6,475 matches
-
neindoeuropene (ugro finice, turco-tătare) aflate în continuitatea spațiului asiatic - toate aceste limbi fiind esențialmente evoluții locale și nu imigrații din zone imaginare. Înainte de intervenția lui Philippide, istoria limbii române era rezolvată simplu, ca istoria oricărei alte limbi „derivate”, prin schema arborelui genealogic care are ca lipsă majoră izolarea limbii de colectivitatea umană și de individul vorbitor. Tocmai remedierea acestei lipse a fost vizată de Philippide prin introducerea criteriului bazei de articulație care ar deosebi fiziologic limbile superioare (greaca, latina, germana) de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se înscriu și de nivelul de civilizație pe care îl vehiculează, iar dependența formulei aglutinante de preexistența formulei silabice și a celei flexionare de preexistența formulei aglutinante, împreună cu evoluția locală a materialului lingvistic în aceste formule de limbă anulează teoria arborelui genealogic prin care știința tradițională europeană percepe istoria limbii. Istoria fiecărei limbi și grupări de limbi flexionare, numite indoeuropene datorită unui presupus izvor comun, reprezintă transformarea, cu accente zonale specifice, a structurilor aglutinante în expresii flexionare. Rezultă că zonele acoperite
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mici în funcție de organizarea socială și administrativă a vieții. Neogramaticii au desființat teoretic unitatea genetică a limbii prin separarea ca origine a limbilor i.-e. de celelalte limbi, de unde decurge și anularea continuității globale a materialului lingvistic, și au instituit teoria arborelui genealogic al limbilor i.-e. cu două consecințe nefaste: 1) imaginarea unui punct de constituire a protolimbii i.-e. și de răspândire ulterioară a ramificațiilor acesteia; 2) anihilarea substratului preindoeuropean și, deci, a continuității materialului silabic și aglutinant în formula
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
1) imaginarea unui punct de constituire a protolimbii i.-e. și de răspândire ulterioară a ramificațiilor acesteia; 2) anihilarea substratului preindoeuropean și, deci, a continuității materialului silabic și aglutinant în formula flexionară a limbilor așa zise i.-e. Consecințele teoriei arborelui genealogic implică spargerea unității comunicative a limbii în trei componente: fonetică, gramaticală și lexicală, cărora li se atribuie existență și evoluție independentă. Demascarea neogramaticii ca epocă perimată a gândirii istorice este înso ită de recunoa terea constituirii și evoluției limbii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
peninsulei balcanice în proporțiile arătate, lucru cu care O. Densusianu se mîndrește, urmează romanizarea acestui spațiu, ceea ce înseamnă trecerea de la latină la română. Această trecere nu se putea însă realiza, în concepția neogramatică, pe tot spațiul latinizat. Trebuia respectată ideea arborelui genealogic. Dialectele limbii române nu se puteau naște altfel decât ca ramificații ale unei limbi de bază cum a fost latina pentru limbile romanice și protolimba i.-e. pentru limbile indoeuropene. Pentru a concepe trecutul limbii române ca punct de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
comună nedezmințită că românii au apărut în urma cuceririi de către romani a strămoșilor autohtoni, percep substratul, alături de latinitate, drept componentă esențială a spiritului românesc. Teoria tradițională s-a constituit și se menține constant în opoziție față de simțirea populară. Bazată pe ideea arborelui genealogic, pe transhumanță, nomadism și năvăliri barbare, etimologia tradițională a cantonat gândirea istorică în latinitate, lăsând doar limbii albaneze șansa de a oferi câteva date vagi despre limba unui imperiu căruia Roma îi plătea cândva tribut. Totodată această etimologie a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pelasg fiind astfel identică cu limba barbară veche” (p. 676). 