3,230 matches
-
mai puțin ei, cât sieși sau unei umbre: De câte ori, adolescent fiind, și mai târziu, ca tânăr, am Întâlnit o privire, un surâs! Visam la noaptea În care acea privire va fi devenit prezență, va fi devenit trup, femeie, strălucire În beznă. Și, dintr-odată, În Întunericul acestei nopți, În acest pavilion ireal, În acest oraș ireal, iată-te, femeie frumoasă și, mai mult, poetă, dăruindu-te. Ea râde. — Dăruindu-mă? Ce știi tu! Nu m-ai atins, nu m-ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fără ajutorul instrumentelor. ― Ce se-ntâmplă, Lambert? glumi Kane. Frică de-ntuneric? Ea nu-i întoarse zâmbetul. ― Nu mi-e frică de întunericul pe care-l știu. Cel pe care nu-l știu mă îngrozește. Și mai ales atunci când în bezna asta urlă un apel de naufragiat, zise ea întorcându-se spre exterior. Voința de exprimare a spaimei sale iraționale nu ameliora cu nimic ambianța depresivă a echipajului. Deja în vremuri obișnuite, pasarela nu favoriza deloc efuziunile. Dar în această situație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
un apel de naufragiat, zise ea întorcându-se spre exterior. Voința de exprimare a spaimei sale iraționale nu ameliora cu nimic ambianța depresivă a echipajului. Deja în vremuri obișnuite, pasarela nu favoriza deloc efuziunile. Dar în această situație tensională, în beznă și o tăcere prelungită, te sufocai de-a dreptul. Ripley mai descărcă atmosfera anunțând: ― Avem din nou legătura cu camera mașinilor. Îndemnați de speranță, se răsuciră toți odată spre tercom. Ripley se juca cu tonalitatea. ― Parker? ― Da, eu. După voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
intervale regulate. Toate celelalte canale sunt goale, cu excepția unui sfârâit extrem de slab și constant pe 0-punct-3-3. Mama afirmă că e vorba de emisia caracteristică a stelei centrale din lumea aceasta. Dacă ceva, sau cineva, este viu acolo, afară, în această beznă infectă, el sau ea nu este în stare decât să ceară ajutor. Dallas își drese vocea. ― Dacă tot avem întreaga putere, să aruncăm o privire prin locul în care am nimerit. Dă drumul la lumină. Ripley comută. Un șir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
a produce un climat foarte violent, ca pe Jupiter. de exemplu. Se consola cât de cât știind că nu putea fi mai rău. Capriciile climatului local alcătuiau esențialul discuțiilor lor, ― Nu putem merge nicăieri, observă Kane. În nici un caz în bezna asta. Ash își ridică ochii de pe consolă. Nu se clintise, părând satisfăcut atât fizic cât și mental. Kane nu-și putea explica atitudinea placidă a ofițerului științific. Dacă el, Kane. n-ar fi putut să-și părăsească pupitrul din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
picioarele lui, la ce distanță și ce-ar fi dacă s-ar rupe cablul. Calm, Kane, își zise. Gândește-te la diamante. Sclipicioase, enorme diamante cu fațete multiple, limpezi și fără cusur și doldora de carate barosane. Și nu la bezna asta de, mormânt în care te învârti. La cețurile de pe celălalt tărâm cu miasme de fantome stranii și de amintiri și... Fip-ar al naibii! Iar îl apucă. ― Vezi ceva? Tresărind, imprimă fără să vrea o puternică mișcare de balans cablului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
fericit pe Ash, deși nu se compară cu un adevărat eșantion. Respirând încă greu, activă sistemul de coborâre. Singurătatea aici era mult mai copleșitoare, decât căderea în prăpastia fără sfârșit a stelelor. Lunecând la discreția cablului, se cufundă într-o beznă de nepătruns. Fără nici o nebuloasă în depărtări. Negura îi amorțise orice senzație fizică, astfel încât se sperie când ghetele loviră o suprafață solidă. Mârâi și fu cât pe-aci să-și piardă echilibrul. Revenindu-și, opri sistemul de coborâre. Se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
