4,964 matches
-
îndrume studiile. Aceste persoane formează o rețea care se întinde în toată țara. O persoană ajunge moderator pentru cercetările de piață după ce urmează anumite cursuri și face practică pe lângă un moderator profesionist. Există firme care îi lasă pe moderatorii în devenire să observe și să asiste timp de câțiva ani înainte să modereze un grup. Moderatorii au parte de experiență practică și de instruire. (Este singura situație în care cercetătorii asistenți sunt folosiți în cadrul focus grupurilor realizate pentru scopuri comerciale, deoarece
Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea aplicată by RICHARD A. KRUEGER, MARY ANNE CASEY [Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
cheltuim într-un magazin de cosmetice ori de bijuterii. Sacrificiul despre care vorbesc înseamnă efortul mental extrem depus pentru o managerizare cât mai bună a acțiunilor. Aici vă dați măsura talentului de șefă. Sau, mai corect scris, de chef-ă în devenire. Este ca și cum ați face un bussiness plan, dar unul infinit mai complicat*. Și asta pentru că realizarea unui plan de piață de succes presupune nu doar capacități manageriale, ci și o imaginație culinară debordantă, abilități de relaționare cu gospodinele mari, vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
un fel de consultant juridic al patronului. I-a zis că prin angajarea practicanților își poate mări „sumele deductibile din venitul net realizat în anul fiscal de raportare“, iar bătrânul s-a prefăcut că înțelege și a acceptat... Juristul în devenire habar n-avea ce-i aia legislație fiscală românească, dar voia să epateze cu citate pescuite de prin Monitorul Oficial - Partea I. M-a asaltat cu telefoanele chiar din acea seară. Numărul șapte era arestat, tocmai o rupsesem cu numărul
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
viitorul, într-adevăr, nu există, în vreme ce trecutul devine tot mai copleșitor Ă, Cioran instituie, în fond, o aporie: punctele statice din care îi este formată existența diurnă desenează, finalmente, o succesiune de ipostaze, fie ele și contradictorii, prin urmare o devenire, un destin. Astfel, liberul Cioran nu e deloc un boem trăind la voia întâmplării. Modul în care Ă cu o lașitate care adesea ar putea fi numită curaj Ă își asumă libertatea merită o analiză minuțioasă. Dar, în prezent fiind
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
paradoxal intră, pentru Cioran, în ecuația unei legități secrete. Lui Noica îi spune încă din 1967: „Dacă mă gândesc bine, toate sunt așa cum se cuvine: tu trebuia să-ți primești răsplata, noi Ă pedeapsa. Astfel, în vreme ce tu ridică în slăvi devenirea istorică, noi ne scufundăm în «monotonia destinului»” (11 noiembrie 1967 Ă 588). Orcum, îi cere lui Aichelburg să nu-l acuze de „cruzime” dacă nu-l deplânge: el trăiește în Sibiu, orașul care lui Cioran îi rămâne „inaccesibil”, deși tânjește
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
apăsat și chinuit de prezența dublului său, permanent la pândă, în care se recunoaște. Ciudat este că Cioran este sau vrea să fie în permanență altceva, adică altul. Numai când este altul, suferă. Aici e sursa contradicțiilor, dar și a devenirii sale. La un moment dat, se mândrește parcă cu acest fapt, care-i asigură unicitatea și accesul la suferință. „Ori de câte ori sunt întrebat ce profesie am, abia mă abțin să răspund: Escroc multilateral” (III, 355). De altfel, că e vorba despre
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rezumă în această formulă a unui reprezentant al budismului tibetan: «Lumea există, dar nu este reală»” (I, 332). De aici până la proiectarea exultantă în irealitate nu-i decât un pas. Cioran face acest pas Ă care nu e semnul unei deveniri, ci al unei permanente negări de sine, echivalente, prin rezultate, unei întemeieri de sine. Ce-i drept, irealitatea devine fascinație atunci când se aplică naturii. Iată: „M-am plimbat între Étréchy și La Ferté-Alais. Ninsoare și ceață, o ceață atât de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cum o și face uneori, jocul social al conversației care „cere un minim de dezinvoltură și de cabotinaj” (II, 345). În fine, poate că în această balansare între angajare și abandon ar trebui să identificăm momentele unei metamorfoze, ale unei deveniri. Spune Cioran: „La vârsta când scriam în românește Cartea amăgirilor (douăzeci și cinci de ani?) trăiam cu o asemenea intensitate că îmi era literalmente teamă să nu sfârșesc ca întemeietor de religie... La Berlin, la München, am trăit extazuri frecvente Ă ce
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu Pascal sau cu Dostoievski. În alt loc, afirmând că „firea lui e a unui sceptic”, Cioran completează: „sau mai degrabă a unui eretic al scepticismului” (II, 330). De ce eretic al scepticismului? Explicațiile care urmează constituie un portret elocvent al devenirii cioraniene: „Scepticul e un mistic ratat. Naufragiază în îndoială fiindcă s-a încrezut prea tare în fervorile sale, iar când acestea l-au părăsit, nu i-a mai rămas decât să se agațe de o doctrină care le denunță, le
