3,782 matches
-
ar fi ieșit la suprafață, sentimentul în fața vieții și a existenței este și mai bine alcătuit. Împrejurarea ne poate aminti de starea sufletească ce duce, într-un vechi cîntec pascal, la izbucnirea: O, felix culpa!x Nici o formulă și nici o dogmă nu sînt suficiente acolo unde cele mai mari contradic'ii interdependente se reunesc în ceea ce am putea numi un sentiment viatl cosmic. Nicăieri nu se vede mai bine decît aici că experiențele noastre de viață cele mai profunde și mai
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
este o realitate ce tine de istoria religiei. Zeii există ca puteri ce reprezintă aceste valori și cerul este întruchiparea valorilor pe care le cunoaștem. Firește, în studiile date istoricește, ne putem opri asupra formelor de cult exterioare și a dogmelor, fără să ne întrebăm pe ce premise psihologice se sprijină. Poți fi bărbat foarte savant, fără să fii psiholog. Merită făcută însă, în orice caz, o încercare și să vedem dacă nu putem pătrunde cumva în baza psihologică. Este de la
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
cunoască principiul abstract al existenței valorii, consecințele acesteia și problemele pe care le pune.Doar experiența poate decide în ce măsură se menține înclinația de a păstra credința în existența valorii, cînd ea nu e sprijinită de înveșmîntarea trăirii cultului și ale dogmei. Este o datorie psihologică să se cerceteze condițiile unei asemenea înclinații, după cum de pildă, e o datorie psihologică să se cerceteze condițiile apariției și existenței marelui humor. Relația tensionată dintre valoare și realitate condiționează trăirile umane cele mai puternice și
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
condiționează trăirile umane cele mai puternice și determină printr-asta, o dată mai mult, existența sentimentelor totale. Atîta timp cît humoristul se interesează de viața spirituală a trecutului, el va putea folosi principiul conservării valorii ca ipoteză de lucru. În orice dogmă și în oricare cult, el se va întreba ce valori au fost resimțite sau pentru care dintre ele se simte îndemnul de a le afirma sau de a le vedea afirmate. În venerarea celor ce cresc ți nutresc copiii, a
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
lăsa conceput ca un adăpost pentru toate cîte le puteau configura instinctul și gîndirea. Medievalitatea a păstrat această imagine limitată a lumii. Ideile grecești au foat folosite într-un mod mai mult sau mai putin forțat la dezvoltarea intelectuală a dogmelor. Iar după ce via așteptare extatică, din epoca creștinismului primitiv, a făcut loc unor gînduri mai calme, a apărut datoria de a introduce viața psihică în cadrul alcătuit în comunde viziunea despre lume a antichității și de teoria credinței elaborată dogmatic. În
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
elaborată dogmatic. În acest cadru, iubirea și entuziasmul, seriozitatea și jubilarea se puteau dezvolta bogat și în siguranță. Uneori, sub impulsul vieții sentimentale, s-a putut pune baza unei modificări a culturii și, în felul acesta, a dezvoltării unor noi dogme, cum s-a întîmplat cu adorarea Madonei. Însă autoritatea bisericească a avut grijă, fără excepție, să nu depășească limitele dogmatice, nici măcar prin cele mai îndrăznețe oscilații ale misticismului. Nu existau nici un fel de condiții de dezvoltare pentru un sentiment total
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ce se comporta față obiect asemenea hainelor față de trup. Filosofia sa era "filosofia hainelor", cu accent pe faptul că haina nu-l face pe om (Sartor Resartus, 1836). Viziunea aceasta condiționează relația sa cu teoria științei, întocmai ca și cu dogmele religiei și cu toate strădaniile prectice. El consideră toate acestea printre haine sau printre peticele ce se pun pe haine. Față de asemenea străduințe, are o poziție în care se amestecă batjocora cu mila. Cînd Carlyle spune frecvent despre cineva "bietul
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
orice personalitate își alcătuiește și trebuie să-și alcătuiască, într-o măsură mai mare sau mai mică și cu o conștiință mai acută sau mai slabă, propria sa concepție despre viață, ce nu poate fi dedusă de-a dreptul din dogmele pozitive sau negative la care aderă indivizii. Tocmai dintr-un punct de vedere realist, trebuie să avem pretenția ca fiecare să-și construiască concepția despre viață pe propriile trăiri, cu ajutorul cunoașterii căpătate prin propria activitate intelectuală. Numai așa clădește pe
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
prima (1875-1887), a dedicat-o mai ales preocupărilor de filosofie și etică; a doua (1887-1895), istoriei filosofiei moderne, iar cea care i-a urmat, în special teoriei cunoașterii. După ezitările ideologice amintite, H. Höffding și-a putut contura distanțăndu-se de dogme și de apărătorii acestora o formă personală de "credință". Depășindu-și în-doielile mai repede decît principalul său mentor, el a îmbrățișat ideea că pentru pentru psihicul uman rămîne fundamentală "legea sintezei". A procedat la argumentarea acesteia chiar din prima sa
