3,154 matches
-
meniu. Și nici n-am avut chef să întreb. Alaltăieri m-am hotărât, totuși, să-i deschid un cont în bancă. Am completat formularele sub supravegherea atentă și calmă a neclintitei Selina. În dimineața aceea a venit în pat cu ciorapi negri, centură dantelată, sandale de satin, bolero de mătase, mănuși de muselină, un lănțișor care îi cuprindea talia, și colier de aur. Trebuie să recunosc că m-am purtat ca un porc. O oră și jumătate mai târziu se întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am o celulită de gradul doi. Ce ai de zis? Nu aveam nimic de zis. Caduta purta un deux-pieces din antilopă gri. Făcu o mică săritură și își ridică rochia până la șold. Am putut să văd partea de sus a ciorapilor, pielea fină și chiloții de un miliard de lire italiene. Își prinse coapsa cu pumnul și o strânse, făcând pielea să se încrețească. — Vezi? spuse ea și începu să-și descheie nasturii de la cămașă. Și iar am privit prin cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vedea într-o publicație“, spusese ea luând încă o dată revista Debonair, „și acum, John, acel vis a devenit realitate.“ Își netezi posterul în poală: uite-o pe Vron, Vron, în patru labe, aplecată într-un unghi de trei sferturi, în ciorapi, tocuri cui, cu chiloții purpurii coborâți până la jumătatea pulpelor ciupite de vărsat „Frumos“ l-am auzit eu pe tatăl meu înghițind vorbele aplecat peste umărul meu. „Vezi, John“, spuse Vron, „dacă ai creativitatea...“. „Harul“ spuse tatăl meu, „harul creator, John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
bag pe amândoi în spital. El a asigurat, cică, luminile. Era așa de întuneric aici, că e izbea lumea de pereți și-și vărsa băutura pe jos. N-a fost ca de obicei - știi tu, când fata se plimbă cu ciorapul și, dacă ai chef, îi dai juma’ de liră. Nici vorbă, locuri rezervate și două lire taxă de intrare. Vron își face apariția în voaluri și eșarfe și cămăși și asta în bezna de aici. După care se cară. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fiule, mormăi el întorcându-mi spatele. Fugi. Pe Vron am găsit-o în salonaș uitându-se la televizor. Era întinsă pe sofa, cu trupul într-o postură bine studiată, cu capul ținut sus, ca o tavă. Am văzut tocuri cui, ciorapi negri, un chimono turcoaz, cu o grămadă de tăieturi și franjuri. Genele negre erau groase ca niște epoleți, ochii se profilau aidoma unor păienjeni pe crusta de fard mortuar întinsă pe obraji și pe frunte. Vron și camera în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spus eu: nu fi așa grăbită - e bine să lași și ceva de lucru imaginației. Ea n-a fost de acord. Sigur că în imaginația mea gagicile ar fi arătat și mai bine dacă li s-ar fi pus și ciorapi și portjartiere, bikini și pantofi cu barete pe gleznă: dar aici e vorba de estetică. Mâine vom merge la noua mare expoziție a lui Monet sau Manet sau Money, sau ceva de genul ăsta. Deci iată-mă, după o cină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mâini își dădu jos capotul. Sunt cărți în care oferi mai mult decât altele. — Și depinde cât de mult vrei să oferi, John. Acum îngenunche, îndreptându-și spatele și i-am putut vedea tot decorul fastuos - pantofii lungi și ascuțiți, ciorapii plasă, tocul argintiu ca de revolver al chiloților, sutienul cu bretele duble. Capotul i-a alunecat de pe umeri. — Sunt cărți care se mișcă o dată cu timpul, John. Și cu toate astea, mai poți face încă artă. Își întinse spatele cu ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
trecut în goană pe lângă el și am coborât scările. Am năvălit pe ușile-n oglindă. Știam că nu s-a terminat, nu încă, în nici un caz. Talentatul Fat Paul aștepta în barul fol. Era gata. În mână ținea cu un ciorap negru. Știam ce înseamnă asta. Picioarele mele erau ca nici picioare văzute prin apă. Ușa din spate - or fi încuiat-o? N-are nici o importanță. Poți să fugi, dar nu poți să fugi. Fă-o și o să fii bătut ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
