3,162 matches
-
din nou, Îi simții obrazul ca o adiere cînd caldă, cînd rece, apoi ființa i se pierdu. - Are dreptate! Îl auzii vorbind deodată, lîngă mine. Era așa cum Îl știam, neschimbat. Are dreptate, repetă. Nu trebuie să te lași tîrÎt În beznă.” - „Cum aș putea?” Întrebai. Îmi spusei, totuși, cu tristețe, poate chiar cu deznădejde, că omul e supus furtunilor, calamităților de tot felul, că Își are limitele lui. Fiecare metal Își are punctul lui de topire. Și-atunci cum să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
draconice. Am putea afirma că, mai curînd decît să fie protestatară, revista clujeană oglindea tirania unui dirijism pe fundalul căruia cele mai firave semne de "liberalizare" atrăgeau atenția într-un chip disproporționat cu semnificația lor rezonabilă. Precum niște scîntei în beznă. Cu toate acestea, A. E. Baconsky și-a pierdut scaunul de redactor-șef. N-am uitat poza ce a adoptat-o într-o asemenea circumstanță. Se plimba alene pe stradă, înveșmîntat ca de obicei "la patru ace", cu privirea acoperită
Printre amintiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8354_a_9679]
-
era încă luminat de o baterie autonomă, dar fără imagine fiindcă ordinatorul central nu mai funcționa. După o verificare rapidă, constată că nu mai mergea nimic: uși automate, ecrane, camere, și toate celelalte. ― Au întrerupt curentul, făcu Ripley, neclintită în beznă. ― Ce vrei să spui? se răsti Hudson care mergea de colo-colo. Cum să facă una ca asta? Nu sunt nici măcar animale?! Ea își recuperă vibratorul și trase siguranța. ― Cine știe ce sunt cu adevărat? Nu știu prea multe despre ființele astea ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
știu oare ce este inteligența? (Se uită în stânga.) Stai lângă mine, Newt. Ceilalați, utilizați aparatele de detecție. Hai, la drum. Gorman, fii cu ochii pe Burke. Hudson și Vasquez puseră în funcțiune detectoarele de mișcare. Haloul aparatelor era reconfortant în beznă. Roadele tehnologiei moderne încă nu-i trădaseră așadar. Porniră către coridor; cei doi infanteriști mergeau în față. Centrul de exploatare neavând electricitate, Vasquez fu nevoită să împingă ușa. Ripley îi vorbi: ― E ceva? ― Nimic. Vasquez nu era decât o umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cerc de lumină slabă. Auzea vuietul vântului: niște sunete ca acelea produse prin suflarea în gura unei sticle. În pereții netezi ai conductei erau adâncite niște trepte strâmte. Coborî privirea. Puțul se înfunda la picioarele ei și se pierdea în beznă. Nu se mișca nimic. Nici o creatură nu se cățăra spre ei. Era salvarea lor. Puse piciorul pe prima treaptă și începu ascensiunea. Newt o imită în clipa în care Hicks ieșea din pasajul principal. Fetița îi făcu un gest cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
își dădu drumul. Aluneca în jos când Hicks se aruncă lângă puț. Degetele înhățară gulerul hainei largi pe care o purta fetița și se încleștară. Numai îmbrăcămintea îi rămase în mâini. Urletul copilei se repercută în pasajul înclinat. Dispăru în beznă. Hicks aruncă haina și se uită la Ripley. Se fixară astfel câteva secunde, apoi femeia își dădu drumul și alunecă la rândul ei în puț, încetinindu-și coborârea frânând cu picioarele. La punctul de intersecție cu nivelul inferior, țeava forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
la culcare cu o seară înainte în asemenea circumstanțe fizice. Dar, din moment ce nu se simțea în nici un fel amenințat, faptul că nu-și amintea nu-l deranja. Pentru că - era o paralelă fantastică. "Eu, gândi Gosseyn, mă aflu, de fapt, în beznă. Aproape imediat, a început percepția. Dar nu mi-a dezvăluit nimic care să arate vreo legătură directă cu universul - sau ca realitatea, oricare ar fi ea... Era o conștiință fluctuantă, tipic umană. Pentru că, chiar în momentul în care avea acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
forțele interstelare ale lui Enro cel Roșu. ...Îi cunoscuse pe oameni ca Eldred și Patricia, Crang și Leej, femeia care ghicea Viitorul, și... Pauză! Alungarea acestor amintiri. Sau mai degrabă înțelegerea că ele nu aveau nici o legătură evidentă cu această beznă ca smoala. Cum am ajuns aici? Nu era un gând care-i neliniștea, dar era o întrebare normală... Evident, nu era nevoie de neliniște, sau teamă de orice fel. În fond și la urma urmei, în orice moment putea vizualiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
