3,349 matches
-
foarte înrăiți, dușmani!” Închis în sine, Șerban se îmbolnăvește, crede el, de ulcer. Refuză a merge la medici, considerându-i și pe aceștia niște imbecili, „ticăloși ordinari”. Angoasa și insomnia îl copleșesc. Se consideră trădat de prieteni, pe care îi disprețuiește la fel de intens. Raționalistul se apucă, însă, a croi planuri de atingere a perfecțiunii, ca împlinire a fericirii. Rațiunea îi spune că omul este născut pentru fericire și că, pentru accesul la ea, este permis orice. Eroul gândește aproape ca Ivan
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
respectul ca pe o formă de obediență. Și așa, se lua la ceartă cu toată lumea, chiar și cu profesorii săi. Bunăoară, nu putea pricepe la ce folosește a ști chimie, fără a ști alchimie, sau fizică, fără a ști metafizică. Disprețuia cu înfocare învățământul a cărui piesă constitutivă era. Se socotea ca fiind cel mai greu de mulțumit om, pe care l-a cunoscut vreodată umanitatea. Și nu era departe de adevăr. Iar, dintre toate fleacurile, ce îl înconjurau, dorința pentru
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
gândeau și filosofii din Antichitate. Ah, câtă dreptate aveau cu toții! Victor stătea mut în năucire, la auzul acestor vorbe. Pesemne, își dădu seama că și el făcuse, în trecutul lui, parte din aceeași categorie de oameni, oameni pe care îi disprețuia Maria cu atâta forță, în care glăsuiește ignoranța și care o condamnaseră pe femeie la temnița sufletească, în care se găsea ea acum. Astfel, acestuia i se formase un nod în gât, care începuse a-l sufoca teribil și, în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
aceea i se arăta o statuie înfășurată într-un lung văl, cu un deget pe buze: muza tăcerii. Obiecțiile, nedumeririle erau interzise. Discipolilor li se cerea să urmeze o dietă riguroasă, din care erau excluse vinul, carnea și ouăle, să disprețuiască dragostea, să primească învățăturile cu smerenie, ca pe niște porunci, și să mediteze la ele. Pitagora vroia să fie venerat ca un zeu. Unui discipol, care l-a întrebat când îi va fi îngăduit să se apropie de o femeie
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
să vă dați viața pentru o idee, pentru un adevăr?", n-aș ezita să zic: Nu, n-aș fi în stare". Dar, dacă aș avea de ales între a muri și a mă tîrî la picioarele cuiva pe care-l disprețuiesc profund, cred că aș prefera să mor. Sinucidere din orgoliu? Nu. Sunt lucruri pe care nu le pot accepta. Încolo, încep să înțeleg că modestia este inevitabilă, ca moartea. Adevărurile în care am crezut mi se par tot mai relative
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
oameni care secau râurile de câte ori se opreau să bea apă (așa pretinde Herodot). A urmat Termopile. Apoi, Salamina unde barbaria s-a făcut de râs. De furie că fuseseră înfrînți, perșii au bătut marea cu vergile. Și ce tentație să disprețuim, în numele civilizației, barbaria! Mai ales că specialiștii nu pierd nici un prilej pentru a ne aduce aminte că tot ce se găsea dincolo de aria civilizației clasice era "barbar". Uitând că atunci când barbarii au început să dea târcoale Romei antice, zeii "clasici
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
și să se îndrăgostească de chipul său. De aici rezultă clar că iubirea de sine care i se reproșează lui Narcis e, în realitate, o osândă, o pedeapsă dată de zei, supărați că un tânăr frumos și-a permis să disprețuiască un sentiment natural cum e dragostea. Și, cum Nemesis avea rolul de a menține ordinea în univers, concluzia care se impune e că zeii grecilor socoteau nu doar normală, ci și obligatorie pasiunea! Iată încă un motiv ca să mă îndoiesc
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
