4,413 matches
-
și postmodernitatea), atenuând puțin presupusa divergență, esteticul devenind canon pentru întreaga modernitate. Deconstrucția canonului structural sau, cu alte cuvinte, desființarea elementelor de prozodie "clasică", unanim recunoscută și acceptată, în favoarea versului alb, a unei rime, măsuri și ritm neregulate constituie o avangardă în lumea literară șaizecistă. Pe plan ideatic, perspectiva de abordare este frapant distinctă de la un autor la altul, alternând sensibilitatea și lirismul excesiv cu lipsa oricărei emoții, într-un mesaj transmis pe un ton masculin, rece, în încercarea de obiectivizare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
așa-numitei "generații a războiului", Geo Dumitrescu și Ion Caraion, sau a unui poet ce ilustrează cu strălucire neomodernismul, pe latura sa fantast-vizionară, Emil Botta. De asemenea, un rol important în redefinirea lirismului românesc postbelic l-a avut mișcarea de avangardă, continuată mai ales în varianta sa suprarealistă, reprezentată de autori altfel, destul de diferiți ca formulă și viziune poetică. O primă încercare de redefinire a liricului, la sfârșitul epocii proletcultiste, o reprezintă mișcarea din jurul revistei "Steaua". Poeți precum A.E. Baconsky
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din Ana Blandiana din anii '70 o poetă incomparabil superioară celei din deceniul debutului ei și una dintre cele mai de seamă ale literaturii noastre contemporane"124. Construindu-și o nouă realitate, nu prin crearea unei imagistici suprarealiste sau de avangardă, ci prin puterea limbajului și a jocului cu acesta, poetul șaizecist se autorefugiază în sine însuși, sinceritatea tulburătoare fiind ea însăși o formă de luptă contra durerii. Confesiunea lirică devine pentru aceștia nu doar o consecință a victoriei emoției asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lucrării noastre, ne propunem să aducem o nouă abordare de analiză a scrierilor în versuri ale acestei autoare, din perspectiva deconstrucției canonului, percepută, din prisma filosofiei derridiene, nu ca o dărâmare a valorilor trecutului, specifică unor compartimente ale modernității precum avangarda, de la futurism și dadaism, la suprarealism -, ci ca o reconsiderare a realității, păstrând fundamentul și intervenind doar în câteva elemente de structură. În acest sens, avem în vizor deconstrucția ca reconstrucție sau ca reconsiderare a texului, printr-o analiză mai
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ironiei în oricine încearcă să-l supună vreunei constrângeri, el se înfățișează ca o neverosimilă ființă liberă într-o lume a obedienței și a resemnării."229 Atacă tinerețea, nepăsarea de a rosti ceea ce este interzis, candoarea, jovialitatea, care devin o avangardă, prin încercarea și reușita de a face bucățele așa zisa moralitate comunistă, pudoarea, teama și comunismul totodată, aruncând totul la gunoi. Din păcate, însă, "în mod regretabil, dar previzibil, unii scriitori (sau pretinși scriitori) susțin tentativa lui Nicolae Ceaușescu de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
noastră de a concluziona succint, atât intențiile inițiale, cât și o eventuală finalizare a lor, deconstrucția nu trebuie înțeleasă și nici confundată cu o demolare a modului clasic de a scrie poezie, în favoarea altuia nou, de tipul celui promovat de avangardă sau de suprarealism. Deconstrucția o interpretăm, preluând ideea derridiană, ca pe o reconstrucție, dar nu la nivelul formei, ci la nivelul fondului. În consecință, deconstrucția devine o încercare a poetului, sufocat de contextul ideologic apăsător, de a reconstrui o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
4 (2004). Bratu, Luiza, Valori stilistice în poezia Anei Blandiana, Teză de Doctorat, Sibiu, 2009. Bulgăr, Gheorghe, Literatura și limbajul, București, Editura Vestala, 2002. Călinescu, Matei, Aspecte literare, București, Editura pentru Literatură, 1965. Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității. Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Traducere de Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, postfață de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1995. Cărtărescu, Mircea, Postmodrnismul românesc, București, Editura Humanitas, 1999. Cârneci, Magda, Arta anilor '80. Texte despre postmodernism, București, Editura Litera, 1996. Ciobanu, Mircea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Cărtărescu, op. cit., p. 52. 78Irina Petraș, Curente literare dicționar-antologie, București, 1992, p. 123. 79Relația modernitate postmodernitate a fost redată, explicată și dezbătută în numeroase lucrări. Amintim câteva nume de referință, cum ar fi : Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității. Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Traducere de Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, postfață de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1995; Mircea Cărtărescu, Postmodrnismul românesc, București, Editura Humanitas, 1999; Ion Bogdan Lefter, Recapitularea modernității. Pentru o nouă istorie a literaturii române. Pitești, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Editura Paralela 45, 2000; Liviu Petrescu, Poetica postmodernismului, Pitești, Editura Paralela 45, 1996; Gheorghe Perian, Scriitori români postmoderni, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1996; Liviu Petrescu, Poetica postmodernismului, Pitești, Editura Paralela 45, 1996. 80Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității. Modernism, avangardă, decadență, kitsch, postmodernism. Traducere de Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, postfață de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1995, p. 5-7. 81G. Bachelard, Le nouvel esprit scientifique, (1934), 15e édition, Paris, 1983; Idem, Dialectica spiritului științific modern, vol. I-II, București
