3,235 matches
-
am chiorât în bezna purpurie, dar n-am văzut nimic. Devenea exasperant. - Robby - ia-o pe sora ta înapoi în dormitor. Știi că are nevoie de douăsprezece ore de somn și deja e foarte târziu. A sosit ora oficială de culcare. - După aia pot să vin înapoi? întrebă el. - Nu, nu poți, am zis, observând că jumătate din margarita lui dispăruse. Unde-i prietenul tău? - Ashton a luat o pilulă de Zyprexa și-a adormit, spuse Robby fără să clipească. - Ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de Zyprexa și-a adormit, spuse Robby fără să clipească. - Ei bine, ar trebui să iei și tu una, amice, fiindcă mâine e zi de școală. - E doar Halloween. Nu se-ntâmplă nimic. - Hei, am zis că-i ora de culcare, golane. Drace, copiii-ți cer atât de multă atenție. - Tati! a strigat din nou Sarah. - Scumpo - trebuie să mergi la culcare. - Dar Terby zboară. - Bun, atunci va trebui să-l pui și pe el să doarmă. Robby își dădu ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mâine e zi de școală. - E doar Halloween. Nu se-ntâmplă nimic. - Hei, am zis că-i ora de culcare, golane. Drace, copiii-ți cer atât de multă atenție. - Tati! a strigat din nou Sarah. - Scumpo - trebuie să mergi la culcare. - Dar Terby zboară. - Bun, atunci va trebui să-l pui și pe el să doarmă. Robby își dădu ochi peste cap nerăbdător și continuă să soarbă din margarita. Ceva îi intră între dinți și scoase din gură un păianjen verde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
începu să vorbească cu cineva costumat ca Zorro, un tip care anul trecut ieșise pe locul doi în Survivor. A tras-o pe Sarah până în dreptul lui Jayne și i-am spus: - Ascultă - vrei s-o duci pe Sarah la culcare? am întrebat, fără să glumesc. - Du-o tu, zise ea fără să se uite la mine. O clipă mai târziu, observând că eram tot acolo, a adăugat: Dispari. Dar Sarah nu voia să se întoarcă în camera ei - era mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și peste zgomotul de împușcături și gemete am auzit mașina Martei demarând din fața casei. - Terby știe chestii, șopti Sarah. Continuam să înghit în sec. - Ce...chestii? - Tot ce vrea să știe, zise ea firesc. - Iubito, e timpul să mergi la culcare, am zis, apoi uitându-mă spre Robby: Și tu ar trebui să termini cu jocul și să te culci, Robby. E târziu. - Nu trebuie să-ți faci griji că nu dorm destul, murmură el. - E treaba mea să-mi fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe săturate. Totul înainte de acest moment fusese un vis, am oftat eu, mulțumit, lungit în cada de marmură care se umpluse rapid cu apă caldă. Visul se sfârșise. (Ai dreptate, aprobă scriitorul. S-a sfârșit.) Înainte de a mă duce la culcare am verificat dacă totul era în regulă cu copiii - o nouă pornire involuntară. Sarah dormea deja, așa că am trecut prin camera ei în baia care făcea legătura cu camera fratelui ei și i-am spus lui Robby că putea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în casă.) De-abia dacă vedeam arătarea care se îndrepta spre noi. Scotea niște sunete ca de sugaci. Electricitatea a revenit atât de brusc încât am fost orbiți de lumină. Alarma de incendiu piuia incontinent. Tot ce fusese stins înainte de culcare era aprins acum. Fiecare lumină din casă ardea. Televizorul reverbera asurzitor. Din combina stereo se revărsa o versiune a The Way We Were. Computerul meu pâlpâia. Casa explodase cu lumină. Lumina ne-a împiedicat să vedem dispariția arătării. - Tati, îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un apartament cu două dormitoare. Copiii vor ocupa una dintre camere, cu două paturi individuale separate. O altă cameră, spațioasă, decorată intens, îi separa de camera în care dormeam eu. În timp ce Marta îi ajuta pe copii să se pregătească de culcare mi-am amintit că discutasem odată „Mormântul“ cu un psiholog la care mă trimeseseră părinții mei când eram un adolescent (l-am parodiat în Mai puțin decât zero), iar acesta fusese amuzat de elementele freudiene - simbolurile sexuale - prezente în povestire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
