9,442 matches
-
gândim la fabulațiile platoniciene: Prometeu și Epimeteu în Protagoras, androginul din discursul lui Aristofan sau nașterea iubirii în Banchetul, atelajul înaripat din Phaidros, peștera din Republica, Atlantida din Timaios, infernul din Phaidon, sau chiar Gyges, greierii, Er, Theuth, tot atâtea ficțiuni destinate să suplinească lipsa cauzalității raționale, științifice într-un fel, cauzalitate la care aspiră Epicur. Pentru că acesta propune explicații multiple, nu și contradictorii, care țin toate de ipoteze reductibile la niște înlănțuiri logice. Epicur avansează idei imanente asupra compoziției unui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înlănțuiri logice. Epicur avansează idei imanente asupra compoziției unui curcubeu, a naturii unui fulger, a cauzelor trăsnetului, a originii ploilor, a formării norilor, asupra comportării unei stele căzătoare, a construcției lumilor și a compoziției materiei. Niciuna nu face apel la ficțiuni, fabulații sau alte povești pentru copii. într-un îndemn concluziv, el cere excluderea mitului. Gândire puternică, oricând de actualitate... Pentru a mai arunca o piatră în grădina platoniciană, filosoful atomilor îi recuză - fără să-i numească! - și pe cei care
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
imaginăm o estetică epicuriană demnă de acest nume. Nicio înțepătură, fie ea și discretă, contra Frumosului în sine din concepția platonistă, nimic despre artă, muzică, pictură sau poezie, cel mult una sau două propoziții incidente: poezia homerică vinde mituri și ficțiune, totul într-un ambalaj atrăgător amintind de seducțiile Sirenelor lui Ulise, teatrul îl farmecă chiar mai mult pe înțelept decât pe omul de rând, iar acest faimos înțelept nu cumpără obiecte de artă costisitoare, el discută cu competență despre muzică
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a spiritului, gândesc dualiștii: dar care-s părțile separate, distincte și ireductibile care simt, resimt și fac posibile aceste senzații într-o materie unică? Epicur susține permanent în lupta sa antiplatoniciană că lumea ideilor ține de cea mai pură dintre ficțiuni, la fel ca și existența unui suflet imaterial; că există doar fenomenele, precum și simțurile menite să le sesizeze. A se vedea Scrisorile către Pythocles și Herodot... Sufletul se deosebește de trup așa cum se deosebește capul de trunchi, așa cum ochii se
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Cetatea autorului dialogului Phaidon e perfectă pentru că este ideală și inexistentă, ea scânteiază, dar cu sclipirile bijuteriilor false, strălucește, dar precum decorurile de teatru, unde nu poate sta nimeni... Epicurismul creează real, fie el și modest, acolo unde platonismul fabrică ficțiune - și încă grandilocventă... Platon dorește ierarhie, ordine, supunerea producătorilor față de casta filosofului-rege, cele două comunități neîntreținând altă relație decât aceea mediată de ordinea războinică? Epicur realizează o comunitate egalitară în care bărbații sunt egali cu femeile, iar sclavii cu oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
multitudini de referințe la lucrarea Despre moarte a lui Philodemos în Ode, Epistole și Satire. Aceeași remarcă și în privința lui Tibul, a cărui înțelepciune preia mult din maximele lui Epicur: să disprețuiești bogăția, să-ți moderezi dorințele, să renunți la ficțiunile sociale, să vizezi calmul interior, să-ți reduci nevoile la elementar, să frecventezi o Venus care să nu te înstrăineze de tine însuți. Autobiografia poetică a lui Catul, în sfârșit, este presărată cu locuri comune epicuriene ale momentului. Filosofia iese
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
latină. Că astfel de misiuni au putut reveni unor indivizi atât de puțin scrupuloși, cinstiți și loiali spune multe despre ideea pe care ne-o putem face despre acea masă de scribi care confecționează creștinismul plecând de la un Iisus de ficțiune între sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea din era noastră... Dughenile în care se elaborează fabulația creștină presupun o elogiere a textelor biblice simultan cu încropirea unei discretări a operelor incompatibile cu creștinismul. Materialismul radical
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
luciditate. Lucrețiu plătește pentru extrema lui luciditate cu un delir pe seama numelui său. Ceva obișnuit... Nu-s deloc îndrăgiți cei care sfâșie vălul, risipind iluziile pe care cea mai mare parte a oamenilor își construiesc măruntele lor existențe. Lucrețiu asasinează ficțiunile, el condamnă la moarte, calm, prin rațiune raționantă și rezonabilă construcțiile strâmbe: cerul locuit, zeii răzbunători, religiile castratoare, speranțele legate de viața de apoi, mecanica sentimentelor, prejudecata monogamică, logica amoroasă. Pe pământ ca și în cer, el sacrifică himerele pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