repede mâna pe mârtanul ăla, cu atât mai bine. ― Jones,... hai, motănel, vino. Vino la nenea Brett. Pis! pis! pis! Se aplecă pentru a se uita într-un pasaj îngust situat între două enorme lăzi și care era cufundat în beznă. Nu era nimic. Își șterse broboanele de sudoare de pe frunte care începuseră să i se prelingă pe pleoape. ― Da' unde dracu' te-ai băgat? Din fundul antrepozitului răzbătură niște răcăituri. Fură urmate de un sfios dar liniștitor mieunat. Era neîndoios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
căutarea sursei zgomotului. Venea dintr-un fel de suflătoare al cărei orificiu era astupat cu un disc de metal. Aruncând din timp câte o privire împrejur, îngenunche și ridică piesa rotundă. O scară se afunda în întuneric. Coborî, progresând prin beznă, până când simți sub tălpi solul tare. Acționă lanterna. Se afla într-un antrepozit. Cercul de lumină îi dezvăluia cutiile de plastic, niște instrumente și unelte care păreau nefolosite... și de-asemenea niște oase de care atârnau zdrențe de carne. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
din el. O întreabă pe Liliane: — A dumneavoastră e bestia? — A mea, se bucură Liliane, uitând pentru o clipă de performanța istorică a echipei din Angers. Stagiarul Patrick - căci despre el e vorba - îi dă animalul și se retrage în beznă. Lionel și indianul se opresc din strigăte. Lionel îi dă șoferului un bacșiș generos de zece euro. Șoferul descarcă lada de șampanie și demarează fericit. Lionel încarcă în brațe lada și-i spune lui Agnès: — Ce seară animată. — Nu e
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
nu, să știi. Nepăsarea mea e mai tare ca diamantul! Nepăsarea mea e diamant, coane, mai dură ca inima Maiestății Sale Scenaristul Suprem, ascuns peste tot, de negăsit vreodată. Peste tot și nicăieri, mde, ultimă șmecherie... Și deschise, brusc, fereastra. Bezna năvăli, rapidă, parfumată, vicleană. O biciuire năprasnică. Profesorul se clătină, se înălță, își luă pe după umeri musafirul. Îl împinse, tandru și plictisit, spre ușa. V-ați întors? susură, stupefiată, blonda de la catedră. Pensionarul Matei Gafton zâmbi, complice. Era un obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Rochia de voal flutură. Sânii sticloși, bobul bec din mijloc. Senatorul nu pare să observe, însă. Zâmbetele infinitului, a cărui muzică o ascultă, pierdut, la casca prinsă peste urechile clăpăuge... Se trezise Tolea, readormise, cine să mai știe. Orașul în beznă. Ulicioarele cotite și murdare înghițite de întuneric. Doar vagi pete gălbui, în depărtare. Orbite bolnave ale orașului bolnav, prăbușit în coșmarele nopții. Liniște. Rareori, se aud pașii santinelelor, cadența lor metalică. Toxinele nopții răzbat, din când în când, în gemetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
țâșnesc rafale de lumină. Tablă roți șuruburi lovite, zgomot de start enorm și infirm. Namila se urnește din loc, farurile se leagănă în oceanul negru și gros. Camionul olog, umple cu zgomot pustiul, o uriașă sălbăticiune beteagă, avansând nesigur, defrișând bezna, felii felii. Dunga unei streșini ruginite. Lăzile mari de gunoi. Ghidonul unei biciclete. O ușă, mătura rezemată de topor, în pragul ușii. Altă ușă: statuia. Statuia lucește scurt, cât să clipești. În rama ușii, nudul, statuia. Sub jetul auriu, trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