orice-ar fi să fie. Dar, uf, nu înțeleg nimic." "Întinde-te pe spate, dragule." Vocea Patriciei venea și ea, nu știa cum, din alt gând. "Dă-i voie doctorului să te controleze." Lui Gilbert Gosseyn, stând acolo întins în bezna a ceea ce putea fi un mormânt, dar probabil nu era, îi veni ideea că, mintal, nu prea stătea bine. "Acum îmi amintesc, gândi el tulburat, eram pe cale să realizăm saltul din această galaxie în cealaltă, dar..." Când mintea sa ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
cornoase: triunghiulare, octogonale, zimțate - într-un cuvânt, imposibil de privit. Nimeni nu poate spune cu exactitate prin ce accident al istoriei sau al evoluției darwiniene mutanții compuși din carne, fire de păr și granule străvechi de pământ, au țâșnit din bezna ciorapilor afară, la lumina zilei. Poate că momentul a coincis cu dispariția dinozaurilor sau cu ieșirea din glaciațiune: proaspăt ieșite din hibernare, noile creaturi ale epocii de piatră s-ar fi adunat în grupuri de câte zece, gata să cucerească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jos dispăreau mereu. Rămăseseră doar lănțișoarele, dar cineva le luase și pe ele, așa că decanatul le înlocuise cu-o tijă strâmbă de fier, de care, dacă trăgeai, îți sărea tot dispozitivul în cap. După ora șase, holurile se cufundau în beznă, iar la etajele superioare ieșiseră zvonuri despre cupluri de studenți încercând periodic soliditatea catedrelor și despre exhibiționiștii, care, zice-se, te pândeau lunea și vinerea cu sexul înfierbântat. Ziua, la parter, putea fi observată o pisică alb cu gri, traversând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Arcul de Triumf, taxau noaptea numerele improprii (care își făcuse vreun tuning la mașină și strâmbase numărul, să se muleze pe caroserie, lua două bulioane). Pe Magheru, te jupuiau cu două radare, în cascadă; același lucru la Aurel Vlaicu, în beznă, sub pod. În Piața Victoriei, lucrau la fiolă, după unu noaptea; se retrăgeau Porsche-urile și BMW-urile cu puștani dinspre Herăstrău și Dorobanți. În Mall, când ieșeai de la film, se uitau la taloane, să-ți vadă ITP-ul și-asigurarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spre-Agigea, nu mai ocolim. Mergi încet, ai radare la Petrom și după postul de poliție.“ „S-a făcut. Toată lumea-i OK?“ Toată lumea nu era OK. Habar n-aveam unde mergem. Ploua cu găleata, farurile abia reușeau să taie drumul prin beznă, nu știai ce urmează, ca într-un roman cu fascicole. Maria nu încerca să zâmbească, dar nevroza pândea. Tânărul Lupu strângea la piept sacoșa cu obiectul de preț. Puteai să pui pariu că ar fi dat orice să nu se-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am cotit pe el, convins că nu fac bine. Dar parcă aveam de-ales? „A patra casă, pe stânga. Aia cu gard verde.“ Nu se zărea nici casa, nici gardul, cu-atât mai puțin culoarea. Farurile orbecăiau prin apă și beznă. Drumul dispăruse, mașina se scufunda ușor, roțile patinau pe dedesubt. Puteam să fim și-n Techirghiol, nu era mare diferență. „Aici!“, a mârâit Mihnea, „Urc-o pe dâmbul ăsta!“ Am tras de volan și-am ieșit din apă cu roțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am ieșit din apă cu roțile din față. Nu era bine: parcă simțeam cum se ridică aburii din motor. „Stai că-ți deschid eu.“ Mihnea a sărit din mașină, l-am auzit fleoșcăind prin apă, apoi undeva pe-aproape, prin beznă. Sunetele s-au stins imediat, acoperite de zgomotul motorului. Opelul o fi fost el Opel, dar nu era submarin. L-am văzut din nou pe Mihnea, de data asta-n fața farurilor. Făcea semne cu mâna, să accelerez ușor. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iar de intrat, intrai printr-o ușiță minusculă, care se deschidea într-un fel de depozit. Ușa fusese plasată intenționat, la un capăt al sălii, lipită de perete: nu vedeai, dar erai imediat văzut. Holul de etaj se scufunda în beznă, așa că apăreai în cadru spășit, fantomatic, cu neoanele sălii sărindu-ți în ochi. Dacă nu-ți plesnea inima până urcai cele șase rânduri de câte patruzeci de trepte, clacai înăuntru, împiedicându-te de-o scară enormă de zugrav rezemată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ia, era-n halat și el, au ieșit amândoi, el o strângea de gât și-o săruta sub becul chior. Leana plângea, de bucurie sau durere, nimeni n-ar fi putut spune cu precizie. Noi făceam semne și chicoteam în beznă, până s-a prins nea’ Titi de unde vin zgomotele și s-a apucat să arunce cu cataroaie. Pe Cezar l-a și