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
e alternativa preferabilă. Personajele lui Const. Popa sînt, de fapt, antieroi ce parcurg un drum sinuos de la criza inițială la catastrofa finală. Criza este cea a pierderii identității și ea se agravează pe măsură ce eroul capătă conștiința acestei pierderi. Cînd această devenire conștientă atinge punctul culminant și antieroul realizează că el este, de fapt, Nimeni, catastrofa intră în ordinea firească a lucrurilor. Autoiluzionarea cunoscuse un acces paroxistic, dar asta nu face decît să-l împingă pe antierou spre moartea finală care de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spre moartea finală care de fapt este anticipată pas cu pas de moartea morală progresivă. Am citit și alte piese ale lui Const. Popa, aflate deocamdată în mape. Mi-a plăcut mult "Regulamentul de bloc", în care siguranța construcției și devenirea conflictului dramatic sînt superioare lucrărilor de început. Îl aștept cu interes pe scenă. Ștefan Oprea ("Ateneu" Bacău, octombrie, 1986) Ediție specială: Gala recitalurilor dramatice Cronica dramatică 20 noiembrie 1981 "Calul verde" de Constantin Popa (Teatrul Național "Vasile Alecsandri") Cunoscut ca
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
moral, intelectual -, la distrugerea trucatelor imagini despre noi înșine. Autoagresiunea este momentul în care sîntem împinși spre analiză, spre șansa conștientizării imperfecțiunii, a sentimentului de culpabilitate, a concluziei că numai norocul de a fi nedesăvîrșiți ne oferă promisiunea unei posibile deveniri. Se-nțelege, vorbim despre agresiunea care clatină pentru a stabiliza, de dezechilibrul purtător al unui alt echilibru ce va fi într-un raport fidel cu exteriorul și interiorul nostru. Iar cînd criza de evoluție, de creștere se va fi copt
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
tovarășe colonel... sînt aproape gata... cred că mai am puțin... și... cu ajutorul dumneavoastră ajung eu la un nivel de conștiință..., nu se poate să nu ajung! Securistul: Eu nu-ți spun să te pripești..., dar nici s-o lungești cu devenirea pînă la venirea deplină a comunismului... Costache: Da... sigur... lăsați că devin eu la timp... (pauză) Aș vrea să vă rog ceva... Nevastă-mea mi-a spus că săptămîna viitoare sînt alegerile de partid la ei... și ea vrea să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Dacă vreți... eu pot să mai... Securistul: (încă speriat și cu o oarecare silă...) Nu, nu, e destul... A fost bine..., foarte bine... (pune casetofonul în sîn) Bine. Ne vom vedea conform programului... Da? Costache: Da, sigur..., conform programului de devenire... Și lăsați... am eu grijă de răspunsuri... le strunesc eu... Ehe!, nu le merge cu mine. Ehe! Securistul: (ca în fața unui bolnav) Bine, bine... (pleacă) Costache: (așezîndu-se pe locul unde era înainte de venirea securistului) Acum spune-mi tu dacă am
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pe el... Adaptarea spontană e aproape imposibilă... Așa că degeaba se tot laudă unii că s-au schimbat... că s-au adaptat din mers... Chiar dacă vor să se schimbe, nu pot... Nu pot pentru că, pur și simplu, sînt victima propriei lor deveniri... Cam asta e... Octav: (e mai mult uluit decît revoltat) Dumnezeule, și cînd îi aud pe ăștia cu "greaua moștenire" cu gîndul la strunguri și la pluguri îmi vine să vărs! Frica! Asta-i moștenirea cea mai grea! Frica, inerția
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
final, să o distrugă" 21. Reproșul pe care Jean Burgos îl face lui Gilbert Durand este că, în "Structurile antropologice ale imaginarului", el face o "arheologie a imaginarului", fără a se preocupa de imaginar "în dinamica și structurarea lui, în devenirea lui, ci numai în structura și stabilitatea lui" 22. Pentru Jean Burgos, imaginarul nu mai este o structură de imagini, ci "o structurare a imaginilor" 23. "Fenomen primar" și pentru Jean Burgos, "imaginea se definește, de la început, prin dinamismul ei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
poartă amprenta unui simbolism socio-cultural care generează meta-imaginea, transformând formele de manifestare ale unui genius loci în categorii poetice. Arhitectura imaginii are ca temelie ritul și ritualul, devenite categorii ale imaginarului cultural, în timp ce meta-imaginea este reprezentată de ceremonie, înțeleasă ca devenire și procesualitate. Receptarea unei duble fețe a imaginarului, socio-cultural și poetic, reconstruiește imaginea ca o structură intermitentă a complexului de sensuri descifrate. Manifestarea artistică a mărcilor semantice ale orizontului socio-cultural se desfășoară în trepte, inițiatic: imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
