8,806 matches
-
scădere a ratei dobînzii pînă la nivelul ce corespunde randamentului ultimei creșteri a capitalului investit. Astfel, teoria valorii-muncă a fost abandonată, dar nici noua teorie a utilității marginale nu a fost îmbrățișată de toată lumea. Pînă la Primul Război Mondial, puțini economiști o adoptaseră, chiar și în Marea Britanie. Reținem pe William Smart, Francis Edgeworth și Philip Henry Wicksteed, care sunt de acord și cu aplicarea mate maticilor în economie. Smart este mai aproape de versiunea psihologică a marginalismului, iar Wicksteed e de acord
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
El este înțeles ca principalul element de legătură dintre factorii de producție pe care-i asociază și bunurile de consumație. Curioasă este aprecierea că în situație de echilibru nu există profit, cum nu există nici pierdere. Deci profitul, căruia alți economiști îi vor acorda atîta importanță, ar fi un venit rezultat al unei situații de dezechilibru, de perturbații, de monopol, sau pur și simplu o diferență trecătoare dintre prețuri și costuri. Care ar fi atunci motivația întreprinză torului pentru a face
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
singura explicație a comportamentului economic pe o piață liberă. Analiza sa economică este una individualistă, deci subiectivistă, criticată de adepții abordărilor sociale ale fenomenelor economice. Cuvîntul social este pentru el unul ambiguu, ce a creat numeroase confuzii. Austriacul se opune economiștilor matematicieni, recurgînd la experiența psihologică, conform căreia utilitățile marginale nu pot fi concepute ca variabile infinitezimale și nu pot fi măsurate direct și nici comparate. Potrivit acestei prime școli austriece, conceptul de utilitate marginală poate servi doar pentru a face
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
oscilațiile valorii acesteia și metodele cele mai indicate de măsurare a respectivei valori. Doctrina utilității marginale inițiată de Menger a fost dezvoltată de către discipolii săi, care au elaborat noi metode și au influențat gîndirea economică a mai multor generații de economiști. Ei s-au numit "Școala austriacă", mai precis prima sa variantă, cea legată de teoria utilității marginale. 1.3. A doua generație de marginaliști 1.3.1. Versiunea matematică Începînd cu Walras, economia a devenit o ramură a matematicilor aplicate
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
ideea eronată că singura metodă valabilă pentru analiza economică e cea mecanică. De asemenea, este și el obsedat de realizarea unui model coerent de variabile interdependente, fondat pe ipoteza că problemele din relațiile economice sunt determinate. Pareto se definește ca "economist literar", utilizînd metoda "abstracției izolatoare", fiind urmat de un alt italian, Enrico Barone. Acesta din urmă avea să definească economia matematică ca fiind o știință bazată pe două principii: stricta interdependență a tuturor mărimilor conținute în cadrul sistemului, și definirea relațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
credință comună în aceeași metodă poate conduce la elaborate sociale, etice și politice distincte, reflectîndu-se la fel de distinct și asupra aspectelor de ordin economic. 1.3.2. Versiunea psihologică 1.3.2.1. Friedrich von Wieser Discipol al lui Karl Menger, economist și om politic, fost ministru al comerțului în imperiul austriac. Principalele sale lucrări sunt Despre originile și legile valorii (1884), Valoarea naturală (1889), Teoria economiei sociale (1913) și Legea puterii (1926). Pentru Wieser, valoarea de schimb e generată, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
atenție și dezvoltînd teorii ale prețurilor, nu și ale valorii. Epoca marilor teorii ale valorii s-a terminat, exceptînd aberația comunistă ulterioară. Odată cu secolul al XX-lea, valoarea începe să fie considerată mai mult o ficțiune, o creație arbitrară a economiștilor. Fondatorul de la Cambridge prețuiește mai mult legea cererii și ofertei, care-l duce la preț. Încearcă să explice și factorii determinanți ai cererii și ofertei. Astfel, susține că cererea este determinată de utilitatea totală care, la rîndul ei, e determinată
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
ai școlii psihologice. Gînditorii Școlii de la Lausanne concep toate variabilele economice ca aflîndu-se în relații interdependente, de unde rigidul lor sistem de echilibru. Ei presupuneau divizibilitatea infinită a bunurilor și serviciilor, urmărind egalizarea nevoilor și satisfacțiilor pentru fiecare individ. Din contră, economiștii austrieci caută relații cauzale între variabilele și fenome nele economice și nu se preocupă de construcția cu ajutorul matematicilor a unor modele de echilibru econo mic. Ei erau convinși că fenomenele economice nu pot fi explicate decît prin recursul la psihologie
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
echilibru econo mic. Ei erau convinși că fenomenele economice nu pot fi explicate decît prin recursul la psihologie, la analiza comportamentelor și se dedică studierii intense a acestora. Absența unui denominator comun al tuturor mărimilor sistemului economic îi împiedică pe economiștii vienezi să elaboreze modele economice bazate pe un ansamblu de agregate proprii. Ei își autolimitează cîmpul problemelor de studiat și nu-l sporesc în 20 de ani decît foarte puțin. Plecînd de la analiza psihologică a conceptelor de utilitate și de
