KorAP: Find »[drukola/base=cort & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...107 108 109 ...251 >

6,252 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

totuși nici un război adevărat mai aproape de Iugoslavia) sau mai bine ca pe vremea lui Doncea. Timp de vreo două ore, trei camioane au ambalat motoarele, umplând aerul tare cu mirosul de motorină, până și-au strâns circarii sacii, instrumentele muzicale, corturile, cergile, coliviile. De fapt eu știam tot, de la nouă dimineața când am primit telefonul la birou: Alo, domnu’ Lavric? Să trăiți, sunt maiorul Pestrițu. (Mie orice întâlnire cu autoritatea îmi strânge inima parc-aș fi făptuit ceva.) Zina îl rugase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

Și, în afară de asta, am vesta asta nemaipomenită din Patagonia de secole și n‑am purtat‑o decât o dată. Încerc să o mai pliez o dată, dar îmi scapă din mâini și cade pe jos. Doamne, asta îmi amintește de excursiile cu cortul cu familia Brown, când încercam să‑mi bag sacul de dormit înapoi în învelitoarea lui. — Cât timp ziceai c‑o să fii plecată? mă întreabă Suze. — Trei zile. Renunț să mai încerc să împăturesc vesta până ajunge cât o cutie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
meu, nu? Ar trebui să fie bine echipat. Nu‑mi vine să cred cât de oarbă am fost. Cum naiba să scriu o carte ca lumea fără să am echipamentul necesar? E ca și când ai vrea să urci pe Everest, fără cort. Sunt atât de copleșită de gama de produse, încât pur și simplu nu știu ce să aleg. Sunt, însă, câteva lucruri esențiale pe care trebuie neapărat să le cumpăr. Așa că clichez pe un scaun ergonomic rotitor, cu tapiserie roșie ca să se asorteze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
NE PASĂ Șase Ajung la casa părinților mei sâmbătă la ora zece dimineața și mă întâmpină o stradă în plină festivitate. De fiecare copac sunt agățate baloane, carosabilul e plin de mașini și în grădina casei vecine se zărește un cort uriaș. Cobor din mașină, îmi iau geanta cu hainele de schimb, apoi rămân nemișcată câteva clipe, uitându‑mă la casa familiei Webster. Doamne, ce straniu. Tom Webster se însoară. Nu‑mi vine să cred. Sinceră să fiu - și poate sună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
dacă stai să te gândești. Asta e ceea ce ar face orice om cu scaun la cap. Mă grăbesc să traversez casa Websterilor, care e plină ochi de persoane de la firma de aprovizionare și de chelnerițe, și mă îndrept direct spre cort. Deja zâmbesc fericită la gândul de a‑l vedea, și de a‑i povesti momentul ăla îngrozitor din biserică și de a‑i vedea chipul încrețit de râs... Dar cortul e gol. Complet gol. Rămân acolo, șocată, preț de câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de aprovizionare și de chelnerițe, și mă îndrept direct spre cort. Deja zâmbesc fericită la gândul de a‑l vedea, și de a‑i povesti momentul ăla îngrozitor din biserică și de a‑i vedea chipul încrețit de râs... Dar cortul e gol. Complet gol. Rămân acolo, șocată, preț de câteva clipe, apoi ies repede și mă îndrept spre casa părinților mei. Pentru că poate Luke s‑a dus acolo, mă gândesc. Poate nu a înțeles exact ora sau poate a trebuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
arăt la față, fie și doar pentru o jumătate de oră. Trag de mine să mă ridic, respir adânc și‑mi împrospătez rujul. Apoi ies din casă și ocolesc casa familiei Webster. Mă strecor fără să mă vadă nimeni în cort printr‑o deschizătură laterală și mă uit la lume. Toți se plimbă încoace și‑ncolo, într‑o vânzoleală generală și nimeni nu mă vede. Lângă intrare stau aliniați Tom, Lucy și părinții lor, dar nici moartă nu mă duc acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
spun. A... fost chiar aici. — Unde? Unde e? — Păi, acum câteva clipe era aici... arăt spre scaunul de lângă mine. Nu l‑ai văzut? — Nu! zice Lucy cu ochii mari. Unde e acum? Și începe să‑l caute cu privirea prin cort. — Pe aici pe undeva, zic, arătând vag spre mulțime. Are un costum de zi... — Și? Și mai ce? — Și... are în mână un pahar de șampanie... Slavă Cerului, toți bărbații arată la fel la nuntă. — Care e? mă întreabă Lucy