lăsat bilele să se rostogolească pe postavul de un verde tare și a trecut prin deschiderea tejghelei la casa de marcat. A sunat un clopoțel. Rundul unul. Nu. Rundul cincisprezece. A luat două fișicuri de monede. Le-a băgat în ciorap și a tras de scrotul negru. — Parcă au aceeași greutate, spuse el cu vădit interes, dar cu monedele înăuntru e mai elastic. Înțelegi ce vreau să spun? Se vindecă mai repede. — Fat Paul, ascultă-mă, am spus eu. Bani. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Ți se vor părea ca gunoaiele, ca lucrurile de aruncat. Ți se vor părea un nimic. Banii, banii put. Zău așa. Ia un teanc de bani bine folosiți și flutură-ți-i prin față ca un evantai. Vâtură-i. Fă-o. Ciorapi de băieței, mirosuri porno, grele de te ia durerea de cap, drojdie veche, cămări, prosoape jilave, mâzga din cusăturile portofelelor, transpirația palmelor și murdăria de sub unghiile oamenilor atât de nevoiași care mânuiesc chestiile astea toată ziua. Ah, pute. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mi se-ntâmplă-n realitate (a Parisului, e drept, totuși nu în vis sau în ima ginație) să fiu în acea poveste, să văd cum acel ins rămâne întunecat și gol, cum ea rămâne, ca în re viste, doar în ciorapi de plasă neagră, și mai ales nu puteam crede că ar fi fost de-ajuns să vreau, ca să particip la noaptea tulburătoare, minunată, de sex care se pregătea. Ce trebuia să fac? Nu puteam gândi prea departe la consecințe, fiindcă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
obiecte de lux, ca automobilele lus truite din vitrinele magazinelor „Volvo“ sau „Maserati“: nu ne imaginam cu adevărat că vom avea și noi una vreodată. Prin dreptul cinematografului Patria am zărit o tipă trăznitoare. Am rămas înlemniți: ce pulpe în ciorapi de plasă neagră, ce fund rotund și ce mijloc subțire, ce țoale pe ea, ce plete de sârmă roșie, răsucită în mii de feluri... Ne-am învârtit în jurul ei ca s-o vedem și din față: cum putea avea așa
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
multe părți, până când contesa a miorlăit de plăcere în inima patului din inima dormitorului din inima castelului din inima Irlandei, țara druizilor, a berii Guinness și a lui Joyce. Dimineața, contesa se fâțâia-n fundul gol prin pat, căutându-și ciorapii: avea părul verde. Pe o fesă a contesei scria cu un marker gros TAKE, iar pe cea laltă ME. Apoi scrisul a dis părut sub o pânză, ine lușul sub alta, biluța a mai sclipit într-un „Bye!“ și fantoma
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
se apuca de scris... Mulți trebuiau să aibă câte-un lucrușor anume pe birou, căci numai privindu-l le venea inspirația. Ce nu se găsea printre acele lucrușoare! Cele trei maimuțe: te vede, te aude, te întreabă, o jartieră de ciorap de damă, un ochi de sticlă, un bust al cine știe cărui filozof (nici ăștia nu erau mai breji: aproape toți, aflasem tot de-acolo, muri seră mâncați de păduchi!), un degetar, un iadeș de curcan, un borcan în care plutea un
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
nu încetau și simți ceva cald care se prelingea pe picioare. Nu vedea bine și nici lumină nu era în livadă. Ce să facă? A stat cât a stat și s-a hotărât să se ridice. Își introduse mâna prin ciorapul care se agățase în așchiile buturugii și șterse cu mâna scurgerea care nu se mai oprea. Când se uită mai bine, mâna ei era murdară de o culoare ce nu o putea distinge, dar și-a dat imediat seama că
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
zis: — E o vrăjitoare. Iar menajera a închis ușa. În vila Gartoller, Helen Hoover Boyle se plimbă prin încăperile goale, cu ecou. Continuă să vorbească la telefon în timpul ăsta. Cu norul ei de păr roz, cu costumul roz asortat, cu ciorapii albi și pantofii roz, cu toc mediu. Buzele îi sunt încleiate de ruj roz. Brațele îi sclipesc și zornăie de brățări aurii sau roz, de lanțuri, amulete și monede de aur. Cu toate ornamentele astea ai putea să umpli un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aurit. Se uită la mine și își dă ochii peste cap. Zice în telefon: — Pe etichetă scrie șaptesprezece mii de dolari. Își scoate picioarele din pantofii verzi cu tocuri înalte și stă cu tălpile direct pe podeaua de ciment, în ciorapii ei albi, transparenți. Nu e albul acela care te duce cu gândul la lenjerie. E mai degrabă albul pielii de dedesubt. Din cauza ciorapilor, arată ca și cum ar avea degetele palmate. Fusta de la costumul pe care-l poartă e ajustată pe talie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