vedenii magnetice, mirosul arderii și al cenușii. Doar Tolea le vedea. Singur singur, ca un mort, și n-avea putere nici să clipească. Lumina camerei deveni violentă, ostilă. Stinse lumina. Se retrase de la fereastră. Camera se pacifică, parcă. Semiîntunericul moderase bezna dinăuntru și lumina din afară, într-un soi de complicitate acceptabilă. Cândva, când oare, se furișase prin ușă umbra fumurie. — Sunt Toma, ne cunoaștem. Sper că nu deranjez. Vocea cunoscută: dresată, politicoasă. Vocea delatorului, vocea nopții. — Citiți? Ce citeați? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Mâna a tremurat pe conturul ceasului, a recăzut lângă cearșaful boțit ghem pe dușumea, la marginea patului. Dormise gol, dezvelit. Își amintea că noaptea ieșise, parcă, pe pragul casei, să se aerisească. Noapte tulbure, încărcată de vise bizare, gonite, odată cu bezna. Se simțea obosit, greoi. Abia după vreo oră recunoscu masa vraiște, fereastra deschisă, papucii. Intrase, până la urmă, în baie, apoi zăcu, epuizat, pe fotoliu, apoi se bălăbănise printre scaune. Mintea pornea greu, se oprea, amâna. Pe masă, plicul lunguieț, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca la urcare. Bâjbâi, fără să mai aprindă chibrituri, un pas, încă un pas, treaptă cu treaptă. Liniște, vocile diminuaseră, o vagă surdină, din când în când, parcă. Etajul 9, etajul 8, 7, 5. Cinci, se întredeschisese, cumva, o ușă. Bezna totală, dar simțise, totuși, ceva, se deschisese undeva o ușă. Se opri. „E cineva pe scară?“ întrebă femeia. „Da, tocmai cobor.“ Pauză, beznă magnetică. Vocea. Adâncă, încetinită. „Aveți cumva un chibrit?“ Impenetrabil întunericul zidurilor, a genunchilor. Degetele se încleștaseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
din când în când, parcă. Etajul 9, etajul 8, 7, 5. Cinci, se întredeschisese, cumva, o ușă. Bezna totală, dar simțise, totuși, ceva, se deschisese undeva o ușă. Se opri. „E cineva pe scară?“ întrebă femeia. „Da, tocmai cobor.“ Pauză, beznă magnetică. Vocea. Adâncă, încetinită. „Aveți cumva un chibrit?“ Impenetrabil întunericul zidurilor, a genunchilor. Degetele se încleștaseră de bara rece a scării. Vocea amuțise. Adâncă, tânără, limpede, un jet fierbinte. „Da, am“, răspunse. „Apartamentul din dreapta. Primul de lângă scară. În dreapta.“ O voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
clipă, strigă novicele. Captivitate, ați spus? Dumneavoastră, tovarășe Gafton? Captivitate?! Îndrăzniți asemenea... Să văd sprânceana! Repede, repede, să văd cicatricea... și se repezi, trăgându-l pe Gafton după el, spre primul stâlp electric. Fără lumină, firește. Seara, străzile zăceau în beznă. Se auzea doar tropotul santinelelor, se ridica peste oraș putoarea gunoaielor neevacuate si bezna moale, scârboasă. — Bucuria merită toate onorurile, profesore! Când eram tânăr și luptam pentru paradis, m-au închis într-o închisoare adevărată. În captivitate, îi disprețuiam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sprânceana! Repede, repede, să văd cicatricea... și se repezi, trăgându-l pe Gafton după el, spre primul stâlp electric. Fără lumină, firește. Seara, străzile zăceau în beznă. Se auzea doar tropotul santinelelor, se ridica peste oraș putoarea gunoaielor neevacuate si bezna moale, scârboasă. — Bucuria merită toate onorurile, profesore! Când eram tânăr și luptam pentru paradis, m-au închis într-o închisoare adevărată. În captivitate, îi disprețuiam pe cei atenți la o floare, la cerul înstelat, la prospețimea zăpezii. Mi se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
