3,270 matches
-
flămânda populație nord-coreeană care a fost nevoită să suporte toanele unor criminali de profesie. Nea’ Nicu s-a gândit să o aplice și pe moșioara sa În suprafață de vreo 238.391 de km. pătrați dar, cum Începuseră pupăturile pe bot cu marii lideri ai lumii libere, nu a mers până la organizarea detașamentelor de șoc muncitorești ci s-a mărginit doar la a pune pe proștii de milițieni să taie pletele băieților cu foarfecele de tuns oi și la „majorarea” șlițurilor
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
sindicatului polonez „Solidaritatea”, securiștiii erau cu atât mai curioși de a afla opiniile preotului, cu cât știau părerile „subiectului” vizavi de puterea comunistă În general și despre cea românească În special. Așadar, iată ce notase ofițerul din declarația „cârtiței” cu bot de porc „Alexandrescu”: „În ziua de 6 septembrie am discutat cu preotul Sofianu Gheorghe la domiciliul acestuia din orașul Vaslui. Cu acest prilej mi-a vorbit despre evenimentele din Polonia, despre care mi-a spus că este informat prin postul
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
l-a lecuit de nărav printr-o metodă ingenioasă, anume: a încălzit o bucată de bostan până nu puteai s-o atingi de fierbinte, a învelit-o într-o pânză subțire, de culoare închisă și i-a plimbat-o pe la bot. Când Murgu a mușcat după obicei, de fierbințeală s-a săltat pe picioarele din spate, nechezând de durere, căci s-a fript la bot. Nu s-a lecuit imediat de năravul de a mușca dar încet-încet s-a deprins să
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
a învelit-o într-o pânză subțire, de culoare închisă și i-a plimbat-o pe la bot. Când Murgu a mușcat după obicei, de fierbințeală s-a săltat pe picioarele din spate, nechezând de durere, căci s-a fript la bot. Nu s-a lecuit imediat de năravul de a mușca dar încet-încet s-a deprins să nu mai încerce să muște obiecte ce-i ajungeau în fața botului său. Nici iapa Mița nu fusese scutită de metodele pedagogice ale lui Costache
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
săltat pe picioarele din spate, nechezând de durere, căci s-a fript la bot. Nu s-a lecuit imediat de năravul de a mușca dar încet-încet s-a deprins să nu mai încerce să muște obiecte ce-i ajungeau în fața botului său. Nici iapa Mița nu fusese scutită de metodele pedagogice ale lui Costache. Aceasta avea obiceiul de a lovi cu copitele din spate orice vietate care trecea pe la coada sa. Cum a dezvățat-o Costache de acest obicei periculos? După ce
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
de zor cu copitele din spate în sacul cu fân, care se ridica și iar o lovea în spate. Manevra aceasta dura până ce Mița, răpusă de oboseală, lăsa în pace sacul și începea să mănânce cu poftă tainul pus în fața botului de către stăpân. Așa i-a dezvățat Costache de năravurile lor dar îi îngrijea cu migală, hrănindu-i bine țesălându-i și periindu-i în fiecare zi, așa cum se deprinsese, pe când își făcea armata. Mergând mai departe pe șosea, Costache trăgea
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
întro joi. Cele două vaci mugeau încetișor, chemându-și astfel vițeii la supt, dar știind că hrănirea odraslelor se petrece în același timp cu mulsul de către stăpâni, care au grijă să le îndulcească traiul cu porția de tain pus în dreptul boturilor lor. Mândrolea era o vacă înaltă, ciolănoasă, cu păr roșcat bătând spre galben, avea coarne mari și arcuite ca ale unei rădaște iar ochii mari aveau cearcăne negre, de parcă ar fi fost machiată. Vițelul ei, Duman, semăna oarecum cu mamă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
de Costache, totuși nu se pierdu cu firea și o ajută pe maică-sa să înfășoare capul rănit cu fâșia de pânză pregătită de Maria. Băiatul Gheorghiță între timp a deshămat caii, i-a legat la iesle punându-le sub boturi un braț de ovăz cosit, apoi veni și el alături de femeile ce se ocupau de taică-su. Odată terminată oblojirea rănii, Maria revine la întrebările privitoare la ce s-a întâmplat. − Nu, Marie, n-am căzut și nici nu mi-
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
după ce au oprit la fântâna cu cumpănă și ciutură, fântână săpată de Costache împreună cu taică-su, Ion Gheorghiu, au deșertat apa din ciutură în căldarea de adăpat caii, ce era purtată mereu în căruță, și le-a pus-o sub boturi. Aceștia au băut puțină și au început să fluture din cap, semn că s-au săturat. Aduseră caii la căruță, i-au înhămat din nou și apoi se așezară, cei doi bărbați cu fața spre cai iar femeile stăteau spate