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și care nu reprezintă variabile psihologice pure, cum o cere principiul utilității marginale, ci traduc mai curînd rezultatele fixării prețurilor anterioare. Prețurile concurențiale sunt obținute analizînd "comportamentele raționale" ale părților. O contribuție importantă la dezvoltarea Școlii austriece a avut și economistul suedez Knut Wicksel. El a înlocuit expresia "funcție de utilitate marginală", folosită pentru a desemna creșterea utilității totale prin adăugarea unei unități suplimentare la stocul unui bun, stabilind un sistem de ecuații pentru a reprezenta sistemul de formare a prețului. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
capital pretabil, pe de altă parte. Cum oferta de capital real e limitată, în timp ce oferta de monedă e destul de elastică, autorul apreciază că rata concretă a dobînzilor se va îndepărta de cea naturală, generîndu-se fluctuații în economie, aspect neglijat de economiștii austrieci. Astfel, Wicksell repudiază "legea debușeelor" a lui Say și arată legătura ce există între rata dobînzii și sistemul de prețuri. El a indicat relația stabilită în mod tradițional între volumul de monedă și cel al tranzacțiilor ca mijloc de
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și a unei analize dinamice. Nu acordă importanță fluctuațiilor ciclice. Apoi, introducerea elementului timp în analiza economică implica o modificare fundamentală a ipotezelor walrasiee. De asemenea, căutarea relațiilor cauzale dintre elementele economiei era incompatibilă cu interdepen dența rigidă a modelelor economiștilor matematicieni. Hayek avea să califice metoda marginaliștilor drept "scientism" și-i conferă un caracter fictiv. Numeroși economiști (von Mises, F. Knight, O. Lange, L. Robbins ș.a.) mai apoi vor critica ipoteza "raționalității intrinseci" a neoclasicilor. Sterilitatea abordării matematice rigide a
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
implica o modificare fundamentală a ipotezelor walrasiee. De asemenea, căutarea relațiilor cauzale dintre elementele economiei era incompatibilă cu interdepen dența rigidă a modelelor economiștilor matematicieni. Hayek avea să califice metoda marginaliștilor drept "scientism" și-i conferă un caracter fictiv. Numeroși economiști (von Mises, F. Knight, O. Lange, L. Robbins ș.a.) mai apoi vor critica ipoteza "raționalității intrinseci" a neoclasicilor. Sterilitatea abordării matematice rigide a analizei economice se datorează, în parte, principiului conform căruia construcția de sisteme cu variabile independente este incompatibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
de a cumpăra sau nu. Astfel, Aftalion dezvoltă o teorie a "cererii exceden tare" de consum, care ar duce la inflație și recomandă economisirea plusului de monedă, potrivit relației: Economii=Investiții. Teoriile lui Aftalion au fost completate și de alți economiști în epocă, în afară de Keynes, cum ar fi: R.F. Harrod, Don Patinkin, A. Hansen, E. Rolf, G. Cassel, W. Fellner, E. Lundberg, G. Myrdal, L. Chandler, A Brown, A. Pigou ș.a. Demnă de semnalat la ei este și teoria "spiralei inflaționiste
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și ultima. A doua am analizat-o pe larg în lucrarea Monetarismul în teoria și politica economică, citată anterior. 1.6.4. Problema ciclicității în economie Alternanța dintre faze de creștere și crize economice a fost sesizată de mult de economiști, dar primii care au încercat într-o manieră sistematică să explice aceste fluctuații au fost Th. R. Malthus, Simonde de Sismondi și Iohann Rodbertus, fără să dezvolte totuși viziuni de ansamblu care să-i conducă spre veritabile teorii ale ciclului
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
pe măsură. Alți utilitariști explică fluctuațiile prin factori ca: creșterea demografică, progresul tehnic, exploatarea de noi resurse naturale, deschiderea de noi piețe etc. Analiza ciclului economic este însă considerată de marginaliști ca o problemă secundară. În schimb, în aceeași perioadă, economiștii post-ricardieni își centrau analizele pe probleme de repartiție, de alocare a resurselor ș.a. Treptat însă, analiza fluctuațiilor ciclice se va impune ca un subiect principal al analizei economice. 1.6.5. Utilitariștii americani În Statele Unite, Irving Fisher a studiat aspectele
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Menger și Bohm-Bawerk nu recunosc nici o influență din partea filosofiei utilitariste. Von Wieser își proclamă și el independența, cînd vorbește despre așa-zisa sa lege a "raționalității subiective". Dar toți acești autori evidențiază caracterul empiric al principiului utilitarist. După Marshall, majoritatea economiștilor abando nează acest principiu, în pofida autoinvocatului empirism și pregătesc, într-un fel sau altul, venirea lui Keynes. Princi palele principii marshaliene sunt: trebuie să obținem maximum de satisfacție cu cele mai mici eforturi; utilitatea totală scade pe măsură ce cantitatea de bunuri