5. Din punctul de vedere al istoriei limbii prezintă importanță faptul că N. Densusianu caută o explicație pentru coincidențele lingvistice din spațiul euro-afro-asiatic, explicație pe care o găsește, înfruntând teoria arborelui genealogic, în baza lingvistică pelasgă a acestui spațiu. Unitatea limbilor romanice, și a întregului spațiu pomenit, nu se datorează latinei clasice care ar fi fost dusă de romani în teritoriile cucerite. Această unitate se datorează continuității pe spațiul euro afro-asiatic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și din momentele acestea începe o nouă civilizațiune în limba romană” (p. 721 urm.). 6. Ridicarea substratului pe poziția de factor determinant al formării limbii române, ca și a celorlalte limbi romanice, în locul latinei văzute de neogramatici ca ramificație a arborelui genealogic indoeuropean, a necesitat imaginarea modalității de constituire a limbii de substrat, a dialectelor vulgare, „rămase obscure în tot timpul cât latina a fost întrebuințată în scris și ca limbă de instrucțiune în școală” și revigorate ca expresie a unei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cât el a simțit nevoia să-și sprijine clasificările și evoluțiile cu elemente de limbă sau de altă natură. Ar fi de prisos să intrăm în amănuntele schemei născocite de autor, schemă care este lipsită de aparența logică a teoriei arborelui genealogic inventată de neogramatici. Orientarea generală a acestei scheme trebuie însă cunoscută întrucât ea este, în limitele gândirii tradiționale, o încercare de a pune în valoare substratul. Capitolul în care Densusianu face această încercare se intitulează „Cele două dialecte pelasge
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și ca interpretare”, cum arată Manole Neagoe în studiul introductiv la ultima ediție a „Daciei preistorice”. Autorului i se reproșează faptul că el considera poporul pelasg „ca înaintaș atât al daco-geților, cât și al latinilor” (p. 5), ceea ce contrazice ideea arborelui genealogic indoeuropean din care decurge orientarea trecutului limbii române exclusiv spre latină, care ar fi trecut la română după reguli fonetice precise. Pe nerespectarea acestor reguli se bazează acuzația că N. Densusianu a greșit abordând „un domeniu atât de dificil
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de împrumut a cuvintelor românești. Aceste coincidențe sunt văzute de insolitul gânditor ca dovadă a unui trecut îndepărtat comun, ceea ce însemna o vagă întrezărire a continuității globale a materialului lingvistic. N. Densusianu lărgește viziunea asupra trecutului limbii române prin înlocuirea arborelui genealogic indoeuropean cu arborele genealogic pelasg, care s-a ramificat pe spațiul euro-afroasiatic, acoperind și peninsula italică, unde latina cultă rămâne suspendată ca o ramificație artificială a limbii grecești. Și această soluție este nerealistă întrucât eludează constituirea limbii române în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
românești. Aceste coincidențe sunt văzute de insolitul gânditor ca dovadă a unui trecut îndepărtat comun, ceea ce însemna o vagă întrezărire a continuității globale a materialului lingvistic. N. Densusianu lărgește viziunea asupra trecutului limbii române prin înlocuirea arborelui genealogic indoeuropean cu arborele genealogic pelasg, care s-a ramificat pe spațiul euro-afroasiatic, acoperind și peninsula italică, unde latina cultă rămâne suspendată ca o ramificație artificială a limbii grecești. Și această soluție este nerealistă întrucât eludează constituirea limbii române în simbioza traco-latină, componentele căreia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cercetarea „Tezaurului” ar putea fi utilă pentru lexicografie dacă ținem seama de faptul că acesta „conține toate cuvintele din limbă, precum și expresiunile proprii limbii” (p. 8). Capitolul privitor la „formarea limbii române” (p. 93-122) urmărește scoaterea limbii române din formula arborelui genealogic indoeuropean cu încrengătura lui latină și prezentarea ei în coordonate geografice și istorice mult mai largi. Este de apreciat în primul rând faptul că Scraba nu leagă formarea limbii române de acei coloniști romani care au fost retrași la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