însă comunici cu alte spații, mai ambițioase, ești excedat, te extinzi pe dinăuntru, nu te mai poți întoarce în carcera inițială, „naturală” a existenței tale. Sunt gânduri care se scriu aproape singure. Mâine-dimineață, vom pleca spre Polonia, la Malbork. Înainte de culcare, îmi fac bagajele. 22 iunie, joi VITALIE CIOBANU: Gonim pe autoband cam de o oră. Ținta noastră e Wolsburg - un oraș la 40 km, unde ne-a așteptat, cuminte, în cele două zile rezervate Hanovrei, trenul căruia îi fuseserăm juruiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Simțuri în suspensie. Riga ne-a oferit unul dintre cele mai plăcute sejururi pe segmentul estic al periplului nostru. Cine ar fi crezut? Aș situa-o, ca forță a impresiilor și intensitate a surprizei, alături de Lisabona, Bordeaux și Paris... Înainte de culcare, o secvență din holul hotelului, ca o efigie melancolică. David Muradyan, care este un talent polivalent în Armenia - scriitor, pianist, cineast -, interpretează câteva melodii clasice la pian. Lumea e entuziasmată. După muzica dansantă de pe vapor, toți simt nevoia unui refugiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din dimineți, moartea voluntară de asemenea. Nimeni nu se simte în formă maximă la ora siestei, iar la lăsarea serii îndoiala câștigă teren. Ca și umbra. Atunci eziți. Te scufunzi în reverie. Tentația Veneției. Melancolia. La ce bun? Hai la culcare. Mâine va fi o altă zi. Nimănui nu i-a venit în amurg ideea să cucerească lumea sau să merite paradisul. Ideile nesăbuite aparțin dimineții. Prietenul meu are dreptate: voi lua autobuzul numai după- amiaza. Singur. Bineînțeles că dacă aș
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
este suficientă, din cauză că forța de vrajă a cuvintelor se atenuează odată cu trecerea timpului, sau poate pentru că noi citim tot mai puțin? Și atunci mergem să ne plimbăm în câte o grădină de zarzavat, ne aplecăm pe fereastra camerelor lor de culcare pentru a fixa, cu un ochi de fachir birman, malurile misterioase ale Senei la Nogent. Totul trece, sfârșește prin a agasa și șterge urmele, dar dulapurile normande, obiectele de pe marginea șemineului, ascuțitorile de creioane și mapele de birou ceva mai
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
floarea de aur ivită pe mormântul fetei ucise de strigoi: „... văzând-o așa de minunată o tăie cu un briceag de argint, o luă cu el la palatul și o puse într-un pahar cu apă în odaia lui de culcare” (Mihăilești - Vlașca). Interdicția luminii diurne face ca fata din ambele variante citate ale basmului fetei înmormântate să revină la forma umană doar noaptea, când mănâncă pe ascuns din bucatele împărătești, ca semn al reintegrării în lumea fenomenală. În colindele de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în picioare, ținându- ne de mână, fiecare îi ura ce credea el celui din dreapta lui. Eu i-am dorit persoanei din dreapta mea să ajungă sănătoasă și fără probleme la Finistere. Apoi toți ne-am îmbrățișat și am plecat la culcare, mulțumiți și fericiți. Am adormit foarte târziu, pe la ora 2 din noapte. Eram prea obosit fizic și parcă simțeam toată povara de până acum a pelerinajului, importanța lui, confruntarea mea interioară cu un drum interior care cere reînnoire, renunțare, un
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
de vorbit cu voce tare și gesticulând din plin. Nemții, olandezii, slavii, nu mai zic de asiatici, sunt mai liniștiți dar mereu educați și atenți. în dormitor miroase din plin a analgezice, ca de obicei. Discret, pelerinii se schimbă pentru culcare, aranjându-și cum pot lucrurile și pregătindu-se pentru somn. Uf, deși ușa este închisă, glasul unui spaniol se aude de pe hol. Sper ca la ora 22 să se liniștească. Cardenuela Riopico, 28 iulie Ca de obicei, la ora șase se
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
am făcut-o de a veni în casa lor, ne indică adresa - de contact, dacă dorim să-i scriem, ne spune că putem apela și peste noapte la ajutorul lor și la sfârșit ne urează noapte bună. Merg mulțumit la culcare. Până acum aceasta a fost primirea cea mai plăcută de care am avut parte la hanuri. Peste noapte a venit o ploaie abundentă cu tunete și fulgere ce iluminau dormitorul prin mica fereastră rămasă deschisă, câte unul se învârte în
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
pelerini, admir oleandrii albi și roșii, și în sunetul muzicii mă întreb de ce oare acel spaniol de lângă treptele de la intrare trebuie să vorbească atât de tare la telefonul mobil, deranjând reprezentația muzicală. Ar cam fi cazul să merg la culcare. Mâine în zori voi părăsi acest - frumos oraș, din care am văzut ceva, puțin, foarte puțin, dar care mi-a încântat ochiul și mi-a umplut inima de bucurie și frumusețe. îmi pare rău că nu am timp să-l