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
să-și definească mai net poziția filosofică, H. Höffding ar fi răspuns, foarte probabil, că aceasta era una de amendare critică, în spirit neokantian, a tendinețlor pozitiviste. El credea sincer în unitatea și legitatea lumii, fără să-și facă o dogmă sau să propună vreo concepție "concluzivă" despre lume deoarece la asta ne obligă adevărul că nu vom cunoaște nicicînd decît doar o parte și nu întreaga existență, aflată într-o permanentă devenire. În sinteza pe care am tentat-o acum
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
adesea o reacție de fugă aproape psihotică“, spune Mihaela Michailov. „Am simțit nevoia să folosesc două perspective suprapuse: una a copiilor care credeau în prefabricatele perverse ale ideologiei comuniste și alta, a adulților, care credeau în tăcere ca în singura dogmă de supraviețuire. M-a interesat să scriu un text-arc care să puncteze ce rămâne în noi din ce am fost și care să propună o dezbatere despre tot ce există mocnit sau agresiv în mentalul nostru bântuit de faulturile comuniste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
atât temporale cât și spațiale, a unor factori de natură endogenă și exogenă. Szeleny se referea la declinul economiilor socialiste, la criza ideologică manifestată în rândul elitelor comuniste (care erau divizate între reformatorii cu veleități tehnocrato-meritocratice și vechea gardă aservită dogmelor staliniste), la dizidența intelectualilor și a mișcărilor muncitorești și la decizia lui Gorbaciov de a abandona Europa Centrală și de Est. Acest argument poate fi folosit și în cazul României. Diferența este, însă, prevalența factorilor exogeni. În ceea ce privește factorii endogeni, inabilitatea
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Science/882_a_2390]
-
finalitate ca fiind de natură imanentă și de esență divină, materialismul se impune totuși ca doctrină dominantă bazându-se doar pe lucruri concrete, tangibile și aflate sub incidența percepției prin simțuri. Fiind în imposibilitatea de a nega finalitatea incompatibilă cu dogma materialistămaterialiștii preiau teza darwinistă, care acceptă termenul de finalitate doar ca rezultat al întâmplării, fără o cauză anume și care a condus la varietatea lumii viețuitoarelor de azi și dintotdeauna. Fondul acestei doctrine este constituit din trei factori principali: ereditatea
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
doctrinei materialiste în explicarea vieții Paulescu este foarte categoric și neconciliant, concluzionând: - materialismul neagă caracterul de finalitate care operează în lumea viețuitoare diferențiind-o de materia brută, întrucât nu o poate explica, în plus acceptând-o “și-ar dărâma propria dogmă”, ceea ce era imposibil pentru o doctrină care are pretenția că este în posesia adevărului absolut; - generalizează fenomenele naturii, reducând ceea ce se petrece în lumea viețuitoare la cele din lumea neînsuflețită, prin negarea unicului caracter distinctiv, finalitatea, cu alte cuvinte - spune
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
fie cu moartea dacă după abjurarea convingerilor sale se comportă la fel. Marele istoric și critic al Revoluției franceze Henri Taine definește din această perspectivă statul ca fiind facțiunea sau individul care deține puterea și adaugă referitor la ideile revoluției „Dogma suveranității poporului interpretate de mulțime conduce la o perfectă anarhie, până când interpretate de către șefi va duce la un despotism desăvârșit’. Este exact ceea ce s-a întâmplat în timpul revoluției franceze, până când după 10 ani de anarhie Napoleon Bonaparte i-a pus
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
în păcat, mărturisită prin spovedanie este sancționată spiritual prin canon și îndemnul de a nu mai greși, la preoți judecarea este exercitată de episcopi, iar în cazul episcopilor de către sinod. În acest ultim caz situația este gravă, pentru că abaterile de la dogmă și principii pot avea consecințe grave asupra preoților și credincioșilor din jurisdicția respectivă. Dacă biserica a fost concepută ca un model de organizare a omenirii în care pacea, buna înțelegere și atenuarea instinctelor individuale sau colective trebuie să-și găsească
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
și nu orientările schismatice sau sectante care aveau să-l macine mai târziu. Dincolo de caracterul aparent utopic al unei asemenea întreprinderi trebuie recunoscut că este singurul model care ar putea pacifica omenirea, cu condiția ca acceptarea lui în spirit și dogmă să fie universală. Cu toată extinderea creștinismului, care a ajuns să cuprindă 1/3 din populația globului, punerea în practică s-a dovedit extrem de dificilă, iar rezultatul a fost departe de cel pe care l-a scontat Hristos și l-
