24,608 matches
-
pictură. Mie nu-mi plac picturile cu portrete de femei. Mă gândesc imediat la faptul că ele nu mai sunt În viață, că nu mai pot iubi, că nu se mai pot bucura de maternitate, că nu mai văd lumina dimineților...Nu știu de ce, dar orice portret pictat, Îmi amintește de moarte.,, -Pictorul e cel care le imortalizează farmecul, setea de viață, strălucirea, durerea, misterul, el este cel ce-și asumă caracterul lor, Înobilându-l cu marele lui talent sau, uneori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cumpărată... ,,Șederea mea În casa de la țară.se apropia de sfârșit. Venise toamna, și dealul cocoșat și ruinele castelului, căpătau pe zi ce trece nuanțe de ocru-sângeriu, și verde-șters, iar vița-de-vie de pe deal, gemea de struguri. Cu proprietarii bătrâni, schimbam diminețile câteva propoziții scurte, de politețe, după care mă retrăgeam În camera mea și loveam cu putere În căpăcelele rotunde ale mașinii de scris, pe care erau Însemnate cu alb, literele. Bărbatul care picta biserica din sat, un tânăr tăcut, mohorât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
din cauza lui.. Grație visului tău, mă mai bucur câteva clipe, de frumusețea și de perfecțiunea picturii.,, Camera este scăldată Într-o lumină de culoarea mierii, care intră prin ferestre, Îngălbenind albul desăvărșit al mobilierului și al pereților. E ora 11 dimineața, și i se pare că a dormit o veșnicie. Ca și atunci, În adolescență, când moartea anticarului a Însemnat o tragedie trăită cu spaimă intensă, realizează imediat că este singur, că femeia a dispărut și, odată cu ea și portretul. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu ochii larg deschiși, privindu-mă fix într-un mod derutant. Am mai observat și că nu-și schimbase hainele, era îmbrăcată cu aceeași bluză de mătase în dungi și cu fusta de culoarea scorțișoarei pe care le purtase de dimineață. În mod normal Antonia își schimba ținuta de două-trei ori pe zi. — Nu te-ai schimbat, draga mea, am spus ridicându-mă. Mă aflam încă în lumea aceea îndepărtată și domoală. — Ce s-a întâmplat? Îmi pari cam tulburată. Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
numai durere. În chip obsedant, singurul lucru pe care mi-l doream era să discut situația cu Antonia și Palmer și, dacă vreunul dintre ei și-ar fi găsit timp să-mi facă pe plac, asta aș fi făcut de dimineață până seara. Pe de altă parte, imaginea lui Georgie, animată de o putere a sa proprie, era vie în mine și își croia, printre gândurile mele, un drum sigur și chiar autoritar. Într-acolo mă simțeam atras. Firea veselă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în Londra împreună cu Rosemary. Urma să participe la o dezbatere la Institutul de Artă Contemporană și rămăsese peste noapte la Rosemary. M-a întrebat când putem să ne vedem. I-am spus că am să-l sun eu. Era o dimineață însorită, prima după multe zile mohorâte, dar geroasă, senină și strălucitoare și care făcea să sclipească cristalele de gheață de pe plantele din grădina din Hereford Square, amintindu-mi astfel de Austria, de zăpadă și de schi, de fericirea de odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-se cu o mână de biroul lui Palmer. Palmer ședea pe canapea, cu fața spre ușă. El purta o jachetă tricotată largă, o cămașă albastră și o eșarfă violet. Arăta curat, îngrijit, vioi, tânăr, puțin extravagant. În lumina strălucitoare a dimineții am văzut ochii lor ațintiți asupra mea cu îngrijorare, ochii Antoniei mari, castanii și blânzi, ochii lui Palmer albaștri, limpezi și reci. În spatele lor se vedeau pe perete locurile, acum goale, ale stampelor japoneze. Mi-am dat seama imediat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Honor Klein luă sabia și o puse pe genunchi cu mișcările unui călău răbdător. Atunci mi-am dat seama că clopotele încetaseră să mai bată și că trecuserăm în anul nou. 14 Antonia m-a sunat a doua zi de dimineață, devreme. A insistat să trec pe la ea, motiv pentru care n-am reușit să ajung la Georgie mai curând. Am găsit-o pe Antonia foarte tandră și emoționată, cuprinsă parcă de febră. Am stat cu ea toată dimineața și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