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
de mahala. I-am sesizat originea În comenzile după care se desfășura instrucția de front. Nu exista comanda: “Capul spre dreapta”, pentru evitarea unor conflicte lingvistice, ci numai “Capul, la dreapta”. Nimeni nu spunea virgula. De aici, de la sculare până la culcare, denumirile vulgare ale organelor genitale erau pe buzele tuturor. Nu puteam mânca nimic. Apa se aducea cu cisterna din Borcea și adesea spălătorul era lipsit de apă. Nu puteam dormi. Trebuia să fim atenți, căci se eliberau elevii mai vechi
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
a fost ușor. Prin colegi Însă, am intrat În posesia unui vaccin belgian și ne am pus astfel odorul la adăpost. Trebuie să menționez și o noapte de calvar care mă pune pe gânduri și astăzi. La puțină vreme după culcare, fetița s-a trezit plângând, cu febră 400C, pierderea cunoștinței și vomă după antibioticele administrate. Bunica și nepoata, Corneluș La insistențele lui Milly, În jurul orei 300 am plecat la Dispensarul apropiat de locuința noastră. Mergând abătut pe strada Întunecată m-
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
În satul Tăuteu, În februarie-aprilie 1962, la terminarea colectivizării. A fost prima iarnă În care am dormit Într-o cameră neîncălzită, acoperit doar cu o pilotă (o plapumă plină cu puf de gâscă). Nu simțeam frigul decât foarte puțin Înainte de culcare. Gazda, o bătrânică ce nu știa un cuvânt românesc, Îmi punea la picioare sticle cu apă fierbinte și totul devenea O.K. În schimb, În 3 aprilie, am fost Înzăpeziți timp de 3 zile, fiind complet lipsiți de orice legătură
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
cea paternă germana iar cea de adopție româna. Da s-ar putea spune, însă câte nu se pot spune...! Cât te-a influențat limba maghiară, în evoluția ta? Mai mult decât ași fi bănuit vreodată. În copilărie am învățat înainte de culcare să spun, seară de seară, Tatăl Nostru în maghiară, am adormit cu povești populare maghiare citite de bunica sau poezii maghiare citite de mama. Am învățat din maghiară folosirea într-un alt fel a sintaxei sau reducerea verbelor. Am învățat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
spate și mașina electrică a mătușii și broscoiul meu rîios drag de lîngă iaz. De fapt, amintirile mele cele mai timpurii sînt colorate de frica de coșmaruri. Mi-era frică să stau singur, frică de Întuneric, frică să merg la culcare din cauza unor vise În care o teroare supranaturală părea mereu pe punctul să prindă contur. Mă speria ideea că-ntr-o zi visul va persista și după ce mă voi trezi. Mi-amintesc cum am auzit o menajeră vorbind despre opiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
Capul mă durea groaznic. Am Început să mă plimb prin cameră, fiindcă aveam o teorie vagă cum că dacă-mi stimulez circulația, sîngele o să Împrăștie codeina. După o oră m-am simțit ceva mai bine și m-am dus la culcare. Herman mi-a povestit despre un tovarăș de-al lui care și-a pierdut cunoștința și s-a albăstrit după o doză de codeină. - L-am băgat sub un duș rece și și-a venit În fire. - De ce nu mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
New York. Ike Bătrînu’ se jura că n-are nimic, apoi Îmi strecura plicul În buzunar și zicea „Uite, mai aveai tu”. Dar acum mă lăsasem de marfă. Totuși o doză de morfină ar fi fost mișto cînd mă duceam la culcare. Sau, și mai bine, o bombă, jumate cocaină, jumate morfină. L-am ajuns pe Ike la ușa casei. I-am pus o mînă pe umăr și s-a-ntors, iar fața lui știrbă, de babă, de junky iar a scos un zîmbet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
bine limba germană. Din fericire, nu numai nu cunoșteam simțimântul de frică, dar vederea lor mă îndârjea așa de grozav, încât îi speriam. Într-o zi, unul, îmbrâncind pe Maria, femeia din casă, intră după dânsa în camera mea de culcare împodobită cu broderii românești. „În această odaie vreau să locuiesc.“ „De n-ai bilet de încartiruire, n-o vei locui-o, este camera mea.“ „Die Frau des Gefangenen(Doamna arestatului (germ.).) poate să-și facă alt rost.“ Sângele mi se
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]