istorie în urma luptelor cu romanii. Însă datorită necesității de a se alinia la principiile europene, Hasdeu nu și-a putut onora promisiunea. Latinismul deșănțat a fost anulat de evoluția firească a limbii române, locul lui fiind însă luat de teoria arborelui genealogic care mistifică devenirea limbii române sub influența substratului prin continuitatea «latina populară → română», continuitate afectată ulterior de influențe lexicale heteroglote. Conformându-se acestei teorii, Hasdeu renunță la substrat și își blochează astfel retrospectiva traco-latină. Din poziția socială dominantă pe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
98 agale, 45 alac, 131 alandala, 56 alani, 51 Alba, 53 Albania, 53 alean, 46 alene, 44 a alina, 44 a alinta, 44 alpi, 53 Alusian, 54 Alutus, 54 anți, 51 a apuca, 44 arabi, 52 Arabia, 53 Arad, 57 arbore, 56 arc, 132 Ardeal, 55 arieni, 69 Asan, 54 Asănești, 54 Asău, 57 a așterne, 195 atare, 195 a atârna, 195 atât, 45 auă, 129 avari, 69 azimă, 99 ăla, 44 Bacău, 57 baci, 133 Bacova, 57 bai, 185 Balcani
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Rollo descoperă glucoză în sânge și o numește „zahărul strugurilor“, tot el face prima analiză chimică a sângelui (1797). În 1772, se descoperă azotul și protoxidul de azot. Schele descoperă acidul uric (1774). în 1779, Leblanc prepară soda. Din scoarța arborelui chinchina se reușește extragerea chininei, substanță albă, amară, febrifugă, folosită, mai ales, în malarie (din scoarța aceluiași arbore se va extrage mai târziu chinidina cu efect în aritmiile cardiace). Din rădăcina de ipecuana se extrage ipeca, pulbere cu efecte expectorante
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
1797). În 1772, se descoperă azotul și protoxidul de azot. Schele descoperă acidul uric (1774). în 1779, Leblanc prepară soda. Din scoarța arborelui chinchina se reușește extragerea chininei, substanță albă, amară, febrifugă, folosită, mai ales, în malarie (din scoarța aceluiași arbore se va extrage mai târziu chinidina cu efect în aritmiile cardiace). Din rădăcina de ipecuana se extrage ipeca, pulbere cu efecte expectorante și vomitive, utilizate și în dizenterie. Chimia secolului analizează aerul, apele minerale, pe lângă un număr de peste 10.000
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
vegetativ, conține cea mai mare parte din fibrele parasimpaticului cranian. În timp ce elementele nervoase somatice asigură doar motricitatea laringelui și sensibilitatea bazei limbii, faringelui și laringelui, fibrele vegetative eferente controlează activitatea motorie sau secretorie a majorității organelor toracice și abdominale, de la arborele traheobronșic până la colonul descendent. Traiectul lor lung cervico-toraco-abdominal compensează lipsa structurilor parasimpatice din regiunea dorsolombară. Fibrele vegetative ale vagului provin din nucleul dorsal, cardiopneumoenteric, situat în foseta laterală a bulbului, îndărătul olivei, sub planșeul ventriculului IV, de unde coboară prin gaura
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
cardiace îndărătul arcului aortic, la locul de bifurcație a traheii și arterelor pulmonare (fig. 15). Primul emite ramuri eferente spre plexurile coronare și zonele sub-pericardoendocardice corespunzătoare, iar cel de al doilea asigură inervația vegetativă a feței posterolaterale a cordului și arborelui bronho-pulmonar. Cele două plexuri cardiace conțin mici formațiuni ganglionare de natură predominant parasimpatică, care reprezintă locul de articulație dintre fibrele pre- și postganglionare ale vagului cardiac. Printre ganglionii descriși se numără și ganglionul Wriesberg, situat sub concavitatea aortei, ca principală
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