zi de dimineață, devreme. A insistat să trec pe la ea, motiv pentru care n-am reușit să ajung la Georgie mai curând. Am găsit-o pe Antonia foarte tandră și emoționată, cuprinsă parcă de febră. Am stat cu ea toată dimineața și am luat prânzul împreună. Palmer nu s-a arătat deloc. A fost o dimineață care mi-a făcut bine și când am plecat mă simțeam mai în largul meu în prezența Antoniei decât mă simțisem vreodată până atunci, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
reușit să ajung la Georgie mai curând. Am găsit-o pe Antonia foarte tandră și emoționată, cuprinsă parcă de febră. Am stat cu ea toată dimineața și am luat prânzul împreună. Palmer nu s-a arătat deloc. A fost o dimineață care mi-a făcut bine și când am plecat mă simțeam mai în largul meu în prezența Antoniei decât mă simțisem vreodată până atunci, de la mărturisirea ei. Iar ea s-a străduit din toate puterile. M-a determinat să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Mă simțeam complet epuizat, căci scrisorile către Honor îmi ceruseră un efort intelectual atât de mare cum nu mai făcusem de când scrisesem Sir Eyre Coote și Campania de la Wandewash; aveam totuși sentimentul liniștitor că făcusem o treabă bună în această dimineață. M-am dus sus în dormitor și m-am întins, după care am căzut într-un somn adânc și odihnitor cum nu mai avusesem de mult timp. 18 Sufeream îngrozitor. Trecuseră două zile și nu reușisem să iau nici o hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o deschidere aurie în perdeaua de ceață, am urmărit curgerea apei pe sub podul Waterloo. Un soare voalat își arunca lumina peste marele contrafort alb. Și m-am dus cu gândul spre Honor Klein. De fapt mă gândisem la ea toată dimineața. Făcusem chiar un efort să mă concentrez asupra altor probleme și asupra altor persoane. Căci acesta era în prezent centrul magnetic al gândurilor mele dezlânate și, cu o uimire pe care mi-o îngăduiam ca pe un lux, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
câtorva prieteni dar nu dădusem de urma ei. Am sunat și la Rosemary acasă, dar nu mi-a răspuns nimeni. Am stat treaz cu sticla de whisky alături așteptând să apară și am adormit pe canapea. M-am trezit de dimineață, foarte devreme, înțepenit și amărât. La ora șapte am sunat-o din nou pe Rosemary, apoi la Rembers, fără mari speranțe, și tot n-am dat de nimeni. La ora nouă am sunat la coafor și mi s-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o execuție. M-am întors cu spatele spre ei și m-am îndreptat spre scările rulante. 30 Am aprins toate luminile. Mă întorsesem în Lowndes Square și nu era decât zece fără un sfert. Toate erau așa cum le lăsasem de dimineață: patul de campanie nefăcut, câteva carpete aruncate strâmb pe podea, țigări, apă și aspirine lângă pat, o scrumieră plină ochi, ziarul de ieri seară. M-am uitat lung la aceste relicve. M-am apropiat de fereastră. Jos, în stradă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
autorități? Am studiat mătreața de pe umerii lui Anton și m-am Întrebat oare cât de des se spăla pe cap. Cusătura cămășii era plesnită la subsuori. Unghiile lui arătau ca niște felii negre de semilună. Halal Înger păzitor. Pe la trei dimineața Konrad coborî scările. Între timp, am răsucit și Învârtit paragraful 168 de atâtea ori, Încât Începu să arate ca o pereche de cătușe. Crama Albastră era aproape goală. Rigoberto plecase; cei doi cu care Anton se certase, de asemenea. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pentru cafea fierbea deja. Din păcate nu mai aveam nici zahăr, nici lapte. Mi-am Întrebat oaspetele nepoftit dacă Îi place cafeaua fără zahăr, dar Începu doar să bată În Încuietoarea servietei sale; manechiura Îi strălucea În soarele puternic de dimineață. M-am dus să iau un scaun din bucătărie și mi-am dat seama că un alibi nu mi-ar fi stricat acum. Sunteți Alexander Knisch, născut În Viena În 1899, domiciliat În Tresckowstraße nr. 39 În de doi ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Institutul meu vrea să contribuie la această misiune onorabilă. El susține același principiu În domeniul sexual ca acela promovat de oamenii de stat În cel politic, și anume: fraternité. Credeți-mă: acest secol va fi al oamenilor noi!“ Într-o dimineață de aprilie, anul trecut, citeam cu voce tare din acest articol. După cina noastră de la Paris Bar, Dora și cu mine am Început să ne Întâlnim - mai rar, dar cu plăcere, și numai când dorea ea. Astfel, iarna târzie deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
