3,588 matches
-
În cadrul fizicii, dualismul corpuscul-undă se referă la faptul că materia prezintă simultan proprietăți corpusculare și ondulatorii. Este vorba despre un concept central al mecanicii cuantice, care a înlocuit teoriile clasice asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun în evidență caracterul ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), pe când altele demonstrează caracterul corpuscular (emisia și absorbția luminii, efectul fotoelectric, efectul Compton). Bazându-se pe studiul acestor fenomene, teoriile clasice propuneau
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Bazându-se pe studiul acestor fenomene, teoriile clasice propuneau modele în care un obiect era considerat fie o particulă, fie o undă. Ideea dualității a apărut în legătură cu natura luminii, Louis de Broglie fiind cel care a generalizat conceptul. În mecanica cuantică, lumina nu este considerată nici undă, nici corpuscul în sensul clasic, ci este unitatea celor două, fără o delimitare precisă. În formalismul clasic, lumina era considerată undă electromagnetică, prezentând fenomene ondulatorii cum ar fi interferența, difracția, polarizarea. Odată cu descoperirea efectului
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
particulă clasică sau ca o undă, ci ca dualitatea formată dintre cele două. Noțiunile de traiectorie și impuls își pierd sensul, întrucât poziția și viteza particulei nu pot fi determinate cu o precizie infinită, ca în teoriile clasice. În mecanica cuantică se poate stabili doar o localizare spațială probabilistică, dată de funcția de undă asociată particulei. Amplitudinea funcției de undă determină probabilitatea ca particula să existe într-o anumită regiune a spațiului. Astfel, cu cât zona în care amplitudinea este diferită
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
mai exactă a particulei duce la imposibilitatea determinării impulsului și, invers, o definire cât mai exactă a lungimii de undă presupune o imprecizie în stabilirea poziției particulei. Principiul de incertitudine stabilește limitele dintre teoriile fizicii clasice și cele ale mecanicii cuantice. Teoriile clasice nu presupun existența unei limitări a preciziei cu care se poate determina o mărime, singurul impediment în determinarea unei valori exacte fiind sensibilitatea aparatelor de măsură. Această ipoteză poate fi considerată corectă la nivel macroscopic deoarece proprietățile ondulatorii
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
existența unei limitări a preciziei cu care se poate determina o mărime, singurul impediment în determinarea unei valori exacte fiind sensibilitatea aparatelor de măsură. Această ipoteză poate fi considerată corectă la nivel macroscopic deoarece proprietățile ondulatorii nu se manifestă. Efectele cuantice trebuie luate în considerare pentru mărimi fizice comparabile cu constanta lui Planck.
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
specifică de tranziție între cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale izotopului cesiu-133 a fost ales de către Sistemul internațional de unități la baza definirii etalonului pentru secunda. Încă de atunci, cesiul a fost utilizat, pe scară largă, ca "oscilator cuantic" pentru ceasuri atomice. Din anii 1990, cea mai însemnată utilizare a elementului este aceea de substanță de umplutură pentru lichidele de forat folosite pentru a atenua găurirea din timpul forării. Cesiul mai are o gamă largă de aplicații în producerea
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
al XX-lea, Einstein, în teoria relativității generale, a prezis cu succes eșecul modelului lui Newton pentru gravitație, lansând conceptul de continuum spațiu-timp. Teoria mai recentă cunoscută sub numele de Modelul Standard din fizica particulelor asociază forțe la nivelul mecanicii cuantice. Modelul Standard prezice că unele particule de schimb sunt mijlocul fundamental prin care sunt emise și absorbite forțele. Sunt cunoscute doar patru interacțiuni principale generatoare de forțe: tare, electromagnetică, slabă, și gravitatională. Observațiile din fizica particulelor de energii înalte, efectuate
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
Deși cinematica este bine descrisă prin analiza sistemelor de referință în fizica avansată, rămân întrebări profunde, cum ar fi definiția corectă a masei. Relativitatea generală oferă o echivalență între spațiu-timp și masă, dar îi lipsește o teorie coerentă a gravitației cuantice, și nu este clar cum și dacă această legătură mai este relevantă la scară microscopică. Cu unele justificări, a doua lege a lui Newton poate fi luată ca definiție cantitativă a masei, scriind legea ca o egalitate; unitățile relative de
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
se ia în considerare frecarea cinetică, este clar că nu există nicio forță rezultantă ce determină mișcarea cu viteză constantă. În fizica particulelor modernă, forțele și accelerația particulelor sunt explicate ca schimb de particule purtătoare de impuls. Cu dezvoltarea teoriei cuantice de câmp și a relativității generale, s-a conștientizat că "forța" este un concept redundant ce rezultă din conservarea impulsului (4-impulsul relativist și impulsul particulelor virtuale din electrodinamica cuantică). Conservarea impulsului, din teorema lui Noether, poate fi calculat direct din