plex intracardiac, bogat reprezentat în ariile de distribuție a ganglionilor susmenționați și a septului interatrial. Morfologic și funcțional, atât structurile ganglionare, cât și rețeaua plexiformă înconjurătoare sunt subordonate nodulilor specifici din cord, cu rol de pacemaker (centre de comandă). Pereții arborelui respirator sunt, de asemenea, prevăzuți cu microganglioni viscerali, similari acelora din inimă și tubul digestiv. Ei sunt sinaptic conectați cu filetele preganglionare vagale, care împreună cu terminațiile celui de al doilea neuron simpatic formează plexurile viscerale bronhice, subepitelial și profund, implicate
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
cu microganglioni viscerali, similari acelora din inimă și tubul digestiv. Ei sunt sinaptic conectați cu filetele preganglionare vagale, care împreună cu terminațiile celui de al doilea neuron simpatic formează plexurile viscerale bronhice, subepitelial și profund, implicate în menținerea tonusului muscular al arborelui - bronhie. Plexul profund, fiind localizat între lamele cartilajelor bronhiolare și parenchimului pulmonar, prezintă conexiuni și cu ganglionii intrapulmonari. Plexurile enterice sunt structuri nervoase sincițiale localizate de-a lungul întregului tub digestiv, de la nivelul esofagului până la regiunea anorectală. Ele sunt formate
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
altul. Spre deosebire de simpatic, care se distribuie difuz la toate țesuturile și organele, parasimpaticul controlează teritorii viscerale mai limitate. Astfel, în timp ce segmentul cranial asigură inervația parasimpatică a organelor efectoare de la nivelul capului, toracelui și abdomenului, parasimpaticul sacrat inervează doar sfera pelvină. Arborele vascular periferic și glandele sudoripare, fiind lipsite de inervație parasimpatică, se sustrag influențelor vagale. Variațiile rezistenței periferice și secreției sudorale sunt sub controlul exclusiv al simpaticului. Splina și rinichiul posedă de asemenea o inervație predominant simpatică. În schimb, tractusul digestiv
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
compacte fără capsulă colagenă sau vase. Neuronii enterici se clasifică după formă, proprietăți fiziologice, afinitate histo- și imunohistochimică, conexiuni, tipul stucturii inervate și neurotransmițători (2, 9, 31). Formele neuronilor enterici pe secțiuni histologice se referă la geometria corpului, la morfologia arborelui dendritic și la modul de emergență al axonilor. Majoritatea studiilor din ultimii 20 de ani efectuate mai ales pe cobai au confirmat existența celor trei tipuri (I, II, III) descrise clasic de Dogiel (32) și au permis identificarea a șase
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
țesuturile și organele, parasimpaticul controlează teritorii viscerale mai limitate. În contrast cu sistemul nervos simpatic care se distribuie difuz la toate țesuturile și organele, parasimpaticul controlează teritorii viscerale mai limitate. Ca exemplu poate fi dat parasimpaticul sacrat, care inervează doar sfera pelvină. Arborele vascular periferic și glandele sudoripare, fiind lipsite de terminații parasimpatice, se sustrag influențelor vagale. În schimb, vagul, distribuindu-se organelor efectoare de la nivelul toracelui și abdomenului, supleează lipsa inervației parasimpatice în regiunea toraco-lombară. Cele două componente eferente ale sistemului nervos
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
de catecolamine, prin rezerpină. În timp ce vagul influențează indirect circulația, prin acțiunea sa cardioinhibitoare, simpaticul joacă un rol hotărâtor în menținerea tonusului vascular general. Prezența fibrelor simpatice vasoconstrictoare atât la nivelul arterelor mici și mijlocii, cât și în sectorul venos al arborelui vascular asigură adaptarea circulației la nevoile locale și generale ale organismului, în funcție de tonusul centrilor vasomotori și de conținutul în cataboliți acizi ai sângelui. Ori de câte ori presiunea sistemică are tendință la scădere, se produc reacții neuro-reflexe compensatoare, cu participarea predominantă a nervilor
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]