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
și pe ea, și pe tata, în mare fugind de ei de fiecare dată când se apropiau de mine. E foarte urât din partea mea, dar știu că n‑am s‑o pot minți pe mama. Mă strecor repede afară din cort, spre un pâlc de arbuști, ferindu‑mă de asistentul fotografului, care tocmai aliniază toți copiii. Mă așez în spatele unui copac și îmi termin paharul de șampanie, uitându‑mă în gol la cerul albastru al după‑amiezei. Mi se pare că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
la cerul albastru al după‑amiezei. Mi se pare că am stat așa ore întregi. Rămân acolo până când mă dor picioarele și mă ia frigul. Într‑un final, mă întorc fără grabă și mă strecor fără să fiu văzută în cort. N‑am de gând să mai rămân prea mult. Doar cât să‑mi iau o felie de tort, poate și niște șampanie... Uite‑o! aud o voce în spatele meu. Îngheț o clipă, apoi mă întorc încet pe vârfuri. Spre groaza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
mult. Doar cât să‑mi iau o felie de tort, poate și niște șampanie... Uite‑o! aud o voce în spatele meu. Îngheț o clipă, apoi mă întorc încet pe vârfuri. Spre groaza mea, toți invitații stau frumos aliniați în centrul cortului, în timp ce un fotograf își reglează tripodul. — Becky, unde‑i Luke? zice Lucy tăioasă. Vrem să fie toată lumea în poză. Rahat. Ra - hat!. — Ăă... Înghit în sec, încercând să‑mi păstrez aerul nonșalant. O fi în casă, nu știu. Nu, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
nu e, spune Kate, domnișoara de onoare. De‑acolo vin. — Păi, atunci trebuie să fie... în grădină. — Dar tu de acolo vii, spune Lucy, cu ochii mijiți. Nu l‑ai văzut? — Ăă... nu cred. Îmi arunc o privire grăbită prin cort, întrebându‑mă dacă e cazul să spun că îl văd în depărtare. Dar nu se prea poate, pentru că acum lumea cam stă pe loc. De ce s‑or fi oprit? — Trebuie să fie pe undeva! zice veselă o femeie. Cine l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
lui Lucy e puternică și triumfătoare. Nici n‑a venit, așa‑i? — Normal că a venit, zic, încercând să par sigură pe mine. Cred că e... — Nu ești prietena lui Luke Brandon, asta e, nu? Glasul ei răsună sfichiutor în cort. Tu ai inventat toată povestea asta! Totul e doar o fantezie tâmpită din capul tău bolnav! — Nu‑i adevărat! Spre groaza mea, simt că mi se pune un nod în gât și că îmi dau lacrimile. Nu‑i adevărat! Luke

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Dacă am fi un cuplu, ar trebui să fie aici, nu? Ar fi aici cu mine. — Mă duc să... zic cu glasul tremurându‑mi. Mă duc să văd dacă... Și, fără să mă uit la nimeni, ies cu spatele din cort. — E dusă rău! o aud pe Lucy zicând. Zău, Tom, e un adevărat pericol public! — Ba tu ești un pericol, domnișoară! o aud pe mama răspunzându‑i, cu vocea vag șovăitoare. Janice, nu știu cum îi permiți nurorii tale să fie așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
la fel, Tom, care stai aici fără să zici nimic, de parcă n‑ai nici o legătură. Și voi așa credeți că trebuie să vă purtați cu ea. Haide, Graham. Plecăm. O clipă mai târziu, o văd pe mama ieșind vijelios din cort, cu tata în urma ei și cu pălăria ei glaben‑verzuie clătinându‑i‑se pe cap. Se îndreaptă spre poartă și știu că se întorc la noi acasă, unde o să bem cu toții o ceașcă reconfortantă de ceai. Dar eu nu‑i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
și, în loc de asta, am stricat cheful tuturor. Alor mei, lui Janice, lui Martin... Îmi pare rău chiar și pentru Lucy și Tom. Nu cred c‑aveau nevoie de așa ceva la nunta lor, nu? Stau nemișcată, cu ochii în pământ. Dinspre cort aud zgomote de formație care se pregătește să cânte și vocea lui Lucy, care îi organizează pe toți. Copiii se joacă cu un sac de fasole în grădină și, din când în când, acesta aterizează lângă mine. Dar eu nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

de un albastru din ce în ce mai închis. Orchestra își acordează instrumentele. Fata din Shanghai s-a impus ca actrița principală a trupei de operă din Yenan. E pe cale să cânte un solo intitulat „Povestea fetei de pescar”. Fata se pregătește într-un cort. Își înfășoară capul cu o eșarfă de un galben strălucitor. E în costum, o vestă roșie cu o fustă-pantalon verde. Ridică o vâslă imaginară, prefăcându-se că e într-o barcă, și își începe încălzirea, pășind într-un ritm de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
un pește mort pentru o sută una zile. Din Rusia, Stalin cere ca Mao să înceapă negocieri de pace cu Chiang Kai-shek. Consilierii lui Stalin se țin după Mao peste tot, încercând să-l împiedice să măture tot sudul. În cortul său de război, Mao pregătește atacul final pentru a prelua conducerea Chinei. 18 noiembrie, 1948. Sute și mii de bărci, conduse de pescari și soldați, navighează pe fluviul Yangzi. Armata Populară de Eliberare se năpustește spre capitala lui Chiang Kai-shek

