2,856 matches
-
complicată de reciprocități și funcționează ca un liant social (cel care refuză să dăruiască sau să primească darul se condamnă la marginalizare socială). Mutarea logicii darului din planul schimburilor umane În cel al relațiilor cu lumea divină conduce la sisteme ceremoniale axate pe transferul de promisiuni, angajamente și bunuri, de la om către figurile sacre. Acestea ar trebui să creeze obligații de reciprocitate: În schimbul darurilor primite de la oameni, divinitățile trebuie să facă ceva - mai devreme sau mai târziu, În forme mai evidente
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și pisica. Medierea În interpretarea clasică a sacrificiului, conturată de Hubert și Mauss (1997), acest ritual produce o consacrare a umanului (profan): victima este sacralizată În gestul oferirii ei către divinitate, iar actul imolării aduce sacralizarea celor care participă la ceremonial. Conceptul de consacrare se referă la o „alterare radicală a mediului, prin stabilirea În interiorul lumii vizibile a unor forme definite, concrete, de interacțiune cu divinul” (D. Gold, 1987, vol. IV, p. 59). Prin consacrarea unui obiect, loc, persoană sau grup
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sunt similare cu cele funerare”. Sacrificiul ca act de Întemeiere a civilizațieitc "Sacrificiul ca act de Întemeiere a civilizației" Violența acestui ritual a generat mai multe tipuri de teorii, În care sacrificiul este văzut ca un ritual fondator, un act ceremonial care instituie ordinea socială și valorile culturale. Ceea ce Înseamnă că a explica sacrificiul devine sinonim cu a explica civilizația umană. Sau, altfel spus, originea sacrificiului și funcțiile sacrificiului explică originea și funcțiile culturii. Prima dintre aceste perspective pornește de la ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Respectul religios era exprimat prin numeroase interdicții referitoare la relațiile oamenilor cu acel animal, În special interdicția de a-l vâna și mânca - de aici, statutul lui de tabu. Totuși, În anumite momente considerate sacre, scenariul crimei inițiale era refăcut ceremonial - de aici, ritul sacrificiului. În felul acesta sacrificiul reia, Într-un cadru simbolic, controlat de interdicții și prescripții religioase, cu un obiect „substituit”, actul violent, omorârea primordială a tatălui, din illo tempore. Punerea periodică În scenă a crimei originare funcționează
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
opoziția dintre violența „impură”, legată de pulsiunile sălbatice, și violența „pură”, reglementată de mecanismele ritului. Sacrificiul, Înțeles ca „o violență fără risc de răzbunare” (1995, p. 19), Înlocuiește crima inițială și lanțul de violențe asociat ei cu o omorâre controlată ceremonial și, prin aceasta, creează normele și valorile culturale, fixează instituțiile sociale, distinge sacrul de profan și oferă baza pentru toate construcțiile mitologice. Girard consideră că orice ritual Înseamnă repetarea, În plan simbolic, a unui eveniment primordial. Sacrificiul reia și substituie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
avut loc cândva. Pentru Girard este vorba nu despre o crimă primordială, ci despre un lanț de crime, generator al unei „violențe reciproce” (de tipul vendetei), care nu poate fi oprită decât prin mutarea În și prin substituirea lor de către ceremonial. Omul este prin natura lui Înclinat către violență, iar aceasta este un proces simetric și reciproc - fiind mimetică, violența generează acte de violență colectivă. Astfel prima omorâre cere una compensatorie, care, la rândul ei, declanșează alte crime, totul Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
simbolic de transferare a poluției asupra victimei nu este realizat, cel care Îndeplinește ritul trebuie judecat și condamnat simbolic pentru crima sa (ca În Bufonia din Atena antică) sau trebuie să se supună unor rituri de purificare. Toate aceste sisteme ceremoniale (și reprezentările mitico-simbolice asociate) au rolul de a plasa violența sacrificială În afara lanțului mimetic al reciprocității, de a oferi substitute rituale pentru victima nevinovată a violenței malefice și de a elimina sentimentul de vinovăție pentru vărsarea de sânge. Sigmund Freud
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un exercițiu util”, fie pentru unele clarificări conceptuale, fie pentru noi investigații de teren. Riturile de treceretc "Riturile de trecere" În literatura de specialitate, categoria riturilor de trecere este folosită pentru a denumi fie o familie, clar delimitată, de constructe ceremoniale, fie o paradigmă generală, aplicabilă mai multor fenomene rituale, un fel de pattern universal al oricărui construct ceremonial. În prima accepțiune, ...riturile de trecere sunt ceremonii care Însoțesc și dramatizează evenimente majore precum nașterea, maturizarea și inițierea băieților și a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de trecere" În literatura de specialitate, categoria riturilor de trecere este folosită pentru a denumi fie o familie, clar delimitată, de constructe ceremoniale, fie o paradigmă generală, aplicabilă mai multor fenomene rituale, un fel de pattern universal al oricărui construct ceremonial. În prima accepțiune, ...riturile de trecere sunt ceremonii care Însoțesc și dramatizează evenimente majore precum nașterea, maturizarea și inițierea băieților și a fetelor, căsătoria și moartea. Numite uneori rituri ale crizelor existențiale (life-crisis) sau ale ciclurilor existențiale (life-cycle), ele marchează
