. ― După atâta “ciorovăială”, cred că a sosit ceasul să ne odihnim. S-o facem, fiule, fiindcă, după umila mea părere, o merităm. Nu uita, însă, ca mâine când soarele va sta gata să apună, eu te voi aștepta la căsuța din vale. Acum îți urez poftă bună și somn liniștit. ― Nu voi uita, părinte. Noapte bună. ― Mergi în pace, fiule. Când am ieșit în cerdacul chiliei bătrânului, de peste pădure mă privea o lună plină
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
mare, adaugă. Mult. —E frumoasă luna, spuse Tapú Tetuanúi, după o lungă tăcere. Foarte frumoasă. O sa ma gandesc la tine de fiecare dată când o s-o văd apărând la orizont și-o să continui să mă gândesc la tine până când o s-apună. Își bagă degetele în părul ei mătăsos și negru, care-i cădea până la brâu. Aș fi dispus să dau ani întregi din viața ca să mă iubești măcar jumătate din cât te iubesc eu. Cel putin te iubesc a treia parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de-a lungul unei nopți, iar acest ansamblu de stele primise cu mult timp în urmă numele sfânt de Avei’á. Miti Matái hotărâse că Drumul de Stele din acea noapte să înceapă cu Dânsul Zeului Oró, care avea să apună la nord-vest o jumatate de oră mai tarziu, dar știa că până atunci va avea Coadă Fregatei deasupra provei de la tribord, în timp ce în spate, exact între cele două carene, își va face apariția Undita lui Maui. Întorcându-și capul peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se apropiase de el cu o nucă de cocos în mână, plină de popoi, un fel de pateu făcut din pulpa fructului arborelui de pâine. —Poftim! O să ai o noapte lungă și-o să trebuiască să stai în picioare până când va apune ultima stea. Ești tânăr și trebuie să te hrănești. Apoi se depărta și se întinse pe una dintre rogojinile de la prova și, în curând, tăcerea puse stăpânire pe navă pe care, în afară de căpitan, cârmaci, marinarul de cart și „aruncătorii“ aflați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
distrugătoare cu atâta rapiditate și eficiența, încât, o jumătate de oră mai tarziu, provele celor două catamarane cu greu ar fi rezistat unei lovituri puternice de picior, deși, la prima privire, nu se observă nici o schimbare. Luna se pregătea să apună, în timp ce pe plajă apuseana presupușii exploratori rămăseseră la câțiva metri de țărm, ca și cum nu s-ar fi putut hotărî să pătrundă în insula. Te-Onó nu mai știau ce să creadă. Cand steaua care marca punctul cel mai de jos al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în ea resturile celui mai iubit dintre căpitani, îl împodobiră doar cu centura regală de pene galbene, pe care Miti Matái o merită mai mult ca oricine și, la căderea serii, lașară că nava improvizată să pornească înspre locul unde apune soarele, căci acestea erau funeraliile pe care le meritau cei mai mari navigatori. Tané, zeul mării, avea să-l conducă direct în fața tatălui său, Marele Taaroa, creatorul tuturor lucrurilor frumoase, iar celălalt fiu al său, Oró, zeul războiului, avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]