3,212 matches
-
cu siguranță un om violent, însă acum bărbia îi tremura și lacrimi de spaimă îi străluceau în ochi. Toate acele suflete sărmane i se încredințau lui. Iar el își închipuia și ce sentimente contradictorii sălășluiau în momentul acela în sufletele confraților ce îl urmau: de ce - se întrebau, ispitindu-se - oamenii aceia urcaseră până la sihăstrie să-i tulbure pacea? Comunitatea lor își întocmise de curând regola, alcătuită din precepte severe: munca la câmp și îngrijirea puținelor animale de lapte, posturi, mărturisirea periodică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se alăture cenobiului târziu și crease de îndată probleme, din cauza caracterului său întunecat și intransigent, care fusese deseori pricină de discordie în sânul sihăstriei. Printre altele, suferea de epilepsie, iar crizele sale convulsive i-au înspăimântat de la bun început pe confrați, până într-atât încât i-au determinat să vadă în ele, în ciuda mustrărilor părintești ale abatelui, adevărate și caracteristice manifestări demonice, pe care viața monahală nu părea să le liniștească în vreun fel. Cu toate acestea, credința sa oarbă, inteligența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mustrărilor părintești ale abatelui, adevărate și caracteristice manifestări demonice, pe care viața monahală nu părea să le liniștească în vreun fel. Cu toate acestea, credința sa oarbă, inteligența ascuțită, cunoașterea limbii grecești - prețioasă pentru interpretarea numeroaselor texte sacre, pe care confrații le primeau cu bucurie din partea presbiterilor din vale sau de la pelerinii în trecere - și, în sfârșit, capacitatea sa de sacrificiu, ce ajungea până la limitele autodistrugerii, îl făcuseră pentru multă vreme pe Canzianus să-l îndrăgească; acesta dăduse la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pentru multă vreme pe Canzianus să-l îndrăgească; acesta dăduse la o parte ciudățeniile sale și în special pulsiunile sexuale virulente care îl determinau să-și impună deseori penitențe dureroase și posturi extenuante. Prezența sa, totuși, devenise curând neliniștitoare pentru confrați, iar atunci când Simplicius, exasperat de o lungă și umilitoare persecuție, îi denunțase deschis avansurile pe care i le făcea, îndepărtarea sa din sihăstrie fu inevitabilă. A fost o hotărâre grea pentru Canzianus, căci până în momentul acela toți cei care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Penitență! Supune-ne la penitență! Purifică sufletele noastre mizerabile și primește-ne. Ai milă de noi! Ai milă de noi! Cu fruntea încruntată, Canzianus o cercetă pentru câteva clipe. Apoi, chipul său se însenină; trecu o privire rapidă peste fețele confraților săi, înțelese că îl aprobau. Mai mult, în ochii lor citi o duritate care, dintr-un exces de zel, părea să o întreacă până și pe a sa. La urmă, însă, întâlni privirea lui Simplicius, ce părea acoperit de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu bijuterii și dedate la plăceri și animale de povară cu saci plini de bijuterii și monede. Sunt păcătoși! Da! Păcătoși care nu merită îndurarea ta. Recunoscându-l pe călugăr, Canzianus avusese o tresărire, iar acum îl privea cu severitate. Confratele său mai tânăr, care făcuse chiar un pas îndărăt, îl fixa cu groază pe Inisius și întreaga sa persoană părea străbătută de un fior de repulsie. Balamber nu răbdă prea mult intervenția sâcâitoare al lui Inisius; fără măcar să-l privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în strânsoarea lui Khaba. Vrea să te ducă de nas, nu vezi? Caută numai să se salveze pe el. Canzianus replică prompt: Nu! Dacă vrei un ostatic, ia-mă pe mine și pe urmă trimiteți câțiva războinici înăuntru să controleze; confrații mei, Gomerius și Simplicius, o să le deschidă drumul. Dacă o să vezi că ai fost înșelat, poți să-mi iei viața. Inisius se smulse din încleștarea lui Khaba și se aruncă la picioarele lui Balamber. Nu face asta. Trebuie să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Khaba: — Ce mai aștepți? Omoară-l pe câinele ăsta! Hunul nu se lăsă rugat; îl țintui cu un picior pe Inisius, ca să-l țină în genunchi, și trase sabia din teacă. — Nu! strigă abatele, întinzând din nou brațul. Tânărul său confrate fu străbătut de un tremur. Vorbind către Balamber, Canzianus îl imploră: — Cruță-l, te rog. Nu e decât un biet nebun. Mintea lui e întunecată, dar, în realitate, e... un om smerit... un om bun. Balamber întinse un braț și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ale hunilor dimprejur. Nu dură mult. Foarte curând, respirația