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Hristos și l-au dorit din toată ființa lor apostolii, toți sfârșind ca martiri ai credinței. Cele mai mari pericole au pornit chiar din interiorul creștinătății, fiind nevoie de-a lungul timpului de întruniri ecumenice (sinoade) pentru afirmarea și corectarea dogmei. Deși sinoadele nu sunt citate în biblie ca mod de manifestare în credință, ele s-au dovedit necesare. Astfel primul sinod ecumenic a avut loc în anul 51 (după Hristos), reunind pe toți apostolii spre a combate erezia iudaică care
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Astfel primul sinod ecumenic a avut loc în anul 51 (după Hristos), reunind pe toți apostolii spre a combate erezia iudaică care izbucnise în rândul poporului evreu. Al doilea sinod, în anul 325 la Niceea, s-a întrunit pentru afirmarea dogmei creștine și combaterii arianismului, o altă erezie în plină ascensiune la acea vreme. Au urmat 6 sinoade de-a lungul a 600 de ani care au avut în esență același scop, de a combate devierile eretice și tendințele schismatice cum
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
mântuirea vine prin Hristos și Duhul Sfânt și mântuirea va fi și pentru unii și pentru alții'. Deși sinoadele nu erau prevăzute în doctrina creștină ele au devenit necesare tocmai pentru a combate ereziile și a clarifica și reafirma principiile dogmei creștine. După era apostolilor ereziile aveau să izbucnească din nou cu intensitate variabilă, dar fiecare în parte și toate la un loc aveau să macine unitatea bisericii. Astfel, până în 325 (anul sinodului de la Niceea), istoria creștinismului înregistrează patru curente eretice
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
pe izvoare istorice certe Paulescu încearcă să desprindă adevăratele cauze care au dezbinat biserica lui Hristos. Prima și cea mai puternică lovitură a fost separarea celor două biserici prin schisma grecească. Punctul de plecare l-a constituit chestiuni minore de dogmă, care în fapt ascundeau trufia și mândria națională a grecilor de curând ieșiți de sub tutela romană odată cu prăbușirea imperiului roman, în încercarea manifestă de a-și recupera gloria trecutului. Începutul l-a constituit strămutarea capitalei imperiului roman la Constantinopole de către
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
situație avea să dureze până în perioada 1043-1057 când Cerularie, alt patriarh al bisericii bizantine, uzând de unele percepte dogmatice, reușește să definitiveze schisma. Cauzele afirmate ale schismei au fost folosirea azimei nedospite pentru săvârșirea euharistiei, sărbătorirea învierii Domnului, celibatul preoților, dogma filocalică (duhul sfânt purcede numai din tatăl, nu și din fiul). Mai mult ca atât, Cerularie închide toate bisericile latin e și chiar uneltește împotriva împăratului căruia voia să-i i-a locul, dar nu reușește fiind depus de sinod
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
secolul al IX-lea, când schisma grecească izvorâtă din trufie și mândrie națională împinsă până la naționalism șovin (ca un corolar al patimii de dominație), avea să reușească pentru prima dată dezbinarea bisericii în cea răsăriteană (ortodoxă) cu pretenția că menține dogma creștină în litera ei și cea apuseană (catolică) care pretindea același lucru. Acest proces de dezbinare avea însă să dureze până în secolul al XI-lea (aproape 300 de ani) cu dispute pe tărâm dogmatic care s-au extins și asupra
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
devine repede ecoul pretențiilor hegemonice ale bisericii răsăritene și începe o ofensivă necruțătoare împotriva bisericii romane. Începe prin a șterge numele Pontifului roman din dipticile sfinte, contestă unele procedee ale bisericii romane ca: prepararea Euharistiei cu azimă dospită, celibatul preoților, dogma Filioque d e care se folosise și Foție, mai mult, el închide toate bisericile latine și mănăstirile ce existau în sfera geografică de influență a bisericii orientale, atitudine care era în deplin consens cu starea de spirit a clerului oriental
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
pe credință care fără iubire și fapte bune nu înseamnă nimic, pentru că și „diavolii cred în Dumnezeu dar nu-l iubesc”. În consecință Luther, prin erezia sa, a lovit direct în inima Bisericii Creștine, țintind în ceea ce este esențial în dogma creștină. Astfel condiția sine qua non a bisericii lui Christos de a fi unică și universală impusă de întemeietorul ei, a fost pur și simplu bulversată, spărgând biserica în „nenumărate cioburi naționale”, exact cum s-a întâmplat și cu biserica
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]