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
sunt chemat de maior și... o nouă misiune - ultima ca militar - mi se încredințează. Cu încă 30 de oameni formez un detașament întărit cu misiunea de a-i scoate pe ruși din pozițiile ocupate în prima zi de Paști. De sub botul de deal pe care ne aflăm, studiem terenul și cer explicații pentru viitoarea misiune. Raportez maiorului că, fără sprijin de artilerie și ținând cont de teren, sunt de părere să se amâne acțiunea pe timp de noapte, pentru ca să mă pot
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
spun eu. El îmi urează succes și nici un alt cuvânt. Îmi pregătesc sufletește oamenii și doar cu noianul de gânduri din noi, așteptăm scurgerea timpului... Aveam oameni buni, încercați și de nădejde, aveam cei mai buni sergenți din batalion! Sub botul de deal protector fixez obiective pentru fiecare grupă și ce-o vrea Dumnezeu și Soarta!... Partea proastă era aceea că plecam de pe o poziție dominantă în vale, că la noi totul se vedea ca în palmă și nici nu aveam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
s-ar putea să încurc zilele, nu- mi mai amintesc dacă acest cartier l-am văzut în prima sau în a doua seară). Oricum nu mai contează. Din el mi-a rămas - curios - în minte imaginea unui tânăr, introdus în botul caroseriei unei mașini dezmembrate, pusă pe butuci. El se afla în locul motorului (care fusese scos) și, cu ceva în mână, trebuia să frece altceva. Nu știu ce-avea el de făcut. Știu că stătea cu gura căscată, uitându-se la
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
desen îl lua cu el la peisaj sau îl așeza alături când avea vreun model, astfel încât Pablo era sub controlul permanent și - cred eu - drastic al părintelui. Este uimitor, într-adevăr să descoperi măiestria de care putea da dovada „un bot de om” și aproape că-l scuzi pentru mai târziu când, sătul, probabil, de atâta exactitate „a luat-o razna”. Insist în a repeta că părerile acestea nu sunt notate pentru a impune o viziune distructivă față de un mare artist
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
doua lună de miere, acum la scurgerea celor zece ani de când ne-am căsătorit. Să dea Dumnezeu ca totul să fie pe măsura eforturilor depuse de familia C, cât și de noi. Am aterizat cu bine la Frankfurt. Acum, având botul avionului la 20 de metri în fața noastră privit prin larga fereastră a sălii de așteptare, ne pregătim sufletește pentru Marea Aventură. De fapt, ar trebui povestit începând cu felul în care am luat vizele, am căutat cadourile, am făcut bagajele
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
acestei broșuri, generalul-locotenent Să’ad Shazli, pe atunci șeful Marelui Stat-Major egiptean, spune: „Copiii mei, ofițeri și soldați! Evreii au dep)sit limitele nedrept)ții și ale Îngâmf)rii. Iar noi, fiii Egiptului, suntem hoț)râți s)-i punem cu botul pe labe și s) le descoperim pozițiile, s)-i ucidem și s)-i distrugem, pentru a sp)la rușinea Înfrângerii din 1967 și a ne rec)p)ta onoarea și mândria. Omorâți-i oriunde Îi g)siți și aveți grij
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
policandrului. Puține lucruri au rămas, multe s-au irosit. Oare l-am dat și pe Box I (fiul și soțul lui Loulou, cățelușa menajerei), acel bătrân dachshund maro care doarme buștean pe canapea? Nu, cred că el Încă Îmi aparține. Botul lui sur, cu un neg În colțul Încrețit al gurii, stă cuibărit În curbura alcătuită de picioarele din spate și din când În când un oftat adânc Îi destinde coastele. Este atât de bătrân și somnul lui este atât de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
plate și apoi Între o pietricică și gaura din care fusese dislocată În seara precedentă; bucurându-mă de scurta suprafață netedă a unui podeț peste un pârâu; mergând de-a lungul gardului de sârmă al terenului de tenis; deschizând cu botul bicicletei poarta spoită cu var de la capătul parcului; și apoi, cuprins de un extaz melancolic de libertate, goneam pe marginile din pământ bătătorit, plăcut cleios, ale lungilor drumuri de țară. În vara aceea treceam Întotdeauna pe lângă o izbă, aurie În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de felicitare, te aplecai să-l depui În crepusculul tivit cu alb al pătuțului lui. Știi? Mai simt și acum În Încheieturile mâinilor ecourile dibăciei cu care manevram căruciorul, de pildă apăsarea rapidă În jos a barei pentru a ridica botul căruciorului ca să-l urc pe trotuar. Mai Întâi a fost un vehicul gri ca un șoarece, fabricat În Belgia, cu cauciucuri grase ca de automobil și arcuri bogate, și atât de mare că nu Încăpea În minusculul nostru ascensor. Se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