lui Inisius deveni mai puțin gâfâită, încetă să mai scurme pământul cu picioarele, iar ochii săi își recăpătară, în sfârșit, vederea. Puțin după aceea, stors de vlagă, călugărul adormi în brațele confratelui său. Ținându-i capul în poală, Gomerius părea acum să-l alinte ca pe un copil, iar vederea unor asemenea schimbări teribile în comportamentul și starea suferindului smulse războinicilor ce îi înconjurau exclamații și comentarii de uimire. Odolgan, care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Divicone încuviință. Da, reluă el, ștergându-și degetele unse de vesta soioasă de in. S-a întâmplat într-o după-amiază. îmi amintesc să era toamnă: toate culorile acelea, știți... în sfârșit, într-o după-amiază, mă dusesem prin apropiere împreună cu un confrate, să aducem lemne. Luasem un căruț deschis, pe două roți, ca să le cărăm la mănăstire; îl trăgea un cal bătrân, împrumutat de la un țăran. L-am lăsat pe cărare și am intrat în pădure și îmi amintesc că el, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în goană către car; în mare grabă și cu furie, i-am făcut un pic de loc în mulțimea de butuci pe care-i încărcaserăm, iar deasupra lui am pus alții, cât am putut de iute, ca să-l pot ascunde. Confratele meu, care se întorcea cu securea sa fără să fi încheiat treaba, mă văzu și se opri, peste măsură de uimit; dar eu, acum nici nu știu cum, din doar câteva cuvinte spuse cu furie, l-am convins să mă ajute. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zgardă cu colți și, în spatele câinelui, un bărbat călare, mare și cu o față înfricoșătoare. „Ați văzut un băiat, arăta așa și așa, îmbrăcat așa și așa“, făcu el. Bineînțeles, îi zic că nu, nu am văzut pe nimeni. Iar confratele meu, palid ca un mort, reușea doar să facă semn că nu din cap, nu mai putea nici măcar să sufle, dar mai să și vorbească, înțelegeți? „Dar ce a făcut sărmanul?“ întrebai eu. „Sărman, la naiba, zice el, băiatul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
păr și... în sfârșit: l-a prins. Suspină, privindu-și cu ochi febrili comesenii, care-l ascultau atenți — Ați dat și voi de belea! observă Metronius. Scuturându-se, Divicone murmură: — Noi? Care noi? Metronius agită mâna. — Păi da: tu și confratele tău, nu? — Da, sigur. „Ah, călugări blestemați, făcu acela, voiați să-l apărați, eh? O să vedem ce o să zică de asta abatele vostru!“ între timp, totuși, îl smucea de păr pe bietul băiat, potopindu-l cu insulte. îl azvârli pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fuga și am încercat să dau câinele la o parte, dar nu era nimic de făcut: băiatul strigă, are deja toată fața plină de sânge, se acoperă cu brațele deja pline de răni. Atunci, mă întorc și îl văd pe confratele meu împietrit, privind cu gura căscată scena aceea oribilă; are încă securea în mână. I-o iau și-i ard una câinelui, pe urmă încă una, cu toată puterea. înfierbântat de povestea sa, cu ochii aprinși de emoție, își însoțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lăsând privirea în jos, scutură din cap amărât. — Rău, din păcate. în cel mai rău mod posibil. Ceva m-a lovit în cap, mi-am pierdut simțurile și n-am mai văzut nimic. M-am trezit în sihăstrie, înconjurat de confrații mei. Mă priveau ca pe un ucigaș, iar abatele îmi vorbea cu asprime. M-am ridicat pe coate și am întrebat de băiat. Mi-au spus că murise. Și câinele murise, iar vechilul cerea satisfacție. Acu’... trebuie să știți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fiindcă nu se sfiesc să o pună cu osârdie nici cei care au profitat de vidul de putere și au trecut din vechea nomenclatură în cea nouă, nici cei care până mai ieri se autointitulau „adevărații comuniști” și își judecau confrații în fața „odiosului” și a „sinistrei”, nici cei care scriau ode când pentru dânsul, când pentru dânsa. Sigur, obiecțiilor mele li se pot aduce contraobiecții. La urma urmei și un criminal poate să spună adevărul. Cu privire la orice și la oricine, deci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
rezistat (fizic) până la acea dată. Rezistență nu atât de lipsită de importanță pe cât ar putea să ni se pară. Nu numai în cazul decanului de vârstă al criticii noastre care în tinerețe fusese mai slab și mai bolnăvicios decât toți confrații săi dispăruți înainte - ci pentru noi toți. Rezistența fizică înseamnă, în mod neîndoielnic, ceva și nu trebuie să fie nesocotită. Nenorocirea începe însă din clipa în care ea este luată drept rezistență morală. De când începem să uităm că verbul „a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