începea să mă tulbure înțelesul morții, la care nu mă gândisem până atunci decât cu ușurință, și mă deprindeam cu greu cu această idee. Irina suferea toate toanele mele. O pedepseam amarnic de orice mi se întîmpla, o umileam, o disprețuiam. Găseam cuvinte savant combinate care s-o doară. De la tatăl meu, care înjura birjărește, și până la mine, care căutam și în mânie să mă exprim interesant, era un progres mare. Când o vedeam așa de abătută, mă cuprindea mila, și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai iute în pace, cu plăcerea de a mă simți și a apărea caraghios, plăcere egală cu aceea când, fiind de obicei bun, faci fără nici o pricină rău unui animal la care ții, numai ca să te simți rău, să te disprețuiești și să-ți strici o reputație la care lucraseși cu trudă și de care te simțeai mândru. Mereu nici o scrisoare. Un vis... Mă găsii deodată într-o bisericuță de mahala. Acolo, o nuntă umilă și tot lume cunoscută, ocupată toată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Să fi vorbit ani cu Irina despre oameni și despre sentimente, să mă fi aprobat frenetic și să-și fi dat și ea însăși părerea în același sens, și pe neașteptate să facă la fel ca acei pe care îi disprețuia! Să i se pară că tot ce citise și simțise la aceste lecturi, ce discutase despre ele nu mai are nici o valoare, că tot ce văzuse nu meritase să fie văzut, și nici să nu-și mai puie astfel de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
făcut-o să redevină așa cum o știam. "Cînd?" Răspunsul sosi tot așa de dîrz: "De-acum înainte". Reluai teoriile vechi: Vom fi cei mai buni prieteni, ne vom vedea cât mai mult, mândri de îmbogățirile spirituale care vor spori zilnic, disprețuind regulele moralei obicinuite"... "Și e potrivit pentru mine asta?" Într-adevăr, era potrivit pentru ea asta? Ce să-i răspund? O femeie, totdeauna fluidă în judecățile ei, își are precise ideile pentru aranjarea vieții (redusă la o singură formă: mariajul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întotdeauna să-l mai văd o dată înainte de a pleca, fie și dacă era în toiul nopții. De câte ori n-a spus Nobunaga: «Mai treci pe la o ceașcă de ceai,» sau « Dacă pleci dimineață, vino înaintea zorilor.» De ce a ajuns să mă disprețuiască astfel? A trimis până și un mesager, ca să nu fie nevoit să mă primească personal. Nu te gândi. Nici prin minte să nu-ți treacă.“ Cu cât se străduia mai mult să n-o facă, cu atât bombănea mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
inamicii la distanță aruncând în ei instrumentele de bucătărie și tot ce-i cădea în mână. Un maestru al ceaiului și un alt om prezent mânuiau și ei săbiile, luptând vitejește, cot la cot cu pajul. Și, cu toate că inamicii îi disprețuiau pe acei trei adversari slab înarmați, un grup de samurai nu putea păși pe podeaua de lemn din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie comandantul privi înăntru, luă un tăciune dintr-un cuptor și îl aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau, unii cu alții, pentru marea pradă. Sub învălmășeala de lănci, Menju Shosuke își găsi moartea în luptă. Războinic tânăr și chipeș, de vreo douăzeci și cinci de ani doar, fusese disprețuit de oameni ca Genba și Katsuie din cauza gentileței, grației și iubirii lui pentru învățătură - trăsăturile inocente ale lui Shosuke erau încă ascunse de coif. — L-am ucis pe Shibata Katsuie! răcni un samurai. Mâinile astea au luat stindardul de comandant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Carol nu-și neglijase niciodată îndatoririle de soție, cel puțin nu în ceea ce privește curățenia și gătitul. Aceste deprinderi îi fuseseră prea adânc inoculate ca să-i treacă măcar prin cap să nu-i pregătească lui Dan cina, indiferent cât de mult îl disprețuia. Dar accesoriile sexy și afecțiunea vădită - acestea chiar erau o surpriză. — Ce te-a apucat? întrebă Dan, așezându-se la masă să citească rubrica de mondenități din Standard, cu o cutie de Cola luată din frigider. — E a treia aniversare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
se scutură înfiorată. Asta îi accentuă starea de greață. Doctorul răsfoia ziarul. — Hmmmm... mormăi el, în semn de încuviințare a celor citite, în felul acela îngrozitor, afectat, absent și conștient doar de propria persoană pe care Naomi ajunsese să-l disprețuiască. Se gândea la ce anume îl făcea pe soțul ei să fie atât de stângaci. Era de o stângăcie izbitoare și profundă, de parcă tocmai revenise de la o școală de pescuit desuetă, de undeva din Elveția. Mai bine se așeza cu fața la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cu copilul? Am putea ieși să luăm cina, și după aceea să mergem la un film. Ce părere ai? Vai, încă mă iubește! Valuri succesive de plăcere cuprindeau pieptul lui Naomi. Ce puțin îmi trebuie ca să fiu fericită, se gândi, disprețuindu-se pe drept cuvânt pentru asta. Allan închise ușa din față cu suficientă forță încât să facă micile panouri colorate de sticlă să se zguduie. Își relaxă umerii și porni în plimbarea de o sută cincizeci de iarzi către Centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