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și utilitatea și raritatea și calculul marginal sunt concepte valoroase, sunt un cîștig, exacerbarea lor însă este o greșeală. La fel, calculul matematic și mai apoi cel econometric pot aduce mult folos economiei, dar interpre tarea trebuie să aparțină tot economistului, nu matema ticianului (Walras) sau inginerului de mine (Jevons). Acești autori au recurs la un cantitativism excesiv, încercînd să cuantifice și elemente pur calitative, deci necuantificabile per se și să propună sisteme ale echilibrului economic general (Walras-Pareto), care s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
în care contează mult probabilitățile Se vorbește despre "probabilități a priori", ca elemente prealabile aplicării metodelor statistice ale cercetării economice. Veblen și discipolii săi (W.C. Mitchell, Common sau Knight) atacă ipotezele ricardiene referitoare la motivațiile comportamentului economic. Ei cer ca economiștii să studieze "natura originală a omului" și modificările sale succesive, de unde teoria instinctelor. Accentul cade pe teoria producției. Knight critică puternic utilizarea tradițio nală a mecanismului prețurilor pentru analiza interacțiunilor și a coordonării economice. Această metodă ar trebui înlocuită printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
se bazeze pe o nouă metodă. Gîndirea acestei școli, aplicată la evoluția socială, produce tot felul de scheme sociologice, depășind individualismul în favoarea "experiențelor de grup" ca principiu dominant. Valorile tradiționale trebuie depășite prin transformări în profunzime ale economiei capitaliste. Acești economiști consideră că nevoile nu au un caracter aleatoriu și că funcționarea eficientă a unei organizații economice și sociale depinde de urmărirea obiectivelor compatibile, armonizînd valorile și resursele disponibile. Existența și funcționarea unei comunități depinde de predominanța unui sistem comun de
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
larg cunoscută amprenta psihologică a operei lui John M. Keynes, pe care George Akerlof o consideră o contribuție avant la lettre la economia comportamentalistă. Apoi, instituționaliști ca Wesley Mitchel și John M. Clark sunt apropiați și de comportalism. De asemenea, economiștii din școala austriacă, în primul rînd Friedrich von Hayek și Ludwig von Mises. Momentul, principal poate, de consacrare a econo miei comportamentale l-a constituit anul 1978, cînd i-a fost acordat premiul Nobel pentru economie lui Herbert Simon, unul
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
prea multe experimente. C. F. Camerer, în Advances in Behaviorial Economics (1999) definește Economia comportamentală ca fiind un program de cercetare revoluționar ce are drept scop reunificarea psihologiei și a economiei, cu dezvoltări în teoria deciziilor și teoria jocurilor. Metodologic, economiștii comportamentali sunt eclectici. În general, contribuția lor constă în aplicarea de metode psihologice pentru analiza comportamentului economic și interpretarea rezultatelor. Drept fondatori îi putem considera pe Herbert Simon și pe George Cantona. Ultimul scrie în 1951 o lucrare intitulată sugestiv
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și pe George Cantona. Ultimul scrie în 1951 o lucrare intitulată sugestiv Analiza psihologică a comporta mentului economic în care semnalează faptul că procesele economice au ca sursă principală comportamentul uman, adică un fenomen de natură psihologică. La rîndul lor, economiștii clasici spun că economia studiază taman comportamentul uman, astfel ar rezulta o incoerență logică: economia studiază, s-ar spune, comportamentul uman studiind influențele comportamentului uman asupra economiei. E cel puțin redundant. Dar aceasta s-a întîmplat tocmai datorită econo miei
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
fi încadrate în ceea ce Aldous Huxley numea "filosofia perena". Așa am ajuns la anumite stări ale conștiinței numite de către Stanislav Grof holotropice, de la holos "întreg" și trepein "mișcîndu-se către". Totul se deplasează către Unu printr-o evoluție de conștiință. Fiind economist, am considerat avenit să vorbesc și despre economia holotropică, adică acea activitate și acea reflecție economică ce urmărește unitatea, întregul, abordarea ei fiind una holistică, sistemică. Am considerat că un asemenea demers poate ajuta mult evoluției economice și evoluției de
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
actele umane, dintre indivizi, în dinamica lor. Ea rupe aceste legături prin care inteligențele umane își construiesc viitorul, prosperitatea, în condiții de libertate restrînsă. Lipsa unei reforme fiscale nu ne ajută nici în perspectiva aderării la euro. Este nevoie de economiști cu viziune și de oameni politici curajoși și onești. Sistemul fiscal trebuie să slujească oamenii, nu elitele, nu interesele particulare, nu e o redistribuire de privilegii și trebuie că răspundă unor exigențe morale. Sistemul nostru fiscal are un caracter destructiv
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]