delirul lor de invenții, tehnicile puse la punct pentru a evita să privească ceea ce trebuie văzut. Negare, rea credință, refulări, proiecții, bovarism, tot atâtea mecanisme de apărare organizate timp de secole de către oameni pentru a evita cruzimea evidenței. Tot atâtea ficțiuni, fabulații, mituri care împovărează inteligența și stânjenesc înaintarea către adevărata filosofie - cea care produce înțelepciunea, pacea cu sine, cu ceilalți și cu lumea. Nici optimist, nici pesimist, Lucrețiu pune bazele unei gândiri tragice. El nu optează nicio clipă pentru cea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la luptă, conduce asalturi, dă lovituri crâncene și se hrănește cu cadavre părăsite pe câmpul de bătălie intelectual. Poemul expune o odisee marțială contra a tot ceea ce îi împiedică pe oameni să se bucure, deci să trăiască: temeri, frici, iluzii, ficțiuni, fabulații. Pe linia de ochire se află mitologiile laice și religioase. Nici zei, nici maeștri, doar Venus... La Lucrețiu, poetul, filosoful și omul de știință se suprapun: a scrie mii de versuri în latină, a elabora noțiuni, a efectua trecerea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
care le ia această nevoie în timpuri și în locuri ignorate de el. Cu sute de ani înainte de apariția islamului, la mii de kilometri de Palestina, De rerum natura oferă breviarul perfect al luptei contra tuturor superstițiilor. Dacă filosoful demontează ficțiunea Centaurilor sau a Himerelor, recuză existența lui Tantal sau a lui Tityos, îndepărtează cu un gest al mânii Cerberii și Furiile, dacă-și râde de Danaide sau de Sisif - pe care-l vede mai degrabă în lumea aceasta... -, e clar
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
necesități, mici, meschini, împotmoliți în mizerie, oamenii învestesc divinitatea cu calități inverse: puternică, eternă, omniprezentă, omniscientă, nemuritoare, puternică, liberă, nesfârșită, mărinimoasă, preafericită, ea reprezintă imposibilul ideal. Slăbiciunea, frica și spaima populează cerul; inteligența, rațiunea și cunoașterea îl golesc. Centaurii? Niște ficțiuni reductibile la o coliziune între simulacre de cal și de om Himerele? Aceeași remarcă, aceeași compoziție, nimeni și nimic nu se sustrage ordinii naturale, iar aceste creaturi nu există în natură. Tunetul, trăsnetul? Nicidecum intenții răzbunătoare ale unor zei nemulțumiți
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pe acest drum greșit se înșală, dar Lucrețiu manifestă milă și înțelegere: ei nu știu ce fac, nici de ce se comportă astfel, deoarece ignoră că învățăturile lui Epicur i-ar putea elibera. -13- Hedonismul tragic. Cum anume? Evitând să creadă că aceste ficțiuni citate anterior definesc plăcerea. Nici particulele nobiliare, nici aurul, nici medaliile, nici funcțiile, nici posedarea unor obiecte nu duc la pacea sufletului și a trupului. Plăcerea reală, adevărata voluptate, satisfacția autentică, jubilarea veritabilă rezidă în această lecție simplă: un trup
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
al treilea, utilizat ca un mijloc de a pune în valoare, o ocazie, un pretext. Lucrețiu vrea o femeie iubită pentru ceea ce este, și nu pentru ce reprezintă. Ceea ce este... adică? Nici locul pe care-l ocupă în societate, nici ficțiunea după care se modelează pentru a corespunde cu ceea ce așteaptă bărbații de la ea, ci întreaga ei înfățișare, comportamentul, caracterul ei - termen esențial -, grija pe care o poartă propriei persoane. Departe de violențele brutale ale iubirii-pasiune, iubirea se naște în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pe care o poartă propriei persoane. Departe de violențele brutale ale iubirii-pasiune, iubirea se naște în acest caz dintr-un timp trăit împreună, dintr-o construcție. Lecția lui Lucrețiu: iubirea nu este un dat, ea se construiește. Și departe de ficțiunile sociale sau de amăgelile comunitare. în tandrețea unei complicități elaborate în doi, unul prin celălalt, unul pentru celălalt, Lucrețiu propune cuplul ataraxic ca pe o operă de artă filosofică. Lucrețiu misogin, falocrat, pesimist, disperat, sinucigaș, nebun? Haida-de!... XIV DIOGENE DIN
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de la Rome antique. Les armes et les mots, Tallandier. Despre Cicero, Lucrețiu - dar și despre mediile epicuriene din Campania -, precum și despre Seneca: Jean-Marie Andră, La Philosophie à Rome, PUF. Devenind latină, gândirea pierde din talentele idealiste în ceea ce privește ontologia, metafizica și ficțiunile, dar câștigă în forță în ceea ce privește morala utilitaristă și pragmatică - în sensurile nobile și filosofice ale termenilor. * ** Divinul Lucrețiu... Am lucrat pe traducerea lui Charles Guittard, Imprimerie nationale, ediție bilingvă, ușor literară, dar cu un indice catastrofal... Ediția de buzunar GF