picioarele din pantofii verzi cu tocuri înalte și stă cu tălpile direct pe podeaua de ciment, în ciorapii ei albi, transparenți. Nu e albul acela care te duce cu gândul la lenjerie. E mai degrabă albul pielii de dedesubt. Din cauza ciorapilor, arată ca și cum ar avea degetele palmate. Fusta de la costumul pe care-l poartă e ajustată pe talie. E verde, dar nu verde-lămâie, ci mai degrabă verdele unei prăjituri cu lămâie. Nu verde-avocado, ci mai degrabă verde ca o supă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe urechi. Cu ochii strâns închiși. În patru labe, din rigolă, de lângă familiile cuprinse de flăcări, Helen se uită în sus la Stridie. Stridie e un om mort. Coafura lui Helen e distrusă; șuvițele roz i-au intrat în ochi. Ciorapii i s-au rupt. Genunchii îi sunt plini de sânge. — Nu-l omorî! strigă Mona. Nu-l omorî, te rog! Nu-l omorî! Stridie se aruncă în genunchi și înhață hârtia arsă de pe trotuar. Și încet, încet ca limba unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
într-o mie de direcții. Zice: — De-acum putem să facem orice. Orice, zice. Ne sărutăm, și, cu degetele de la picioare, îmi dă jos șosetele. Ne sărutăm, și-i deschei nasturii de la spatele bluzei. Șosetele mele, bluza ei, cămașa mea, ciorapii ei. Unele cad pe podea, departe, altele se agață și atârnă de partea de jos a candelabrului. Piciorul meu umflat și infectat, genunchii acoperiți de coji și julituri ai lui Helen, de când a lovit-o Stridie - nu avem cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
frecă la ochi, părându-i-se că nu vede bine, apoi le strigă celor din casă să se trezească și să vină să vadă cum ninge. Ușa celeilalte odăi se deschise repede și dinăuntru se ivi, în pijama și fără ciorapi în picioare, Ștefănel, nerăbdător să vadă și el minunea. În urma lui apăru și Mariana, cu Severel-Angheluș în brațe. Nou-născutul era gras ca un pepene, agitat și vioi, și se uita în jur, dintre scutecele lui, cu niște ochi mari și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
bolii. Un zgomot fojgăit se aude dinspre culoar. Caut febril comutatorul și holul puternic iluminat îmi dezvăluie un fund rotund, împodobit sporadic cu fulgi și pene, ce se agită deasupra coșului meu cu rufe murdare. Făptura purta o pereche de ciorapi albi de nailon trași peste picioare umane, delicate, de balerină, ce se terminau în copite de capră. Fără să încerc cel mai vag sentiment de teamă, interoghez făptura ce scormonea de zor în coș, desigur, nu pentru hainele mele murdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
singuri, nestingheriți de nimeni și ea era complet pasivă, iar eu îmi plimbam mâinile pe suprafața corpului ei mic, negeneros, ușor contorsionat, dar cald... foarte cald. Și căldura se transmitea ca o radiație prin stofa grea, cenușie a uniformei, prin ciorapii groși de bumbac. Ca și cum ea mi-ar fi fost cea mai apropiată ființă din viața asta, doar ei i-am vorbit de acea deficiență, infirmitate a firii mele. Nu am discutat prea mult, deși prietenia noastră a durat tot liceul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
am mai încercat s-o văd. Nici măcar nu mi-o pot reprezenta fizic, de vreme ce era o prezență exclusiv psihică pentru mine. Tot ce-mi amintesc este platoșa sarafanului ce se interpunea între mâna mea și sânii ei de mâță și ciorapii... Da, ciorapii de bumbac, groși, ce făceau cute și atârnau lâncezi în partea de jos a gambei. Doar genunchii se conturau precis prin ei, genunchii ascuțiți și osoși de copil. Adesea mă întrebam dacă voi putea vreodată să scap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
încercat s-o văd. Nici măcar nu mi-o pot reprezenta fizic, de vreme ce era o prezență exclusiv psihică pentru mine. Tot ce-mi amintesc este platoșa sarafanului ce se interpunea între mâna mea și sânii ei de mâță și ciorapii... Da, ciorapii de bumbac, groși, ce făceau cute și atârnau lâncezi în partea de jos a gambei. Doar genunchii se conturau precis prin ei, genunchii ascuțiți și osoși de copil. Adesea mă întrebam dacă voi putea vreodată să scap de el. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]