scria printre rânduri. Revolte înăbușite, inițiative culturale debordante, simboluri cu descendență elitistă și lingvistică, un adevărat submersibil plin de intelectuali adevărați, dar și de lichele, turnători etc. Era dificil nu doar să scrii ci, mai ales, să-ți alegi prietenii, confrații întru idealuri și, de ce nu, modelele culturale. De un bun simț strigător la cer, Alexandru mă apela colegial: „Maestre, noi ce mai scriem?!” și simțeam dintr-o dată povara încrederii, prețuirii, dar mai ales fărâma de lumină ce face diferența dintre
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
după mine, aș continua. -Te rog, continuă! zise ea cu entuziasm. În locul dumitale, aș face la fel. -Prezența mea nu te deranjează? -Dimpotrivă. E mai bună decât singurătatea. -Înțeleg. Eu sau altcineva... -Nu asta voiam să spun. Nu ești primul confrate al lui Olaf care locuiește aici. Dar dumneata ești diferit. -Explică-mi. -Pentru ceilalți, se simte că aici nu este decât un răgaz între două misiuni. E ca un hotel, nu îi interesează. Par nerăbdători să plece. Viața lor este în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
să se petreacă la fel în toate literaturile care au avut „complexul“ întârzierii la festinul modernității. Sesizând la timp rezistența tradiției literare persane și imposibilitatea desprinderii din ea a unor noi forme artistice, Sadegh Hedayat lansează un veritabil apel către confrații iranieni: „Voi, ceilalți, copii ai erei atomice, ce căutați în literatura anacronică? Literatura s-a schimbat complet. După Joyce, s-a terminat cu literatura de doi bani. Literatura înainte de Joyce și după Joyce. Asta-i tot.“ Până a ajunge să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
biserică. Era alcătuit de câte o deputație din toate ordinele bogate și sărace: camaldulii, în haine albe ca zăpada, mergea în capul cortegiului, având înainte steagul sfântului lor fondator; carmii, încălțați și desculți, urma după dânșii; frații Milostivirei era înaintea confraților Patimii, cari era urmați de toate corporațiile meseriașe ale cetății și burgurilor din preajmă. Cavaleri de Malta scortau pe arhiepiscopul, care, călare pe un cal alb foarte bogat înțorțolat, avea alăturea cu sine pe marii săi vicari, ce purta semnele
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
mare, fruntea asemenea. Părea un introvertit poet antebelic, deghizat În funcționar al Asigurărilor... La cina colectivă de după premieră, Domnul Radu Petrescu nu a apărut Însă la masa noastră, a „tinerilor”, prezidată de veșnic tânărul MRP. Se refugiase, se pare, Între confrați mai vârstnici, pe care Îi cunoștea. Absența sa mi-a reorientat atenția spre cele două vedete care ne onorau, Lucian Pintilie și Adrian Păunescu, și, mai ales, spre tânărul Însoțitor al acestuia din urmă, poet frumușel și tăcut, În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Latzina Își dorea În 1966/ să fie un cufăr pașnic,/ de treabă, prăfuit și maron./ Peste douăzeci de ani eu Îmi doresc/ să fiu un gâtlej În ștreangul de colo’colo”. Anemona Latzina, poeta germană din România care, cum spune confratele ei Ernest Wichner, „avea ceva din tânăra Jeanne Moreau” și „Întruchipa lumea mare, liberă, conștientă de sine: frumusețe, pasiune, poezie și inteligență”, fusese și ea „unul dintre punctele nodale ale unei plase de prieteni și ei morți ca și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de exilare din cotidian și de asumare și transfigurare, În același timp, a cotidianului, cu deloc puținele exiluri pe care ni le-a tot dăruit. Ca mare poet român și mare poet al exilului, Fundoianu Înnobilează premiul acordat astăzi unui confrate și urmaș care continuă să scrie și În noul mileniu În limba română, În Israel, țara vechilor și noilor evrei. Nu dumneavoastră trebuie să vă spun, desigur, cât eroism și candoare conține această condiție, mi-aș permite doar s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
1970-1979 ( Vitrina), analize de cărți recente, mai ales românești (Colegiale I și II, apoi Nume noi), dar și străine, traduse sau comentate la noi (Interferențe), precum și opinii despre idei culturale sau fapte din sfera altor arte (La zi); opiniilor despre confrați li se adaugă, firesc, mărturisiri autobiografice (Dialoguri). Apetența pentru dialog e explicată tocmai În interviuri. „Fidelitatea față de o unică și poate anacronică iubire: literatura” (titlul unui interviu) se leagă și de acele „motivații social-politice” (p. 95) care i-au declanșat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]