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
european". De aici jocul spumos, dar riguros de asocieri și disocieri ("tipul și funcția grotescului" la Cantemir, Creangă, Urmuz), care, iarăși, au menirea să pună în lumină unicitatea unui gest creator, precum și eventualele priorități (Dimitrie Cantemir e plasat, astfel, "în avangarda prozei românești de analiză psihologică", iar Urmuz, la rându-i, inspiră o pledoarie: "De ce nu s-ar admite că Urmuz a făcut literaturii europene cadoul straniu al primului text veritabil suprarealist?"). În preajma stării de grație, în toiul unor revelații, condeiul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
cu energie pușca deasupra capului. Ordinul se întinde: "Stai! Stai! Stai!" Tirurile se opresc. Generalul, cu un aer marțial: "Locotenent!" Locotenentul se apropie de superiorul său: "Domnule comandant?" Generalul, cu severitate: " Cine a strigat 'stai'?" Locotenentul: Pesemne un soldat din avangardă, domnule general." Generalul: "Să fie împușcat!" Apoi, scrutînd peisajul prin binoclu, descoperă în vîrful muntelui spre care se îndreaptă divizia sa pentru a se alătura companiei, vreo zece soldați italieni cu mîinile legate, imobilizați de niște stîlpi. Acuzați de dezertare
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
astfel în fața primelor linii. Lasă binoclul, expresia feței e dură, impenetrabilă. Locotenentul revine, ia poziție de drepți și salută. Generalul: "A fost împușcat? Nu, domnule general, mi s-a confirmat că cel care a strigat 'stai' era un soldat din avangardă. Ajunsese într-o zonă în care austriecii secerau totul cu mitralierele lor. Să fie totuși împușcat! Domnule general, nu pot lăsa să fie împușcat un nevinovat!" Generalul, cu o voce spartă, aproape urlînd: "Să fie ciuruit de gloanțe i-me-diat!" Fața
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
numărul elevelor tutsi la 10%, tinere care ajung rapid să cunoască spinii unui exil interior între zidurile unei comunități teoretic destinată protecției lor. Fetele au parte de o educație de cel mai înalt nivel, pregătindu-se pentru a deveni o avangardă feminină, departe de tentațiile capitalei. Lumea cea mică, de sus, se organizează după propriile reguli, parodie tragi-comică a jocurilor sinistre pe care le pregăteau cei mari. Astfel, pentru a susține "detutsizarea" țării promovată de tatăl ei, ministru, juna Gloriosa pune
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
postmodernism, constă în identificarea unui număr cât mai mare de strategii și procedee discursive care au fost asumate ca fiind reprezentative pentru postmodernism, deși unele dintre ele pot să nu fie deloc originale, sau chiar să aparțină altor curente, ca avangardei sau chiar modernismului. Astfel, va fi valorizat mai mult tipul de întrebări care se vehiculează o dată cu acest concept decât conceptul în sine, astfel încât, retoric asumat, ne interesează mai mult cum se reflectă asupra acestui fenomen care se dorește a fi
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cele prezentate anterior este oferită de către Andreas Huyssen, care, din perspectiva postmodernismului american, analizează disputata relație poststructuralism postmodernism cu date comparativiste. Chiar dacă observă că în America exista de pe la sfârșitul anilor 1970 un consens în ceea ce privește opinia conform căreia postmodernismul ar reprezenta "avangarda contemporană" în domeniul artelor, iar poststructuralismul echivalentul acestuia în "teoria critică" în înțelesul ei larg, între cele două concepte existând numeroase suprapuneri, consideră totuși că "ele sunt departe de a fi identice sau chiar omoloage"73. Mai mult decât atât
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aici, întrebările legate de raporturile dintre conceptele de postmodernism și cel de paradigmă, postmodernism și foucaldianul "episteme" survin aproape firesc în câmpul dezbaterii. De asemenea, multe abordări ale postmodernismului au în vedere și relația pe care acesta o stabilește cu avangarda sau cu poststructuralismul. Prin efortul de a identifica diferențele specifice în raport cu aceste curente, postmodernismul acest "essentially contested concept" își poate formula o serie de trăsături care să-l poată descrie mai bine. Chiar dacă, probabil, o definiție nu poate fi oferită
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
unii comentatori considerau că fiecare epocă a avut "postmodernismul" său (un fel de interogativitate radicală pusă la lucru din dorința de a transcende limitele impuse de presupozițiile perioadei respective sau un fel de proces care deține o parte din trăsăturile avangardei), și filosoful francez vede în postmodernism o stare constantă, inițială a modernismului, care îi suspectează principiile, dar care, în același timp, îl face să existe. Astfel, Lyotard remarcă faptul că postmodernul "face cu siguranță parte din modern. Tot ceea ce e