specifică o strategie discursivă ontologică. Descifrarea imaginii arhetipale este posibilă prin intermediul ritului. Ritul are menirea de a reconstrui ființa umană și ființa cosmică, re-semantizând continuu dimensiunea existențială și convertind semnificațiile i-mediate la primatul imaginii. Ființa arhetipală se deslușește în devenire 46, pătrunderea pe tărâmul înțelesurilor fiind posibilă prin recunoașterea simbolurilor primare existențiale. Re-cunoașterea reprezintă o cunoaștere de gradul al doilea a formelor arhe-tipologice, descifrate deja și supuse unei re-semantizări în devenirea liantului imaginilor. Despărțirea de percepția primordială a lumii este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mediate la primatul imaginii. Ființa arhetipală se deslușește în devenire 46, pătrunderea pe tărâmul înțelesurilor fiind posibilă prin recunoașterea simbolurilor primare existențiale. Re-cunoașterea reprezintă o cunoaștere de gradul al doilea a formelor arhe-tipologice, descifrate deja și supuse unei re-semantizări în devenirea liantului imaginilor. Despărțirea de percepția primordială a lumii este,de fapt, o creație în care cuvântul începuturilor s-a transformat în imagine. Sălășluirea în imagine transformă dublul aspect al existenței, subiectiv și obiectiv, în nucleu semantic. Dialogul dintre subiectiv și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a imaginilor ne oprim asupra "imaginii primare" "casă" al cărei nucleu existențial este format de ființarea celor patru elemente arhetipale apa, pământul, focul, aerul Fie că semnifică " adăpost", "familie", "neam" 47, "casa", ridicată la rangul de categorie semantică, reprezintă o devenire: de la imaginea primară, arhetipală, ca ființă a universalului și individualului, manifestându-se sub forma unui construct psihologic, la întruparea mitică a trecerii înspre alt stadiu existențial ( din colindele românești), spațiul ultim al semnificațiilor fiind meta-imaginea. Etimologic, "casa" provine din latinescul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca unitate juridică care, la început, a fost "plantație" (sl. sadu-саду plantă), dar și "locaș, sanctuar" (alb. fsat) 62 care dezvăluie legătura lumii satului cu cosmicul. 2. Imaginea mitică Interdependența cunoaștere-non / cunoaștere, care definește năzuința primordială a umanului, dezvăluie, în devenirea imaginii, starea de deschidere într-un context social. Înțeles ca fenomen social total 63, ritualul conturează drumul inițiatic al omului, în vederea cunoașterii și construirii universului. Fiind " un obiect material și spiritual, ca obârșie a existenței"64, arhetipul casă este actul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
masă, / Cruce-n patru cornuri de casă. " 92 Astfel, ceremonialul nupțial este o continuare a ritualului de inițiere, specific imaginii mitice, dar și o împlinire a omenescului, din perspectiva integrării în existențial.93 Meta-imaginea se înfățișează ca un sincretism al devenirii arhetip-mit în care oratio capătă valențele unui spațiu al reprezentărilor semantice primare: "Bună vremea, / Bună vremea, / Boierul de casă / Boieri pământești / Și sfetnici domnești! Boierul de casă / Afară să iasă / Căci cu el voim / Ceva să vorbim! Tatăl fetei: Cine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sine, de-a lungul timpului, convertind elementele originare ale universului apa, pământul, focul, aerul în stări existențiale. Deschiderea spre universal s-a realizat printr-o cunoaștere fragmentată, trunchiată, a elementelor părtașe la Marele Tot care s-a transformat într-o devenire continuă a arhé-ului din lucruri, totalizând treptele inițierii întru construirea înțelesurilor. Elementul originar, autentic, a devenit el însuși Tot prin coparticipație la dinamica internă a sensurilor redescoperite ritmic. Viziunea totalizatoare asupra lumii arhaice a fost posibilă prin intermediul mitului care a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
asupra lumii arhaice a fost posibilă prin intermediul mitului care a descătușat elementele de închiderea în propriile înțelesuri. Astfel, mitul nu este doar povestea unui început de lume, trecut de mult în neființa cuvântului întemeietor de noi înțelesuri. Sub pecetea unei deveniri continue a semnificațiilor, mitul se înfățișează ca discurs polifonic, dublu structurat: 1. nivele de semnificație ritul, ritualul, ceremonialul; 2. matricea semantică universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul. Relaționarea dinamică dintre cele două structuri de semnificație se realizează printr-un complex
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
formelor, va gândi materia, va visa materia, va trăi în materie sau (...) va materializa imaginarul" 178 Gaston Bachelard prezintă cele patru elemente ca formă dinamică a imaginilor ce hrănesc imaginația 179. Imaginea dinamică, fiind "o realitate primordială" 180, cunoaște, în devenirea sa, manifestări multiple: astfel, "semnul aerian", bazat pe "o dinamică a dematerializării" 181, unește infernalul cu celestul, noaptea cu ziua, lumea de sus cu lumea pământescului 182, viața cu moartea, ca metamorfoză a imaginilor cer, vânt, vis, pasăre, arbore. Focul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]