nimerit o piatră, a țipat de durere și ne-a dat de gol. Așa ne-am trezit fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cârpă de praf. Din cartier mai răsăreau grădinile de zarzavaturi din dreapta și stânga scării, defilările pe alei, conduse de tovarășul Fernolendo (de 23 august și 30 decembrie, își înfigea tricolorul în ghiveci pe balcon), serile pe întuneric, privind pe geam bezna din cartier, mâna dibace a vărului Costel, plimbată sub fustiță în locul ăla unde doar idioții își închipuie că un copil poate simți ceva. Cu adolescența, discutam altfel. Aici, mintea mea acapara cu poftă fragmentele de istorii ale Mariei, micile imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cerere de recompensă dedesubt: am fi strâns o sumă frumușică de pe-urma lui! În realitate, nu puteai să te-atingi de Goguță și Bombonica. Lătratul lor nerecunoscător și laș te întâmpina de oriunde, ca un sistem antifurt. Când era beznă, te simțeai ca-n The Thing: alarma se declanșa la maxim și riscai să pleci cu pantalonii decupați. Familiile aveau farmecul lor. Le consideram un fel de etichete, niște cărți de vizită tridimensionale pe care, în loc să le porți în buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lichefiau zidurile, ca niște pompieri cu jetul de flăcări îndreptat spre un pericol imediat. Căldura emana din zeci de-aruncătoare de flame, topind plasticul și pulverizând moleculele betonului și-ale erudiției. Printre Facultatea de Litere și cea de Arhitectură, în bezna complice a felinarelor, plutea un aer coclit de nefrită și învățătură. Cineva (municipalitatea, conducerea Facultății sau poate doar un trecător cu inițiativă) avusese ideea să atenueze proporțiile dezastrului, așa că trotuarul de la Litere fusese spoit cu clor și var stins. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
totalitate și bănuiam că nu-mi voi pierde timpul aflându-i dezlegarea dincolo de zidurile groase. L-am lăsat deci pe Mihnea în pace și m-am întors spre obiectul care îmi provocase căderea. Merita puțină atenție, chiar dacă se ascundea în beznă, lângă bordură. Obstacolul invizibil nu fusese un câine vagabond sau vreo ladă de cărți uitată de cine știe ce Anticar neglijent. Nici una din echipele de tarabagii din zonă nu și-ar fi părăsit marfa, abandonând-o peste noapte: nu degeaba Pif-urile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fantă tremura o fâșie de lumină, parcă și-un clopot și niște cabluri. Cine știe ce comandant dădea ordine înăuntru, în așteptarea operațiunii secrete. M-am apăsat cu ochiul de perete, până am început să simt usturimi de la tencuială. Nu era chiar beznă pe culoar, mai degrabă o lumină chioară, de antrepozit sau băcănie. Umbrele jucau nepotrivit pe ziduri, oricând bănuiai că poate sosi cineva. Tocmai când mă pregăteam să lărgesc gaura, de undeva din interior a sărit o clapetă. S-a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
alt dosar, iar pe tipul ăla, Manolescu sau Manoilescu, nu apucasem să-l verific. Sincer să fiu, nici nu-mi aminteam să fi lucrat vreodată aici. Am descuiat prima ușă, apoi pe-a doua. Le-am încuiat la fel de silențios, în beznă, cu urechea la pândă. Ultimul lucru de care aveam nevoie era să dau nas în nas cu vreun nene în pijama. Am traversat din câțiva pași culoarul, după care am cotit în holul mare, singurul luminat cât de cât. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a întors Mihnea. Cezar dispăruse. Era deja în capul străzii, pe Victoriei. Ne-am uitat după el: o tulise după „Romarta copiilor“. Ne-am consultat din priviri, o fracțiune de secundă. Apoi am fugit spre Universitate, unul după celălalt, prin beznă. Ne-am oprit abia după fântână, între Cazino și restaurantul pescăresc. Suflam greu, trecusem de prima tinerețe. De vizavi, Caragiale ne privea milostiv, cu cravata lui de sectorist. Mihnea a scos capul pe lângă zid și m-a liniștit: „Nu vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
el traversai ca din pod, direct în sala 405. După unii, acolo ar fi fost chiar podul, suspendat între cele două facultăți: mai mult o poveste, ferită cu grilaje și lacăte de ochii lumii și de studenții curioși. Era o beznă normală, economică, ne luminam drumul cocoșați, cu lanterna lipită de ciment. N-aveai timp nici să descrii ce vezi. „De unde-ncepem?“, s-a interesat Mihnea. „La catedră!“, l-am anunțat, fără entuziasm. Am trecut de pe-un nivel pe altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]