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
e din cărămizi mari, de un albastru-cenușiu. I-am sugerat, odată, să pună o pardoseală din lemn, dat nu a vrut să se deranjeze. Vara, încă mai folosește plasa contra țânțarilor. Personalul lui i-a confecționat una mare cât un cort de circ. Am o sarcină importantă pentru tine, îmi zice, punându-și jos ceaiul. Ochii mi se măresc și buzele îmi tremură de emoție. Am discutat cu Kang Sheng că tu ai fi cel mai bun candidat pentru a lua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

masalale de tombac suflat cu aur, înfipte printre tufele albe de trandafiri și hortensii, se evaporau spontan, piereau cu un sfârâit scurt. În curte, doi platani uriași își legănau cerceii țepoși pe ramurile lor golașe. Între ei, slugile ridicaseră un cort deasupra unui podium acoperit de covoare. Mai multe ghirlande din brad, merișor și crenguțe de vâsc, zeci de buchete din siminoc și flori-de-paie viu colorate înveseleau interiorul cortului, făcându-l să semene cu un pavilion de vară. Pe mese cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
legănau cerceii țepoși pe ramurile lor golașe. Între ei, slugile ridicaseră un cort deasupra unui podium acoperit de covoare. Mai multe ghirlande din brad, merișor și crenguțe de vâsc, zeci de buchete din siminoc și flori-de-paie viu colorate înveseleau interiorul cortului, făcându-l să semene cu un pavilion de vară. Pe mese cu ștergare scrobite fuseseră așezate mai multe samovare și tăvi cu pahare prinse în filigrane de argint. Acolo, sub cort, domnița Ecaterina, văduva Luminăției Sale, Poetul, și clucereasa Elenca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
buchete din siminoc și flori-de-paie viu colorate înveseleau interiorul cortului, făcându-l să semene cu un pavilion de vară. Pe mese cu ștergare scrobite fuseseră așezate mai multe samovare și tăvi cu pahare prinse în filigrane de argint. Acolo, sub cort, domnița Ecaterina, văduva Luminăției Sale, Poetul, și clucereasa Elenca, nora sa, dimpreună cu fiii lor, Nicolae și Iancu, își primeau invitații. Doi flăcăi zdraveni și chipeși îi săltau din sănii și-i purtau de subsuori până la podium, ca să nu li

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
mai mare grijă din partea flăcăilor. Erau purtate pe brațe și cât mai încet, de teamă să nu li se șifoneze cumva panglicile lucioase sau diafanele dantele și eșarfe din gaz. Palpitante clipe, voit prelungite în unda lor de parfum. În jurul cortului se perindau mereu colindătorii, flăcăi și fete, bărbați și femei veniți tocmai de pe moșiile lui Nicolae. Veniseră și elevii de la colegiul Sfântul Sava, conduși de un tânăr dascăl muzicos, cu pletele șiroind de zăpadă topită. Slugile cărau mereu coșuri pline

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
muzicos, cu pletele șiroind de zăpadă topită. Slugile cărau mereu coșuri pline de covrigi, colaci, poale-n brâu, mere și nuci. Bucătăresele aduceau alte și alte căni cu vin îndulcit, parfumat cu scoțișoară, și țuică fiartă cu boabe de piper. Cortul aproape se umpluse cu invitați când, dinaintea porții, se opri o sanie. Iancu zări primul femeia. O întrezări ca pe un trandafir al zăpezii. ― Spune-mi repede, dumneata Nicolache, cine este zeița aceea învăluită în rosso fuoco? ― Răbdare, nepotache! Toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
vârfurile ascuțite și tocurile ca niște mosorele aurite. Femeia stăpânea o tehnică mult prea subtilă de înaintare, iar ninsoarea nu făcea decât să-i desăvârșească efectul de plutire. Era fascinant. ― Dar mergeți odată, flăcăi, și aduceți-o mai repede sub cort! se dezmetici domnița Ecaterina, făcând semne prietenești cu mâinile spre femeia de pe alee și clătinându-și în același timp capul în semn de mare admirație pentru croiala pelerinei îmblănite de pe umerii invitatei sale, care purta semnătura unui maestru croitor parizian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]