nici măcar asta nu era sigur, cine știa... în definitiv ce putea fi sigur? Nimic. A, ba nu, de un lucru totuși Bogdan era sigur, și anume de disprețul său pentru faptul că oamenii descifraseră cumplita aritmetică a morții. Dar ce disprețuia încă și mai mult era neputința lor de a o învinge. Atunci de ce se mai chinuiseră? La ce bun? Tot gândindu-se astfel, Bogdan se pierdea, se pierdea în hățișul unor gânduri cu care își dădea seama că mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
curgă, mă jur, să fugă pe străzile tuturor orașelor, ca un avertisment pentru cei care vor vrea să mai nască copiii precum cel care am fost eu! E vorba, probabil, de puțin timp până să părăsesc lumea pe care am disprețuit-o atât de mult... lumea în care n-am putut fi niciodată... aici și niciunde, peste tot și nicăieri... ce bine! Nici măcar nu doare... Acum! Acum, în curând trebuie să fie gata, câtă bucurie simt pătrunzându-mi sufletul și totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și spuneau: "Nu vreau să mă duc acasă, unde totul este întuneric și fără bucurie. De ce să ne ducem acum acasă, unde nimeni nu ne iubește?" Ei vorbeau în acest fel pentru că toți erau săraci, șchiopi, orbi, schilozi, cerșetori, vagabonzi, disprețuiți în nemernicia lor, ținuți doar de milă în casele în care găseau uneori refugiu doar pentru câteva zile. Chiar unii care aveau și casă și familie au spus: Și noi vom sta acum cu voi". Pentru că fiecare om simțea că
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
se afla legat cu lanț un grifon împreună cu uriașul, era pus acolo să păzească un cal minunat, care pe vremuri fusese al lui Argalia. Calul acesta era o făptură vrăjită, fără seamăn de puternic, de iute și de frumos, care disprețuia hrana semenilor săi - iarba sau ovăsul. Numele lui era Ranican. Acest cal minune, după ce stăpânul său, Argalia, fusese ucis de către Ferrau, pomenindu-se liber s-a întors la peștera în care văzusese lumina zilei și aici trăia sub protecția uriașului
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ilustru s-au spulberat odată cu el. Asemeni apelor ce se varsă pe câmpie la vremea când ghețurile s-au rupt, maurii, ne mai având înainte-le pilda de vitejie a lui Darninel, au rupt-o la fugă care încotro. Rinaldo disprețuia prea milt asemenea victorii ușoare pentru a-i urmări; lui nu-i plăcea să lupte decât cu adversari viteji. Odată cu el, ceilalți paladini au făcut mare prăpăd printre mauri. Carol Magnul însuși, Oliver, Guido și Ogier danezul împărțeau moartea în dreapta
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osîndiți la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni. 10. Noi suntem nebuni pentru Hristos: voi, înțelepți în Hristos! Noi, slabi: voi, tari! Voi, puși în cinste: noi, disprețuiți! 11. Pînă în clipa aceasta suferim de foame și de sete, suntem goi, chinuiți, umblăm din loc în loc, 12. ne ostenim și lucrăm cu mîinile noastre; cînd suntem ocărîți, binecuvîntăm; cînd suntem prigoniți, răbdăm; 13. cînd suntem vorbiți de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85036_a_85823]
-
Domnului. 21. Fiindcă atunci cînd stați la masă, fiecare se grăbește să-și ia cina adusă de el înaintea altuia, așa că unul este flămînd, iar altul este beat. 22. Ce? N-aveți case pentru ca să mîncați și să beți acolo? Sau disprețuiți Biserica lui Dumnezeu, și vreți să faceți de rușine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privința aceasta nu vă laud. 23. Căci am primit de la Domnul ce v-am învățat: și anume, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85036_a_85823]
-
a deschis aici o ușă mare și largă, și sunt mulți potrivnici. 10. Dacă sosește Timotei, aveți grijă să fie fără frică la voi; căci el este prins ca și mine la lucrul Domnului. 11. Nimeni dar să nu-l disprețuiască. Să-l petreceți în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aștept cu frații. 12. Cît pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu frații, dar n-a voit nicidecum să vină acum; va veni însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85036_a_85823]