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
explicate ca schimb de particule purtătoare de impuls. Cu dezvoltarea teoriei cuantice de câmp și a relativității generale, s-a conștientizat că "forța" este un concept redundant ce rezultă din conservarea impulsului (4-impulsul relativist și impulsul particulelor virtuale din electrodinamica cuantică). Conservarea impulsului, din teorema lui Noether, poate fi calculat direct din simetria spațiului și este, de regulă, considerat mai fundamental decât conceptul de forță. Astfel, forțele fundamentale sunt denumite mai exact "interacțiuni fundamentale". Când particula A emite sau absoarbe particula
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
pentru orbitele corpurilor cerești, dezvoltând teoria gravitației universale. Michael Faraday și James Clerk Maxwell au demonstrat că forțele electrice și cele magnetice sunt una și aceeași, prin dezvoltarea unei teorii consistente a electromagnetismului. În secolul al XX-lea, dezvoltarea mecanicii cuantice a dus la o înțelegere modernă a faptului că primele trei forțe fundamentale (toate cu excepția gravitației) sunt manifestări ale materiei (fermioni) ce interacționează prin schimbul de particule virtuale purtătoare de interacțiuni. Acest model standard din fizica particulelor arată similitudini între
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
completă a spectrului electromagnetic. Totuși, tentativa de a reconcilia teoria electromagnetică cu două observații, și anume efectul fotoelectric și inexistența catastrofei ultraviolete, s-a dovedit problematică. Prin eforturile fizicienilor teoreticieni, s-a dezvoltat o nouă teorie a electromagnetismului cu ajutorul mecanicii cuantice. Această ultimă modificare adusă teoriei electromagnetice a condus în cele din urmă la electrodinamica cuantică, teorie care descrie toate fenomenele electromagnetice ca fiind mijlocite de particule-unde denumite fotoni. În electrodinamica cuantică, fotonii sunt particula purtătoare fundamentală, care descrie toate interacțiunile
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
anume efectul fotoelectric și inexistența catastrofei ultraviolete, s-a dovedit problematică. Prin eforturile fizicienilor teoreticieni, s-a dezvoltat o nouă teorie a electromagnetismului cu ajutorul mecanicii cuantice. Această ultimă modificare adusă teoriei electromagnetice a condus în cele din urmă la electrodinamica cuantică, teorie care descrie toate fenomenele electromagnetice ca fiind mijlocite de particule-unde denumite fotoni. În electrodinamica cuantică, fotonii sunt particula purtătoare fundamentală, care descrie toate interacțiunile legate de electromagnetism, inclusiv forța electromagnetică. Adesea, în mod greșit, rigiditatea solidelor este atribuită respingerii
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
a dezvoltat o nouă teorie a electromagnetismului cu ajutorul mecanicii cuantice. Această ultimă modificare adusă teoriei electromagnetice a condus în cele din urmă la electrodinamica cuantică, teorie care descrie toate fenomenele electromagnetice ca fiind mijlocite de particule-unde denumite fotoni. În electrodinamica cuantică, fotonii sunt particula purtătoare fundamentală, care descrie toate interacțiunile legate de electromagnetism, inclusiv forța electromagnetică. Adesea, în mod greșit, rigiditatea solidelor este atribuită respingerii sarcinilor de același semn sub influența forței electromagnetice. Aceste caracteristici rezultă, în realitate, din principiul de
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
electromagnetică. Adesea, în mod greșit, rigiditatea solidelor este atribuită respingerii sarcinilor de același semn sub influența forței electromagnetice. Aceste caracteristici rezultă, în realitate, din principiul de excluziune al lui Pauli. Deoarece electronii sunt fermioni, ei nu pot ocupa aceeași stare cuantică în același timp cu alți electroni. Când electronii dintr-un material sunt presați împreună, nu există suficiente stări cuantice de energie joasă pentru a fi ocupate de toți, deci unii dintre ei trebuie să rămână în stări de energie superioară
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
caracteristici rezultă, în realitate, din principiul de excluziune al lui Pauli. Deoarece electronii sunt fermioni, ei nu pot ocupa aceeași stare cuantică în același timp cu alți electroni. Când electronii dintr-un material sunt presați împreună, nu există suficiente stări cuantice de energie joasă pentru a fi ocupate de toți, deci unii dintre ei trebuie să rămână în stări de energie superioară. Aceasta înseamnă că este nevoie de energie ca ei să fie strânși împreună. Deși acest efect se manifestă macroscopic
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
strânși împreună. Deși acest efect se manifestă macroscopic ca o „forță” structurală, aceasta este, de fapt, doar rezultatul existenței unui set finit de stări pentru electroni. Există două forțe nucleare care sunt descrise ca interacțiuni ce au loc în teoriile cuantice din fizica particulelor. Forța nucleară tare este forța responsabilă cu menținerea integrității structurale a nucleelor atomice în vreme ce forța nucleară slabă este răspunzătoare pentru dezagregarea anumiților nucleoni în leptoni și în alte tipuri de hadroni. Forța tare reprezintă interacțiunile între quarkuri