am dat seama că n-am putea fi niciodată un cuplu adevărat. Trecutul Dorei părea mult prea complicat pentru așa ceva, iar situația cu locuința mea, mult prea instabilă. — Îmi place să Încep să te cunosc, mi-a șoptit Într-o dimineață, În timp ce stăteam Întins În spatele ei, cu un braț odihninduse pe șoldul ei, iar celălalt, sub gâtul ei cald. Și să fiu cunoscută. Dar nu vreau să fiu posesia nimănui, Anton. Tu Înțelegi asta, nu-i așa? Dragostea poate fi atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
gâtul ei cald. Și să fiu cunoscută. Dar nu vreau să fiu posesia nimănui, Anton. Tu Înțelegi asta, nu-i așa? Dragostea poate fi atât de imprevizibilă. Am adormit cu părul ei răsfrânt pe fața mea. Mai târziu, În aceeași dimineață, am lăsat ziarul la o parte, Dora mi-a arătat una dintre persoanele din fotografia de grup, susținând că era cel mai vechi prieten al ei din copilărie. Felix conduce muzeul de la fundație. Și oferă și consultanță. Dacă n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cineva i-ar fi vârât o țeavă de revolver Între coaste. — Vreau să zic, dacă Dora a murit, ar trebui informată și poliția. — Au fost deja informați. I-am spus că un inspector de la Moravuri mă vizitase mai devreme În dimineața aceea. — Și n-a spus nimic altceva? Fața lui Karp era palidă, mișcările, țeapăne. Ăsta nu e semn bun, nu-i bun deloc. Să sperăm că Manetti... — Manetti, l-a Întrerupt. Cine e Manetti ăsta? — Karla Manetti? Ei, o pustnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu gura mea“. Își Închise buzele În jurul a trei degete. I-am simțit limba netedă pătrunzând Între două dintre ele, corpul meu transformându-se În căldură Înfiorătoare și umezeală minunată. Am Încercat să-mi amintesc repede dacă mă spălasem În dimineața aceea. Mult mai târziu, Dora stătea Întinsă cu buzele lipite de urechea mea. Dinspre camera de zi se strecurau ultimele acorduri ale „Dorinței bscure“ (un cântec al marelui Rigoberto, pe care-l cumpărase pe un disc de gramofon, imediat ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mă va Îndruma mai departe. Când l-am găsit pe colegul său, un bărbat mai vârstnic cu păr ondulat și degete butucănoase plutind deasupra tastelor unei mașini de scris, acesta mă informă că nu-l văzuse pe Inspectorul Wickert În dimineața aceasta. Ofițerul era pe punctul de a-și lăsa din nou degetele În jos, gata să efectueze un vals militar sau ceva de genul ăsta, când i-ai explicat ce mă frământa. — Dar de ce nu mi-ați zis asta de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
e omul cu care va trebui să vorbesc. De asemenea, trebuia să aflu În ce măsură era implicată fundația În sesiunile private ale lui Stegemann. Cine era, de pildă, tânărul blond și acneic? Intrând În hala pieței, am văzut că negoțul de dimineață era pe terminate. Într-un colț, două femei adunau fructe stricate În șorțurile lor largi. Una din ele Îmi amintea de proprietăreasa mea, așa că am șters-o cu fața Întoarsă Într-o parte. În schimb l-am descoperit pe Ivan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
amintea de mâinile bucătarului, așa că m-am oprit destul de repede. Apoi până la urmă am adormit cumva. Dora luă o pauză, gânditoare: M-au trezit niște mâini care Încercau să mă ajute să intru În casă. Era târziu, mai mult spre dimineață decât spre miezul nopții, și mă dureau toate alea. Totuși, mi-am dat seama că mâinile erau ale fratelui meu. Maică-mea nu făcea niciodată nimic, decât ce-i ordona taică-meu. Singurul căruia Îi păsa cu adevărat de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să le fac față. Apoi, dând ușa În lături, dispăru În noaptea de februarie. Mașina nerăbdătoare parcase cu siguranță pentru că, după ce ușile s-au trântit, n-am mai auzit nimic. Doar sângele care-mi vâjâia În urechi. Capitolul șaisprezece În dimineața de după vizita mea la Else, marțea trecută, adică, savuram o cafea neagră și a doua țigară pe ziua respectivă, stând la geamul care dă spre scuar, când dintr-o dată am auzit o bătaie ușoară la ușă. Și fiindcă n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]