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
parte, cei care văd în postmodernism ruptura de modernism, ajung să accentueze atât de mult diferențele specifice față de cel din urmă curent, depășirea și chiar negarea sa, încât transformă postmodernismul într-un nou avangardism (care, bineînțeles, se poate compara cu avangarda modernismului însuși și stabili astfel o posibilă continuitate). O altă problemă în legătură cu interpretarea lui "post-" și a post-modernului, această "cratimă înconjurată de o contradicție" (Charles Newman), este aceea că de cele mai multe ori implică o tratare evaluatoare (postmodernismul fiind astfel considerat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmodernismul a devenit o constantă a scrierilor sale și în general numărul lucrărilor pe această temă poate alcătui un corpus ilustrativ (la care de altfel face referire), rămâne la convingerea că postmodernismul reprezintă doar o "față a modernității", alături de modernism, avangardă, decadență și kitsch. După cum remarcă și Mircea Martin în "Postfață", Matei Călinescu se dovedește "extrem de rezervat în a da un conținut real termenului de postmodernism" și deși demersul său este unul productiv, stăruie întrebarea: "de ce n-am putea admite că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
diacronic, sincronic, dar și dialectic a insistat și Ihab Hassan, aceste perspective instituind însă și o "instabilitate semantică" acestei categorii. Matei Călinescu a alăturat postmodernismul și "euforiei decadente" din anii 1880-1890, și kitsch-ului și camp-ului, dar mai ales avangardei, toate aceste asemănări conturându-i ideea apartenenței postmodernismului modernității. În "Concluzia" la Cele cinci fețe ale modernității, criticul își rezumă propria orientare: "Teoria mea sau, mai precis, viziunea asupra postmodernismului rămâne, în ultimă instanță, metaforică și poate fi cel mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
într-o anumită măsură, verificate, astfel încât nivelurile de plecare nu mai sunt atât de bine diferențiate. 2.3.4. Alte apropieri ale termenului În încercarea de a da consistență conceptuală postmodernismului, acesta a fost alăturat nu doar modernismului, ci și avangardei, kitsch-ului sau paradigmei toate aceste demersuri înscriindu-se mai degrabă în proiectul "negativ" al postmodernității, în ideea de a răspunde la întrebarea "ce nu este postmodernismul?", pentru a trece apoi la o descriere "pozitivă", ca urmare a demarcațiilor realizate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
punctată și de alte centre de dispută, multe dintre ele ivindu-se din problemele de definire a modernismului și de încadrare a unor forme de manifestare în interiorul său. Una din cele mai întâlnite "dispute secundare" ține de apropierea postmodernismului de avangardă, situație întânită mai ales în literatură sau arte. Ihab Hassan consideră că aceste asimilări conceptuale derivă din "instabilitatea semantică" a postmodernismului în calitate de termen categorial. În acest sens, pe de o parte avem dificultățile ridicate de "relativa tinerețe" a postmodernismului, iar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ar numi același fenomen modernism"196. Deși recunoaște că mai ales din perspectiva schimbării artistico-estetice din ultimii 100 de ani cele trei curente menționate au conlucrat la ceea ce s-ar putea denumi "tradiția noului", Hassan preferă să distingă între ele: avangarda ar desemna mișcările de la începutul secolului XX, incluzând cubismul, patafizica, futurismul, dadaismul, suprarealismul etc.; modernismul este în schimb mult mai stabil decât avangarda, fiind considerat hieratic, distant, formalist și descinzând din simbolismul francez, iar postmodernismul este prin contrast mai ludic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
menționate au conlucrat la ceea ce s-ar putea denumi "tradiția noului", Hassan preferă să distingă între ele: avangarda ar desemna mișcările de la începutul secolului XX, incluzând cubismul, patafizica, futurismul, dadaismul, suprarealismul etc.; modernismul este în schimb mult mai stabil decât avangarda, fiind considerat hieratic, distant, formalist și descinzând din simbolismul francez, iar postmodernismul este prin contrast mai ludic și deconstrucționist decât modernismul, dar tocmai prin aceste trăsături, mai apropiat de ideile avangardiste... În pofida acestor "contaminări" semantice, Hassan nu crede că postmodernismul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
hieratic, distant, formalist și descinzând din simbolismul francez, iar postmodernismul este prin contrast mai ludic și deconstrucționist decât modernismul, dar tocmai prin aceste trăsături, mai apropiat de ideile avangardiste... În pofida acestor "contaminări" semantice, Hassan nu crede că postmodernismul ar reprezenta avangarda secolului nostru și realizează chiar o enumerare de teoreticieni care au făcut în lucrările lor diverse asimilări ale postmodernismului cu alte curente 197. Astfel, observă că Matei Călinescu are tendința de a asimila postmodernismul "neoavangardei" și uneori chiar "avangardei" (de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]