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de rituri de trecere, care se descompun, În urma analizei, În rituri de separare, rituri de limită și rituri de agregare. Cele trei categorii secundare nu sunt dezvoltate În mod egal la o aceeași populație și nici Într-un același ansamblu ceremonial. Riturile de separare sunt mai dezvoltate În cadrul funeraliilor, riturile de agregare În ceremonialurile de căsătorie, iar În ceea ce privește riturile de limită, ele pot constitui o secțiune importantă, de exemplu, În graviditate, logodnă, inițiere, sau se pot reduce la minimum În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rituri de limită și rituri de agregare. Cele trei categorii secundare nu sunt dezvoltate În mod egal la o aceeași populație și nici Într-un același ansamblu ceremonial. Riturile de separare sunt mai dezvoltate În cadrul funeraliilor, riturile de agregare În ceremonialurile de căsătorie, iar În ceea ce privește riturile de limită, ele pot constitui o secțiune importantă, de exemplu, În graviditate, logodnă, inițiere, sau se pot reduce la minimum În cazul adopției, celei de-a doua nașteri, cele de-a doua căsătorii, trecerii de la
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dovedit că natura și ordinea lor este obligatorie. Altfel spus, nu poate exista rit de trecere numai cu separare și limen sau numai cu limen și integrare. Succesiunea obligatorie a celor trei secvențe - separarea, perioada intermediară (limen) și reintegrarea - instituie ceremonial o sinteză Între categoriile temporale și cauzale: acel „Înainte” (starea sau epoca ce trebuie depășită) funcționează și ca o cauză a ceea ce va urma: un „Între” (etapa și mijloacele prin care se produce transformarea) și un „după” (formele de consacrare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
neamului cu manifestări complexe, care mobilizează Întreaga comunitate. Ele permit astfel, prin marcarea simbolică a unor transformări biologice, articularea dintre individual și social, dintre evenimentul obișnuit și cel marcat religios, dintre natural și cultural, dintre uman și cosmic. Dacă ansamblurile ceremoniale care consacră nașterea și moartea sunt relativ omogene din perspectiva sexelor, riturile de inițiere și căsătorie sunt marcate de constructele culturale care impun anumite modele ale masculinității și feminității. Prin asemenea construcții simbolice, În care masculinitatea și feminitatea apar polarizate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu această ocazie: dacă unele glorifică dragostea și fidelitatea soției („Milea”), altele oferă imagini ale infidelității și nepăsării, aspru sancționate („Ghiță Cătănuță”). Riturile de trecere variază În funcție de civilizație și moment istoric. În diferitele lucrări de specialitate sunt descrise amănunțit schemele ceremoniale specifice societății studiate de respectivul antropolog sau istoric al religiilor. Având În vedere publicul căruia i se adresează acest volum, voi folosi pentru exemplificare cultura folclorică românească (L. Berdan, 1999; E. Bernea, 1998; O. Buhociu, 1979; I. Ciubotaru, 1999; I.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
covată ca să aibă și ele un copil. De asemenea, În unele locuri se mimau diferite munci agrare sau casnice pentru ca nou-născutul să fie priceput și norocos În viață. Copilul era prezentat familiei, În special nașilor, care Îi ofereau moașei daruri ceremoniale. Urma apoi o petrecere la care participau neamurile apropiate. Un alt moment ritual important era legat de așteptarea ursitoarelor - conform credințelor populare, acestea vin, de obicei, În prima săptămână de după naștere. Cu această ocazie, moașa pregătește o cină pentru ele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
moment ritual important era legat de așteptarea ursitoarelor - conform credințelor populare, acestea vin, de obicei, În prima săptămână de după naștere. Cu această ocazie, moașa pregătește o cină pentru ele, care este lăsată pe fereastră și instruiește membrii familiei cu privire la interdicțiile ceremoniale (nu au voie să privească pe fereastră În timpul nopții, să se certe sau să fie supărați, să stingă lumina etc.). Aceste microrituri magice au drept scop ospețirea și Îmbunarea ursitoarelor, deoarece calitățile, defectele și evenimentele stabilite de acestea nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de nou-născut: acum, diferite microrituri de divinație (copilul trebuia să aleagă Între mai multe obiecte oferite lui) urmăreau să Îi anticipeze abilitățile sau traseul existențial. Riturile de căsătorie După M. Pop (1976, p. 139), ele sunt compuse din trei unități ceremoniale: logodna, nunta și obiceiurile de după nuntă. Aceste rituri