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Pendulelor”, CL, 1982, 8; Ruxandra Cesereanu, „Scrisori din Muzeul Pendulelor”, ST, 1983, 3; Ștefan Borbély, Scrisori către Doamna de Ceară, RL, 1991, 15; Mircea Petean, Știri de pe frontul cuvintelor, APF, 1991, 5; Ioan Moldovan, Criptocomunicări, F, 1991, 6; Iulian Boldea, Ficțiune și luciditate, VTRA, 1992, 8; Țeposu, Istoria, 63-64; Al. Cistelecan, Ultimul eremit al optzecismului. Anxietăți hieratizate, „Cuvântul”, 1995, 5; Ruxandra Cesereanu, Două melancolii atipice, ST, 1995, 6; Aurel Pantea, Întâmplări în realitatea esențială, VTRA, 1995, 7; Ion Urcan, Împotriva realului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288307_a_289636]
-
multitudine de contra-exemple, o mare parte fiind furnizate de corpusul literar. Dacă indivizii care produc enunțurile nu pot fi decât subiecți vorbitori, clasa de ființe cărora le este atribuită responsabilitatea enunțului nu este a priori delimitabilă; într-un text de ficțiune orice poate deveni enunțător: Timpul, Soarele, Destinul, un cuvânt... Găsim chiar sticle pe care este scris: "Trebuie să fiu băut rece"... În egală măsură, orice entitate poate fi co-enunțător, cu condiția ca un enunțător să-i atribuie acest rol. Nimic
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
à Paris, maintenant ; là-bas !62 Plasticitatea semantică a pronumelui "on" îi permite Emmei înscrierea în fantasmele pe care le concepe. În primele două ocurențe, on o desemnează în realitate pe amanta Vicontelui. Cu o imaginație fecundă și personaj în propria ficțiune, spectatoare și actriță, datorită pronumelui "on", Emma este atât în afara, cât și în interiorul scenei, drept ea însăși și drept altcineva. În ceea ce privește al treilea on, el poate trimite fie la cuplul format de Viconte și amanta sa, fie la ansamblul de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este opac cititorului, acesta din urmă are inevitabil tendința să considere că dacă ar putea asista la scena descrisă sau să locuiască în conștiința personajelor, ar avea acces la el. Acest lucru ne îndeamnă să uităm că lumea pe care ficțiunea pare să o reprezinte nu există decât... prin această ficțiune. În acest sens, povestirea nu poate să furnizeze decât un număr insuficient de informații: ea furnizează prin definiție ceea ce este îi necesar propriei sale economii. Dacă o anumită informație lipsește
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
considere că dacă ar putea asista la scena descrisă sau să locuiască în conștiința personajelor, ar avea acces la el. Acest lucru ne îndeamnă să uităm că lumea pe care ficțiunea pare să o reprezinte nu există decât... prin această ficțiune. În acest sens, povestirea nu poate să furnizeze decât un număr insuficient de informații: ea furnizează prin definiție ceea ce este îi necesar propriei sale economii. Dacă o anumită informație lipsește, acest lucru se întâmplă pentru că povestirea este făcută în așa
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este rezultatul unei neglijențe. De fapt, azi nu se raportează la planul evenimentelor povestite, ci la momentul lecturii povestirii. Evenimentul povestit, în măsura în care este identificat cu textul care îl reprezintă, este perceput în același timp cu momentul lecturii. O proprietate a ficțiunii este de a-și putea afirma identitatea cu evenimentul "exterior" pe care are datoria de a-l nara. Această dualitate de niveluri se regăsește în grupul nominal "eroul nostru": acest termen nu se referă la Julien Sorel decât în măsura în care acesta
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Această dualitate de niveluri se regăsește în grupul nominal "eroul nostru": acest termen nu se referă la Julien Sorel decât în măsura în care acesta este personajul principal al povestirii pe care o citim. În anumite texte asistăm chiar la nașterea unei adevărate ficțiuni secundare în ficțiunea principală, o ficțiune secundară care implică un narator și un naratar: Încotro? Puțin ne pasă. Nu face decât să treacă prin povestirea noastră. Nu-l veți mai revedea 103. Aici vedem cum personajul dispare atât din povestire
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
niveluri se regăsește în grupul nominal "eroul nostru": acest termen nu se referă la Julien Sorel decât în măsura în care acesta este personajul principal al povestirii pe care o citim. În anumite texte asistăm chiar la nașterea unei adevărate ficțiuni secundare în ficțiunea principală, o ficțiune secundară care implică un narator și un naratar: Încotro? Puțin ne pasă. Nu face decât să treacă prin povestirea noastră. Nu-l veți mai revedea 103. Aici vedem cum personajul dispare atât din povestire, cât și din
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în grupul nominal "eroul nostru": acest termen nu se referă la Julien Sorel decât în măsura în care acesta este personajul principal al povestirii pe care o citim. În anumite texte asistăm chiar la nașterea unei adevărate ficțiuni secundare în ficțiunea principală, o ficțiune secundară care implică un narator și un naratar: Încotro? Puțin ne pasă. Nu face decât să treacă prin povestirea noastră. Nu-l veți mai revedea 103. Aici vedem cum personajul dispare atât din povestire, cât și din scena narativă. Deicticul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]