platoșa turtită... Se sprijină de țeava tunului... Respiră adânc... Rămâne tăcut, cu privirile ațintite peste câmpul de bătălie: Și războiul aista, îngână el, dar nimeni nu deslușește ce bolborosește el acolo. Simte răsuflarea caldă aburindă a calului ce-și freca botul de umărul lui. Îl mângâie pe coamă cu drag și recunoștință. Ridică privirile: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! izbucnește el. Am izbândit doar! Să lăsăm morții să-și îngroape morții! Boierii atâta așteptau; se dezlănțuie: Strălucită izbândă!! Strălucită-strălucită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
singur-singurel pe acel mal pustiu, față în față cu terifianta oglindă sură a lacului. * Marea istorie reflectată în microcosmosul copilăriei... Începutul războiului ne-a surprins în Basarabia, și, din acea perioadă, îmi amintesc de o jucărie, de o locomotivă de pe botul căreia o mână matură și prudentă avusese grijă să smulgă steaua roșie, în cinci colțuri, ce îi trăda proveniența. Văd limpede, de parcă aș mai ține în mână acea jucărie adaptată, urgent, mersului istoriei, locul gol, urât, „cicatricea”, și realizez că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
păstrând rezerve din marea energie termică acumulată în timpul verii. I-am mai văzut și altădată, pe ei sau pe alți semeni de-ai lor, sunt o întreagă haită pașnică, statornicită în jurul marilor clădiri. Cuminți, stau culcați pe labe suverane, cu boturile lor inteligente, exprimând un fel de înțeleaptă cumsecădenie, urmărind cu privirea rarii trecători. În ziua aceea însă, nu știu cum, față în față cu imensa „Casa Scânteii” adăpostind mii și mii de oameni - uriaș stup uman zumzăitor -, vechile mele cunoștințe, câinii, mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de mult și-a câștigat acest drept. Fiecare din ei are o poziție specifică: de „broască țestoasă”, cel mare, întins pe coapsa piciorului strâns îmbrățișat de labele din față, folosind la nevoie, pentru a-și păstra echilibrul, chiar ghearele, cu botul întors decent spre genunchi (și deci arătându-ne fundul). Mai naiv, mai încrezător și mai repezit, Gălbenuș ni se urcă și ni se așază decis pe piept, cu botul aproape de gură. Ca să-și exprime afecțiunea ce ne-o poartă! Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
folosind la nevoie, pentru a-și păstra echilibrul, chiar ghearele, cu botul întors decent spre genunchi (și deci arătându-ne fundul). Mai naiv, mai încrezător și mai repezit, Gălbenuș ni se urcă și ni se așază decis pe piept, cu botul aproape de gură. Ca să-și exprime afecțiunea ce ne-o poartă! Mă emoționează dorința lor vădită de a se lipi de noi cu orice prilej și de a extinde cât mai mult posibil, întinzându-și nu o dată și gâtul, suprafața de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de-a lungul prin șira spinării și-i încovrigă coada de-a-ndăratele până-i înfige vârful în pântece... Ochii tulburi caută încotrova un punct de scăpare, dar abia se pune problema în mintea aiurită, și o piatră l-a izbit peste bot, alta la o încheietură, un lemn peste șale și altele plouă... El își iese acum din sine: mașina cea vie dă drumul rezervei de energie - pentru așa moment o păstra - nici un gând de economie... trebuie cheltuită toată! Opintindu-se din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
poezie de Esenin, în tălmăcirea lui Lucian Blaga. Ne plăcuse foarte mult poezia aceea în care, întorcându-se istovită de la iazul unde stăpânul ei, un mujic fioros, tocmai îi înecase cățeii, cățelei-mame i se pare că luna care răsărea este botul unuia din puii uciși. Amintindu-mi acum de acea, poate unică în viața mea, lectură de grup - simții un spasm în stomac: „Te pomenești că boala e molipsitoare”, mi-am zis, coborând pe carosabilul negru de oameni, să văd dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]