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
este forța responsabilă cu menținerea integrității structurale a nucleelor atomice în vreme ce forța nucleară slabă este răspunzătoare pentru dezagregarea anumiților nucleoni în leptoni și în alte tipuri de hadroni. Forța tare reprezintă interacțiunile între quarkuri și gluoni, descrise în teoria cromodinamicii cuantice. Forța tare este forța fundamentală mijlocită de gluoni, și care acționează asupra quarkurilor, antiquarkurilor, și asupra gluonilor înșiși. Interacțiunea tare este cea mai puternică dintre cele patru forțe fundamentale. Forța tare acționează "direct" doar asupra particulelor elementare. O componentă a
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
Unele cercetări paranormale satisfac aceleași standarde de rigurozitate și publicabilitate ca și cercetările psihologice (de exemplu o semnificanță sub 0,05), cum ar fi cercetările prof.dr. Dick J. Bierman, care este în același timp doctor în fizică (specializat în mecanică cuantică), profesor universitar de psihologie (psihonomie, la Universitatea din Amsterdam), profesor universitar de parapsihologie (la Universitatea din Utrecht) și expert în tehnică de calcul (a elaborat programe de învățare asistată de calculator). De exemplu în de Boer și Bierman, „The roots
Parapsihologie () [Corola-website/Science/304664_a_305993]
-
de 0 K corespunde temperaturii pe scara Celsius de −273,15 °C, iar pe scara Fahrenheit la −459,67 °F. Cercetătorii au reușit să coboare temperatura până foarte aproape de zero absolut, la fracțiuni de grad, unde au loc diferite efecte cuantice. Astfel, în 1994, cercetătorii de la NIST ("Național Institute of Standards and Technology") au atins temperatura de 700 nK, iar în 2003, la MIT ("Massachusetts Institute of Technology") recordul a fost coborât cu mai mult de trei ordine de mărime, atingându
Zero absolut () [Corola-website/Science/303545_a_304874]
-
soluției de testare este de 100 ml), * aparatură pentru cultivare: laboratorul sau incinta în care se poate menține o temperatură în limita de 21-25șC, ±2 șC și o iluminare continuă uniformă în gama spectrală 400-700 nm. (Se recomandă un flux cuantic de 0,72 x 1020 fotoni/m2 s ± 20%. Acest flux cuantic este egal ce 120 μE/m-2 și se poate obține cu lămpi fluorescente de 30 W de tip universal alb (temperatura luminii de aproximativ 4200 K), emițând
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86466_a_87253]
-
incinta în care se poate menține o temperatură în limita de 21-25șC, ±2 șC și o iluminare continuă uniformă în gama spectrală 400-700 nm. (Se recomandă un flux cuantic de 0,72 x 1020 fotoni/m2 s ± 20%. Acest flux cuantic este egal ce 120 μE/m-2 și se poate obține cu lămpi fluorescente de 30 W de tip universal alb (temperatura luminii de aproximativ 4200 K), emițând aproximativ 8000 de lucși măsurați cu un colector sferic, * aparate pentru determinarea
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86466_a_87253]
-
() a fost un fizician român, profesor universitar, membru al Academiei Române (1955) și vicepreședinte al acesteia (1963-1985). Este unanim considerat drept fondatorul școlii române de "fizică teoretică". A făcut cercetări în domeniul termodinamicii, a fizicii statistice, mecanicii cuantice, fizicii atomice și în fizica particulelor elementare. S-a născut la 14 martie () 1908 în București, ca al treilea și ultimul copil al matematicianului Gheorghe Țițeica și al soției sale Florence/Florica (n. Thierrin). După absolvirea liceului Mihai Viteazul, a
Șerban Țițeica () [Corola-website/Science/304138_a_305467]
-
a fost un neîntrecut profesor, care își cucerea auditoriul prin vastitatea cunoștințelor ca și prin claritatea și eleganța expunerilor. Timp de patru decenii, a ținut succesiv cursuri de "analiză matematică", "structura materiei", "mecanică analitică", "termodinamică și fizică statistică", "electrodinamică", "teorie cuantică veche", "mecanică cuantică". A inițiat cursuri speciale de fizică teoretică: "mecanică cuantică avansată", "teoria nucleului atomic", "elemente de teoria grupurilor și algebrelor Lie". A fost profesorul preferat al multor generații de studenți, îndrumătorul unor excelente teze de doctorat, mentorul admirat
Șerban Țițeica () [Corola-website/Science/304138_a_305467]
-
neîntrecut profesor, care își cucerea auditoriul prin vastitatea cunoștințelor ca și prin claritatea și eleganța expunerilor. Timp de patru decenii, a ținut succesiv cursuri de "analiză matematică", "structura materiei", "mecanică analitică", "termodinamică și fizică statistică", "electrodinamică", "teorie cuantică veche", "mecanică cuantică". A inițiat cursuri speciale de fizică teoretică: "mecanică cuantică avansată", "teoria nucleului atomic", "elemente de teoria grupurilor și algebrelor Lie". A fost profesorul preferat al multor generații de studenți, îndrumătorul unor excelente teze de doctorat, mentorul admirat al unor fizicieni
Șerban Țițeica () [Corola-website/Science/304138_a_305467]