implicau, În grade diferite de participare, Întreaga colectivitate rurală. Ele activau forme culturale complexe: rituri, dansuri, creații literare folclorice (orații, balade, doine, strigături etc.), obiecte cu semnificații simbolice (colacul, plosca, inelul, bățul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de obicei - de vineri după-amiază până luni Înainte de masă. Perioadele de nuntă erau reglate de calendarul creștin, dar pe baza unui substrat agrar arhaic: de aceea, ele nu se suprapun cu momentele de mare concentrare și intensitate ale muncilor câmpului. Ceremonialul de nuntă este construit pe baza unor secvențe rituale bine definite: chemarea la nuntă, Împodobirea bradului, ospățul tinerilor (care avea loc numai În unele regiuni), aducerea bradului la casa miresei, bărbieritul mirelui, pregătirea miresei, sosirea mirelui la casa miresei, colăceritul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Împodobirea bradului, ospățul tinerilor (care avea loc numai În unele regiuni), aducerea bradului la casa miresei, bărbieritul mirelui, pregătirea miresei, sosirea mirelui la casa miresei, colăceritul, jocul bradului, iertăciunea, plecarea la cununie, masa mare, darurile și zorile. Nunta era un ceremonial public: chiar dacă nu toți sătenii erau invitați la masa mare, ei puteau asista la numeroasele secvențe și rituri efectuate În locuri publice (biserica, spre exemplu) sau În casele actorilor principali, care acum se deschideau și permiteau accesul curioșilor. Cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
numai simbol al fertilității). Apoi, lăutarii cântau și tinerii jucau o horă. După aceea, mireasa intra În casă și era Îmbrăcată cu rochia de mireasă și Împodobită cu beteală și flori: un rol aparte Îl avea Împletitul, uneori În forme ceremonial determinate, al părului (act care marca trecerea de la statutul de fată la cel de femeie). În timp ce i se punea voalul de mireasă, lăutarii interpretau un cântec ritualic ce descria, În formule dramatice, despărțirea ei de casă și de vârsta fără de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
aici, alaiul se Îndreaptă spre biserică pentru slujba de cununie. De la biserică, invitații merg la casa mirelui, unde are loc petrecerea. Mai multe rituri de propițiere și purificare marchează integrarea miresei În noua familie: Întâmpinarea cu pâine și sare, spălatul ceremonial pe mâini, aruncatul asupra mirilor cu boabe de grâu, trecerea miresei În brațele mirelui peste pragul casei, jucatul bradului. Ospățul, horele și cântecele durează toată noaptea. Petrecerea este Întreruptă de momentul darurilor, când, prin formule protocolare tradiționale, fiecare familie invitată
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vii era marcată de trei zile În care rudele și sătenii veneau să Își ia rămas bun și de nopțile de „priveghere” În care cei apropiați păzeau mortul de spiritele malefice. În această perioadă se pregătesc și se consumă alimente ceremoniale, În special colivă. Dacă În unele zone priveghiul era caracterizat de sobrietate, În altele era prilejul unor petreceri, dansuri ceremoniale, jocuri cu măști și glume fără perdea (fapt care a generat numeroase ipoteze speculative despre persistența „bucuriei” dacice În momentul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de „priveghere” În care cei apropiați păzeau mortul de spiritele malefice. În această perioadă se pregătesc și se consumă alimente ceremoniale, În special colivă. Dacă În unele zone priveghiul era caracterizat de sobrietate, În altele era prilejul unor petreceri, dansuri ceremoniale, jocuri cu măști și glume fără perdea (fapt care a generat numeroase ipoteze speculative despre persistența „bucuriei” dacice În momentul morții - R. Vulcănescu, 1985). Bocetele cântate cu aceste prilejuri reamintesc, prin formule ceremonializate, ce a făcut cel dispărut pentru binele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un substitut al miresei ( Într-un sistem simbolic În care nunta este inversată - tânărul are ca mireasă un copac „masculin”, iar nunta sa marchează unirea cu lumea morților), astfel Încât această mireasă non-culturală este sinonimă cu moartea. Partea a doua a ceremonialului cuprinde Împodobirea bradului (ca la nuntă) și bocetul - care prezintă aducerea bradului ca o „Înșelătorie”, deoarece bradului i se promite un destin consacrator („zână la fântână”), În totală antiteză cu utilizarea sa funerară: După această scenă se trece la Împodobirea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rituale (performarea ceremoniilor funerare și apoi a celor de naștere, transa și trezirea din transă, intrarea și ieșirea dintr-o colibă - identificată fie cu un monstru mitic care Înghite neofiții și apoi Îi scuipă transformați, fie cu pântecele matern). Ansamblul ceremonial Okipa al indienilor Mandan (din actuala regiune Dakota de Sud a Statelor Unite ale Americii), observat și descris pentru prima dată În 1832, reprezintă unul dintre cele mai complexe rituri de inițiere analizate de antropologi. În zorii primei zile a ceremoniei, șefii tribului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]