telefon, putea fi găsită. Dar Tolea n-avea curaj, încerca să uite vârtejul și să evadeze în rumoarea străzii. Primăvara isterizase captivii. Inima furnicilor devenise uriașă, duduind ca un compresor. O turmentare bezmetică. Parcurile puturoase, pline de gunoaie și polițiști, bezna bulevardelor moarte, aglomerația din fața magazinelor goale sau a stațiilor supraaglomerate de călători, arșița și ploile capricioase ale subteranei. Se întorcea istovit din aceste aventuri somnolente. Pornea din nou, să atingă acel preaplin al oboselii care să-i vindece disperarea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
larvă care nu poate ieși la țărm... se dislocaseră toate și lunecaseră în hău și se pierduseră în cerul gros, fără cer, al pustiului. Încă mai purta, pe ultimele trepte ce urcau dinspre tunelul de lumină al metroului spre gura beznă astrăzii, zâmbetul copilăresc. Bucuros să reintre în marea noapte a însingurării. Durere fericită, o clipă, cât mai durăm, o clipă, atât. Întuneric. Nu se distingea nimic. Nici case, nici străzi, nici oameni. Totul în beznă: economie de electricitate, economie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lumină al metroului spre gura beznă astrăzii, zâmbetul copilăresc. Bucuros să reintre în marea noapte a însingurării. Durere fericită, o clipă, cât mai durăm, o clipă, atât. Întuneric. Nu se distingea nimic. Nici case, nici străzi, nici oameni. Totul în beznă: economie de electricitate, economie de viață, economie de energie. Letargia supunerii și somnului și a uniformizării, atât, atât. Îi vede, totuși! Oho, îi vede foarte bine. Sunt în aer, pe cer, printre umbrele străzii. Vin, trec grăbiți, mascați, cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Ușa larg deschisă, dar în rama de lemn nu mai era nimeni. Șoferul privi, buimăcit, prin geamul murdar al cabinei. Cicatricea deasupra sprâncenei stângi ardea, dureroasă. Stinse din nou farurile. Pândea întunericul. Se auzea respirația speriată invadând, acoperind strada în beznă. Rondul, toxinele, surdina, spasmul bufniței lovind antenele de televizor. Văzduhul negru, uriașele sale plase perfide. Avionul se legăna calm. Un interior curat, funcțional, geometrie și luciu. Pasagerul se apleca spre fereastra din stânga, dar nu vedea decât noaptea compactă. Ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doctorul Marga. Se ridică, la un moment dat, se înclină, dispare. Noaptea se adâncește brusc. Se simt, dintr-odată, mai singuri, complici, mai complici. Hai pe terasă... și glasul ei aspru se încălzește, parcă. Cerul senin, intangibil. Tăcere netedă, sloiuri, beznă peste care lunecă secera tăioasă a lunii. Irina aduce din casă sticla și paharele. Le așază pe ciment, între cele două fotolii de pai. — N-am știut că azi e ziua ta... și umbra lui Ianuli se apleacă, ridică paharul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un pas. — Anotimpul capcană... izbutește Irina să murmure. Un timp... un timp ne... nerăbdător. Oameni prea răbdători, într-un timp nerăbdător. Timpul nerăbdător cu răbdătorii... bâlbâie Irina repede repede. Ecranul ferestrei se întunecă și iar se luminează. O flamă înlocuiește bezna: chipul fosforescent, măreața Circe, putoarea! Leoaica, tigresa și scroafa cutreierând, imperială, orașul, ronțăind mereu alte fragede oscioare de cavaleri imprudenți. Este, da, da, este chiar nerăbdătoarea soțioară a răbdătorului domn Ianuli: iapa sa inestimabilă! Nărăvașa Emilia, zisă Mila, Mila Ianuli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]